Un Phoenix e o pasăre-n vechime

”Purtând titlul Un Phoenix e o pasăre-n vechime, această poezie reprezintă cea mai exactă şi mai inspirată definire de către poet a artei sale, capodopera incontestabilă a seriei de ars poetica. Ştim că Eminescu a scris numeroase poezii pe această temă. Tradiţia pedagogică, uneori ideologic orientată, a impus memoriei publice multe poezii autentice, dar şi fragmente ori bruioane: alături de Singurătate, Cugetările sărmanului Dionis ori Iambul, sunt la fel de cunoscute Eu nu cred nici în Iehova, În zadar în colbul şcolii, Cu gândiri şi cu imagini etc.; majoritatea sunt închinate locului comun romantic despre poezie echivalată cu sărăcia. În acelaşi timp, fantastica parabolă a bătrânului dascăl din Scrisoarea I a rămas în bună măsură ignorată ca artă poetică. Sunt însă convins că Un Phoenix e o pasăre-n vechime, prin concentrare şi perfecţiune, spune mult mai mult despre arta poetului, aşa cum o înţelegea Eminescu, decât toate celelalte poezii citate la un loc.
Alături de alte zece „capodopere dezgropate”, poezia se află în severa selecţie întreprinsă de Petru Creţia prin Anexa cărţii sale deja citate. Dacă prima compunere din acest grup, Eterna pace, a fost considerată de editor drept cea mai reuşită cosmologie eminesciană, Un Phoenix…, a treia din grup, cred că merită titlul de ars poetica supremă. Este posibil, de altfel, ca Petru Creţia să fi avut şi o raţiune suplimentară, pur personală, în selectarea acestei capodopere: tema ei se află intim legată de inspiraţia poetului Petru Creţia, cel care a închinat un extraordinar volum de versuri aceleiaşi Păsări Phoenix (apărut în 1986).”
Sursa citat: romlit.ro

MIHAI EMINESCU, Un Phoenix e o pasăre-n vechime

Anunțuri

Comentarii închise la Un Phoenix e o pasăre-n vechime

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.