Poezii – Tudor Arghezi (I)

Descântec

Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi,
Se-apropie, dar a trecut de noi.
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vână-ntoarsă peste tine
Cred că atârnă din văzduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
O singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşază
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?

(Din volumul Cuvinte potrivite, 1927)

Inscripție pe o ușe

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.

Anunțuri

Comentarii închise la Poezii – Tudor Arghezi (I)

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.