Din cugetările lui Mircea Eliade

Dintr-un popor nu rămâne nimic, decât cultura.
Nemurirea sufletului e o consolare. Dar nu trebuie să abuzăm de ea.
Viaţa este durere, fiindcă e încadrată într-un ocean de iluzii şi, în acelaşi timp, viciată de ignoranţă.
Totul este posibil, împotriva tuturor raţiunilor.
Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.
Ăsta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii să-i priveşti ochii.
Viaţa e ca o femeie pe care o iubeşti şi care te înşeală. Toată ura ce o îndrepţi împotriva ei e în fond tot dragoste…
Blaga este singurul, între filosofii culturii, care n-a şovăit să-şi pună problema ontologică, în legătură cu creaţia culturală şi stilul. Curajul acesta metafizic are considerabile rezultate.
Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o. Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor.
Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică.
Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi.
Ştiu că există un singur suflet, răsfrânt în mii de atitudini trecătoare.
Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogăţii, a unui înţeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual iniţiatic. Acest simbolism este modelul oricărei existenţe care trecând prin numeroase încercări înaintează spre propriul său centru, spre sine însuşi…
(Mircea Eliade)

Interviu cu Claude-Henri Rocquet, despre Mircea Eliade

15 comentarii

Filed under Motive pentru condei

15 responses to “Din cugetările lui Mircea Eliade

  1. Dacă aș dori să citesc Mircea Eliade, cu ce carte ar fi bine să încep?

    Apreciază

    • Țin minte că am avut o perioadă în tinerețe când am încercat să citesc cât mai mult din operele lui Eliade. Și asta s-a datorat discuțiilor dintre sora mea și prietenele ei pe marginea subiectului din cartea Maitreyi, o carte încântătoare, a lui Mircea Eliade un original – scriitor de ficțiune, un filozof. Apoi am citit La tigănci și alte povestiri,… o carte despre yoga (nu-i rețin exact titlul), Sacru și profan. Să-ți spun drept nu știu ce sfat să-ți dau în această privință (sunt atătea cărți de ale marelui scriitor și multe nu le-am citit), nu aș vrea să greșesc, dar pentru că mi-a plăcut și am rămas cu o amintire frumoasă despre Maitreyi, ar fi Maitreyi. Totuși nu-mi vine să cred că nu ai citit nimic de Eliade. De ce oare ?
      O seară plăcută !

      Apreciat de 2 persoane

      • Mulțumesc Georgeta. Nu am citit Eliade pentru că după terminarea liceului am uitat de mine si m-am pierdut in familie… sot, copii… și… am uitat ce-mi place și ce sunt. Amu mă străduiesc să mă recuperez. Mai bine mai târziu decât niciodată… se spune.🙂

        Apreciază

  2. „.. să știi să-i privești ochii.” Cât de frumos! Mulțumim pentru aceste cugetări, a fost o plăcere să le.. re/descopăr.🙂

    Apreciază

  3. Ti-a adus aminte de ”Nuntă în cer”. Și eu mulțumesc de trecere. Un weekend fericit !

    Apreciază

  4. Minunate cugetari, multumesc draga Georgeta pentru aceste aduceri aminte!
    O duminica frumoasa, te imbratisez cu mult drag,

    Liz❤

    Apreciază

  5. ane

    Il ador pe Mircea Eliade. „In iubire ne desteptam ..”.De atunci nu mai cred în expresia oamenilor. Mi se pare că regulile schimbării feței nu au nimic de-a face cu adevăratele experiențe sufletești. Poate numai ochii, singurii, pot trăda un om.”„Maitreyi” Mi-a facut o mare placere sa citesc din cugetarile lui. O seara minunata,Georgeta!

    Apreciază

  6. Minunată selecţia de cugetări, Georgeta. M-am bucurat de lectură şi-ţi mulţumesc mult.
    O seară minunată şi o nouă săptămână rodnică îţi doresc!❤🙂

    Apreciază

    • Mă bucur că ți-au plăcut cugetările; Mircea Eliade un om erudit, scriitor și filozof de marcă ne-a încântat cu ele în scrierile sale. Și eu îți doresc o săptămână rodnică cu toate cele bune !

      Apreciază

  7. Ador tot ce a scris Mircea Eliade, multumesc❤ !


    Noapte bună, prieteni dragi,
    Să visați doar ingerași,
    Ce se plimbă pe un nor
    Să vă spuna somn ușor!
    Să vă sufle peste gene
    Împreună cu Moș Ene
    Să vă legene ușor,
    Noapte bună tuturor!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Bonjour GEORGETA
    Le Bonheur est une plume
    La plus légère qui soit
    Jamais assez belle pour toi
    Ma Plume je la partage avec toi
    Le Bonheur se cueille comme une fleur
    Il faut prendre soin avec précaution
    Il faut attention que celui-ci ne se fane pas
    Par ces petits mots de Bonheur
    Passe une agréable journée
    Prends bien soin de toi
    Bises , Bernard belle semaine

    Je t’offre un petit café ou tisane

    Apreciat de 1 persoană

  9. Despre Mircea Eliade, în Mari Români: cel mai cunoscut român de pe glob, el a servit cel mai bine imaginea României:
    http://www.youtube.com/watch?v=_ae-gAUfI2s

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s