Sub semnul Zilei Europei și a Anului Internațional al Luminii, în acest an în luna mai au loc ample manifestări culturale la Sebeș, Cluj și multe alte centre din țară dar și din străinătate ce marchează împlinirea a 120 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga.
Lucian Blaga gânditor și creator al unui sistem filozofic propriu este primul mare poet român care a reuşit să sincronizeze sub semnul expresionismului formele poetice româneşti cu cele europene.
Poeziile sale din ciclul ”Poemele luminii” ce au ca origine tema iubirii, temă care s-a extins pe parcurs, ne-a descoperit un concept esențial pentru existență și anume cunoaşterea prin iubire a lumii, a Universului:
”Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viață”.
Acest elan din Poemele Luminii îl descoperim și în primavara blagiană care redeschide un ciclu vital, restabilește un circuit prin redescoperirea tinereții, explozia vegetală, înflorirea, un spectacol inepuizabil al esențelor, cu rezonanțe metafizice:
Primăvară
A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce înseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?
Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.
www.youtube.com/watch?v=5vdtPvYDpHA
Focuri de primavara
Îngînînd prin văi tăria
sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.
Prinşi de duhul înverzirii
prin grădini ne-nsufleţim.
Pe măsura-naltă-a firii
gîndul ni-l dezmărginim.
Ce-am uitat aprindem iară.
Sub veşminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărîm ce-l bănuim.
Căutăm pămîntul unde
mitic să ne-alcătuim,
ochi ca oameni să deschidem,
dar ca pomii să-nflorim.
Motive pentru condei 
„Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj…” 🙂
”Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea – veşniciï”.
Toate cele bune în primăvara care suntem și care să-ți aline dorurile !
Era un citat din Păunescu, însă mă definește 100%. Chiar mi-e dor, dar îmi țin dorul în inimă ca pe-o comoară. Tot timpul mi-e dor de ceva, indiferent că sunt aici sau la Clujul meu natal. 🙂
Bănuiesc că ești o fire sensibilă, Sweet & saltty…și mi se pare minunat ca dorul de locurile natale să fie o comoară păzită de inimă. Versurile cu care ți-am răspuns sunt ale lui Lucian Blaga, din poezia ”Dorul”. O duminică minunată îți doresc !
Ultra-super-extra-prea. Știi cumva cum se vindecă?
Mulțumesc din nou pentru cuvintele tale. Știi unde s-au dus. 🙂
De obicei, un asemenea dor (de locurile natale) nu se prea vindecă, mai ales dacă îl consideri o comoară dar, dacă dorești neapărat cred că ar trebui să consulți psihologul de serviciu pentru sfaturi. Cred totuși că, dacă e posibil, trebuie vizitat și alinat. O săptămână agreabilă, cu toate cele bune !
Da, bine zis 😀
Cred că dorul e receptat de noi în diferite forme. Eu îl simt parte din mine și sunt extrem de fericită că am Clujul (Ro) cu mine și în mine. Dar să știi că și atunci când sunt în Ro mi-e dor de Ca. Sunt omul (oama :)) cu două case. Nu am dorul acela disperat care să mă frângă-n două într-o „exilare” mai mult sau mai puțin voită. E bucuria trecutului meu care s-a întâmplat acolo. Mi-e dor de Cluj cum mi-e dor de copilărie, doar că la Cluj revin de câte ori pot. Hai că ți-am făcut capul calendar și am luat-o pe arătură. Dar mi-e drag să vorbesc cu tine. Duminică frumoasă să ai! 🙂
Mulțumesc, asemeni ! Ai dreptate, dorul e receptat de noi sub diferite forme. Fiecare loc, unde ne-am născut și copilărit sau unde am locuit o perioadă și am avut prieteni buni, întâmplări fericite, ne leagă cu câte un dor. Lucian Blaga mai spune că ”Dorul este un organ de cunoaştere a infinitului.” Toate cele bune !
🙂
Cu ce simț drăguț a scris „Primăvara”, și atât de simplu.
„a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.” – asta am înțeles și eu undeva în vremea când eram îndrăgostit cu foc. Parcă îți tot vine să compui poezii atunci 🙂
Într-adevăr a avut un simț deosebit, poeziile lui sunt de o profunzime deosebită. Când ești îndrăgostit foc, este o primăvară în suflet care ne luminează întru totul și asta se observă. A iubi, totuși, înseamnă mai mult și această idee este dezvoltată în versuri minunate de Blaga în poezia Iubire. Mulțumesc mult de trecere și gândul frumos.
O primăvară frumoasă cu bucurii !