Poezie și muzică

Această prezentare necesită JavaScript.

Poetul George Lesnea avea obiceiul să vină în fiecare vară la Mănăstirea Agapia în ultimii treizeci de ani de viață. Acolo, când i s-a cerut fotografia pentru a completa Galeria portretelor scriitorilor din muzeul mănăstirii, sub chipul său, George Lesnea a scris aceste versuri:
„Al Agapiei parfum
M-a vrăjit în tinerețe
Și îl simt cu drag și-acum
Când o văd la bătrânețe.”

George Lesnea a fost un traducător de succes, mai ales a lui Serghei Esenin, dar a iubit mai mult poezia simțind că are ceva de spus în felul cum îi dicta inima sa:

Nu ştiu

Nu ştiu pentru cine adun
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.

Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele.

Trebuie despre oameni şi lume să cânt,
Cât mai e vreme…
Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,
Să-l fac să învie-n poeme.

(din volumul “Ceaslov”, 1940)

Mănăstirea Agapia are o valoare deosebită prin frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861, fresce de o deosebită valoare artistică, dominate de un puternic realism a căror chipuri de sfinți au fost inspirate din modele fie maici din manastire, fie preoți sau localnici din satele din jur.
”Mănăstirea a fost o oază de liniște și pentru Ion Pillat, Victor Eftimiu, Demostene Botez, George Lesnea, Radu Boureanu, Geo Bogza, Ana Blandiana, Valeriu Anania – astazi Arhiepiscop al Clujului, Ioan Alexandru, ca și pentru pictorii Tonitza și Octav Bancilă s.a. Pe aleea de intrare în incintă se află casa prinților Grigore și Raluca Sturza, lăsată prin testament mănăstirii, cu tot mobilierul. Casele de la Agapia, datorită vechimii lor, au fost trecute pe lista monumentelor istorice alcătuind, împreună cu celelalte clădiri ale mănăstirii, Monumentului Istoric Mănăstirea Agapia”. Sursa

”Spaţiul de care mă simt cel mai fascinată, care mi se pare cel mai românesc şi cel mai frumos, sunt Subcarpaţii, Bucovina, Maramureşul, Năsăudul cu dealurile acoperite de pajişti la poalele pădurilor, dincolo de care se văd munţii cu fâneţele, căpiţele, stânile lor. De altfel, Blandiana este tot un sat de sub munte, este un sat extraordinar din sudul munţilor Apuseni, cu casele aşezate de o parte şi de alta a unui pârâu, peste care sunt aruncate punţi graţioase şi legănătoare. Vorbesc despre el absolut detaşat, pentru că mama a plecat de acolo când avea 17 ani şi nu mai avem pe nimeni acolo. Acum, când mama s-a mutat sub crucea mai veche de un secol a părinţilor ei, merg mai des şi am început să cunosc oamenii (bătrânii, pentru că tinerii sunt plecaţi la lucru în Italia) şi să mă simt mai acasă, dar înainte îmi era jenă să abordez pe cineva şi să-i spun „Stiţi, pe mine mă cheamă Ana Blandiana”. Mă tulbura faptul că în realitate ei erau Blandiana, în timp ce, pentru restul lumii, Blandiana eram eu. De curând, o filoloagă care îşi face teza de doctorat despre mine la o universitate germană – cum nemţii sunt foarte serioşi -, s-a dus şi la Blandiana în documentare şi mi-a scris după aceea cu câţi oameni a vorbit. Fusese mult mai puţin intimidată decât mine.
Acolo am învăţat că nu există mai mare miracol decât a pune un grăunte, o sămânţă în pământ şi a privi cum iese din ea o plantă. Poate că un ţăran nu se gândeşte în aceşti termeni, dar, pentru scriitorii care eram, a fost descoperirea unui adevăr esenţial, acela că „tot ce e firesc e miracol” (am citat un vers)”. Sursa 1 Sursa 2

Je crois

Je crois que nous sommes un peuple végétal
Car autrement d’où nous viendrait la tranquillité
Avec laquelle nous attendons la défeuillaison ?
D’où le courage
De nous laisser choir sur le toboggan du sommeil
Jusqu’à la mort
Avec la certitude
Que nous serons encore capables de renaître
A nouveau ?
Je crois que nous sommes un peuple végétal –
Qui a jamais vu
un arbre se révolter ?

Numai iubirea

Numai iubirea dintre părinţi şi copii
E sămânţă.
Iubitul meu, eşti fiul meu,
De-aici răsare totul.
Ce nu se poate distruge
Alunecă între părinţi şi copii.
Nu-ţi stinge auzul
Cu legile lumii acesteia,
Întreg universul atârnă
În firul de sânge care ne leagă pe noi
Ca o taină curată.
Tu apleacă-te doar şi, copilăreşte,
Sărută-mă pe gură, tată.

Despre țara de unde venim

Hai să vorbim
Despre țara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragila
Pe care orice frunza,
Cazând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân’ la pamânt
Și dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Și florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Și sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipsește decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ți-e somn.

Henry Mălineanu
www.youtube.com/watch?v=yckW2Wr-zdg
www.youtube.com/watch?v=fy9Ovh7MaOk
www.youtube.com/watch?v=WdCFZe0ngHE

Johann Adolph Hasse
www.youtube.com/watch?v=xKIs4zx2q5Q

Béla Bartók
www.youtube.com/watch?v=4HAIHSqiwAA

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

4 răspunsuri la „Poezie și muzică

  1. Frumos spus și minunat redat! Nu pot decât să mă bucur și să mă înclin.

    Apreciază

    • Mulțumesc mult pentru apreciere și mă bucur că ți-a plăcut. Eu nu am făcut decât să redau acum, la un anume moment, la rândul meu, ceea ce și mie mi-a plăcut și apreciez. Toate cele bune !

      Apreciază

  2. ane

    Aprecierile mele pentru frumosul din articol. Weekend minunat !

    Apreciază