Sfântul Constantin cel Mare și răspândirea religiei creștine. Sfinții Martiri Brâncoveni – mesaj pentru România de azi

Sfântul Constantin cel Mare și răspândirea religiei creștine

De multe ori a fost pusă întrebarea de ce Sfinții Constantin și Elena sunt numiți întocmai cu Apostolii. De ce un împărat roman, botezat în ultimii ani ai vieții, își împarte numele cu Sfântul Petru, care a slujit toată viața lui Hristos și a murit cu moarte martirică? Acestea sunt întrebări omenești, ce își pot afla răspunsul doar în mediul liturgic. Acolo unde, dincolo de cuvinte, putem să fim împreună în cinstirea lui Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena

Religia creştină este, prin excelenţă, o religie liturgică în care, pe primul plan se află trăirea liturgică a vieţii celei noi, a vieţii în Hristos. În dumnezeiasca Liturghie sunt prezente întreg Universul şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Astfel, primele interpretări istorice ale Sfintei Jertfe au numit-o „petrecerea la un loc a îngerilor, a sfinţilor şi a oamenilor”.

Sfânta Liturghie este, întâi de toate, factor de unitate. Prin cinstirea sfinţilor, Biserica aduce împreună, în mod real, oameni, îngeri și sfinți întru slăvirea lui Dumnezeu. În mediul liturgic avem o întâlnire directă cu sfinții. Nu doar rememorăm un eveniment, ci devenim părtași la sărbătoarea bisericii. Devenim contemporani cu sfinții! Putem, astfel, înțelege mai bine drumul lor către sfințenie – dincolo de informațiile sărăcăcioase pe care ni le oferă izvoarele istorice.

De multe ori a fost pusă întrebarea de ce Sfinții Constantin și Elena sunt numiți întocmai cu Apostolii. De ce un împărat roman, botezat în ultimii ani ai vieții, își împarte numele cu Sfântul Petru, care a slujit toată viața lui Hristos și a murit cu moarte martirică? Acestea sunt întrebări omenești, ce își pot afla răspunsul doar în mediul liturgic. Acolo unde, dincolo de cuvinte, putem să fim împreună în cinstirea lui Dumnezeu.

Constantin cel Mare – un împărat providențial

Domnia împăratului Constantin (306-337) a fost cea mai importantă schimbare pe care a cunoscut-o istoria Bisericii. Pacea adusă prin sfârşirea persecuţiilor a introdus lumea într-o nouă istorie a creştinismului. Convertirea împăratului biruitor la Pons Milvius şi semnarea Edictului de Toleranţă din anul 313, acestea au fost evenimente prin care s-a schimbat situaţia creştinismului.

Mai mult

Sfinții Brâncoveni – mesaj pentru România de azi
Domnitorul care a înfruntat trei imperii și a avut una din cele mai înfloritoare domnii

Domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai pașnici și mai puțin războinici domnitori, remarcându-se prin calitățile sale diplomatice. Marele istoric N. Iorga l-a caracterizat astfel: ”osândit să nu facă politica armelor, Constantin Brâncoveanu a făcut în schimb marea politică a culturii”.
Și a înfruntat trei națiuni din cauza poziției geografice a țării așezate între Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic și Rusesc care au căutat să-și întindă influența și granițele: ”Când Nordul a vrut să meargă spre Sud, când Occidentul a vrut să se atingă de Răsărit, aici s-au întâlnit” (N. Iorga)

”Se împlinesc în acest an trei veacuri de la martirizarea lui Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi şi a sfetnicului domnesc Ianache Văcărescu. Pentru a înţelege importanţa domniei îndelungate a voievodului român, am stat de vorbă cu acad. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, care ne-a prezentat situaţia Ţărilor Române la confluenţa a trei mari puteri şi moştenirea lăsată de Constantin Brâncoveanu Bisericii şi ţării.

Stimate domnule academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, cum putem să-l descoperim pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în istoria noastră naţională? Sunt suficiente cronicile muntene, sau avem şi alte mărturii?

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici: Ca să ne facem o idee despre Constantin Brâncoveanu, nu este suficient să citim cronicile. Trebuie să vedem toată activitatea lui, de la începuturile domniei şi până când s-a întâmplat catastrofa de la Istanbul. Despre aceste lucruri au fost scrise foarte multe, nu numai de români. Avem acele amintiri ale lui Anton Maria del Chiaro, care a fost secretarul lui, şi avem o vastă corespondenţă, dintre care numai cea diplomatică numără peste 170 de scrisori. Trebuie să vedem ctitoriile sale şi ceea ce a povestit prin tablourile votive, fiindcă tablourile votive nu sunt simple reprezentări ale sale, ele dau o anumită atmosferă politică şi culturală. Şi trebuie să urmărim ceea ce s-a întâmplat în tot sistemul acesta balcanic şi turcesc din momentul în care Brâncoveanu, în 1688, s-a suit pe tron, printr-o lovitură de stat, în stilul secolului al XVII-lea. Cantacuzinii l-au omorât pe Şerban Cantacuzino şi peste noapte l-au făcut domnitor, fără să folosească procedura normală, fără să ceară aprobarea turcilor, pe care i-au pus în faţa unui fapt împlinit. Aceştia au avut încredere în ei, în primul rând pentru că mama sa, Stanca, era Cantacuzină, iar copilul rămăsese orfan în urma uciderii lui Papa Brâncoveanu pe când avea doar doi ani de zile şi a fost crescut de Mihai şi de Constantin Cantacuzino. Aşadar, crescuse între Cantacuzini şi făcea parte din familia lor, deşi după tată făcea parte din boierii Craioveşti. A înţelege pe Brâncoveanu este însă foarte complicat. În primul rând, era un boier român cu o cultură destul de mare, şi această cultură se datorează Cantacuzinilor, mai ales stolnicului, care a studiat la Padova. Dar în al doilea rând a domnit într-un context politic extraordinar de complicat”.
Mai mult

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

6 răspunsuri la „Sfântul Constantin cel Mare și răspândirea religiei creștine. Sfinții Martiri Brâncoveni – mesaj pentru România de azi

  1. ovi

    Foarte interesant postul tau… acum in ajun de sarbatoare…
    imi place mult de Brancoveanu… si il consider un crestin de tot respectul… un roman a carui pilda merita urmata…
    Constantin nu m-a fascinat din punct de vedere religios… si nici Elena mama lui… chiar daca, in vremea lor, crestinismul a cunoscut o turnada insemnata.
    Imi amintesc din istorie… si sper ca nu gresesc… Constantin a fost botezat in ultimele clipe ale vietii, si nu de un preot in functie, pentru ca imparatul era asa de bolnav incat nu mai putea sa spuna crezul, conditie obligatorie pentru a fi botezat, asa ca, un raspopit a facut acest oficiu…
    Acum… din alt punct de vedere… in alt sens… Sfant.. adica pus de o parte… ar trebui sa fim fiecare dintre noi… si asta de mantuieste…

    Apreciază

  2. Mulțumesc pentru comentariu, Ovi ! Și mie îmi place de Constantin Brâncoveanu și mă bucur că posteritatea i-a acordat locul care i se cuvine, și putem ști că printr-o diplomație deosebită a știut să întrețină relații de prietenie cu toți pentru ca țara să fie ferită de jafuri, lăcomii din partea unor oștiri străine creând condiții favorabile prosperității și unei dezvoltări culturale și artistice deosebite.
    În ce privește Constantin cel Mare, sunt surse, care spun că a fost botezat de episcopul Eusebiu de Cezareea, alte surse că ar fi fost botezat de papa Silvestru; cred că el a înțeles importanța creștinismului, ceea ce stă la baza lui și ce îl susține (iubirea de Dumnezeu și de aproape). Datorită lui religia creștină a intrat în legalitate (ceea ce a dus la pacea dintre oameni, dintre diferitele religii care au putut coexista împreună) și are loc primul Sinod Ecumenic. Toate cele bune și o săptămână cât mai plăcută în continuare !

    Apreciază

  3. ane

    Mi-a facut reala placere sa citesc postarea.

    Apreciază

  4. Îmi place blogul tău, sincere felicitări!

    Apreciază

  5. Mulțumesc mult ! Și mie îmi plac poeziile d-vs foarte mult. O zi însorită !

    Apreciază