Zi luminoasă

Buna Vestire sau Teofania Frumuseţii Maicii Domnului

Dacă la Botezul Domnului şi la Schimbarea la Faţă suntem părtaşi la Frumuseţea lui Dumnezeu strălucită prin Trupul Lui Hristos, la Buna Vestire vedem Frumuseţea omului, arătată prin Trupul Maicii Domnului. (…)
Maica Domnului este frumuseţea prin excelenţă. Este Omul Frumos, care întrece cu strălucirea ei frumuseţea întregului Univers, frumuseţea cetelor îngereşti şi frumuseţea a tot ceea ce este creat. Este frumuseţea întregii creaţii şlefuită la focul iubirii dumnezeieşti. Este frumuseţea creată ce „rivalizează” calitativ cu frumuseţea dumnezeirii, pentru că este dumnezeire creată (In. 10, 34), care întrece în strălucire soarele de pe cer (Ps. 44, 3). Ea însăşi fiind „luna” spirituală luminată de Soarele Absolut – Dumnezeu, care reflectă lumina lui Hristos în „latura si-n umbra morţii” (Mt. 4, 16).
Mai mult…

ARS SACRA

Cuvântul meu adânc cioplit în foaie,
Înmugurit din gândul omenesc,
Anină-l de cireşul ud de ploaie,
Spre bucuria celor ce-l privesc!

Pun versul meu din lut coborâtor
Pe roata veche de olar bătrân;
Sfinţeşte-i rotunjimea de ulcior
Cu apă de pe celălalt tărâm!

Metafora îmi poartă gându-n pântec:
Ascuns adânc, un sâmbure ceresc;
Rodeşte-l tu l-al dimineţii cântec,
Spre bucuria celor ce-l citesc!

Tu limpezeşte muzica din rime,
Ce treaptă peste treaptă-n ceruri urcă
Cu aerul cel alb din înălţime,
Spre bucuria celor ce ascultă!

Binecuvântă gândul meu, Fecioară,
Splendid din vers să înflorească-afară!

Raluca Aștelian

Buna Vestire

A venit Arhanghelul aseară târziu
la chip străveziu
glasul îi tremura de parcă
arşiţă şi friguri avea
a şoptit vestea încet la ureche
ciudată-ntâmplare
pe ramuri bobocii izbucniră în floare
doamne ce veste mare
se risipi apoi aşa cum se risipesc veştile
şi-n toate ferestrele
se-aprinseră lumini
umbra Sfântului Duh se lăsă
şi aşa cum se pornesc mugurii-n pom
în trup curat de fecioară
se săvârşi minunea
Fiul Domnului zămislindu-se om.

Valeria

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

2 răspunsuri la „Zi luminoasă

  1. Aș zice că „O (ce) veste minunată” a fost chiar de Buna Vestire! 🙂

    Apreciază

    • Da, foarte bine ai spus, căci cele două evenimente, vestea zămislirii și vestea Nașterii Fiului preaiubit a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului sunt legate între ele și amândouă sunt vești minunate. O seară frumoasă !

      Apreciază