Că este artist, că este pictor, că este sculptor sau muzicant sau inginer, toți aceștia sunt poeți…

Citat-Henri-Coanda

Cunoaşterea îţi dă aripi, iar imaginaţia te-nalţă!
Omul ar putea călători spre stele cu o viteză fantastică, folosind pentru propulsie propria sa energie.
(autori.citatepedia.ro)

„Domeniile ştiinţei sunt aşa de vaste şi atrăgătoare încât nu m-am putut abţine de a le atinge mai pe toate. Dacă în aerodinamică am un oarecare renume, aceasta nu înseamnă că nu am găsit în alte branşe cîteva lucruri interesante, atît în biologie, electronică, cristalografie, studiile spaţiale, hidrodinamică, studiul apei în general, optică, termodinamică, energie nucleară şi aşa mai departe . . . „. (dintr-o scrisoare a savantului din 1963)

”Că este artist, că este pictor, că este sculptor sau muzicant sau inginer, toți aceștia sunt poeți, căci ce este o poezie: ea concepe ceva abstract și al face concret pentru alții. Inginerul face același lucru. Lucrarea creierului este pe același nivel pentru toate artele, fie că este inginerească, fie că este sculptură sau muzică, fie oricum cinematograful dumitale, este artă”.
Prim plan – Henri Coanda

Henri Coandă nu a fost numai un mare inventator şi savant, ci şi un mare Om, cu concepţii de viaţă evoluate. „Tot ce-am întreprins, tot ce-am realizat nu a fost decât o chemare a noului, pentru cunoaştere, în scopul aflării a ceea ce mi-ar fi permis să deslusesc o m u l, condiţiile lui de viată, posibilităţile lui de creaţie într-un univers ce se dorea mereu mai larg, mai mare, mai altfel decât până atunci, mereu mai bine dotat, mai echilibrat azi, adică atunci, faţă de trecut, de un ieri al acelor timpuri de alaltăieri, în care să-mi pot aduce contribuţia nu a unui ambiţios, a unui egocentric, ci a unui devotat ideii de ridicare a o m u l u i prin acele mijloace pe care le oferă tehnica în era noastră, interes si obiective care mă animă si astăzi, care persistă”.
Sper că prin aceste rânduri ideile sale vizionare să se ridice din nou. Spun „vizionare” căci iată şi o apreciere a lui Coandă asupra controversatei evoluţii a vieţii „În conştiinţa oamenilor trăieşte convingerea că tot ce are viaţă e necesar să fie un corp solid. S-ar putea însă ca lucrurile să se prezinte şi altfel. Să nu uităm bunăoară toată acea taină care se păstrează încă în molecula de apă şi care ne dă de gândit continuu că viaţa ar putea avea şi alt conţinut, în alte forme în existenţa ei”.
Omul şi iarăşi omul, iată adevăratul ţel al cunoaşterii pentru marele inventator. „Preocuparea mea de atunci, astfel după cum a rămas şi rămâne continuu pentru mine, era să caut şi să înţeleg cum vibraţiunile de toate felurile, electromagnetice ca lumina, ca sunetele, electrochimice ca gustul şi mirosul, se transformă toate prin organizarea simţurilor într-un flux nervos de frecvenţe diferite care ajung la creier”. Acesta este de altfel şi principiul armelor psihotronice, care bombardează simţurile cu frecvenţe ce depăşesc limitele admise.
Cât priveşte viitorul şi sursa ideilor creatoare, Coandă, detaşându-se în mod direct de pesimismul lui Nietziche, aprecia că „Ideile, ideile nu se comandă. Pentru mine viitorul nu e o succedere a prezentului, ceea ce urmează în ciclu actualului, ci e diferit de acest prezent” sau „Eu nu consider cu adevărat autentic decât imaginaţia, care nu e defel un joc dereglat al imaginilor, ci o disponibilitate a spiritului ce se refuză unei delimitări, unei încorsetări în existent, în cea ce avem”. Deci, înainte prin viitor!
Filozofia Coandă

DOCUMENTAR: 130 de ani de la nașterea lui Henri Coandă, inventatorul primului avion cu reacție din lume

5 comentarii

Filed under Motive pentru condei

5 responses to “Că este artist, că este pictor, că este sculptor sau muzicant sau inginer, toți aceștia sunt poeți…

  1. Un week-end minunat iti doresc, draga Georgeta,
    Te imbratisez cu drag,

    Liz❤

    Apreciază

  2. Reblogged this on O Zi Buna, O Viata Buna and commented:
    „Eu nu consider cu adevărat autentic decât imaginaţia, care nu e defel un joc dereglat al imaginilor, ci o disponibilitate a spiritului ce se refuză unei delimitări, unei încorsetări în existent, în cea ce avem”. Deci, înainte prin viitor! Filosofia Coanda. Multumiri dnei Georgeta R.M. pentru acest articol.

    Apreciază

  3. Imbratisari caniculare, dna Georgeta. Imi iertati prelunga instrainare. Va multumesc pentru ceea ce ne oferiti.

    Apreciază

    • Eu sunt cea care trebuie să vă mulțumesc, și vă mulțumesc mult pentru că ați acordat timp să citiți din ce am scris, pentru interesul și aprecierea acordată acestui articol. Dorindu-ne vremuri de vară mai puțin caniculare și mai răcoroase, cu aceleași îmbrățișări caniculare vă doresc o după amiază de miercuri cât mai plăcută !

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s