Acasă » Motive pentru condei » Mărturii din «Viața literară» (I)

Mărturii din «Viața literară» (I)

În acest articol nu mă voi referi la viața literară în contextul ei general, care este provocator, ci la revista ”Viața literară”, una din cele mai importante publicații interbelice care a acordat un spațiu larg interviurilor luate de către I.Valerian unor poeți, scriitori, constituindu-se adevărate și autentice mărturii de istorie literară cu extensii de prezentări biografice, sugestiile unor critici (după apariția volumului «Cu scriitorii prin veac»), crezuri poetice, dar și diverse amintiri care au impresionat tinerețea unor poeți, scriitori, momente din activitatea revistei semnificative pentru fenomenul literar, cât și debuturi în revista Viața literară cum e cea a poetului Emanoil Florens, un spirit constructiv care va edita la Roman o revistă ”Peisaj”, autorul a două plachete de versuri Denii și Apelul visului (rarități bibliofile) la a cărei operă s-a găsit doar o singură cronică literară: cea a lui I. Valerian.

După cum mărturisește și I. Valerian în cele două cărți: «Chipuri din Viața literară» și «Cu scriitorii prin veac», scopul și criteriile după care au luat ființă interviurile au fost în vederea creării unui climat favorabil literaturii române, un gând constructiv, pe linia clasică a culturalizării.
Citind, găsim interviuri de referință (De vorbă cu …) cu mulți scriitori, poeți dar eu mă voi referi doar la câțiva lăsând a descoperi mai mult despre ei cât și despre ceilalți scriitori prezentați, pentru cei care vor fi interesați a afla mai mult despre ei și atmosfera acelei perioade.
Sunt interviuri cu scriitori precum G. Bacovia, T. Arghezi, Ion Barbu, Ion Minulescu, Jean Bart și mulți alți poeți, scriitori care prin dialogul purtat declanșează anume mărturisiri în ce privește biografia, opera lor, sugestiile unor critici, mărturii ”ad litteram” cum ar fi cele despre crezul poetic, arta literară ș.a. Și aș începe cu G. Bacovia care mărturisește că:
”În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiție colorată, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influență colorantă. Întâi am făcut muzică și după strunele viorii am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoțit cu credință până azi. Am făcut și compoziții pentru mine. Pictorul întrebuințează în meșteșugul său culorile: alb, roșu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare.

Amurg de toamnă violet…
Din turn, pe câmp, văd voevozi cu plete –
Străbunii trec în pâlcuri violete…
Orașul tot e violet.

*
În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a răsfirat pe-ntinsele cărări –
Cântau clare sărutări…
Larg, miniatură de vremuri viitoare…

și confesiuni precum: ”Eu am încercat să fac avocatură, dar nu s-a prins. Părinții au vrut să mă trimită în străinătate pentru desăvârșirea studiilor, dar poezia mi s-a pus mereu buturugă în cale. (…) Cât despre mine, am fost și rămân poet …”
(Viața literară, an IV, nr. 107, 1929; și Ion Valerian, Chipuri din viața literară, pag. 141-144)
cât și alte confesiuni despre romanul ”Cântec târziu”, cuvinte cu tâlc, poetul anarhist, proză poetică, viața de la Iași,șeful decadențelor, cântecul lebedei, despre Al. Macedonski sau post-scriptum:
«Reținem din interviu câteva fraze cu o anumită semnificație pentru zilele noastre. ”Urmăresc regulat în Viața literară străduința generației de azi. Trăiți o nouă epocă despre care se va vorbi mai târziu. Faptele durabile se fac cu multă răbdare (…) Acum scriu rar și public la dvs …” Cazul Bacovia înfățișa simbolul tragic al scriitorului în climatul nefavorabil al epocii și nu pregetam să tragem atenția asupra lui.»

Păreri despre arta cuvintelor am găsit citind la interviul luat lui Ion Minulescu:
”Poezia îmi place mai mult ca orice artă, fiincă este formată din cuvinte, elemente mult mai vii decât culoarea, sunetul sau mișcarea ritmică. Cuvintele sunt vehiculele rațiunii. Vorbite sau scrise, ele singure ne mută dintr-un loc în altul, ne multiplică, ne descifrează, ne umanizează… Sunetele, culorile și mișcările ritmice sunt internaționale . Pictura, muzica și dansul rămân la fel în orice țară din lume. Poezia, însă, nu sună frumos decât în limba noastră natală sau în urechile celor care, deși străini, mai știu să vorbească și românește.”
Iar despre poeții de mâine Ion Minulescu îi mărturisea: ”ei se muncesc să-și stoarcă sufletul și să-și spulbere în vânt numai vibrațiile armonioase ale limbii noastre strămoșești.”, interviu în care mai aflu despre boema de odinioară, papa Kubler, greutățile începutului, semne de succes, salutul către poeții de mâine a acestui poet pe care I. Valerian printr-o scurtă retrospectivă încearcă a dezvălui taina acestei personalități ”ce a înscris o notă atât de originală în poezia din ultima jumătate de veac.”
(Viața literară, an XV, nr. 10, 1941; Chipuri din viața literară, pag. 194-202)