Despre Mihai Eminescu – Horia Roman Patapievici

H.R. Patapievici: – Știți ce este Eminescu, este diapazonul. Ca o orchestră să cânte, iar orchestra este cultura română, trebuie întotdeauna să dai un LA ca să se acordeze toate instrumentele după un sunet comun. Eminescu a fixat în limba română sunetul etalon pentru că a reușit să conjuge și acesta este geniul care i-a permis să fie canonic în mod absolut. A reușit să conjuge o adâncime a inteligenței cu o expresie verbală care nu este adăugată ci, este consecința directă a inteligenței, iar acest lucru l-a făcut cu limba română. Dacă citiți toți scriitorii români de dinainte de Eminescu o să vedeți că la ei limba română pare concrescută pe sensibilitate sau pe gândire, pe inteligență. La Eminescu limba română pare direct născută din inteligență, adică a făcut din limba română un fapt pur de inteligență, iar pe acest lucru s-a putut construi toată cultura română modernă. Fără asta, ar fi fost această dezorientare pe care o simțim la toți scriitorii de dinainte de Eminescu, parcă nu sunt la largul lor în limba română. O locuiesc fără să o încapă. După Eminescu toți scriitorii români sunt în forma mentis a limbii române ca univers.
B.Rareș: – Deci Eminescu a fost borna. Din momentul Eminescu a fost o bornă pentru tot ce a însemnat cultura română până azi.
H.R. Patapievici: – A centrat cultura română… ne-a centrat și ne-a calibrat în același timp. Ne-a calibrat. După el poți să fii inteligent în limba română fără rest.

Fragment din interviul luat de d-l Rareș Bogdan d-lui H.R. Patapievici la emisiunea Jocuri de putere:
Horia-Roman Patapievici, despre Mihai Eminescu

Interviul complet:
Horia-Roman Patapievici la Jocuri de Putere

1 comentariu

Filed under Motive pentru condei

One response to “Despre Mihai Eminescu – Horia Roman Patapievici

  1. Bonjour GEORGETA
    Mon passage sur ton joli blog
    Ce sont mes 2 mains sur mon clavier
    Sur un profil une belle image
    Qui derrière cet écran se trouve une personne de gentille
    La ou je retrouve une de mes meilleurs amies ou amis
    Je te fais un énorme sourire même si tu ne vois pas
    Dans le fond de mon cœur je te l’offre
    Passe une agréable journée
    Surtout ensoleillé ,chez moi le temps pas extra
    Bise amicale Bernard

    http://www.img15.hostingpics.net/pics/2424687114.jpg

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s