Dimitrie Dan sau biruința asupra timpului

pr-dimitrie-dan

Dimitrie Dan (8/20.10.1856 Suceava – 25.05.1927, Cernăuţi), preot şi cărturar bucovinean, cunoscător „la vatră” şi iubitor al românilor şi al tuturor etniilor bucovinene contemporane vremii sale, primul om modern al Bucovinei, prin activitatea de folclorist de marcă, diverse studii de istorie şi de cultură bisericească, dar şi singura operă a multiculturalităţii bucovinene, în fascicole şi broşuri, operă abia acum publicată într-un singur volum („Rutenii din Bucovina” – Bucureşti, 1913, „Die Lippowaner in der Bucovina“ – Cernăuţi, 1890, „Armenii orientali în Bucovina“ –în 1890, în limba germană, şi în 1891, în limba română, „Ţiganii din Bucovina“ – Cernăuţi, 1892, varianta în limba română, iar în 1893, varianta în limba germană, „Evreii din Bucovina” – Cernăuţi, 1899, în anul anterior fiind publicată, în foileton, de gazeta „Deşteptarea”).
Debutând, în 1876, cu o lucrare publicată în revista „Familia“, care apărea, pe atunci, la Budapesta, Dimitrie Dan a colaborat, de-a lungul anilor, la multe reviste româneşti şi germane, cele germane („Czernowitzer Zeitung“, „Bucoviner Nachrichten“ sau „Bukowiner Post“), facilitându-şi, astfel, demersurile de popularizare a istoriei şi culturii românilor bucovineni.
Fiecare lucrare a sa surprinde prin inedit, prin onestitate şi prin naturaleţea stilului, lucrări aparent greoaie, precum „Cronica Episcopiei de Rădăuţi“, acaparându-şi cititorii încă de la primele pagini cu posibilitatea de a săvârşi o lejeră călătorie în timp. De altfel, credem noi, asta este şi principala calitate a operelor părintelui Dimitrie Dan, biruinţa asupra timpului, care se transformă, sub pana sa, într-o potecă duioasă, care şerpuieşte prin vremuri întru descoperirea frumuseţii, a adevărului şi a monumentalităţii, omul fiind şi construit cu o anumită monumentalitate, dar de care, din păcate, nu este conştient.
În opera lui Dimitrie Dan, aşa cum admirabil sesiza Nicolae Iorga, ţăranii bătrâni sunt „ca nişte senatori de sat“ şi poartă la brâu cheile sacre ale tezaurului identităţii naţionale, precum în povestirea-tradiţie.
Dimitrie Dan, un adevărat arheolog spiritual, călătoreşte prin timp şi sfătuieşte cu bătrânii, povestind şi călătoria, şi întâlnirea, şi sfătuirea. Izbuteşte, astfel, să credibilizeze legenda şi să legendeze generaţia sa, într-un limbaj unic, armonios şi flexibil, limbajul comunicării orale, care nu este neapărat cel sătesc, dar care, cu siguranţă, stă la temelia limbii române moderne. Iar o astfel de proză, de fapt o alegorie care îngăduie luminii să răzbată prin vremuri pentru a da anumite contururi, a apărut în „Aurora Română“, nr. 2/1881, vestind proze măcar la fel de frumoase şi de rezistente în timp, semnate de alţi preoţi de ţară, care şi-au exersat condeiul şi în creaţii originale. „Zâna Iazului“ întrezăreşte mitul, dar şi mărturiseşte despre Suceava acelor vremuri, vibrând de dragoste şi de lumină.
Dimitrie Dan este una dintre puţinele personalităţi culturale bucovinene autentice, care a văzut lumina zilei la Suceava (în 8/20.10.1856) şi care s-a învrednicit, doar prin operă, să ajungă membru corespondent al Academiei Române.
A fost preot la Staja şi la Lujeni, dar despre viaţa şi opera acestui preot sublim s-a scris prea puţin. Doar Nicolae Iorga, după tumultoasa-i vizită din 1904, avea să-l descrie, cu deosebită afecţiune, în „Neamul românesc în Bucovina“ (pp. 94-96):
„Bătrânii (din Straja – n. n.) sunt foarte vrednici de vârsta lor; par nişte senatori de sat. Fără nici o sfială, ei se apropie de mine, îmi strâng mâna; unii îşi aduc aminte de anul trecut, când, după serbările cele mari de la Putna, am călcat întâia oară pragul casei primitoare a prietenului mieu şi am ascultat întâiaşi dată slujba, întipărită de o adâncă evlavie şi de o înaltă cuviinţă, din această biserică de sat cum puţine se vor fi aflând prin oraşele altor părţi. Iar unul vine, se uită la mine, dă mâna bărbăteşte şi, privind acum pe părintele, el îi zice: „Frăţie?“. Adecă nu că aş fi fratele părintelui Dan, ci că sunt „frate“ de sânge, din România.
Dacă ar judeca şi atâţia cărturari şi puternici din oraşe ca acest ţeran doritor şi bucuros de „frăţie“!…
La părintele Dan masa e întinsă iarăşi, o masă lungă-lungă, pentru tatăl bătrân şi pentru buna gospodină a casei, pentru fetele mari şi pentru fetele mici, pentru băiatul întors de la şcoală, pentru tovarăşul de preoţie, pentru toţi cei ce întâmplător au ajuns aici. E ospitalitatea cea veche moldovenească, pe care am apucat-o în copilăria mea şi de care cu duioşie-mi aduc aminte…
În Straja se vede o casă gospodărească, dar mică şi lipsită de orice fel de împodobire, casă trainică şi încăpătoare pentru oameni mulţumiţi cu puţin. Acolo s-a născut istoricul Dimitrie Onciul şi, în vorba lui hotărâtă şi răspicată, în lucrul lui încet şi sigur, în căutătura lui care-ţi caută ochii, se vede înrâurirea acestor săteni ai Strajei, între cari a trăit fiul de preot cei dintâi ani ai vieţii sale. Acum, în casa parochială se află o bibliotecă bună, şi se scriu de Dimitrie Dan, parochul Strajei, care e şi membru corespondent al Academiei Române, lucruri folositoare pentru cunoaşterea poporului nostru şi a trecutului său“.

Prieten al lui Nicolae Iorga şi prieten al lui Simion Florea Marian, Dimitrie Dan a fost, ca şi Simion Florea Marian, un autodidact de geniu, care a lăsat după sine o operă şi ştiinţifică, dar şi literară, în lucrările sale studiul riguros beneficiind de expuneri literare, scrise cu mijloacele unui prozator înnăscut.
A scris lucrări monografice despre „Lipovenii din Bucovina” ( Cernăuţi, 1893, după varianta germană, „Die Lippowaner in der Bucovina“, Cernăuţi, 1890), despre „Armenii orientali în Bucovina“ (mai întâi, în 1890, în limba germană, apoi, în 1891, în limba română, ambele variante fiind tipărite la Cernăuţi), iar ca adaos la opera amintită, „Monofizitismul în Biserica Armeană-Orientală” (Cernăuţi, 1902), „Persecutarea Armenilor în Moldova în anul 1551” (Cernăuţi, 1895), „Obiceiuri şi credinţe armene la naştere, nuntă şi înmormântare” (Cernăuţi, 1904), despre „Evreii din Bucovina” (Cernăuţi, 1899), despre „Ţiganii din Bucovina“ (Cernăuţi, 1892, iar varianta în limba germană în 1893), şi despre „Rutenii din Bucovina” (Bucureşti, 1913).
Printre operele pe nedrept ignorate ale cărturarului sucevean se numără „Stâna la Români” (Cernăuţi, 1923), „Dare de seamă asupra celor mai vechi evanghelii manuscrise armene aflătoare în Moldova şi Bucovina” (Cernăuţi, 1896), „Poezii poporale“ (în „Familia“, „Şezătoarea“ şi „Aurora Română“), „Documente privitoare la istoria Răzeşilor“ („Revista Politică“), „Istoricul bisericii din Lujeni“ (în „Revista Politică“, un studiu despre biserica ridicată de Vitovt, cumnatul lui Alexandru cel Bun, al cărui moştenitor se dovedeşte a fi, peste vreo trei veacuri, Miron Costin, probându-se, astfel, teza unei nobilimi moldovene de import, lituaniano-polonă), „Lujenii, biserica, proprietarii moşiei şi locuitorii lui“ (Cernăuţi, 1893), „Codicele dornean numit mântuirea păcătoşilor” (Cernăuţi, 1899), „Din toponimia românească” (Bucureşti, 1896), „Mănăstirea şi comuna Putna” (Bucureşti, 1905), „Cronica Episcopiei de Rădăuţi” (Viena, 1912), „Mănăstirea Suceviţa” (Bucureşti, 1913), „Poezii poporale“ (în „Familia“, „Şezătoarea“ şi „Aurora Română“), părţi importante din volumul VIII – „Bukowina“, al lucrării monumentale „Oesterreichiscge Monarchie in Wort und Bild“, o schiţă biografică şi bibliografică a arhimandritului Vartolomei Măzăreanu, o monografie a comunei Straja, „Din scrierile lui Dimitrie Dan” (Cernăuţi, 1902), un studiu de istorie literară referitor la primul lexicograf bucovinean, cel alcătuit de Vasile Cantemir, o mulţime de tradiţii populare româneşti, precum şi lucrarea „Obiceiuri şi credinţe armene la naştere, cununie şi înmormântare“.
Broşurile şi fascicolele care cuprind „schiţele etnografice”, dedicate de Dimitrie Dan unor etnii bucovinene, se găsesc din ce în ce mai rar, mai degradate de timp sau de oameni şi cu paginile tot mai împuţinate. Opera cărturarului sucevean, care-i conferă statutul de primul om modern al Bucovinei, riscă să dispară şi din fondurile documentare, după ce a dispărut din memoria bucovineană.
Dimitrie Dan a cunoscut şi direct, şi prin intermediul unor prieteni din rândul etniilor studiate, istoricul, firea şi calităţile armenilor, evreilor, lipovenilor, rutenilor şi ţiganilor, iar construcţia lucrărilor monografice respective diferă, funcţie şi de materialul documentar, preponderent german sau rus, cu notorietate în epocă, în condiţiile în care nici nu se concretizase sistematizarea mărturiilor documentare româneşti sau ale mărturiilor popoarelor mărturisitoare despre meleagurile noastre şi despre locuitorii lor.
Faţă de fiecare etnie bucovineană despre care a scris, Dimitrie Dan a avut o incredibilă dragoste, ba chiar şi atitudini apologetice, deşi nu apologie înseamnă înţelegerea profundă şi sinceră, precum şi mărturisirea spaţiilor de sacralitate, pe care le reprezintă istoria, tradiţia şi firea unor comunităţi etnice, aflate în dinamică interferenţă, de-a lungul veacurilor. Datorită acestei vibraţii, paginile mărturisitorului Dimitrie Dan se îndreptăţesc la a fi recunoscute drept patrimoniu şi de către armeni, şi de către evrei, şi de către lipoveni, şi de către ruteni, şi de către ţigani, dar şi de către români, şi din postura de părtaşi într-o istorie comună, dar şi din cea de indiscutabil popor de sinteză, şi etnică, dar şi spirituală.
Reunind paginile broşurilor şi fasciculelor lui Dimitrie Dan într-o singură carte, am considerat că sunt necesare şi tot atâtea anexe, care să încheie fiecare „schiţă etnografică” şi cu mărturii inedite, dar şi cu câte un hronic mărturisit al numelor etnicilor care au trăit, de-a lungul veacurilor, în acest nord de ţară valahă a Moldovei, cum se spune şi în vechile urice, dar şi într-un document, scris în greacă de fiul legendarului Iaţco (rutean? armean?). Rareori, şi numai atunci când era absolut necesar, am intervenit, în aceste anexe, cu consideraţii proprii, deşi cartea lui Dimitrie Dan, odată reunită, pagină cu pagină, între doar două coperte merită analize atente, inclusiv asupra unora dintre temele luate de el în discuţie. Am preferat să las mărturiile şi mărturisirile să se desfăşoare, cronologic, în firescul lor, determinat doar de istorie (I. D.).

Sursa: http://www.dragusanul.ro/wp-content/uploads/Etnii_bucovinene.pdf

A colaborat la revistele „Patria”, „Familia”, „Deșteptarea”, „Timpul”, „Aurora Romana”, „Revista lstorica”, „Revista Politica”, „Gazeta Bucovina”, „Junimea Literara”, „Transilvania”, „Bukowiner Nachrichten”, „Bukowiner Post”, „Volkskunde”, etc. și a contribuit la apariția în 1881 a Jurnalului bisericesc literar – Candela, a cărei continuatoare este renumita revistă Candela din Suceava care apare și în prezent impresionând prin ritmicitatea apariţiei, prin volum şi conţinut.

Alte surse despre Dimitrie Dan:
http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_1/37_mareci.pdf
http://dragusanul.ro/wp-content/uploads/marturisitorii_vol1.pdf pg.213-221
http://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/dimitrie-dan-87424.html
Sursa foto: google.ro

4 comentarii

Filed under Motive pentru condei

4 responses to “Dimitrie Dan sau biruința asupra timpului

  1. Multumesc draga Georgeta pentru acest interesant material.
    O duminica placuta si o toamna frumoasa si inmiresmata iti doresc.
    Te imbratisez cu mult drag,

    Liz

    Apreciat de 1 persoană

  2. Am lecturat cu mare plăcere !
    Cu mulțumiri !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s