Curiozități despre păsări

Această prezentare necesită JavaScript.


Cu zborul, cântecul şi frumuseţea lor ne încântă şi inspiră. Sunt sanitari ai pădurilor, împrăştie seminţe, fertilizează solul, oxigenează aerul şi contribuie la stabilizarea climei, iar ca atracţii turistice sprijină economia. În plus, ne dau şi nenumărate lecţii de viaţă. Cea mai veche sărbătoare din calendarul mediului este Ziua Internaţională a Păsărilor, sărbătorită în 1 aprilie încă din anul 1906, şi are la baza Convenţia pentru apărarea păsărilor care promoveză principii legate de importanţa lor în ecosistemul planetei.
(…)
Curiozităţi despre păsări:
Păsările – cele mai desăvârşite dintre toate fiinţele zburătoare – îşi fac apariţia odată cu omul, pretutindeni unde acesta se stabileşte.
– Se spune că dacă păsările zboară cât mai sus pe cer, vremea va fi frumoasă, însă, în cazul în care acestea zboară aproape de sol e semn că vremea se înrăutăţeşte;
– Proporţional cu dimensiunile ei, o pasăre are nevoie de mai multă mâncare decât un bebeluş sau o pisică.
– Albatroşii pot să doarmă în timp ce zboară cu viteze de până la 40 de kilometri pe oră;
– Prima pasăre domesticită a fost gâscă
– Măcăitul raţei nu are ecou şi acesta este un fapt pe care nici cercetătorii nu-l pot explica
– Lebada sălbatică din Islanda are un cântec excepţional şi plin de forţă şi muzicalitate. Ea este singura pasăre din neamul lebedelor, gâştelor şi raţelor sălbătice înzestrată cu acest talent;
– Potârnichea trăieşte în perechi, bărbătul fiind credincios soţiei;
– Bufniţele îşi răsucesc capul aproape circular, întrucât nu-şi pot mişca ochii. Ochii lor nu sunt rotunzi, ci tubulari.
– Pasărea-liră este un adevărat fenomen al naturii, este o imitatoare neîntrecută şi poate reproduce lătratul câinelui, hohote de râs, ţipete de copii şi cântecele altor păsări;
– Pasărea-călugăr, mare cât un cocostârc, îşi face un un cuib înalt de 1m şi în diametru de 2m;
– Pescăruşul albastru este cea mai răbdătoare pasăre din ţara noastră, stă ore în sir la pândă cu privirea ţintă pe luciul apei, iar dacă nu prinde peştişorul din prima încercare se ia după el, înot, servindu-se de aripi ca de lopeţi.
– Pupăza este o pasăre ce poate fi domesticită uşor, ca şi papagalul;
– Păsările adulte care trăiesc în colonii iau apărarea tuturor puilor;
– Pinguini îşi crec puii în adevărăte grădiniţe, sub supravegherea adulţilor;
– Graurii care nu au pui hrănesc puii din cuiburile vecine;
– Fiecare specie are drumul ei de migraţie, dar toate formează o reţea complicată de linii curbe care pleacă din nord, se apropie între ele, se întretaie şi se opresc acolo unde sunt condiţii bune de trecere şi de hrană;
– Păsările migratoare au ordinea de zbor diferită de la o specie la alta. Cocorii, lebedele zboară în unghi, raţele sălbatice una lângă alta în linie dreaptă, gâştele pe o linie oblică, păsările mici zboară în front larg, iar cele mari în stoluri rotunde.

Sursa: mediasinfo.ro
Din cântecele păsărilor

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

2 răspunsuri la „Curiozități despre păsări

  1. Avem multe de învățat de la păsări și nu știu cât de mult le-ar ajuta pe ele ce ar putea afla de la noi. 🙂 Îți mulțumesc frumos pentru împărtășirea acestor rânduri. O zi frumoasă și toate cele bune!