Primăvara e un cuvânt
plin de stele și de cânt,
e o putere trainică
de nădejde tainică
din împărăția dragostei,
cu uimirile copilăriei
de verde, de culori, de viață
cum e lumina dis de dimineață.
***
Vara e un alt cuvânt
plin de miere și alint,
de o putere dornică
dată de exuberanța rodnică
venită din raiul cel ceresc
și să vedem cum toate cresc,
ca ziua să ne o însenineze
și noaptea să ne regenereze.
***
Toamna este un alt cuvânt
plin de arome și de vesel cânt
despre lumini, iubiri și daruri,
o strălucire în cer, în zboruri,
și are înțelegeri diferite,
cum sufletul o trăiește, așa transmite,
un andante melancolic, grațios
sau cântul viei în mustul delicios.
***
Iarna e un cuvânt ce pare greu
dar cu ninsoare de iubire e ușor mereu
și cu sclipiri de geniu în poezie
iarna devine cunoaștere și armonie,
îmi arată o sete de cuvinte,
la ce din viață să luăm aminte
și căutând prin cărți și internet
să descoperim istorii și povești de preț.
© Georgeta R.M.
😀 Mă întrebam dacă în loc de un comentariu,aș putea să las niște ❤ 🙂 ❤ 😛 ❤ 🙂 ? Și iată că pot 🙂 !!!