Romancierul român cu un desăvârşit dar al istorisirii

Această prezentare necesită JavaScript.

Unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români, Mihail Sadoveanu este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri (unde acțiunea operelor sale are loc în Moldova), dar și prin nuvele, povestiri, pagini memorialistice, reportaje de valoare. Perioada istorică abordată în romanele lui Mihail Sadoveanu este foarte lungă: de la vremurile arhaice însuflețite de spiritul dacic în Creanga de aur (apărută în 1933, în care eroul, Kesarion Breb, „copil al pământului și al cerului său” dar și ”martor al noii religii” poartă „strai alb încins cu colan subțire de argint, însă fără nici o altă podoabă”, având în picioare „cnemide, iar mânicile hainelor erau largi „, și este însoțit de Constandin, „omul acela mare și pletos cu înfațișare de dulău ciobănesc” ) până la evenimentele istorice de după moartea lui Ştefan cel Mare, căci, având și el obârșie răzășească a umblat de-a lungul și de-a latul Marii Moldove mărturisind despre romanul Nicoară Potcoavă, conceput în 1903 și apărut în 1952, o reluare a unei tematici abordate în romanul său de tinerețe Șoimii :
„Umblam la apa Moldovei cu fraţii lui Ion Vodă cel Cumplit, eram martor vitejiilor şi suferinţelor lui Nicoară şi lui Alexandru Potcoavă. I-am însoţit în Iaşi pe drumurile stepei, până în amurgul carierei lor şi jeleam cu lacrimi pe moş Petrea Gânj. Douăsprezece zile n-am fost în timpul meu. Absorbit într-o schivnicie subită, îmi povesteam mie însumi aventuri romanice. Văzusem şi cunoscusem toate, fără îndoială, Ghiţă Botgros îmi fusese prieten şi-l întâlnisem în huceagurile de la Oprişeni; iar popa Ciotică a fost şi el aievea în această viaţă, deoarece m-a cufundat cu ale sale mâini în cristelniţa de la biserica din Miteşti”.
Sursele sale principale de inspiraţie în romanele istorice au fost Letopiseţul lui Grigore Ureche şi cel al lui Nicolae Costin, dar și a lui Neculce și Creangă după cum mărturisește:
„Revăd cu emoție orașul copilăriei și al amintirilor… La Folticeni am băut apa vie a sufletului românesc, pe care n-am uitat-o nici până azi. În ea se va răsfrânge până la moarte toată taina sufletului meu. Darul cu care m-a înzestrat Dumnezeu, nu se datorește mie, ci parinților mei. Împrejurările și pitorescul locurilor, munții și apele, natura încântătoare și poporul, toate au creat ceea ce dumneavoastră sărbătoriți azi. Să mulțumim lui Neculce și lui Creangă, poporului și părinților mei, să slăvim natura, care au contribuit la înzestrarea darului meu.” – discurs cu prilejul sărbătoririi, la Fălticeni, a vârstei de 50 de ani, (16 noiembrie 1930) unde Mihail Sadoveanu a scris în cartea de aur a Liceului „Nicu Gane”, sau: „…Am stat mult, sfătuind în noaptea aceea de frăţie; am deschis cărţile cronicarilor şi am chemat între noi, cu ochii înlăcrimaţi, trecutul frumoasei şi nefericitei noastre Moldove” – referindu-se la întâlnirea lui cu Simeon Murafa, și la peregrinările prin Basarabia care au făcut să apară în 1919-1920 volumul „Drumuri basarabene”. El s-a identificat „profund sufleteşte cu fiecare dintre meleagurile cutreierate, spre a fi – cum şi-a dorit – reprezentantul literar al întregii naţiuni” (I. Oprişan).
Despre romanele ”Șoimii”, ”Nunta domniței Ruxandra”, ”Neamul Șoimăreștilor”, ”Frații Jderi” V. Beșleagă afirmă că reprezintă ”o epopee a moldovenilor” .
Bineînțeles că un mare scriitor este inepuizabil, dar opera sa poate fi grupată în trei etape: cea de început sau etapa sămănătoristă, a primelor încercări, nuvele și povestiri, a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul Persian) și a treia corespunde perioadei socialiste-comuniste, la care Sadoveanu va adera ideologic. În afara numeroaselor sale opere aș vrea să reamintesc de însemnările sale, sub formă de scrisori, ciorne despre care totuși, el însuși spune: „Am obiceiul – se confesa el – să distrug scrisorile, ciornele si notele”, ca să șteargă în felul acesta urmele căutărilor sale mai mult sau mai puțin reușite, din punctul său de vedere și să rămână doar rezultatul final al actului său creator. Multe din însemnările sale sunt ocupate de pagini de jurnal sau de confesiuni intime, observații, aforisme, maxime și proverbe, culese din carți.
O asemenea curiozitate ne satisface volumul ”Pagini de jurnal și documente inedite”, apărut la Editura Junimea, Iași, 2005 de Constantin Mitru, Olga Rusu, machete, introducerea și note de C-tin Ciopraga.
O descriere sumară a acestui volum din articolul d-lui Ion Simuț: ”Sertarele unui clasic” :
”Volumul cuprinde însemnări cu un conținut foarte divers, dintr-o perioadă foarte întinsă, începând cu 1906 și terminând în 1956. Avem informații disparate dintr-o jumătate de secol de laborator de creație și de gândire sadoveniene. Editorii au organizat cele 30 de carnete sau caiete în cinci secvențe temporale, nu tematice – și cred că au procedat bine. În prima parte, au grupat reflecții și impresii din anii 1906-1913, cuprinzând însemnări despre oameni și locuri (excursii la mănăstirile moldovene), subiecte și personaje, lecturi, citate și conspecte, lista de cărți împrumutate sau de cumpărat, experiența unei chinuitoare concentrări în armată în august-septembrie 1906, note despre starea țărănimii în 1907, impresii dintr-o călătorie în Dobrogea și în Deltă, însemnări despre lumea bordeienilor, un jurnal al mobilizarii în Bulgaria, în 1913 („O tânără și nefericită Bulgarie!”- exclama militarul, p. 100). Partea a doua cuprinde însemnări din anii 1919-1927. Subiectele cele mai fierbinți sunt înnoirea Basarabiei, în a carei viață culturală Mihail Sadoveanu se implică,și cunoașterea Transilvaniei (în august 1926 face o vizită în sate din Bihor, fiind deputat al zonei, de unde culege observații de vocabular, p. 161-164). Vizitează entuziast Balcicul. Scriitorul meditează foarte încrezator la viitorul României reîntregite (p. 172). Adună posibile nuclee epice sau detalii de viaăa concretă de peste tot, chiar de la curtea cu juri (p. 145). La Iași se gândește în 1921 la proza din ”Venea o moara pe Siret” și din ”Hanu-Ancutei”. Ajunge la Pașcani, din nou în Dobrogea, la cafeneaua Capșa, la Cheile Bicazului, la Blaj, în Polonia și Germania. În 1926 face o călătorie la Berlin cu Liviu Rebreanu (despre care nu spune nimic), unde în centrul orașului aude „un mierloi, care cânta moldovenește, ca-n grădina la noi, la Iași” (p. 149). În 1927 face însemnari din Olanda. Spectacolul lumii văzute îi cultivă percepția în sensul cunoscut din proza sa naturistă: „Toate din lumea asta sunt interesante – și dacă știi să le vezi – găsești în ele minunea. În toate este fulgerul Dumnezeirii” (p. 179). Se desprinde o filosofie tolstoiana a vieții: „Rostul nostru este să mergem armonios în direcția fatalității divine care ne pretinde tot mai multă nobleță”, depășită însă pentru că nu respinge civilizația, ci propune „dezvoltarea depozitului minunat pe care-l avem în noi, acel fior care a tresarit în monadă și care vibrează astăzi în manifestări de civilizație” (tot p. 179). E intrigat de revoluția literară promovată de Tristan Tzara, aflată clar la antipodul mentalității sale artistice (p. 183-186). Nu uită de Basarabia (p. 189-192), revenită periodic în reflecțiile sale politice și culturale. Partea a treia din volumul de restituiri sadoveniene, datând din anii 1932-1936, cuprinde documentarea istorică despre epoca lui Ștefan cel Mare, șantier al romanului ”Frații Jderi”. Sunt pagini ce în viitor, într-o ediție critică, trebuie atașate acestui roman în dosarul de istorie literară al aparatului critic.
Partea a patra, axată pe însemnări din anii 1937-1944, e singurul loc unde, pe lângă un jurnal de călătorie la Karlsbad, din 1937, avem un jurnal propriu-zis din viața culturală a Iașilor și a Bucureștilor în 1939-1940. Mihail Sadoveanu apară aici masoneria de învinuirile lui A. C. Cuza, întâlnit întâmplător în trenul spre Iași (p. 273), relatează despre preocupările sale pentru adoptarea normelor ortografice la Academie și despre implicațiile involuntar anecdotice în comitetul de direcție al Teatrului Național. Cel mai tare îl supară zarva scriitorilor pentru acordarea unor pensii, întotdeuna nemulțumiti: „E de mirare lipsa de înțelegere și de inteligență a acestor breslași. Nemulțămirea lor e aproape tragică, dacă n-ar fi ridicolă. Pretenția de a fi categorisiți conform judecății lor despre valoarea proprie încununează totul: și lipsa de demnitate, și de conștiință, și de omenie și tot” (p. 276 si 278). Iubitor de ceremonii și onoruri, Mihail Sadoveanu consemnează, în 16 februarie 1940, de la Academie, „prima ședință în uniformă. Ședința solemnă, prezidată de Rege” (p. 278). Mai are însă suficientă detașare pentru a observa conformismele: „Se întrec oamenii în respect și stimă – ceea ce mă face să cred: 1) ca n-am facut rău nerăspunzând la feluritele atacuri de acum trei ani; 2) că încep a îmbatrâni” (p. 283). În 1940, Mihail Sadoveanu nu avea, totuși, decât 60 de ani. Lamentații în legătura cu vârsta lipsesc din însemnările sale. Multe pagini sunt ocupate și acum, ca în prima tinerețe, de observații, aforisme, maxime și proverbe, culese din cărți.
În partea a cincea (1944-1956), avem însemnările scriitorului din mai multe călătorii la Moscova și în Uniunea Sovietică: prima dată în 1945, cu ecouri ce se vor rasfrânge în 1949 în Nada Florilor, apoi în 1950, 1952, 1953, 1954 – mereu mai impresionat de viața politică și colhoznică a sovietelor: „Se găsește undeva în această stepă înfățisând liniștea și puterea poporului rus, caracter pe care îl are și statuia de 60 m înălțime a lui Iosif Visarionovici, dominând Volga la deschiderea canalului, se găsește un colhoz de 70.000 ha” (p. 374). E un Sadoveanu pierdut în stepa propagandei sovietice, regăsindu-se uneori, pentru o clipa, ca atunci când, aflat în lunca Donului, aude cucul cântând ca pe Siret (p. 375). Ar mai fi de relevat și alte documente excepționale din acest volum, cum este cuvântarea lui Mihail Sadoveanu ca Mare Maestru al Francmasoneriei Române Unite, rostită la Conventul Federal din 15 aprilie 1934, unde se văd foarte clar opțiunile sale în cadrul acestei organizații (p. 432-437), în favoarea religiei, a regelui și a intereselor naționale.”

Am scris aceste rînduri pentru că azi e 5 noiembrie, ziua sa de naștere, pentru cei care nu l-au citit încă și ar putea fi un îndemn, pentru cei care iubesc, cărora le place opera sadoveniană, pentru că prin opera sa, Mihail Sadoveanu este socotit în rândul clasicilor și este un român care prin operele sale a realizat ”o epopee a poporului roman; o rapsodie moldavă” (Dragoș Vicol), și de asemeni există destulă forță și subiect pentru a ne atrage atenția în continuare citindu-i operele și însemnările din Paginile de jurnal și documente inedite.

Câteva cugetări din gândirea sadoveniană:
”Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e Soare”.
”Strategia e ştiinţa cea mai folositoare nu numai în război, ci şi în căsătorie”.
”Toate adevărurile sunt legi, dar nu toate legile sunt adevăruri”.
”Pentru a înfrâna trebuie legi. Dar trebuie oameni care să împlinească legile”.
”Mie mi-a plăcut întotdeuna să beau vinul împreună cu tovarăşi. Numai dragostea cere singurătate”.
”Sărmana făptură omenească! E capabilă de toate relele, dar în ea se găseşte şi comoara binelui”.
”Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic”.

Mihail Sadoveanu la Falticeni

George Enescu și Mihail Sadoveanu (București, 23 februarie 1945)

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

12 răspunsuri la „Romancierul român cu un desăvârşit dar al istorisirii

  1. Mă bucur că ai punctat cum se cuvine memoria celui mai prolific romancier român, pe care l-am descoperit cu plăcere, încă din copilărie. Romanele lui mi-au accentuat dorința pentru citit, pescuit și alte preocupări în aer liber.

  2. La fel ca și tine, Mihai Sadoveanu mi-a încântat imaginația și îmbogățit orizontul literar încă din copilărie, adolescență,… și încă mai este de citit. Mulțumesc și mă bucur de vizită și aprecierea ta în ce-l privește. Zile frumoase de toamnă, cu împliniri !

  3. Subscriu la cele spuse de voi. Mi-a placut in mod deosebit unul din romanele lui Sadoveanu si anume „Zodia Cancerului” sau „Vremea Ducai Voda”. O seara buna in continuare.

    • Despre romanul Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă s-a spus că ar fi culmea prozei sadoveniene, roman a carui temă este evocarea unui moment din istoria Moldovei sec. XVII – ”de un nivel artistic superior” – aprecia G. Călinescu. Și cred că are dreptate, este romanul care marchează o maturizare a artei scriitorului, dacă observăm fluența povestirii, stilul sobru, felul cum este realizată sinteza unei epoci. Nicolae Iorga îl aprecia pe M. Sadoveanu și opera sa literară. N. Iorga avea o revistă de direcție literară, artistică și culturală unde publica scrisori, studii literare, cronici, poezii, proză și traduceri care se numea ”Cuget Clar”, care se tipărea la Vălenii de Munte la Ed. ”Datina Românească”. Iată ce epigramă i-a scris N. Iorga lui Mihail Sadoveanu:
      ”Când comiţi un nou roman
      Eu te rog să fii uman:
      Să-l trimiţi îndată-n dar
      La revista „Cuget clar”.
      Toate cele bune și o zi minunată !

  4. Ah… Dumbrava minunată… ❤

    • Minunată povestire. Minunat a fost și filmul, e adevărat, pentru copii este excepțional, dar și nouă celor mai mari ne-a placut (place) foarte mult.

      Știi unde au avut loc filmările, la Castelul Roșu de la Hemeiuș, ce are un parc dendrologic cu o suprafață de 49 ha. Acest parc adăpostește multe specii de plante și copaci aduși din alte colțuri ale lumii: arbore de Sequoia, de ginko biloba, sute de specii de trandafiri, ș.a. :

      Toate cele bune și o zi minunată !

  5. ovi

    Dumbrava minunata, a fost una din cartile cu care mi-am inceput perioada copilariei cu cartea in mana…
    dar Baltagul, ramane placerea-mi ce ma leaga definitiv de Sadoveanu…

    • Da, și pentru mine ele sunt cărți de referință, ale copilăriei și adolescenței. Într-adevăr, romanul Baltagul este un roman realist (poate fi citit și ca un roman polițist, inițiatic, mitic) considerat capodoperă a literaturii române și una din cele mai reprezentative opere ale artei sale. Mă bucur să știu că și ție îți plac cărțile lui Sadoveanu și mi-ai împărtășit acest lucru. Toate cele bune și un sfârșit de săptămână cât mai plăcut !

  6. O, Doamne! Sadoveanu este, fără îndoială, patriarhul literaturii române! Îmi aduce mereu aminte de copilărie, îl „ştiu” din copilărie, pentru că tata ne citea, mie şi mamei care torcea, seară de seară din Sadoveanu, în special, şi nu numai. Ştiam să povestesc din Sadoveanu înainte să învăţ să citesc, iar când am putut citi, am citit Dumbrava minunată! Parcă văd şi acum coperta cărţii! Am foarte multe din cărţile lui şi mă bucur că mi-ai adus aminte de el!

    • Mă bucur că-ți plac scrierile lui Sadoveanu, și fără-ndoială este patriarhul literaturii române, cât de frumos i-ai spus, căci a acoperit o arie foarte mare de subiecte, tipuri de scrieri de la povești, povestiri, nuvele până la romanele istorice în care excelează și celelalte în care crează o atmosferă mirifică dar și cu viață privită în profunzime; chiar am citit și încercările sale poetice. Scriitori precum Sadoveanu și Creangă mi-au bucurat și mie copilăria. Mulțumesc de popas și gândurile împărtășite. Toate cele bune în săptămâna care vine !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s