Relatări de la istorici, scriitori, medici despre Mihai Eminescu

Mihai Eminescu 19
„Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna”

În opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un fizic foarte plăcut. Gheorghe Median a găsit, în cercetările sale, mărturia unui văr al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din presa vremii, vine să susţină această părere. „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“. Despre imaginea Luceafărului, dincolo de singurele fotografii cunoscute, apare şi o descriere a unui bun prieten a lui Eminescu, fost coleg de clasă la şcoala din Cernăuţi, şi, mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Ştefanelli. „Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, spune Ştefanelli în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”.

„Avea o voce de aur, îi acompania pe lăutari”

Istoricul botoşănean, Gheorghe Median mai spune că ceea ce impresiona, însă, cu adevărat la poet era vocea sa. „Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte”, spune Median. Despre vocea lui Eminescu a rămas de pomină o întâmplare povestită chiar de lăutari. Este vorba despre celebrul bard botoşănean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. – Toma Micheri, aşa cum se prezenta public lăutarul). Acesta spune că a fost dat gata de vocea poetului, la o petrecere. Lăutarul, împreună cu Eminescu, care avea atunci 25 de ani şi venise la Botoşani pentru o vară, au petrecut o noapte într-o cameră a fostului hotel Moldavia din oraş. Alături de ei au mai fost şi sora lui Micheri, frumoasa Nataliţa, dar şi bogatul armean Adronic Ţăranu. Eminescu ar fi cântat întreaga noapte cu lăutarii, fără să răguşească, Toma Micheri exprimându-şi regretul că este poet şi nu cântăreţ. Mavrodin, vărul său, îşi aducea aminte că Eminescu cânta uşor şi pe stradă. „Era extrem de vesel şi îi plăcea la nebunie muzica. Fredona când venea din plimbările sale în parc. Avea o voce cristalină, spune Mavrodin (n.r. – mărturie preluată din acelaşi articol publicat în ziarul „Ştirea”, în 1929), de întorcea toată lumea capul”, susţine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botoşani, expertă în opera şi viaţa lui Eminescu.
Scriitoarea Lucia Olaru Nenati (foto dreapta) a explicat, pentru „Adevărul”: „Sunt cercetări pe care le-am făcut personal şi care reprezintă obiectul unor lucrări cu adevărat ştiinţifice privind muzicalitate poeziei lui Eminescu şi mai ales modul special în care poetul înţelegea muzica. Era un meloman, iubea muzica şi ştia să o asculte. Avea şi o voce de aur. Contemporanii lui spun că îţi dădeai cămaşa de pe tine numai să îl auzi cântând. În lucrarea mea privind această calitate a lui Eminescu am ataşat şi 11 bucăţi muzicale cântate de Eminescu. A fost un efort extraordinar de documentare, dar am reuşit. Printre bucăţile lui muzicale preferate erau melodii din folclorul tradiţional, foarte vechi. Piesa lui favorită era Barbu Lăutarul şi o doină. Din păcate nu ştim care doină”. „Îi plăcea să piardă nopţile şi să fumeze” „Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societate. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi”, a spus, pentru „Adevărul”, Lucia Olaru Nenati.
…………………………………………………………………….
Psihiatrul mutat la Botoşani din dragoste pentru Eminescu

Medicul psihiatru Nicolae Vlad este considerat unul dintre cei mai buni specialişti din Botoşani. S-a născut pe 19 aprilie 1946 în localitatea prahoveană Valea Doamnei, dar a profesat peste trei decenii în Moldova, alegând expres Botoşaniul. După absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi, cu specializarea Psihiatrie, Nicolae Vlad a cerut insistent să fie detaşat la Botoşani. Medicul a dorit să lucreze şi să trăiască în oraşul unde s-a născut şi a trăit Mihai Eminescu. „I-am iubit poezia de mic. Ştiam pe de rost mare parte din creaţia lui. Mă fascina şi încă mă fascinează acest geniu al literaturii. Voiam neapărat să trăiesc unde a trăit el“, spune acum psihiatrul Nicolae Vlad. Medicul care s-a remarcat în psihiatrie la Botoşani, reuşind să obţină doctoratul în domeniu şi să publice peste 60 de lucrări şi articole de specialitate, s-a făcut cunoscut şi în literatură, publicând deja trei volume de poezii, inspirat spune el, de locurile natale ale lui Eminescu.

Citeste mai mult: adev.ro/nc24ep

Poza inedita cu M.E.

Mihai Eminescu, niciodată cunoscut îndeajuns
articol de Maria Dobrescu

Legendele bune şi rele urzite mereu în jurul lui Eminescu i-au sporit enorm veşnicia. După ce unii au încercat să-l arunce ca pe un „cadavru în debaraua” minimalizării şi a deprecierii, alţii au vrut să-i amenajeze soclul canonizării şi întronizării în sinaxarul ortodox românesc. Unii şi-au construit o operă pe seama lui, dar cei mai mulţi s-au construit ca fiinţă spirituală, luându-l ca model.
…………………….
Dialog cu filologul Dan Toma Dulciu:
Deţineţi o fotografie în care poetul se află alături de alţi artişti ai anului 1887. Este valoros şi relevant acest document?
Fotografia a aparţinut unui bătrân colecţionar, eu nu am făcut altceva decât s-o valorific şi s-o popularizez. Este o fotografie inedită din 1887, unde Eminescu este alături de Veronica Micle, iar toate personajele de aici au o poveste a lor. Domnul din prim-plan, cu mustaţă, a fost identificat ca fiind Caragiale. Poza este făcută în faţa Hanului lui Manuc, care se chema înainte hotel Dacia. Aici, I. D. Ionescu prezenta spectacole de revistă. Se află şi Biserica „Sfântul Ion”, nu apăruse Hala Unirii, iar Dâmboviţa era proaspăt canalizată, refăcută taluzarea şi gardul protector. Am întâmpinat ecouri pozitive pentru că, într-adevăr, se dovedeşte că, dacă încerci şi scormoneşti în arhivele vremii, e posibil să mai găseşti şi alte imagini ale lui Eminescu. În primăvara acelui an, Eminescu venise în Capitală, la stăruinţa Veronicăi. Însănătoşit, poetul îşi reluase activitatea de gazetar, mergea la teatru, era văzut prin cafenele, unde declama prietenilor pasaje întregi din „Eneida” lui Virgiliu. Locuia într-o odăiţă de la etajul al treilea al clădirii Mercuş, din Piaţa Teatrului, unde se afla redacţia şi tipografia gazetei „Lupta”, a lui Panu. Cunoscând aceste relatări, am sperat că, într-o bună zi, se vor descoperi noi fotografii ale lui Eminescu, necunoscute până în prezent.
Cu o panoplie imagistică diversă, am putea realiza cum era Eminescu în realitate, probabil altul, diferit, faţă de tabloul consacrat din manualele şcolare.
Am fost în ultimii ani şi la Praga, şi la Viena şi sunt mândru că am descoperit poze aparţinând aceluiaşi fotograf, Jan Tomáš, care a realizat tabloul acela angelic, visător, al poetului la 19 ani, cea mai popularizată imagine a lui Eminescu. Ea este răspândită în milioane de exemplare, pe timbre, pe coperţi, tablouri, manuale, nu este ziar care să nu fi publicat acest portret. Chipul lui Eminescu, atât de cunoscut românilor, mai ales din fotografia făcută în vremea studenţiei, la Praga, în toamna anului 1869, de maestrul fotograf Jan Tomáš, din Piaţa Sfântul Venceslas, este modelul ideal al fiinţei geniale, imaginea clasică a poetului-nepereche. După clişeul original s-au realizat şase fotografii, dintre care o poză era necesară îndeplinirii formalităţilor de înscriere la Universitatea din Viena, iar altele au fost dăruite lui Slavici, Miron Pompiliu şi „unei femei dragi”.
Citiți mai mult: ziarullumina.ro

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

2 răspunsuri la „Relatări de la istorici, scriitori, medici despre Mihai Eminescu

  1. Watcher

    Ce vis ciudat avui, dar visuri
    Sunt ale somnului fapturi:
    A noptii minte le scorneste,
    Le spun a noptii negre guri.
    Pluteam pe-un rau. Sclipiri bolnave
    Fantastic trec din val in val,
    In urma-mi noaptea de dumbrave,
    Nainte-mi domul cel regal

    • Mulțumesc pentru această frumoasă poezie a lui Eminescu, care ca și multe alte poezii ale sale lasă cititorilor loc de reflecții. Cred că pentru poet visul (și în general poezia într-o anumită măsură) este un fel de supapă prin care transfigurează realitatea proiectând propriile sale idealuri, căci ne dăm seama în poezia lui Eminescu de romantismul lui, de dorul de aflare a adevărului, dorul după frumusețea Universului. Toate cele bune și o duminică frumoasă !