195 de ani de la nașterea pictorului Gheorghe Tattarescu

Gheorghe M. Tattarescu (octombrie 1820, Focşani – 24 octombrie 1894, Bucureşti) – pictor. A fost nepotul pictorului de biserici Nicolae Teodorescu (născută 1786), la care, după moartea părinţilor săi, în 1826, va locui şi cu care va începe să înveţe pictura bisericească. De la Focşani se vor muta la Odobeşti, unde îşi ajută intens unchiul la pictarea bisericilor. Din 1831 unchiul său înfiinţează şi conduce o şcoală de pictură bisericească, la Buzău, unde se înscrie şi Tattarescu la vârsta de 11 ani. Se va muta pentru un timp la Bucureşti pentru pictarea Mitropoliei (până în 1837), la care îşi aduce o contribuţie însemnată.
După absolvirea Şcolii de la Buzău, Tattarescu începe să picteze pe cont propriu, îndeosebi biserici. Este remarcat şi va fi sprijinit pentru a pleca la Roma să-şi desăvârşească studiile (1845), unde va rămâne 6 ani. Va studia cu Natale Carta, Giovani Silvagni şi Gaglierti. Execută desene, copii după picturi celebre, portrete şi icoane, pe care le trimite în ţară. Influenţat de revoluţia de la 1848 realizează tabloul Renaşterea României care este expus la Roma, în 1850, şi în alte capitale din Europa, inclusiv la Bucureşti, tablou care-l va face pe artist celebru şi cunoscut. Vizitează Grecia (1850), apoi merge la Paris (1851), Londra, Haga, Bruxelles, Berlin, Viena şi Brussa. Revine la Bucureşti în 1852. Este numit pitar (rang boieresc) de către Domnitorul Ştirbei. Pictează biserica Zlătari (1853) şi apoi începe să fie solicitat şi la alte biserici (Cetăţuia, Oteteleşeanu, Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Bistriţa şi altele). Nu renunţă la pictura de şevalet şi se va remarca prin portrete (Nicolae Bălcescu, Familia Creţulescu etc.), compoziţii, peisaje.
Organizează la Bucureşti un gen de şcoală de pictură (iniţial particulară) pentru elevii care-l socotesc maestrul lor, apoi va ajunge directorul ei. Va fi numit şi profesor la liceul Matei Basarab din Bucureşti. Participă alături de A. Odobescu, C. Bolliac, Dim. Papazoglu şi A. Pelimon la alcătuirea unui Album naţional, unde vor fi transpuse în desene (36) imagini de monumente, costume naţionale etc., dintre care unele vor fi pictate de el ulterior. Împreună cu pictorul Th. Aman şi P. Alexandrescu obţine aprobarea înfiinţării primei şcoli de arte frumoase (15 martie 1861), care se va deschide la 14 decembrie 1864. Tattarescu va fi numit profesor, iar Aman, director. Pentru şcoală redactează lucrarea Studii folositoare asupra proporţiilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori (1865).
Participă la organizarea unei expoziţii universale, la Paris (1867) şi la Expoziţia internaţională de la Viena (1873). Continuă să picteze şi să deseneze şi expune la Expoziţia artiştilor în viaţă. Primeşte comanda executării picturilor la Mitropolia din Iaşi, după care călătoreşte la Kiev, Moscova şi Petersburg. După moartea lui Aman conducerea Şcolii de Arte Frumoase îi este încredinţată lui Tattarescu de unde va demisiona în 1891, fiind bolnav. Moare în 1894, iar soţia în 1915. Nu a avut copii. Tattarescu este considerat, în arta românească, a începuturilor ei din secolul XIX, ca un prim precursor al transformării picturii religioase, de stil bizantin, într-una realistă, de tip renascentist, pe de o parte, iar pe de altă parte se afirmă ca un iniţiator al picturii alegorice realist-romantice-patriotice şi ca un militant activ pentru înfiinţarea primei şcoli de arte frumoase şi a unei pinacoteci a artei naţionale.
Ca pictor de biserici, în afara faptului că a avut o activitate extrem de intensă, realizând numeroase picturi de mare importanţă şi frumuseţe plastică, aşa cum este pictura de la Mitropolia din Iaşi, a transformat stilul pictural al înaintaşilor săi, imprimându-i un profesionalism avansat şi realist, un meşteşug temeinic şi dorinţa, prin exemplificări, de a apropia cât mai mult pictura religioasă de cea de şevalet, ca în pictura Răstignirea. A umanizat, astfel, pictura religioasă veche. Dar, în afară de pictura bisericească, unde rămâne figura cea mai reprezentativă, Tattarescu s-a remarcat şi ca pictor portretist, realizând numeroase portrete, dintre care unele sunt adevărate documente istorice autentice şi de caractere psihologice: portretul lui Nicolae Bălcescu (singura imagine autentică), portretul Generalului Magheru, portretul Arhimandritului Tigoreanu etc.
Alături de portret, Tattarescu a dezvoltat tabloul alegoric patriotic, pictura istorică şi desenul documentar sau de compoziţie preparator pentru picturi. Ca pictor profesor, Tattarescu şi-a adus o însemnată contribuţie în promovarea unor generaţii de tineri artişti. Tabloul care l-a făcut celebru a fost Renaşterea României, un tablou alegoric cu semnificaţii profund patriotice şi realiste şi totodată de bună calitate picturală. Acelaşi efect l-a avut şi tabloul Unirea principatelor, un rezultat al evenimentului istoric, tablou rămas ca cea mai autentică imagine a reflectării unirii celor două principate. Privit istoric, Tattarescu se înscrie în pleiada de frunte a primilor pictori care au contribuit la eliberarea picturii de canoanele tradiţionale şi la îndreptarea ei spre pictura modernă.

Sursa: crispedia.ro