180 de ani de la nașterea lui Nicolae Gane

Azi se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Nicolae Gane (n. 1 februarie 1838, Fălticeni — d. 16 aprilie 1916, Iași) descendent al unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. Cunoscut și ca Nicu Gane, a fost un scriitor – membru marcant al Junimii și om politic român, care a fost ales ca membru titular al Academiei Române (în 1908). S-a remarcat în mod deosebit și în plan administrativ și cultural: prin soluționarea problemelor legate de furnizarea apei potabile, modernizarea rețelei stradale prin asfaltare și întreținere și a inaugurat Uzina Electrică Comunală, pentru ca un an mai târziu să înceapă exploatarea tramvaielor electrice. S-a preocupat de problemele de iluminat ale orașului Iași și a inaugurat, la 1 decembrie 1896, clădirea Teatrului Național din Iași.
A fost judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste. După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și ulterior al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași. Este ales de cinci ori primar al orașului Iași” – sursa și continuare și aici în engleză

Dacă îl citim fără prejudecăți așa cum ne recomandă Ioan Neacșu în articolul ”O monografie monumentală”, descoperim ”un autor demn de interes, bun povestitor, fin observator al sufletului omenesc, stăpân pe o variată gamă expresivă, chiar creator de limbă, care merită nu doar să-l așezi în raftul cuvenit al istoriei literaturii române, alături de celebrii săi colegi și prieteni de la Junimea, dar să-l citești ca pe un autor viu, capabil să trezească interesul şi simpatia publicului de azi”sursa citat

La Muzeul Vasile Pogor nu departe de casa unde a locuit Nicolae Gane începând cu 1 februarie 2018, se poate vizita expoziția dedicată personalității lui Nicolae Gane: omul politic, junimistul și scriitorul.

Reclame

Comentarii închise la 180 de ani de la nașterea lui Nicolae Gane

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.