Când primăvara pare c-a sosit,
văd cu uimire la fereastră
fulgi de nea ce vor să povestească
că, rătăciți prin anotimpuri, n-au murit.
Să fie oare un murmur, lin, ușor
ce iarna vrea să ne transmită
cu adierile de crăiasă adormită
sau, are un vis real, strălucitor?
Acum, copacii au înverzit și înflorit
și este atâta dor de primăvară,
ce dor te-ntoarce, sau ce poveste rară,
de ningi, tu iarnă acuma la sfârșit?
(de: Georgeta R.M.)
minunat poem… admiratie, pretuire si respect, Georgeta caci sunt incapabila sa compun versuri cu rima în nici-o limba! sanatate si tone de inspiratie… cu drag, Mélanie ❤
* * *
P.S. mi-a reamintit ca am aterizat la Bucuresti acum câtiva ani pe 15 aprilie: lasasem aici 22-23°C si-acolo ningea cu fulgi enormi! 🙂 iarna-i adesea capricioasa – pe toate meridianele…
Cu adevărat iarna e capricioasă ca de altfel și celelalte anotimpuri, dar vezi, că atunci când ne cuprind anumite momente poetizăm în versuri sau în proză. Oricum, am văzut că ești sensibilă la frumusețile naturii, la ceea ce au frumos și interesant oamenii, la semnificații și fiecare se exprimă în felul său în momente ale vieții. Mulțumesc pentru gândurile-ți prietenești și toate cele bune !
„copacii au înverzit și înflorit, este atâta dor de primăvară” Ce frumos colorezi cuvinte! 🙂
Cuvintele vin câteodată de la sine, când observi sau te miri de ceva cum mi s-a întâmplat mie văzând fulgi de nea în primăvara ce-a sosit și părea definitivă. Totul e să le scrii repede pe hârtie, astfel se pierd. Mulțumesc de vizită, de apreciere. Numai bine și un sfârșit de săptămână cât mai plăcut !
Cu drag! Weekend placut, iti doresc!
Minunate versurile, Georgeta, sensibil scrise şi transmit multă emoţie. Îţi mulţumesc mult că împărtăşeşti cu noi creaţiile tale!
O seară minunată îţi doresc, Georgeta şi o duminică binecuvântată! 🙂
Mulțumesc mult ! Mă bucur că ți-au plăcut versurile mele, numai bine, și de asemeni o duminică binecuvântată.
Surprizele naturii redate atât de proaspăt în versuri minunate! Gânduri bune!
Mulțumesc mult ! De asemeni gânduri bune și o duminică cât mai plăcută.
Nici nu ştiu dacă să cert iarna că nu se îndură să plece, sau să caut în farmacia naturii vitamine pentru domnişoara Primăvară ca să o revigorez?
Ai surprins frumos momentul acestor două anotimpurii ce se încurcă reciproc, necăjindu-ne şi pe noi!
Mulțumesc pentru această replică frumoasă și tandră. Iarna și primăvara sunt ca două surori care s-au cam vizitat cel puțin în ultima perioadă. Vă doresc în continuare toate cele bune și o săptămână cât mai plăcută !