Arhive lunare: Mai 2014

În nopți de mai

Privighetoare

Liliacul înflorit

Când privighetoarea cântă
și liliacul e înflorit
e cântec de bun augur ce-ncântă
a noastre inimi în triluri cu dulce colorit.

Emblemă a lui Thamyras,
sub clar de lună și de stele prinde glas
și umple nopțile de farmec
din dorul cel primăvăratec
ce este al nopții tainicul tovarăș.

În liliacul ce sub fereastră a-nflorit,
cântând, privighetoarea priveghează
în nopți senine – somnul liniștit
a doi tineri ce cu pasiune s-au iubit.

Privighetoarea e pasăre măiastră
ce face iubirea și poezia să vorbească,
prin cântec, emoții, versuri
inspirate din zborul fermecat de triluri
ce se înalță spre inimi, spre stele, ceruri.
(Georgeta R. M.)

Liliac stilizat

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Glorie eroilor neamului !

Dintre mulți eroi ai neamului sunt și

Ioan D. POPESCU – Erou al Umanităţii
21.06.1914, Horodnicu de Sus – 05.02.1988, Rădăuţi

A salvat zeci de mii de vieţi, fără să-i piese de etnia, de credinţa sau orientarea politică a oamenilor pe care i-a salvat. Datorită lui Ioan D. Popescu s-au bucurat de viitor şi vreo douăzeci de mii de evrei, şi câteva sute de ţărani de prin satele rărăuţene, cuprinşi în „lista lui Plosneac”, şi membrii familiei Eroului Martir Vladimir Macoviciuc. În Transnistria, i s-a spus „Ocrotitorul Jidanilor” (ca şi cartea din 2002), deşi era doar ocrotitorul a tot ceea ce este cu adevărat omenesc.

Simeon HÂJ – Erou al Umanităţii
31.09.1895, Volovăţ – 1988, Rădăuţi

Voluntar bucovinean în Armata Română, în timpul Războiului Reîntregirii Neamului, Simion Hâj, jurist cu studii şi doctorat în Franţa, ulterior avocat cernăuţean, a salvat de la deportare în lagărele de exterminare din Transnistria multe familii de evrei din Vaşcăuţi, Storojineţ şi Cernăuţi, faptele sale pline de eroism umanitar fiind onorate, în 2004, prin acordarea titlului „Drept între popoare”, acordat de statul Israel, prin intermediul institutului „Yad Vashem”.

Lascăr LUŢIA – Erou al Bucovinei
31.09.1895, Volovăţ – 1988, Rădăuţi

Voluntar bucovinean în Armata Română, în timpul Războiului Reîntregirii Neamului, Simion Hâj, jurist cu studii şi doctorat în Franţa, ulterior avocat cernăuţean, a salvat de la deportare în lagărele de exterminare din Transnistria multe familii de evrei din Vaşcăuţi, Storojineţ şi Cernăuţi, faptele sale pline de eroism umanitar fiind onorate, în 2004, prin acordarea titlului „Drept între popoare”, acordat de statul Israel, prin intermediul institutului „Yad Vashem”.

Traian POPOVICI – Erou al Umanităţii
17.10.1892, Ruşii Mănăstioarei – 04.06.1946, Colacu

Cinstit de către statul Israel cu medalia şi diploma de „Drept între popoare”, în 1989, pentru că, în anii 1941 şi 1942, ca primar al Cernăuţilor, a salvat de la deportare peste 20.000 de evrei, dar şi cu publicarea, în 2002, a volumului său de „Spovedanii”, ediţie româno-engleză, finanţată de Fundaţia Dr. Wilhelm Filderman, Traian Popovici, ucis de bolşevici, în 1946, îşi doarme somnul de veci nu în satul natal, ci în Colacu, vegheat de un monument stingher şi enigmatic.

Alexandru BOCĂNEŢU
11.08.1889, Stupca – 12.08.1972, Stupca

Luptător în Războiul Sfânt al Întregirii Neamului, Alexandru Bocăneţu a scris „Istoria oraşului Cernăuţi pe timpul Moldovei”, monografia „Mănăstirea Moldoviţa” (1933), dar opera lui fundamentală cuprinde studiile: „Terminologia agrară în limba română” (Codrul Cosminului / 1925-1928), „Relaţiile româno-cehe de la origini până azi” (1929), „Relaţiile româno-polone de la origini până azi” (1930), „Relaţiile româno-ruse de la origini până azi” (1930) şi „Relaţiile româno-bulgare de la origini până azi” (1931).

Ion GRĂMADĂ – Eroul Bucovinei
22.12.1885, Zahareşti – 27.08.1917, Cireşoaia

Eroul Bucovinei, Doctor în litere şi filozofie la Viena, şi-a sfinţit viaţa cu nuvelele „De Înviere“, „Mihalache Trăsnea“ şi „În ajunul despărţirii“ (1904), „Din război“ şi „In Abbiategrasso“ (1905), „De ajun“ (1906), „Grota din Adelsberg“ şi „Studenţii“ (1909), „Hagigadar “ şi broşura „Din Bucovina de altădată“ (1911), cu monografia „România Jună din Viena“ (1912) şi cu fragmentul de roman „Vremuri de bejenie”(1914), recuperarea operei lui făcându-se târziu, în 2002, cu „Cartea sângelui”.

Teodor BALAN
26.07.1885, Gura Humorului – 25.11.1972, Gura Humorului

Inegalabil mărturisitor şi recuperator de memorie bucovineană, care ne-a încredinţat o puzderie de cărţi-document, printre care „Suprimarea mişcărilor naţionale din Bucovina / 1914-1918” şi „Răscoala ţăranilor din Ocolul Câmpulungului Moldovenesc din anul 1805” (1923), „Forum Nobilium din Bucovina” (1927), „Activitatea refugiaţilor moldoveni în Bucovina / 1848“ (1944) „Documente bucovinene” (7 volume (1933-1942, ultimul apărând recent) etc.

Iacob ZADIK
08.12.1867, Brătuleşti-Neamţ – 04.04.1970, Bucureşti

Intrând în Bucovina abia în 9 noiembrie 1918, cu trei zile mai târziu decât grănicerii maiorului Anton Ionescu, generalul Iacob Zadik, după ce pozase în faţa Istoriei cu „Proclamaţia de la Suceava”, ajungea la Cernăuţi, în 11 noiembrie, şi, în vreme ce grănicerii săi asigurau siguranţa cetăţenilor, a căilor de transport şi a graniţelor, el culegea gloria unui triumf istoric irepetabil, devenind, în Bucovina, un simbol mai presus de merite lui reale.

Aurel MIHALAŞ
1885 – 01.08.1917, Târgu-Ocna

Elev-plutonier în Armata Română, Aurel Mihalaş lupta, în prima zi de august a anului 1917, pe valea Trotuşului: „Se repezi din tranşeele ocupate de plutonul său şi, într-un avânt măreţ, începu a arunca granată după granată şi împrăştia moarte şi groază în rândurile duşmanului zăpăcit. O granată inamică, însă, puse capăt acestui brav soldat… făcând ca din jertfa vieţii sale viaţă să răsară pentru România Mare de mai târziu”. Nici ţărâna lui nu a fost adusă în Bucovina.

Vasile POPESCU
1885, Drăgoieşti – 01.11.1916, Poiana Spinului (Argeş)

Voluntar în Armata Română, fugit din Drăgoieşti pentru a participa la Războiul Sfânt de Întregire a Neamului, ca luptător în Regimentul 54 Infanterie, Vasile Popescu a căzut la Poiana Spinului, pe Argeş, în 1 noiembrie 1916. El „moare pentru idealul în slujba căruia s-a pus şi lasă în urmă o mamă văduvă şi bătrână, care-i plânge moartea timpurie încă şi azi” („Glasul Bucovinei”, 1927), dar ţărâna lui nu a mai ajuns acasă, lângă cea a mamei care l-a plâns.

Zamfir NICOARĂ
1884, Rus-Plavalar – 1916, Satulung

Absolvent al gimnaziului din Suceava, încorporat în armata austriacă şi participant la luptele din jurul Braşovului, Zamfir Nicoară a refuzat să tragă în ostaşii români, alegând să-şi sape singur mormântul, la o margine a cimitirului din Satulung, unde a şi fost executat. Preotul Zenovie Popovici, martor al tragediei, i-a mutat ţărâna, în 7 octombrie 1928, sub o troiţă din cimitirul din Săcele. În mod, simbolic, ţărâna lui a fost adusă recent şi înhumată lângă bisericuţa din Muzeul Satului din Suceava.

Dumitru CATANĂ
1884 – 1916, Satulung
Încorporat în armata austriacă şi participant la luptele din jurul Braşovului, Dumitru Catană, bucovinean cu identitate pierdută (din Rus? Din Poieni-Solca?), a refuzat să tragă în ostaşii români, alegând să-şi sape singur mormântul, la o margine a cimitirului din Satulung, unde a şi fost executat. Preotul Zenovie Popovici, martor al tragediei, i-a mutat ţărâna, în 7 octombrie 1928, sub o troiţă din cimitirul din Săcele. În mod, simbolic, ţărâna lui a fost adusă recent şi înhumată lângă bisericuţa din Muzeul Satului din Suceava.

Ambrosie MICUŢARU
1885 – decembrie 1921, Cluj

Trecut în România încă din 1914, Ambrosie Micuţaru a urmat Şcoala Militară, apoi a fost înrolat în Regimentul 8 Vânători, cu care s-a evidenţiat în luptele de la Oituz, din 1917. Căzând prizonier la Grozeşti, a fost internat într-un lagăr din Germania, unde, dacă s-ar fi alat că este bucovinean, ar fi fost spânzurat. Epuizat de boli, Ambrozie Micuţaru a murit în sanatoriul din Cluj, fără ca osemintele lui să fie aduse, măcar la nivel simbolic, în Bucovina.

Silvestru MICUŢARU
1884 – noiembrie 1922, Olăneşti

Coleg de clasă gimnazială suceveană cu Zamfir Nicoară, cel care, împreună cu Dumitru Catană, a preferat, în octombrie 1916, să-şi sape mormântul, decât să tragă în ostaşii români, Silvestru Micuţaru, fugit în România împreună cu vărul lui, Silvestru, în 1914, s-a înrolat, după Şcoala Militară, în Regimentul 56 Infanterie, cu care a făcut întreg Războiul Sfânt al Întregirii Neamului, şubrezindu-şi sănătatea şi murind la Olăneşti, unde i-a rămas pe veci ţărâna.

George Ungureanu – Martir al Bucovinei
12.04.1912, Câmpulung – 16.05.2012, Câmpulung

Condamnat la moarte, în lotul poetului Cezar Flamură, pentru că a refuzat să se lase recrutat în Securitate, George Ungureanu, Martir, martor şi mărturisitor de spirit românesc, ctitor de biserici, de troiţe şi de cărţi, a încredinţat memoriei veacurilor zeci de pagini, risipite prin publicaţiile din întreaga ţară, dar şi câteva cărţi cutremurătoare: „Camera zero” (1988), „Răsare soarele pe grind” (2010), „Prin labirintul vieţii” (2011), „Păţania lui Somnorilă” (2012).

Anton IONESCU
Istoricizantul zilei de 6 noiembrie 1918

Comandant al grănicerilor români de la Burdujeni, Vereşti şi Buneşti, maiorul Anton Ionescu, „trăind clipe pe care viaţa scurtă a unui om nu le repetă”, şi-a asumat riscurile de a intra în Bucovina, împreună cu grăniceri lui, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1918, Divizia a 8-a a generalului Zadik alăturându-i-se abia în ziua de 8 noiembrie, când Anton Ionescu şi grănicerii lui treceau prin Rădăuţi, grăbindu-se să acopere sectorul Rădăuţi-Seletin-Storojineţ.

Sursa: Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014

Ziua Eroilor Neamului

Au luptat cu vitejie pentru ţara lor. Şi-au dat viaţa pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate. O libertate pe care, de multe ori o înţelegem cu totul altfel decât şi-ar fi dorit ei, eroii neamului nostru. Jertfa lor mântuitoare ne redă astăzi un strop din demnitatea pierdută, de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri că suntem români şi să ridicăm puţin fruntea plecată sub povara greutăţilor şi a umilinţelor îndurate azi, mai mult ca oricând.

Astăzi, facem pomenirea tuturor eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Să nu-i uităm pe eroii care au luptat la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni ori Şelimbăr, pe cei care şi-au dat viaţa în luptele Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, ale Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918, pe cei care s-au jertfit pentru ţară în 1941-1945, pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial sau pe cei care au murit în închisorile comuniste, pentru apărarea şi întărirea credinţei ortodoxe. Să aducem un omagiu şi eroilor care s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în Revoluţia din decembrie 1989.

Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Neagoe Basarab sunt străluminate chipuri de sfinţi eroi, cărora le datorăm recunoştinţa noastră.

De ce avem nevoie de eroi?

Pentru că ne mişcăm într-o lume care se închină la idoli, pentru că eroii de azi sunt cel mult actorii filmelor de succes, iar oferta lor – de altfel, atât de ieftină – ne tentează mult mai mult decât cununa muceniciei eroilor de altădată. Pentru că nu mai ştim şi nici nu mai vrem să aflăm nimic din trecutul glorios, ascuns sub praful indiferenţei noastre. Pentru că nici noi şi nici copiii noştri nu vom şti, la vreme de nevoie, să închinăm o rugăciune strămoşilor. Rupţi de trecut, ne vom pierde treptat identitatea, vom uita cine suntem şi care este menirea noastră pe acest pământ.

Neştiind nimic despre sacrificiul eroilor noştri, ne vom agăţa de promisiunile unei societăţi bolnave şi imorale, o societate care nu mai pune nici un preţ pe valorile autentice, pe normalitatea familiei sau pe legile lăsate de Dumnezeu. Căci alte legi cumplite vor guverna vieţile noastre, iar noi nu vom avea tăria de a le respinge, sugrumaţi de frica de a ne pierde şi fărâma de pâine amară pe care o mai mâncăm, prin mila Bunului Dumnezeu…

De aceea, se cuvine să-i cinstim pe eroi, azi şi în fiecare clipă a vieţii noastre. De fapt, ei ne sunt atât de aproape!… Căci, în fiecare din noi bate o inimă de Mihai, Mircea, Ştefan sau Neagoe. O inimă de domnitor sau de simplu soldat care şi-a ascuns, aşa cum spune un cântec, toată ţara în raniţă. Ca să nu i-o mai fure nimeni niciodată… (Irina Nastasiu)
Sursa: doxologia.ro

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezie și medicină

Elena Armenescu

Rostește-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori.
Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori !

Statornicia în trăire

Nu-mi dezvăluri singurătatea de altădat
Ea în oceanul unei tăceri s-a îngropat
Ai troienit preaplinul cu mine într-un cuvânt
Tu erai statornicie, eu eram o pală de vânt

Într-o aureolă de lumină te-am îmbrăcat
Cu gândurile mele, cu simţământ curat
Am izgonit micimea spre nemernici
Şi dintr-o dată ne-am simţit puternici

Împreună, de neînvins era voinţa noastră
De a sparge zidul, a crea o veşnică fereastră
Să curgă lumina din ceruri către noi
Înălţător, sub semnul împletirii în şuvoi.

Eu sunt lumina ta, sunt nebănuitul cristal
Te despletesc şi recompun, sunt liedul tău final.

Pământule !

De când alergam după fluturi, apoi mă odihneam
În grădina copilăriei, moştenită neam după neam
Rămân încântată Pământule când te contemplu
Simţind cum îmi primeşti tu paşii, ca un templu

În tine şi pe tine au loc toate vieţuitoarele
Măiestrit alcătuite de Creator, micile şi marile
Oamenii, din tine rup bulgării, din piatră, din lut
Din trupul tău înalţă case, apoi în tine se strămut

Le eşti tovarăş aici şi-n lumea de dincolo într-adevăr
Mărul domnesc crescut în rai, e fructul vindecător
De sunt dezlănţuite furtuni şi ape mari, stihii
Sunt date să te cureţe de sângele vărsat în bătălii

Ţi-ar place, ştiu , să porţi pe spatele tău, în tăcere
Armonia, oameni luminoşi în cuget, mângâiere.

(de: Elena Armenescu)

Interviuri cu d-na Elena Armenescu care este medic şi scriitoare, pasionată de istorie, de cultură şi de artă în:
Revista Agero/JurnalisticăDe vorbă cu scriitoarea Elena Armenescu
Arhiva Monitor Cultural sau MelidoniumDespre virtuțile vindecătoare ale poeziei

Iubire împărătească

Prolog
1
Când tainic s-a deschis în întuneric
Atotvăzătorul, imensul ochi himeric
Pleoapa -Universul, s-a mişcat cu greu
A Unului UNUL Veşnic Dumnezeu

2
Acesta a fost primul gând- o constatare
Şi-a fost de-ajuns să înceapă să vuiască tare
Să se zvârcolească în Sine instantaneu
Mulţimi de gânduri, ca înr-Unul Dumnezeu!

3
-Dar nu sunt singur! Lângă Mine a înmugurit
O Energie asemănătoare şi infinitul a hăuit
El Mi-este Fiu ce-a izvorât din Mine-stea
3Iubire! Iar gândul –ca un Duh,îl străbătea!

4
Şi dintr-o dată, fulminantă,o iluminare
Le arată căSUNT TREI în fără dezbinare
PUTERE; INTELIGENŢĂ şi IUBIRE
Dintru început TREIME în fără despărţire!

5
Cu Inteligenţă, PUTEREA , Tatăl Dumnezeu
Se învăluie în Iubire, şi creează mereu
Şi de atunci croiesc proiecte şi programe
Matriţe, tipare primordiale, genoame.

***
6
Ce atâţia bolovani fierbinţi ori prea reci?
Să potrivim unul să fie al Tău pe veci,
Prea Iubit Fiul Meu, să fieleagăn, legământ
şi această stea- să se numească şi Pământ

7
Şi a început s-o împodobească cu Lumină
Să poată să se vadă frumuseţea-I deplină!
Şi rând pe rând Domnul cu migală a făcut
Apele, vieţuitoarele, cum a zis la început.

Creatorul (către Terra):
8
-Te-am dăruit Fiului Meu spre bucurie
Dorind ca alta în univers să nu mai fie
Ca tine, atâta de frumoasă, dar acum
Iată-Mă îndrăgostit, pe acelaşi drum.

9
El- Fiul, Duhulşi cu Mine suntem UNUL
Nu te lua după câte urlă taifunul
SUNT în aşteptare ca să-ţi simt sărutul
Tu-l ştii, doar ţi-am trimis aseară vântul!

***

10
Stihii din toate părţile, din Nemărginit
Aflau de marea dragoste ce s-a ivit
Veneau şi răscoleau cu puterile lor Pământul
Crezând că-I pot strica Domnului aşezământul.

11
Ţâşneu vulcani, munţii se prăvăleau în mare
Marea dezlănţuită rupea zăgazuri în disperare
Pietre colţuroase, arzând se prăvăleau în văi
Fierbeau oceanele, se răcoreau apoi cu ploi

12
Alteori, se potopeau din cer foc şipucioasă
Toată întinderea, mai mult decât vezi, era arsă
Gemeauprelung şi munţii, se aşezau mai bine
Prin faliile mari sau mici, despicate de genune.

***

13
Deodată glas de Tunet din ceruri a tunat
Iar marea îngrozită îndată s-a astâmpărat
Ordine! a poruncit, limită a pus Stăpânul lor
Peste tot ce clădise cu dragoste, cu dor.

14
Apele dulci şi-au descoperit în fine calea
Ocolind munţi şi dealuri, urmându-le valea
Alteori tainic, pe sub pământ unduind
Spre Marea cea mare, neobosit vălurind.

15
Aveau în ele sămâţa mişcării, a regăsirii
Şi totodată cea de răsfirare, a risipirii
Şi cât ar vrea Cel Rău să se împotrivească
Nu poate strâmba LegeaLui, dumnezeiască.

16
Cu varga în Sfântă Mâna dreaptă a Sa
Avea de acum doar semn să dea
Şi tot ce închipuia, tot ce gândea
Sub ochii Săi magnifici se întrupa!

17
Pădure, vale, râu şi orice vietate
Se întrupau sub Verbul Său cu toate
Cer poleit cu stele, paşnic strălucea
Peste întreagă, această vie avuţie a Sa.

18
Şi peste această fremătare-VIAŢĂ
Peste acest mister învăluit în ceaţă
Născute din visare şi profund iubit
Dragul -din sfânt Izvor a izvodit.

19
El străbătea pustietăţi şi negurile întinse
Din constelaţii neştiute, ştiute, Necuprinse,
În nici o parte a infinitului, pe unde colinda
nu găsea o alta, mai frumoasă decât Ea.

20
Paşi grei ca viforul, ori paşi de adieri
Cutremurausau mângâiau pădurile ca ieri
El tot pleca şi revenea înamorat mereu
Să-şi vadă iar iubita, ca Unul Dumnezeu.

21
Ca să-L înduplece, să-I stea aproape
Ea începu foşnetul, şi susurul din ape
Ca să-I robească auzul, a început Cântarea
Ce nu se mai termină, cât mişcătoare-i marea.

Mai mult

The Imperial love

Prologue

When mysteriously in the darkness has opened
The all-seeing giant chimerical eye
The eyelid – the Universe, has hardly moved
Of some one eternal God

This was the first thought – A finding
And it was enough to start roaring hard
To suddenly start convulsion in himself.
Crowds of thoughts, like in one God.

– But I’m not alone! Near me has bud
A similar energy and the infinite has chasmed
He is son who has been born from me – Star
Love! And the thought that one spirit traverses him.

And suddenly, flashing, a lighting
Shows them they are three and inseparable
Power, intelligence and love
From the beginning trinity and inseparable

Touched by intelligence, power, father God
Wraps in love and he always creates
And from then they make projects and programs
Stencils, priority printings, genomes

What, so many sick people, hot or cold?
Let’s prepare one to be yours forever,
Most loved, my Son, he must be cradle, pledge.
And this star – should be named Earth

And he started to adorn her with light
So her complete beauty can be seen!
And one after the other God made
Water, living creatures, as he first said.

The Creator (towards Earth):
– I given you to my Son for joy
Wanting that in the Universe won’t be another
Like you, so beautiful, but now
Se me in love, on the same way

He – Son, spirit and I are one
Don’t listen to what the typhoon says.
I am in the awaiting of your kiss
You know him; I’ve sanded you last night the wind!

Evil rises from all sides, from everywhere
He was finding out about the love that started
They were coming and they rummaged Earth with their powers.
Thinking they can spoil Gods establishment.

Volcanoes were gushing, mountains crumbled to the sea
The sea was reckless and she spoiled everything in her way
Angular rocks, burning were going in the valleys.
The Oceans were boiling, chilled out in rains after

Other times, from the sky was coming fire and water
Everything, more then you can see, all was burned
The mountains were groaning when they were finding their establishment
In all this disaster that was happening.

Suddenly a thunder voice from the sky thundered.
And the sea was frightened and calmed down
Order and limit said their master
After all he created with love, with longing.

The sweet waters have finally found their ways.
Going around mountains and hills, following the valleys.
Other times going underground
To the big sea, veiling.

They had in themselves the seed of movement, of meeting again.
And also the seed of spearing, of squinting.
And however the bad one should be against
He can’t change his Law, divine.

With his powerful right hand
He had now sign only to give
And all he had in mind, all he thought
Under his magnificent eyes was growing

Forest, valley, river and every creature
Was coming to life under his word
The sky was glided with stars, peaceful shining
Over all his having.

And over this fret – life
Over this mystery covered in fog
Born from dreams and deeply loved
Sweetheart – from a saint spring born

He traveled thru deserts and darkness
From unknown constellations, and known constellations
From no part of the infinity, where he traveled
He didn’t saw another beauty like her.

Steps heavy as a gale, or steps of the breath of the wind
They were shaking or caressing the forests like yesterday
He was leaving and coming again always in love
To see his love again like one God.

To relent and to stay close to her
She started to rustle and to wave the waters
To make him hear her, the singing started
And wouldn’t stop, as the moving sea.

Mai mult

Viata sanatoasa – Medicina crestina

Viata sanatoasa – Hrana noastra cea de toate zilele

10 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

La un om totul trebuie să fie frumos

Ileana Vulpescu

” Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire”. (Ileana Vulpescu – Arta conversației)

”Optimismul, speranţa sunt cele mai bune investiţii dintr-o viaţă. Oamenii sunt efemeri şi schimbători. La sfârşitul unei vieţi vezi că, afară de câteva gânduri frumoase şi de câteva închipuiri, cu nimic nu te-ai ales”. (Ileana Vulpescu – Arta compromisului)

”Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.” (Ileana Vulpescu – Arta conversației)

”La un om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet.
Anii te învaţă să devii sfios cu sufletul altuia şi chiar cu sufletul tău.
În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.
S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului.
E greu să fii femeie, dar nici bărbat nu-i uşor să fii”.
Și alte cugetări din:

Arta conversației

10 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Sfântul Constantin cel Mare și răspândirea religiei creștine. Sfinții Martiri Brâncoveni – mesaj pentru România de azi

Sfântul Constantin cel Mare și răspândirea religiei creștine

De multe ori a fost pusă întrebarea de ce Sfinții Constantin și Elena sunt numiți întocmai cu Apostolii. De ce un împărat roman, botezat în ultimii ani ai vieții, își împarte numele cu Sfântul Petru, care a slujit toată viața lui Hristos și a murit cu moarte martirică? Acestea sunt întrebări omenești, ce își pot afla răspunsul doar în mediul liturgic. Acolo unde, dincolo de cuvinte, putem să fim împreună în cinstirea lui Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena

Religia creştină este, prin excelenţă, o religie liturgică în care, pe primul plan se află trăirea liturgică a vieţii celei noi, a vieţii în Hristos. În dumnezeiasca Liturghie sunt prezente întreg Universul şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Astfel, primele interpretări istorice ale Sfintei Jertfe au numit-o „petrecerea la un loc a îngerilor, a sfinţilor şi a oamenilor”.

Sfânta Liturghie este, întâi de toate, factor de unitate. Prin cinstirea sfinţilor, Biserica aduce împreună, în mod real, oameni, îngeri și sfinți întru slăvirea lui Dumnezeu. În mediul liturgic avem o întâlnire directă cu sfinții. Nu doar rememorăm un eveniment, ci devenim părtași la sărbătoarea bisericii. Devenim contemporani cu sfinții! Putem, astfel, înțelege mai bine drumul lor către sfințenie – dincolo de informațiile sărăcăcioase pe care ni le oferă izvoarele istorice.

De multe ori a fost pusă întrebarea de ce Sfinții Constantin și Elena sunt numiți întocmai cu Apostolii. De ce un împărat roman, botezat în ultimii ani ai vieții, își împarte numele cu Sfântul Petru, care a slujit toată viața lui Hristos și a murit cu moarte martirică? Acestea sunt întrebări omenești, ce își pot afla răspunsul doar în mediul liturgic. Acolo unde, dincolo de cuvinte, putem să fim împreună în cinstirea lui Dumnezeu.

Constantin cel Mare – un împărat providențial

Domnia împăratului Constantin (306-337) a fost cea mai importantă schimbare pe care a cunoscut-o istoria Bisericii. Pacea adusă prin sfârşirea persecuţiilor a introdus lumea într-o nouă istorie a creştinismului. Convertirea împăratului biruitor la Pons Milvius şi semnarea Edictului de Toleranţă din anul 313, acestea au fost evenimente prin care s-a schimbat situaţia creştinismului.

Mai mult

Sfinții Brâncoveni – mesaj pentru România de azi
Domnitorul care a înfruntat trei imperii și a avut una din cele mai înfloritoare domnii

Domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai pașnici și mai puțin războinici domnitori, remarcându-se prin calitățile sale diplomatice. Marele istoric N. Iorga l-a caracterizat astfel: ”osândit să nu facă politica armelor, Constantin Brâncoveanu a făcut în schimb marea politică a culturii”.
Și a înfruntat trei națiuni din cauza poziției geografice a țării așezate între Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic și Rusesc care au căutat să-și întindă influența și granițele: ”Când Nordul a vrut să meargă spre Sud, când Occidentul a vrut să se atingă de Răsărit, aici s-au întâlnit” (N. Iorga)

”Se împlinesc în acest an trei veacuri de la martirizarea lui Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi şi a sfetnicului domnesc Ianache Văcărescu. Pentru a înţelege importanţa domniei îndelungate a voievodului român, am stat de vorbă cu acad. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, care ne-a prezentat situaţia Ţărilor Române la confluenţa a trei mari puteri şi moştenirea lăsată de Constantin Brâncoveanu Bisericii şi ţării.

Stimate domnule academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, cum putem să-l descoperim pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în istoria noastră naţională? Sunt suficiente cronicile muntene, sau avem şi alte mărturii?

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici: Ca să ne facem o idee despre Constantin Brâncoveanu, nu este suficient să citim cronicile. Trebuie să vedem toată activitatea lui, de la începuturile domniei şi până când s-a întâmplat catastrofa de la Istanbul. Despre aceste lucruri au fost scrise foarte multe, nu numai de români. Avem acele amintiri ale lui Anton Maria del Chiaro, care a fost secretarul lui, şi avem o vastă corespondenţă, dintre care numai cea diplomatică numără peste 170 de scrisori. Trebuie să vedem ctitoriile sale şi ceea ce a povestit prin tablourile votive, fiindcă tablourile votive nu sunt simple reprezentări ale sale, ele dau o anumită atmosferă politică şi culturală. Şi trebuie să urmărim ceea ce s-a întâmplat în tot sistemul acesta balcanic şi turcesc din momentul în care Brâncoveanu, în 1688, s-a suit pe tron, printr-o lovitură de stat, în stilul secolului al XVII-lea. Cantacuzinii l-au omorât pe Şerban Cantacuzino şi peste noapte l-au făcut domnitor, fără să folosească procedura normală, fără să ceară aprobarea turcilor, pe care i-au pus în faţa unui fapt împlinit. Aceştia au avut încredere în ei, în primul rând pentru că mama sa, Stanca, era Cantacuzină, iar copilul rămăsese orfan în urma uciderii lui Papa Brâncoveanu pe când avea doar doi ani de zile şi a fost crescut de Mihai şi de Constantin Cantacuzino. Aşadar, crescuse între Cantacuzini şi făcea parte din familia lor, deşi după tată făcea parte din boierii Craioveşti. A înţelege pe Brâncoveanu este însă foarte complicat. În primul rând, era un boier român cu o cultură destul de mare, şi această cultură se datorează Cantacuzinilor, mai ales stolnicului, care a studiat la Padova. Dar în al doilea rând a domnit într-un context politic extraordinar de complicat”.
Mai mult

6 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Secvențe frumoase din muzica barocă (sau o poveste din spatele muzicii)

Barocul muzical, curent din muzica clasică europeană ce s-a manifestat aproximativ între 1600 și 1750 a format o punte de legătură între renaștere și clasicism dezvoltându-se în această perioadă genuri muzicale precum opera, cantata, oratoriul, concertul și sonata.
Trecerea de la renascentism la baroc s-a făcut prin utilizarea armoniei îndreptată spre tonalitate prin utilizarea tot mai frecventă a basului. Armonia este rezultatul final al contrapunctului iar basul este o reprezentare a acestei armonii. Lucrările muzicale din epoca barocă sub forma fugilor cuplate cu preludii și toccate pentru orgă, au reprezentat un catalog virtual al modalităților contrapunctuale care au fost capabile să țese adevărate pânze de armonie, ducând astfel la descoperirea subtilităților armonice și melodice.
Stilul baroc se regăsește reprezentat și în arhitectură, mobilier.

” Mai mult, nici o muzică nu poate depăși pragul pe care îl atinge muzica barocă, de exemplu, ale cărei unde sonore au frecvențe care se înscriu în zona de activare optimă a activitații cerebrale. Dacă ascultăm muzică barocă, neuronii capătă un ritm de activitate ciclică între 8 si 12 cicli pe secundă, ceea ce se întamplă numai în cazul geniilor ! Numai că geniile îl au permanent, în vreme ce omul care ascultă muzica îl are doar cât ascultă muzica, dar este suficient, pentru că îmbunătațește memoria”. ( Sursa: Ceașca de cultură )

Antonio Vivaldi
Antonio Vivaldi – Portret de François Morellon La Cave, în 1723

Surse: http://ro.wikipedia.org/wiki/Barocul_în_muzică
http://ro.wikipedia.org/wiki/Baroc

Scrie un comentariu

19/05/2014 · 6:30 am

Când tăcerea…

Terapia tăcerii

Tăcerea devine o reflecție și apoi … o zămislire:
de e rostită sau notată – prinde viață,
ca să comunice emoții sau sentimentul de-mplinire
când este împărtășită, asemenea razelor de soare
când este dimineață.

Ea poate fi întemeiată pe frumusețe, pe iubire
de tot ceea ce ne înconjoară sau, uimire
ce ne-nvăluie văzând adevărata prietenie
dintre oameni sau, aspirațiilor de a zidi o temelie.

Tăcerile de acest fel sunt binecuvântate
când roade bune, bucurii îi sunt date,
de nu, atunci tăcerea e de aur
și agățată în cuier de gânduri
s-aștepte luminosul faur:

ce este în adâncul nostru lucrător,
nemărginit, deplin și iubitor.

(de: Georgeta R. M.)

5 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Cei mai fericiți ani ai vieții mele

„În tablourile mele a fost înfățișată întreaga Bucovină; poate nu există un kilometru pătrat, în acest colț al României, prin care să nu fi trecut și să nu fi pictat; nu este nici un pisc de munte, nici o mănastire și nici o regiune în care să nu fi pictat scene din viața țăranilor și nesfârșitele lor portrete. În Bucovina am petrecut cei mai fericiti ani ai vietii mele…” – George Löwendal, Însemnari
„Tata spunea că ţăranii aceştia au clădit ţara, ei sînt părinţii întregului popor. Ne-a învăţat să-i respectăm şi să-i iubim mai mult decît pe politicieni şi directori. Se iscălea simplu, GL, însă ţăranilor pictaţi le-a trecut numele complet, precum şi numele satului”, îşi amintea Lidia, fiica artistului.
„Tatăl meu s-a îndrăgostit de Bucovina, pentru că el credea că aici este o concentrare de suflet, o esenţă a spiritului. Aici s-a păstrat tradiţia străveche a tuturor neamurilor Europei, obişnuia el să ne spună, şi am descoperit, prin studiile mele ulterioare, că avea dreptate”.

„Pictorul Bucovinei” a cunoscut-o pe soţia sa, Ariadna, în anul 1918, la Soroca. A furat-o de la părinţi, pe fereastră, cînd aceasta avea 18 ani. Ea cînta, în acel moment, Mozart, la pian, la lumina lunii, fiind cucerită în primul rînd de poeziile tînărului pictor. Marele pictor nu a pierdut firul Ariadnei pînă la sfîrşitul vieţii sale, la 18 februarie 1964, în Bucureşti.”.(Constantin Severin)
„Este autorul unui portret de tînără ţărancă, Ana Maximeţ, din satul Mahala de lîngă Cernăuţi, pictat în ianuarie 1937, al cărei chip enigmatic rivaliza cu celebra Mona Lisa, aşa cum au scris criticii de artă ai vremii. Supranumit ”Madona Bucovinei”, acest tablou a ars, din nefericire, la Koln, în anul 1942. Expusă, în 1937, în vitrina magazinului de muzică ”Orfeu” din Bucureşti, ”Madona Bucovinei” a perturbat circulaţia de pe Calea Victoriei, datorită mulţimii de curioşi care doreau să o vadă, fapt pentru care G. Lowendal a fost chemat la Poliţie, fiind ameninţat că va fi amendat, dacă nu-şi retrage tabloul din vitrină…” (Sursa: aici)
Constantin Severin îl numește „George baron Lowendal un Leonardo al Bucovinei”, acesta fiind un titlu al unui articol despre George Lowendal.

George Lowendal

Cunoscut și ca „pictorul Bucovinei și al țăranului român”, George Lowendal a fost cea mai fascinantă și complexă personalitate culturală din Bucovina interbelică. Înzestrat cu o puternică vitalitate și putere de muncă, cu un suflet cald și generos și cu un talent deosebit, acest ilustru descendent al unei familii de aristocrați de origine danezo-norvegiană, s-a format în Rusia și s-a remarcat prin lucrările sale, ca pictor, poet, povestitor, dansator, maestru de balet, regizor și scenograf.
Prin acuitatea observației, expresivitatea desenului inspirat de tușele vibrante ale expresioniștilor nordici, a excelat ca portretist. Fiecare portret al său parcă spune o poveste unde magica lumină a ochilor și liniile cu o ușoară tentă stranie a chipului scot în evidență arhetipuri umane. Chipurile de țărani din Bucovina ilustrează vechea dramă a țăranului român care luptă cu greutățile vieții fiind împovărat de lipsuri și suferințe.
Înzestrat de har dar și de experiența cunoașterii folosește paleta de culori pentru a transpune pe pânză acele chipuri a țăranului roman, care oglindesc o experiență și un mod de viață, dând expresivitate prin contururile joase și jocul luminii de un realism viguros.
Pictând portrete de ţărani de pe tot curpinsul României Mari, de etnii diferite, a realizat aproape un album etnologic.

Portret bucovinean

Țărancă cu fuior

Peisaj moldovean

Câteva date biografice din perioada când a locuit printre bucovineni: după ce în 1926 participă la prima expoziție colectivă de scenografie din perioada interbelică – organizată de criticul de artă Ștefan Nenițescu la Librăria „Hasefer” din București, unde se impune printre cei mai valoroși pictori decoratori români, acceptă în 1927 un angajament ca pictor scenograf și director tehnic la Teatrul Național din Cernăuți și se stabilește împreună cu familia în cosmopolitul oraș bucovinean unde colaborează cu trei regizori: Victor Ion Popa, Aurel Ion Maican și George Mihail Zamfirescu reușind să propulseze scena cernăuțeană în avangarda mișcării teatrale românești.
Înființează în 1931 Societatea Artiștilor Plastici din Bucovina, denumită „Prietenii Artei”, și participă la prima Expoziție de Toamnă vernisată sub auspiciile acestei societăți. În 1932, e prezent cu lucrări în Expoziția pictorilor moldoveni, organizată sub egida Academiei de Belle-Arte din Iași iar în 1933, expune 89 de tablouri la Palatul Național din Cernăuți.
A realizat în 1932 fresca murală în stil cubist, în barul ”Astoria” din Cernăuți și în 1932 renumita frescă de la Pavilionul Expozițional de la București fapt care l-a făcut un apreciat pictor monumentalist. S-a evaluat că ar fi pictat până în anul 1946 peste 100.000 de metri pătrați.
În urma primei sale expoziții personale de anvergură ce va avea loc la Sala Mozart din București (tablouri în ulei, desene, acuarele), critica de specialitate îl va consacra drept un reprezentant de seamă al artei plastice românești. În 1936, Leo van Puyvelde, președintele Comitetului Internațional de Istoria Artei, îi achiziționează tabloul Țăranul cu pălăria ruptă (1935) pentru Muzeul de Artă Modernă din Bruxelles.
La Timișoara în 1934 obține un mare succes cu decorurile operetei Țara surâsului de Franz Lehár, pentru care a lucrat 118 ore fără întrerupere. Autoritățile orașului îi vor dărui una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie al Banatului – mărturie a participării strămoșului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Lowendal, la eliberarea Timișoarei de sub ocupația turcă (1716).
De asemeni, a stabilit un alt record în în stagiunea 1929-1930, încă nedepăşit pînă în prezent, realizând personal decorurile pentru 38 de piese de teatru, la toate grupurile etnice din Cernăuţi, care aveau o viaţă culturală extrem de bogată.
”Personalitate renascentistă, pictorul care a refuzat să fie consilier artistic şi scenograf la Metropolitan Opera din New York, pentru a reda sufletul nobil al ţăranului bucovinean, cred că ar merita să revină postum în mijlocul fabuloaselor sale personaje, prin înfiinţarea unui muzeu de artă care să-i poarte numele”. (Constantin Severin)
Pictorul Lowendal „stăpâneşte abilităţi excepţionale. Nu-i pic de exagerare în afirmarea că este desenator desăvârşit. Sensibilitatea sa se îndreaptă, cu voluptate, spre linie şi trăsătură, copleşind, tranşant, sensibilitatea coloristică. Culoarea prezintă, uneori, violenţe şi astringenţe coloristice, armonii de altfel greu de înfăptuit cu tonuri crude, virgine. În lucrări cu caracter cubist, însă, artistul ne-a dovedit că dezideratele unei astfel de armonii sunt posibile, fireşti şi că le poate realiza cu virtuozitate” (Pohonţu, 1932) în Galeria personalităților bucovinene – Radu Bercea și Ion Drăgușanul

Muzeul Lowendal din Bucureşti:

Surse biografice: 1, 2, 3,
Emil Satco, Arta în Bucovina, George Löwendal, vol. I, p. 148, Suceava, 1984.
Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, Editura Princeps Edit, p. 632, 2004.
Printre țăranii lui Lowendal
Amintiri inedite despre George baron Lowendal și familia sa.

6 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

De ei ne amintim prin muzică și versuri

” Viaţa nu este altceva decât miracolul continuu de a exista.”
” Nu te teme de clipă! Aşa cântă glasul eternităţii!”
” Iarba îşi caută mulţimea pe pământ. Copacul îşi caută singurătatea pe cer.”
” Artistul e cel ce iubeşte Natura, de aceea e sclavul şi totodată stăpânul ei.”
” Cultura îl înnobilează pe om, sub influenţa culturii omul devine mai bun şi mai nobil în toate privinţele. Noi neglijăm bogăţia spirituală, propunându-ne drept sarcină principală goana după bogăţia materială.”

(Rabindranath Tagore)

Sufletul Priveliştilor

Tu eşti felurită la nesfârşit în exuberanţa universului,
Doamnă cu multiple măreţii !
Calea ta este semănată cu lumini,
atingerea ta face să nască flori,
trena rochiei tale mătură un dans de stele
şi muzica ta cu note diverse îşi află ecoul printre
nenumărate lumi.
Dar unică în misterul de necunoscut al sufletului,
o, Doamnă a tăcerii şi singurătăţii,
iată, te-ai preschimbat în corolă de lotus pe tulpina
Iubirii…

(de: Rabindranath Tagore, traducere de George Popa)

LXXXV

Cititorule, cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nici o singură floare
din belşugul acestei primăveri
nici un singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini…
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.

(Rabindranath Tagore)

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Lucian Blaga – poetul luminii

Sub semnul Zilei Europei, Lucian Blaga este ”primul mare poet român care a reuşit să sincronizeze definitiv formele poetice româneşti cu cele europene (îndeosebi expresioniste), poetul fiind dublat de un mare gânditor şi creator al unui sistem filozofic propriu” (sursa: aici)
Fiind o personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin scrierile și activitatea sa cu elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate:
”În cultura română, Lucian Blaga reprezintă cea mai mare personalitate creatoare a secolului XX. Opera sa – de poet, filozof, eseist, dramaturg si traducător de poezie – constituie o sinteză personală de mare originalitate, de profundă inspiratie etnică, alimentată de o uimitoare deschidere spre cele mai variate aspecte ale spiritului uman: filozofie si stiinţă, istorie şi religie, şi îndeosebi domeniul complex şi controversat al artelor.” Sursa:
http://www.ulbsibiu.ro/ro/despre_ulbs/lblaga.php
În zilele de 9-10 mai 2014 Festivalul Internaţional „Lucian Blaga – a XXXIV-a ediție” va reuni la Sebeş şi Lancrăm ca în fiecare an, în luna mai – luna florilor, distinse personalităţi ale culturii româneşti şi europene, venite să cinstească memoria uneia dintre cele mai marcante personalităţi ale culturii româneşti din secolul XX. Sursa:
http://www.cclbsebes.ro/centrul-cultural-lucian-blaga-evenimente/festivalul-internaional-lucian-blaga-2014.html
” Câtă lume cunoaște de exemplu activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga? Și că el a definit practic standardul de redactare a rapoartelor de informare diplomatică pentru presă prin trimiterea unor materiale excepționale, care erau solicitate de mai multe centre de putere din România interbelică?”
Sursa: http://cutiacuvechituri.wordpress.com/about și Lucian Blaga în diplomația românească, de asemeni și programul evenimentelor din cadrul Festivalului: Programul Festivalului Lucian Blaga ed.XXXIV 2014

Informații inedite culturale deosebite cu valoare literară și sentimentală puteți afla aici:
http://vasilegogea.wordpress.com/2014/05/06/revista-miku-i-shqiptarit-prietenul-albanezului-la-nr-150/

” Sub semnul Zilei Europei şi în preziua aniversării datei de naştere a poetului care a fixat Arrábida (şi Portugalia însăşi) în imaginarul românesc, pe 8 mai 2014, ICR Lisabona organizează colocviul „Lucian Blaga, poet şi diplomat în Portugalia” la sediul din Piaţa Marques de Pombal al Institutului Camoes din capitala lusitană.” Sursa: aici

Lucian Blaga – o biografie în imagini:

Lucian Blaga – Izvorul nopții și Dorul:

13 comentarii

Din categoria Motive pentru condei