Arhive lunare: August 2016

Cartea de noblețe a neamului românesc, un ambasador

31 August - Ziua Limbii Române

Orice limbă e oglinda sufletului naţiunii care o creează. (Ion Pillat)
Limba este cartea de noblețe a unui neam. (Vasile Alecsandri)
”… Aici, pe-acest picior de plai,
vin rodnici ani în evantai
și-n limba mea ca-ntr-un izvor
e-un cer răsfrânt multicolor.

E limba mea, pe care mama
mi-a pus-o-n suflet pentru drum
și-așa-i de nouă și bogată,
că n-o știu bine nici acum”.

(O altă limbă mai frumoasă nu-i de Victor Teleucă, 1958)

Limba și cultura sunt legate între ele fapt care nu apare evident decât la o gândire mai profundă în acest sens, ele sunt o oglindă una pentru cealaltă: dacă o limbă are un vocabular bogat atunci e ușor să descrii anumite idei, lucruri și bineînțeles contează metoda ei de folosire. Acest lucru se poate evidenția și atunci când faci o traducere dintr-o limbă în alta, și se poate observa astfel dacă limba devine sau nu o barieră în comunicarea dorită. Iată ce mărturisește d-na Herta Müller în dialog cu d-na Gabriela Adameșteanu în articolul Limba română participă la limba germană în care scriu din Revista22:
”Cred ca a fost un noroc pentru ca, neavand limba romana ca limba materna si invatand-o mai tarziu, cand deja aveam o privire fixata pe literatura si estetica limbii, mi-am dat seama din capul locului ce multa poezie exista in limba romana, ce multe comparatii si metafore. De multe ori mi-a aparut spontan in minte comparatia intre cum se spune in limba mea si cum se spune in limba romana. Si mi-am dat seama ca limba romana priveste acelasi lucru cu totul altfel decat limba mea materna si, din punct de vedere al structurii psihice, de multe ori, privirea asta mie mi-era mai aproape…
Cioran descrie limba română – în comparație cu franceza – ca fiind mai primitivă, dar mai concretă…
Da, sigur. Cred ca limba romana nu se lasa prea usor bagata in notiuni abstracte. Dar, pe de alta parte, spontaneitatea ei este mult mai mare, cred ca e mult mai vie si sunt mult mai multe nivele, mai ales in domeniul sentimentelor, al relatiilor. In germana, de exemplu, daca ai un iubit si vrei sa-i spui un cuvant gingas, ii spui schatz – schatz inseamna comoara. Pe cand in romana exista atatea cuvinte pentru acelasi lucru, e mult mai multa tandrete si de aceea e mai greu de tradus. ”
Sursa citat
Învățarea și cultivarea limbii române, ca factor de păstrare a individualității spiritului românesc este extrem de importantă, în contextul globalizării și diversităților multiculturale în care trăim. Limba română are statut oficial nu numai în România dar și în Uniunea Europeană, astfel că promovarea limbii române beneficiază de condiţii favorabile la momentul actual ”deoarece politica lingvistică a Consiliului Europei stipulează expres încurajarea predării şi învăţării limbilor „mici”Sursa citat
Despre un „om al energiilor luminate” ne povestește d-na Lucia Olaru Nenati în articolul său Un ambasador-făr-de arginţi al spiritului românesc în lume care a reușit să producă în locul unde viețuiește ”un curcubeu de suflet şi spirit românesc” și care este ”preocupat mereu de ridicarea nivelului spiritual al conaţionalilor săi, de păstrarea unei permanante comunicări şi legături între românii din diaspora şi cei din Ţară, având şi o deosebită grijă ca urmaşii săi să vorbească perfect şi limba-mamă”. Sau, Pr. Dumitru Ichim cu minunatele sale poezii în limba maternă, pline de forță, vitalitate și armonie pentru care limba română este o legătură vie cu originile și identitatea sa națională, exprimă cultura, valorile sale reprezentând un factor de coeziune în comunitatea română unde locuiește, dar și în comunitatea wordpress-ului, contribuind în cea mai mare parte la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române. Având ca reper natura înconjurătoare, religia și istoria ne descoperă prin poeziile sale – rezultat al reveriilor contemplative, un univers sensibil, ce pune în valoare harul său, virtuțile creatoare ale limbii române. Citindu-i opera, d-na Muguraș Maria Petrescu ne spune că : ”poezia lui Dumitru Ichim este înnăscută, iar nu făcută pentru că în ruga lui permanentă, în dialogul lui zilnic cu Dumnezeu, „cu îndrăznire și fără de osândă” el este cel ce poartă cu sine, cu frică și smerenie „Nu vorba, ci spusul/ ce Tu l-ai pus în mine” (La poarta lui Omega, p. 70)”. Sursa citat
Citiți și o frumoasă poveste (adevărată) în legătură cu limba română, ”Undeva prin Pamir, munţii cei mai înalţi din Asia, cărora li se mai spune şi „acoperişul lumii”, se află un aul mic, pierdut între pietre, care vorbeşte româneşte”. În aulul de lângă Afganistan din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului, se vorbesc două limbi: tadjica şi româna: cotidianul.ro
Rezultatul relațiilor interumane în decursul mileniilor, de la oamenii cei mai simpli (izvorul curat al creațiilor populare) până la cei mai învățați, sofisticați care au sporit în frumusețe limba română, a făcut ca limba română să ajungă asemeni unui ”fagure de miere” după cum constată și simte Eminescu în poezia Epigonii. Și indiferent unde locuim noi românii, acasă în România sau oriunde în lume, cinstindu-ne valorile, poeții și scriitorii, scriind și citind românește, ne înțelegem și ținem la istoria noastră, ne menținem identitatea noastră românească și ”comoara” care este limba română (Alexei Mateevici în poezia Limba română).
Fie ca, în continuare, cartea de noblețe a neamului românesc, să fie un bun ambasador în lume. Românii de succes de peste hotare, răspândiți pe tot globul care și-au construit o carieră (cercetători în diverse domenii, medici, ingineri, profesori, preoți, oameni de cultură sau de afaceri, etc) care nu au uitat să vorbească despre România sunt la rândul lor ambasadori ai României, ai limbii române.
Limba Română

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

O motivație salutară

Da, o motivație salutară și dragă pentru că am văzut multă preocupare, interes, spre cunoaștere și împărtășire a descoperirilor în legătură cu trecutul nostru istoric mai depărtat, pentru aflarea istoriei noastre, cât mai mult posibil, a rădăcinilor din care am ajuns noi cei de azi, folosind surse autentice, cercetători renumiți, credibili, cei mai mulți din străinătate.
E vorba de un document autentic prin care aflăm că avem o istorie veche de cel puțin 8000 de ani datorită unor artefacte precum: plăcuțele de plumb de la Sinaia, amuletele de la Tărtăria, gresia de la Cosăuți, Biblia de la Wulfilla, Codex Rochonzi, acum dovezi incontestabile din cercetările făcute.
Iată un interviu interesant despre cum s-a descoperit cea mai veche scriere:
”am decis că nu trebuie să pierd aşa ceva, căci scria: Pentru a se apropia de adevăr, echipa de filmare a căutat istoria necunoscută a românilor în Italia, Macedonia, Bulgaria, Moldova, Ungaria, Suedia, SUA şi România, a deschis tezaure inestimabile din muzee ori colecţii particulare şi a strâns informaţii care leagă şi dovedesc o istorie logică a societăţii care a dat cea mai veche scriere din lume, o scriere sacră, şi a continuităţii acesteia pentru aproape 8 milenii. Este căutarea identităţii unui popor care şi- a păstrat pământul pe care s- a născut, cu bune şi rele, şi- a păstrat spiritualitatea ascunsă în cea mai veche scriere din lume. Iar când am văzut cine sunt acei oameni, cercetători de excepţie cu o reputaţie profesională impecabilă, care s- au adunat într- o echipă aproape multidisciplinară, am pus punct ezitărilor”. Sursa citat
Niascharian, un film documentar dedicat celei mai vechi scrieri din lume a fost pentru mine nu numai o sursă de revelații pe care le intuiam ci și momente de deplină încântare, cu riscul că mă repet – să văd preocupări ale românilor pentru aflarea istoriei lor, despre scrierea veche, obiceiuri, tradiții străvechi. Parcurgerea filmului a fost o călătorie spirituală în istorie.
Leonardo Tonitza despre Niascharian
Niascharian – Să renastem

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Graiul inimii, cu care noi trăim sub soare și dă rațiune poporului de a fi

”…Plămadă de sunete și gânduri
din ancestrale rădăcini ce dau cuvântul,
nu știu de are aripi, dar zboară pururi
pe-ntreg pământul, mări și râuri,
o floare de lumină ce-l iscă gândul”.

Cuvintele limbii române – de Georgeta R.M.

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.
© Georgeta R.M

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.
© Georgeta R.M

Comentarii închise la Graiul inimii, cu care noi trăim sub soare și dă rațiune poporului de a fi

Din categoria Motive pentru condei

Din amintirile călătoriei

Muzica e simbolul armoniei în viaţă, al acordului desăvârşit.
Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta.
George Enescu

Această prezentare necesită JavaScript.

Ascultând din muzica iubirii
cu zbor de ciocârlie, dau semn
citirii deopotrivă duhului, viorii
să-i înțeleg deplin al său îndemn:
apropierea inimilor într-un cald consens.
(Georgeta R.M.)

Spre o amiază frumoasă de august înviorată la un moment dat cu o ușoară ploaie de vară, trecătoare, în care ne-am hotărât să plecăm din Sinaia spre o altă destinație dar nu fără să vizităm Casa memorială George Enescu numită și Vila ”Luminiș”, o vilă sobră, simplă, într-un stil autentic românesc, construită între anii 1923 – 1926 de compozitor ca loc de recreere și inspirație, atras de frumusețea locurilor, ne-am bucurat mintea și sufletul cu amintiri de la cel care și-a dăruit viața muzicii, slujirii înaltului titlu de violinist și muzician român, devenind astfel un exemplu strălucit și însuflețitor pentru tinerimea română și nu numai. Terasa casei situată deasupra intrării care oferă o priveliște frumoasă spre Munții Bucegi era un loc preferat al compozitorului unde se inspira și se odihnea servind ceaiul. Totuși, timp de 20 de ani George Enescu a locuit aici temporar, între concertele sale. Odată cu schimbarea regimului, în 1947, fiind stabilit la Paris, donează casa statului român, pentru a putea fi folosită ca loc de odihnă şi creaţie de către artiştii români.
Vizitând Casa memorială George Enescu, și amintindu-mi de statuia reginei Elisabeta, din grădina Castelului Peleș (un alt loc pe care am dorit mult să-l văd și vizitez și de unde am rămas cu amintiri de neuitat) celebra protectoare a artelor – Carmen Sylva, mi-am adus aminte că bucurându-se de admirația acestei regine George Enescu a fost invitat deseori să cânte la Castelul Peleș. La seratele date de regină o acompania și inspirat de unele poeme ale reginei a compus câteva lieduri. Iată ce reprezenta pentru el protectoarea artelor: ”Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, departată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate. …” Vizitând casa memorială și trecând din cameră în cameră în timp ce încercam să mi-l imaginez pe compozitor în ambianța camerelor susținute de prezența lucrurilor rămase ce aminteau de activitățile lui, mi-am adus aminte ce am citit:
-despre George Enescu și Maruca Cantacuzino singura femeie pe care a iubit-o, dragostea fiind aproape la fel de importantă ca muzica – rațiunea sa de a fi. Se pare că Maruca Cantacuzino avea genul acela de frumusețe care se distinge prin eleganță, rafinament și distincție. Vezi aici și aici.
-despre Yehudi Menuhin, marele violinist și dirijor american, în perioada când i-a fost elev, și care a păstrat o profundă afecţiune pentru Enescu: „Dacă cititorul ar putea să-și închipuie mintea enciclopedică, îngemănată cu inima cea mai generoasă și mai lipsită de egoism din câte pot exista într-un om, cu o înfățișare nobilă și frumoasă, cu un chip romantic însuflețit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cânta la vioară ori la pian, dar mai cu seamă atunci când compunea, imaginea tot n-ar fi completă. Enescu rămâne pentru mine cea mai extraordinară ființă omenească, cel mai mare muzician și cea mai puternică influență exercitată vreodată asupra mea.” (Yehudi Menuhin)
-despre Cella Delavrancea cea care a fost prietena compozitorului și martoră la căsătoria lui George Enescu cu Maria Cantacuzino și care ne mărturisește că: ”Vioara lui Enescu devenise un freamăt luminos, aluneca în noi, redeştepta aspiraţiile noastre spre inefabila pace a armoniei”. (într-o cronică publicată în Arpegii în ton major)
Pe parcursul vizitei casei memoriale am fost însoțiți de muzica marelui violonist, pianist, compozitor, dirijor, dar şi profesor „cinci într-unul în lumea muzicii”, cum îi făcea plăcere să spună că este și de asemeni de explicațiile de rigoare.
Mai multe imagini din interiorul casei memoriale în: povestidecalatorie
Un interviu din Fonoteca de Aur Radio România a Cellei Delavrancea despre George Enescu
George Enescu – Ciocîrlia
George Enescu – Romanian Poem

Comentarii închise la Din amintirile călătoriei

Din categoria Motive pentru condei