Din zilele lui ianuarie

”Poezia e un oaspete rar; poezia e un polen eretic așezat rareori în tine, pentru care nu știi cui să mulțumești. Cuvintele sunt fulgere, marea poezie însă nu este făcută din cuvinte. Materia primă a marii poezii este frigul”Aura Christi

Aceleasi ostiri invizibile

Aceleasi ostiri invizibile
îmi aduc noaptea.
Sunt pregatita sa-i fiu
însotitoare si oaspete.
Neavând nevoie de mine,
aceasta venetica sublima
asteapta demult ceva,
de la o stea la alta stea
trecând cu fapturile-i
galese, reci, prin
extatica febra a adâncimii.
Înaintând fara tinta,
ea o cauta în plutire.
S-o alint? S-o cutremur? Ce-as putea
sa-i aduc din ceea ce sunt acum:
o rostire de sine, un bulgar de sare,
crescând din amintirile verzi
ale perlelor, – un vânt de mare sau
– ca pe vremuri – un cântec de drum?…

Cititor de vise aspre

Ctitor de vise aspre,
de dulci poveri pe umeri,
adânc în ochiul miezului
de noapte-nmarmurit,
din ceruri lin cobori,
sub pleoape-mi vii anume
viclean sa-mi lasi dovada
linistilor de veci…
si-abia de ma trezesc
din frica grea de mine,
si-abia de mai astept
duhu-mi batrân sa smulga
din neagra ta comoara
ca fulgeri mânios,
mi-arunci si amanetul –
cumpana clipei bune.
si pâna sa ma-ntunec
în pacea grea, de veci,
ca întelesul tandru
în tina lumii treci.

Utopia cutremurată

Cred. Mărturisesc. Cu frică şi cu tremur întreb:
Tată al meu, Carele eşti în ceruri,
cine sunt eu, de mi-ai dat puterea cea de toate zilele,
puterea să ascult discursurile îndrăgostite
ale Golului, ale Nimicului;
cine sunt eu, de mă uit împrejur cu o mie de ochi odată,
aşteptând solii greşelilor, fărădelegilor, babiloniilor
ajunse în cerurile şi pre pământurile care totul iartă;
cine sunt, din care împărăţie m-ai adus aici?
Ce caut eu aici?
Şi de ce mă bucur cu voluptate de beznă,
de frig, de nesomn, de moarte? –
bestie rănită, reflexivă, crescând din sine pe măsură ce anii trec,
minune cutremurată, utopie, cu tremur pierdută,
cu tremur recâştigată.

Trembling Utopia

I believe. I confess. Frightened and thrilled I ask:
My father who is in Heaven,
who am I so that you gave me the daily power,
the power to listen to the love talks
of the Void, of the Nothing:
who am I so that I watch around with a thousand eyes at once,
waiting for the messengers of the mistakes, of the crimes, of the chaos
that have reached the all-forgiving heavens and earth;
who am I, what kingdom have you brought me from? What am I doing here?
Why am I so delighted with darkness,
cold, vigil, death?
– wounded beast, reflexive beast, growing out of itself as time goes by,
shivering wonder, utopia, lost in the tremble, regained with the tremble.

(Aura Christi – Poezii)

„Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici”, scenariu de Pușa Roth si Costin Tuchilă, fragment. Muzica: Laurențiu Profeta

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s