Disciplina instrumentală pusă în serviciul materialului sonor, serveşte expresiei muzicale

În urmă cu 131 de ani se năştea, la Iaşi, Florica Musicescu, cea care avea să devină una dintre profesoarele de pian celebre.
”Cu desăvârşitul ei har pedagogic şi cu fermitatea care îi adusese porecla „Doamna de fier”, Florica Musicescu a ştiut să modeleze un talent rar, dublat de modestie, o mare dragoste de muncă, dorinţa de perfecţiune şi o mână care, la 12 ani, putea acoperi un interval de 12 clape. Şi-a format o doctrină proprie, bazată pe principiile şcolii lui Rudolf Maria Breithaupt, aşa-numita metodă a „braţului care conduce”, impusă pentru prima dată în România de Constanţa Erbiceanu, metoda cântatului la pian cu un aparat mare „ca şi când am cânta cu un singur deget mare, din încheietura umărului şi până în vârfurile degetelor”, după cum afirma ea. După crearea Şcolii Medii de Muzică din Bucureşti, a participat la aproape toate examenele şi şedinţele catedrei de pian, impunându-şi întotdeauna punctul de vedere”.
Sursa:http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Florica_Musicescu
”Datorită ei s-au format personalităţi precum Dinu Lipatti, Dan Grigore, Radu Lupu, Mihai Brediceanu. Florica Musicescu a predat pianul la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, care după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit „Conservatorul de Muzică” din Bucureşti. La începuturile formării sale, pe când era în clasa a XI-a, Dinu Lipatti s-a lovit de o problemă ce nu-şi găsea rezolvarea, până când i-a devenit profesoară Florica Musicescu. Avea dureri atât de mari la mâini, încât nu putea cânta o piesă de la început până la sfârşit. Toţi profesorii de până atunci îi recomandau pauze, însă, după cum spunea Dinu Lipatti, „cu pauze nu se putea progresa”. Marea profesoară Musicescu a înţeles de unde venea problema, i-a spus: „Tehnica ta este foarte bună, dar nu pentru mâna ta!”; şi l-a învăţat pe Lipatti să ţină mâinile într-un alt mod, ceea ce l-a ajutat să depăşească problema a cărei cauză era o prea mare încordare a anumitor muşchi. Ca orice profesor cu har, Florica Musicescu îşi adapta sfaturile la caracteristicile fiecărui elev în parte, nelăsându-se confiscată de o anumită metodă, ci creându-şi propriul stil adaptabil. Considera că „degetele trebuie să devină slujitorii gândului. Disciplina instrumentală trebuie pusă în serviciul materialului sonor, care serveşte expresiei muzicale”. Ilustrul său tată, Gavriil Musicescu, s-a născut în 1847 în sudul Basarabiei, Ismail, şi a fost compozitor, dirijor, muzicolog, înfiinţând Corul Mitropolitan Iaşi. După ce a urmat, timp de patru ani, Seminarul din Huşi şi după studiile făcute la Conservatorul din Iaşi, Gavriil Musicescu a activat ca profesor de muzică la Ismail, unde s-a întâlnit cu repertoriul coral bisericesc. A urmat cursuri de armonie şi polifonie la Sankt Petersburg, iar la întoarcerea în ţară a fost profesor de armonie la Conservatorul de Muzică din Iaşi. A fost şi directorul Conservatorului, între anii 1901 şi 1903. Un proiect drag lui Gavriil Musicescu a fost Corul Mitropoliei din Iaşi, pe care l-a înfiinţat şi pe care l-a condus din 1876 şi până la sfârşitul vieţii. Gavriil Musicescu a armonizat melodii populare, a publicat studii muzicale, recenzii, articole prin care a promovat folclorul, ca bază pentru dezvoltarea muzicii culte”.
Sursa: http://ziarullumina.ro/tata-si-fiica-pentru-pianul-romanesc-familia-musicescu-112297.html
Dinu Lipatti – Sonată pentru omul bun

Reclame

Comentarii închise la Disciplina instrumentală pusă în serviciul materialului sonor, serveşte expresiei muzicale

Din categoria Motive pentru condei

Comentariile nu sunt permise.