Medicul, poetul și eseistul George Popa

Deși de formație medic specializat în medicină internă și hematologie, profesor universitar, șef de clinică la spitalul Spiridon Iași, visiting profesor la Clinica de Hemato-Oncologie a Fac. de Medicină din Freiburg, prof. univ. dr. George Popa a fost fascinat de frumusețea artei și literaturii, a scris cărți, poezii traduceri, etc. fiind un adevărat exeget al artelor. În ”Meditații asupra liricii universale” într-o manieră inedită în care se îmbină filozoful cu poetul și cu eruditul ne întâlnim cu Shakespeare, Holderlin, Tagore, Goethe, Paul Valery, Mallarme, Baudelaire, Rimbaud, Shopenhauer, Kant, Rilke, Blaga, Voiculescu, Tagore, dar mai ales Eminescu și Omar Khayyam.
Încrezător în virtuțile artei și literaturii capabile de a hrăni, forma și ameliora dar și de a înălța condiția umană prin scrisul său George Popa ne asigură de virtuțile artei și literaturii care folosesc cuvântul, sunetul și culoarea.
El este de părere că ”Opera de artă ideală trebuie să inducă atât sentimentul finitului cât și al infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființare a a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit pe care o induce sentimentul inefabilului”.
Și că: Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului.
Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței.
Poetul imaginează și suprapune o altă lume „pe-astă lume de noroi”, scrie Eminescu, „Înger palid cu priviri curate, …Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea.” (Epigonii).
Geniul „vede o altă lume decât tot restul oamenilor și se comportă ca și cum ar fi venit din afară”, afirmă Schopenhauer. Or, Eminescu s-a recunoscut dintru început un desprins, un străin de lumea comună. aflându-se într-un spațiu dincolo de imanent („nu are nici o stea”) și dincolo de transcendent („nu are nici un înger”); nici în moarte nu se află lumea sa („dincolo de groapă imperiu n’ai o lume”), iar visul său de idealitate se află dincolo de aceste trei nivele ontologice (Povestea magului călător în stele
)”.
Deci poezia, ”este activitatea spirituală care oferã omului cea mai înaltă șansă a unei trăiri la modul superior. Este treapta regală a imaginarului. Căci poezie însemnează ceea ce purifică si înalță inima, sufletul, spiritul către idealitate. Și există două forme de poezie : cea a creației și cea a vieții. Adică, există poeți ai scrisului, ale artelor în general, și sunt poeți ai vieții, ceea ce este infinit mai dificil. Sunt mult mai mult poeți ai artelor decât poeți ai propriei vieți, și anume, cei care satisfac dezideratul lui Hölderlin: „numai poetic merită omul să trăiascã pe pământ. Și Hölderlin oferã unul din rarele exemple de poet nu numai al verbului, ci dar și al vietii de fiecare zi. Orice activitate umană care ne poartă către o simțire ori gândire ideală, este poezie : muzica, pictura, sculptura, dansul, si bine înteles scrisul. Aristotel a avut dreptate să spună că „poezia este mai adevărată și mai elevată decât istoria.” Pentru om este mai adevãrată poezia deoarece este un adevăr creat de el, pe când istoria este o creație fortuită a realitãții din jur. Istoria este o derulare a „veșnicei treceri”, a efemerității, pe când marile creații întemeiază un prezent etern. Căci „numai poeții întemeiază ceea ce durează” , afirmă tot Hölderlin. Dar marea nevoie de poezie a umanității de întotdeauna o constituie creația anonimă, și anume, miturile, basmele poezia și cântecul popular. Și pentru a ne da seama la ce înãlțime a idealitãtii poetice suie imaginarul poporului, vom da un singur exemplu. În Bucovina se spune că în casa unde se spun povești, acolo se află Dumnezeu”.
Din experiențele personale poetul George Popa ne relatează acea ”fulgurație intelectuală” de mare sensibilitate, experiență a unor sensuri în spiritul armoniei, numită Împăcarea antinomiei:
Verbul meu, scrisul.
înaripare
poartă-n Deschisul
minților rare,

(gonind pe-ntinsul
mării de azur,
spre neatinsul
Dincolo pur.)

zbor de-ntrebare
cerul și-abisul:
care sens doare:
forma, închisul,

sau devenirea,
joc orb ce-mbină
firea, nefirea?

– O, dar cleștarul.
în prealumină-
-și soarbe tiparul.

Citindu-i și studiindu-i pe Omar Khayyam și Rabindranath Tagore a simțit chemarea Orientului luminându-ne printr-un stil propriu în traducerile sale din acești mari poeți ceea ce a făcut-o pe Grete Tartler să spună despre George Popa, că a pătruns sensuri nu tuturor accesibile și că traducerile sale sunt ”infinit mai fine stilistic”.
Rubaiyatele lui Omar Khayyam în versiunea lui George Popa sunt încântătoare și delectează deși tot el afirmă că o traducere ideală te face sã regreți că nu cunoști textul în original și, totodată, să nu regreți că nu cunoști originalul:
Doar cu-nțelepții apucă-te de muncă !
Și fugi de proști ! Să fie altă poruncă;
Și-otrava dacă-ți dă-nțeleptul – bea !
Iar prostul, orice-ți dă să bei – aruncă !

sau:
Viața se grăbește, rapidă caravană.
Oprește-te și-ncearcă să-ți faci intensă clipă.
Nu mă-ntrista și astăzi, făptura diafană !
Mai toarnă-mi vin ! Amurgul m-atinge cu aripă !

(traducerea din persana: Otto Starck, Omar Khayyam, Saadi, Hafez – Catrene persane, Robaiat, Ed. Albatros, 1974 si in traducerea din franceza a lui George Popa, Catrene, Ed. Univers, 1979).

Dă-mi cupa și ulciorul! Să bem fermecătoare
Făptură plămăditã din rouă și eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe și ulcioare ?

Acest vas fu odatã un biet îndrãgostit
Gemând de nepăsarea unei femei frumoase.
Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri ușoare, de mătase”.
(Prefacerea)

Sânt gata de plecare – și timpul ce mâhnit e!
Din mii și mii de perle doar una am străpuns.
Idei fără de număr rămân netălmăcite,
Pe tărm un cer de gânduri rămân fără răspuns
”.
(Imposibilitatea cunoașterii)

Ofrandă lirică

M -am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aducea, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul atoateştiutor cu cărţile sale
şi n-am să-l întreb: ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă ?
Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea.
Iar când noaptea va veni mută şi stelele se vor arăta una câte una,
am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare ;
râul grăbit mi-o va fredona
şi cele şapte stele ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ
nu înţeleg. Dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.”

(Rabindranath Tagore – traducere George Popa)

Prof. Dr. George Popa

Vasile Diacon-despre Prof.Dr.George Popa şi cartea sa-Homo universalis

Surse: 1, 2, 3, 4, 5

Anunțuri

Comentarii închise la Medicul, poetul și eseistul George Popa

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.