Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum 2018 de la Suceava

Peste 25 de Edituri și Case editoriale de prestigiu din România, Republica Moldova și Ucraina au participat la Salonul Internațional de Carte Alma Mater Librorum din 3-4 mai 2018 organizat de Universitatea ”Ștefan cel Mare” – Biblioteca Universității din Suceava coordonată de prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu și întreaga sa echipă, în parteneriat cu Primăria Municipiului și Consiliul Local, eveniment special și prin invitații de marcă prof. univ.dr. Andrei Marga, scriitorul prof. jurnalist Stelian Tănase, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu care au conferențiat și prezentat aspecte importante din viața istorică, politică și religioasă română și internațională oferind frumoase și interesante momente cu motive de reflecție și care alături de alți invitați de onoare care au luat parte la lansarea unor cărți în cadrul acestui Salon de Carte au marcat Centenarul Marii Uniri 1918 – 2018 după cum puteți vedea din cele câteva imagini pe care am reușit să le surprind în timpul acestui eveniment deosebit prin diversitate, conținut și amploare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre programul acestui eveniment mai pe larg, aici sau aici
și câteva selecții din cadrul evenimentului oferite de Televiziunea Intermedia Suceava, NEst TV Channel Suceava:
Salon Internațional de Carte la Biblioteca USV

Salonul Internațional de Carte și-a deschis porțile

Andrei Marga, în apărarea universităților noi

Andrei Marga:” România nu are legătură cu meritocraţia”

Stelian Tãnase, lansare de carte și conferințã la USV

Stelian Tănase: cea mai importantă problemă a României

Reclame

Comentarii închise la Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum 2018 de la Suceava

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.