Momente cu Radu Stanca

”Nu există portret mai excentric pe care să şi-l fi făcut vreodată un poet român decât cel compus de Radu Stanca (unui alter-ego liric al său), în celebrul poem Corydon”.
http://www.romlit.ro/radu_stanca
”Un autoportret spiritual-fantezist, poem al estetismului spiritualizat și al amprentei evocatoare. Poate fi identificat, în această poezie, într-o formă superlativă, întreg cultul lui Radu Stanca pentru valorile artistice, pentru expresivitatea iradiantă a formei plastice care girează, sub specia esteticului convulsiile trăitului. (…) Fascinația fantazării și acoladele epice ale frazei lirice, ca și cadența ceremonioasă a versului, toate aceste elemente definesc în bună măsură poetica lui Radu Stanca, autor pentru care practica scrisului se însoțește mereu cu o acută și limpede conștiință a limitelor și beneficiilor actului creator.”
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A2761/pdf
” Radu Stanca s-a format în respectul tradiției clasice a armoniei, în cultul pentru limba română, unică în expresivitatea sonorității ei muzicale.”
http://revistaderecenzii.ro/antonia-bodea-o-carte-de-colectie-radu-stanca-evocari-si-interpretari-in-evantai/

Biblică

La început a fost sărutul
Şi el era pe gura ta …
Depus pe gura mea sfinţi văzduhul,
Şi lumea s-a născut atunci din duhul
Sărutului ce ne unea …

Dar ape mari cuprinseră uscatul
Şi noi muream tăcuţi sub greul lor …
Veni atunci o pasăre în zbor,
Pasăre roşie, şi Araratul
Se înălţă din mări biruitor …
Iar noi ne-am ridicat cu el odată
Spre zarea nouă şi înseninată
Purtând peste abisele genunii
Sărutul de la începutul lumii.

Deschidere

Știu, sufletul acesta care e
Ȋndrǎgostit de toate stelele,
De-aici, de dupǎ geamuri și ferești,
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l oprești.

Nici cântecul bolnav de frumuseți
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l dezveți,
Cu degetele umede, sǎ cate
Pe geamurile de singurǎtate.

Pe panglicile grele de ajur,
Sǎ zgârie-ncet cu mâinile-azur;
Nu-l vei putea opri, decând
Pe-același loc privește tremurând,

Acest ȋnalt sǎ-l poatǎ ȋndrǎgi,
Nici, când la toamnǎ pomii vor veni
– Aproape de ferestrele târzii,
– Aproape de cumințile hârtii,

Sǎ-mi scrie, lângǎ inimǎ-n apus,
Mai mult de ȋnțeles decât de spus,
Umblând ȋncet cu degetul pe geam,
Cel mai frumos poem pe care-l am….

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc…

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

Sursă poezii: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-autor-78/

Anunțuri

Comentarii închise la Momente cu Radu Stanca

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.