Din lirica lui Gabriele D’Annunzio

”Există anumite priviri ale iubitelor, pe care un bărbat îndrăgostit nu le-ar schimba pentru nimic altceva din corpul ei”.
” Iubirea este cea mai mare dintre tristeţile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.”
” Nu este niciodată prea târziu pentru a sonda necunoscutul, nu este niciodată prea târziu pentru a merge mai departe.”
” Poetul este singurul pe lume care este în stare să întrerupă pentru câteva clipe anxietatea umană, să potolească setea de absolut, să prelungească uitarea de sine.”
” Vino! Să mergem! E vremea să reînflorim…”

(Gabriele D’Annunzio)

Seara fiesolană

Cuvintele mele proaspete-n seară
să-ți fie precum foșetul de foaie
de dud când o mână-l desfoaie
în taină și-ntârzie lent
pe scara înaltă,-nnegrită
proptită de trunchiul de-argint
cu ramuri golașe
când Luna e gata de-acum să apară
și-mprăștie-n jur un văl de azur
ce visele noastre-nfășoară
se simte boarea câmpiei
de ea scufundată-n fiorul nocturn
sorbindu-și din ea mult dorita ei pace
fără s-o vadă.

Lăudată fii pentru chipul de perlă,
o Seară, și pentru marii tăi ochi umezi unde se liniștește
apa văzduhului!

Dulci cuvintele mele-n seară
să-ți fie ca ploaia fugară
călduță, venind,
adio-nlăcrimat de primăvară,
peste duzi și peste ulmi și peste vii
și peste pinii cu fragede degete trandafirii
jucând în boarea ce se pierde,
peste grâul ce nu-i copt
și nici nu-i verde,
peste fânu-abia cosit
pălind,
și peste măslini, peste măslinii frați
sfințind colinele pale
și surâzând.

Lăudată fii pentru veșmântul tău de-arome,
Seară, și pentru beteala ce te-ncinge precum salcia
fânul înmiresmat!

Îți voi spune către care ținuturi
de iubire ne cheamă fluviul ale cărui izvoare
veșnice vorbesc cu umbra secular-a copacilor
în misterul sacru al munților;
și îți voi spune secretul ce-mpinge
colinele-n limpezile zări
să se arcuiască precum buzele pe care o taină
le-nchide iar voința de-a vorbi
le-mpodobește
mai presus de orice dorință umană
și care-n tăcerea lor povestesc
consolatoare, încât pare
că sufletul le iubește-n orice seară
cu-o dragoste mai puternică.

Lăudată fii pentru moartea-ți pură,
Seară, și pentru dorul ce-n tine face să răsară
stelele, întâia oară!

(La sera fiesolana în vol. Laudi : Alcyone)(traducere de Marin Mincu)

La amiază

Ploaia în păduricea de pini

6 comentarii

Filed under Motive pentru condei

6 responses to “Din lirica lui Gabriele D’Annunzio

  1. Multumesc draga Georgeta pentru aceasta descoperire, o poezie mimunata si delicata.
    Zi frumoasa, pupicei,

    Liz

    Apreciază

    • Într-adevăr, ai remarcat atât de bine, o poezie minunată și delicată. Gabriele D’Annunzio este un poet plin de sensibilitate. Mulțumesc pentru frumoasa apreciere, o după amiază frumoasă, cu mult drag,
      Georgeta

      Apreciază

  2. Pentru prima dată citesc scrieri ale lui Gabriele D’Annunzio. Cu ruşine o spun. Mi-a plăcut ce-am citit. O să mai caut poeme ale sale.
    Mulţumesc mult Georgeta că ni l-ai făcut cunoscut.
    Să-ţi fie bine, Georgeta. Noapte bună! ❤🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s