Marele voievod Ștefan cel Mare apărător al creștinilor

”În poalele Carpaţilor,
La vechiul tău mormânt,
Toţi în genunchi, o! Ştefane,
Depunem jurământ:
„Un gând s-avem în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Ş-al patriei amor ! ”
(Vasile Alecsandri)

O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanţii eroici, de care atâta ne mirăm! În zilele noastre, câştigă el, cel dintâi dintre principii lumii, o strălucită biruinţă asupra turcilor. După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii. (Jan Dlugosz)

Din alte mărturii ale epocii în care a trăit Ștefan cel Mare aflăm că:
”era principele și războinicul cel mai vestit” (Bernard Wapowski – cartograf și istoriograf);
”Stephanus ille Magnus” (acel Mare Ștefan – Sigismund I, regele Poloniei);
”un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndrumător și drept, veșnic treaz și darnic” (Mateo Muriano – un doctor venit din Veneția la Suceava în 1502 pentru asistență medicală);
Papa Sixt al IV-lea îl recunoaște pe marele voievod ca apărător al creștinilor numindu-l ”atletul credinței creștine”;
Dar mărturia cea mai frumoasă și completă cred că este cea a marelui istoric și om de cultură Nicolae Iorga: ”Ștefan cel Mare este cea mai curată icoană a sufletului poporului român … amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conştiinţii neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge. Şi astăzi ea se înalţă puternică, în marea flacără de mândrie şi recunoştinţă ce porneşte din toate inimile noastre la pomenirea celor patru sute de ani de la moartea puternicului împărat senin al românimii”.

Contemporanii săi l-au văzut ca un șef de stat demn, curajos, viteaz care a reușit să conducă Moldova 47 de ani, timp în care țara a cunoscut stabilitate, dreptate, continuitate, dezvoltare economică, dezvoltarea artei moldovenești și actul cultural prin construirea unor edificii religioase cu rol cultural-artistic dar și militar. În timpul său s-au pus bazele așa numitului stil moldovenesc în arhitectură și în pictura religioasă. Sunt renumite frescele din bisericile de la din Rădăuți, Pătrăuți, Voroneț, Lujeni (Ucraina), Bălinești, Dolhești , Milisăuți (distrusă în primul război mondial) ș.a.
Se zice că ar fi clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă. Multe din frumoasele mănăstiri și biserici din Bucovina sunt ctitoriile lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se afla un fiu al său, Petru Rareş.
Cu reale calități diplomatice a încheiat alianțe funcție de împrejurări cu o serie de state din estul, centrul și vestul Europei (Hanatul din Crimeea, Imperiul Otoman, cnezatul de Moscova, Polonia, Veneția, Statul Papal, Ungaria) și a repurtat numeroase victorii militare împotriva vecinilor (turci, tătari, poloni, maghiari) printr-o politică externă abilă ca să nu se angajeze pe două fronturi (fiind înconjurat de trei adversari precum Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman).
Ceea ce este de remarcat și deci amintit este faptul că el nu s-a lăsat niciodată asediat într-o cetate sau oraș păstrându-și libertatea de mișcare și, organizând lupte de hărțuială pregătea terenul pentru o luptă decisivă în care să câștige.
În timpul domniei sale, voievodul Ştefan cel Mare a purtat 36 bătălii pentru apărarea ţării sale, 34 dintre acestea căştigându-le, deşi inamicii au avut de fiecare dată o zdrobitoare superioritate numerică.
S-a spus că Ştefan cel Mare a fost mai mult un domnitor războinic care și-a petrecut viața în războaie, că s-a bătut mereu cu turcii. Acest lucru nu este chiar adevărat. S-a luptat de nevoie împotriva celor care erau lacomi de bunăstare străină, de pământ străin, de putere și care voiau să-i ştirbească independenţa. De aceea s-a bătut şi cu Matei Corvin care, a venit cu armată ca să-l oblige să redevină vasal al regelui Ungariei, dar îl va bate pe Matei Corvin la Baia păstrându-și independența.
Calitățile sale de domnitor drept și înțelept, protector al culturii și promontor al ortodoxiei, organizator, diplomat și conducător de oști recunoscute pe plan intern și extern încă din timpul vieții, a rezistat odată cu trecerea timpului, astfel calitățile lui au devenit un subiect central al tradiției populare, un simbol care i-a inspirat pe poeți.
Alături de calitățile sus amintite a fost și un creator de memorie istorică, fapt dovedit prin restaurarea mormintelor înaintașilor săi (primii principi ai Moldovei independente – la Rădăuți, Bistrița și Neamț, Probota – unde sunt părinții săi, și Putna a cărei biserică trebuia să fie necropolă propriei sale familii, punând la vedere pisanii cu semnificația ctitoriei).
O domnie glorioasă și de durată – 47 de ani a marelui voievod Ștefan cel Mare care a fost de altfel și canonizat devenind Ștefan cel Mare și Sfânt în anul 1992 ( aici ) este greu de schițat, dar ceea ce este mai important este că a rămas în memoria poporului român și chiar a Europei – un domn al Moldovei – om drept, cu credință în Dumnezeu și pavăză tare împotriva Imperiului Otoman care a amenințat sute de ani Europa, domnitorul pe care Moldova întreagă l-a jelit ca după un părinte al său.

Alte surse: 1, 2, 3, 4, 5

Stefan cel Mare – sfatul domnesc

Balada pentru Stefan cel Mare si Sfant – Sofia Vicoveanca

Film: Ștefan cel Mare