Din dragoste pentru Eminescu

Domnului Eminescu

Nimeni n-a ştiut mai bine
Să dea aripi la cuvinte,
Să le-mbrace-n armonie,
Să le facă-n veci să cânte.
Razele din alba lună
Tu le-ai tors ameţitor,
Suspinat-ai împreună
Cu luceferi la izvor.
Într-un cuib de turturele
Ai furat un pui de somn,
Ai zburat până la stele,
Tu ai fost şi prinţ şi domn.
Şi cu lira-nflăcărată,
Într-un cânt sfâşietor,
Ai cuprins în poezie
Plop stingher, tremurător.
Şi iubirea ai slăvit-o,
Ai simţit al ei fior,
Tu ai plâns la braţ cu teiul
Şi cu lacu-ai plâns de dor.
Ai divinizat femeia
Şi i-ai pus în suflet foc,
Preschimbând-o în regină,
Iar tu – rob făr’de noroc.
Şi-ai zvârlit asupra ei
Vălul alb de poezie,
Ai făcut din ea o sfântă
Şi din zâmbet simfonie.
I-ai urzit cununi de raze,
Ai creat dintr-o femeie
Înger blând pierdut în basme,
O „Madonă dumnezee”.

(Mariana Dobrin)

Lui Eminescu

Eşti busuiocul care a sfinţit izvorul
Şi steaua ce luceşte-n lacul
Unde mai plânge dorul!
Eşti floare-albastră-n ochii mei,
Mirificul parfum de tei!
Iar seara-n bucium te prefaci
Când strigi şi îi aduni pe fraţi!
Tu eşti dorinţa cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!

(Ioana Voicilă Dobre)

Anunțuri

Comentarii închise la Din dragoste pentru Eminescu

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.