Evocări din mărturii

Această prezentare necesită JavaScript.

Din cartea intitulată «Lucian Blaga şi ultima lui muză», scriitoarea Anca Sîrghie reconstituie dialogul în trepte purtat cu Elena Daniello (1910-2010), una dintre doamnele literaturii române care a trăit la Cluj și care l-a inspirat pe Lucian Blaga în ultima parte a vieții lui, o perioadă înnegurată a vieţii lui, carte care reprezintă o realizare frumoasă a eforturilor de cercetare susținută de pasiunea istoricului literar și este luminată din puncte de vedere inedite. Dialogul doamnei Anca Sîrghie cu doamna Elena Daniello, a circulat înaintea apariției cărții sub forma filmului documentar “Amintiri despre Lucian Blaga”. Astfel din ”firul basmului depănat de Elena Daniello” ce s-a continuat prin dezvăluiri în urma întâlnirilor de la Sibiu și Cluj, scriitoarea Anca Sârghie a legat o prietenie sinceră, care a durat 13 ani, cu d-na Elena Daniello pătrunzând datorită ei într-un mod intim în universul poetic blagian: ”în care aceasta din urmă îi prezintă texte în manuscris cu poezii blagiene deja publicate, pe care ea le inspirase poetului, precum şi epistole inedite de o superbă încărcătură metaforică, vădind o tainică iubire, alături de traduceri, texte filosofice, cugetări” rezultând un merit incontestabil prin ”faptul că Elena Daniello a făcut din păstrarea amintirilor şi a textelor încredinţate ei de poetul interzis o datorie sacră şi o menire, un sens al dăinuirii ei într-un anume loc sub Soare, anume în vila ei de pe str. Eminescu, nr. 3 din Cluj-Napoca, unde ea va trăi până la 100 de ani. Astfel, transcriind fragmente din dialogul desfăşurat între Anca Sîrghie şi Elena Daniello, se naşte acest sens evocativ, textul-document cuprinzând cele trei trepte ale volumului”, după cum aflăm din articolul lui Ștefan Străjer, recenzie a d-nei Doina Popa (Dexter, Michigan):
http://www.curentul.net/2016/08/22/lucian-blaga-si-ultima-lui-muza-o-carte-premiata/
sau din articolul d-nei Antonia Bodea: «Lucian Blaga şi ultima lui muză ca document literar inestimabil»: ”De curând, cartea scriitoarei Anca Sîrghie intitulată „Lucian Blaga şi ultima lui muză” (Editura Technomedia, Sibiu, 2015), a fost răsplătită cu Premiul “Octavian Goga”, decernat de filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România. Volumul reprezintă o încununare fericită a îndelungatului efort de căutări ale istoricului literar, cercetări susţinute de pasiunea deosebită pentru creaţia poetului-filosof născut în Lancrămul Sebeşului. Acest interes s-a accentuat prin împrejurarea pe de o parte dramatică, dar pe de alta fericită pentru oraşul de refugiu al poetului împreună cu Universitatea clujeană” Regele Ferdinand” , Sibiul, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, căci acolo trecerea lui a lăsat urme bogate. Ca profesoară la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Anca Sîrghie a cercetat opera literară a scriitorului născut în Lancrăm, dar interesul pentru aspecte mai puţin cunoscute ale biografiei lui s-a adâncit atunci când ea a avut prilejul şi privilegiul de-a o cunoaşte pe Elena Daniello, „ultima muză” a poetului, ei fiindu-i închinate poemele inspirate din perioada finală a vieţii. Și nu doar acestea, ci tot ce a zămislit cu mintea sa de scriitor și de filosof.” (…)
http://revistaderecenzii.ro/lucian-blaga-si-ultima-lui-muza-ca-document-literar-inestimabil-de-antonia-bodea/

Grazie Lucian Blaga

Fu la poesia a chiamarmi a Cluj,
la poesia di Lucian Blaga,
e la cortesia di vecchi e nuovi amici.

Agì anche un ricordo di gioventù,
una brace mai spenta sotto la cenere:
a Firenze volli seguire un corso di romeno,
mi affascinò Eminescu.
Ero dunque un predestinato,
stava scritto nella parte più antica di me.

Ma a Cluj, che scoperte, che doni,
quante gioie per me e la consorte!
In città: la lupa, dono di Roma madre, le chiese,
gli echi di canti religiosi nelle strade,
incontri fecondi nelle sedi più degne

con colleghi (tanti) ed entusiasti studenti.
Ma la presenza di Dorli, figlia assai somigliante,
diede a tutti l’emozione più grande:
sembrava fosse tornato tra noi il Poeta.

Nei dintorni: le favolose cicogne e i loro nidi
mai visti prima, le case di pietra e legno,
frutto, segno di operosa, sublime umiltà.
E i miei cari asini in abbondanza,
che trainavano carretti allegramente al trotto
– io impazzito e plaudente –; o al pascolo, in libertà.

Decisamente più belli e felici
dei cavalli in questo loro paradiso.

Sui Carpazi: ricchi d’acqua come i nostri
Appennini, ma più di essi
popolati di contadini, fieri
del loro eroe Avram Iancu,
come noi di Garibaldi.

Quante affinità, che reciproco amore,
e un comune sentire, un condiviso patrimonio
di valori, usi, costumi,
rimasti miracolosamente intatti
– delicati cristalli, diamanti luminosi –
durante venti secoli.

de Gerardo Vacana, 2 martie 2012, poezie scrisă sub imperiul emoțiilor și impresiilor în urma Festivalului „Lucian Blaga” de la Cluj, 2010 unde a fost oaspete. Sursa și traducerea poeziei:
http://miscarealiterara.ro/imagini/ml2_14.pdf pag. 133

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

8 răspunsuri la „Evocări din mărturii

  1. Sper să mai găsesc cartea doamnei Sârghie, îmi doresc să o citesc.

    • Te cred și mă bucur că citind această postare te-ai hotărât să intri în posesia aceastei carți.
      Despre această prietenă iubită (din câte am citit, o ființă delicată și inteligentă care l-a inspirat pe Lucian Blaga în ultimul său deceniu de activitate creatoare: http://www.bistritaculturala.ro/stire.php?id=2201 ), cu care L. Blaga a împărtășit din cugetările sale privind teme biografice, literare, filozofice și culturale fapt ce a constituit pentru mine un fapt inedit, mai ales că până la apariția cărții d-nei Anca Sârghie nu s-a știut (sau nu am știut eu) m-a determinat să-i caut cartea pe care însă cu părere de rău nu am găsit-o prin librării (poate la București…) dar sper că o voi găsi la bibliotecă. Cum de am pomenit despre această carte în această postare este pentru că de fapt voiam doar să scriu câteva poezii ale poetului pe care îl admir și căutând să aflu mai multe despre Lucian Blaga am dat peste aceste articole care mi-au părut interesante, inedite prin conținut și sperând că vor fi cititori care vor fi citit cartea dorind să-mi împărtășească din impresiile lor.
      Un alt articol, ce mi-a plăcut mult, care amintește de însemnările poetului, manuscrise lăsate în grijă acestei prietene, reflecții interesante de aflat, despre spațiul mioritic, astrologie, Spinoza, categorii stilistice, influențe catalitice, cultura bizantină, dogme, censura transcendentă, transcendențe este cel al d-lui Mircea Popa apărut în România Literară, 2015:
      http://www.romlit.ro/lucian_blaga__inedit
      Așa cum am menționat și în titlu e vorba despre evocarea unor mărturii și nu o descriere proprie despre conținutul cărții, apelând la autori cunoscuți și articolele lor, lucru care mi s-a părut binevenit și incitant, de a ști mai mult. Sper să găsești cartea și cândva să-mi comunici impresiile personale (mi-aș dori, căci îmi place cum gândești și scrii pe blogul tău).
      Iți doresc un weekend minunat !

  2. Convorbire cu Traian Liviu Birăescu – Amintiri despre Lucian Blaga :
    http://www.youtube.com/watch?v=7cTVPXiHioc

  3. My pleasure!Have an enjoyable and peaceful springtime 🙂 It was my late reply to your kindness,but it couldn’t be posted there.All the best.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s