Rondel din clipe aurii
Sunt clipe aurii ce vor să povestească
în zilele când teiul este în floare
de ploaia caldă a razelor de soare
ce aduc aminte de casa părintească.
Cum curge peste noi lumina cea cerească
parfum de-alint ca în zi de sărbătoare
sunt clipe aurii ce vor să povestească
în zilele când teiul este în floare.
Adun culori din amintiri ce vor să sfătuiască
în vara la-nceput de drum, rod de izvoare
cu ape vii și clare ce pot să strălucească,
să-mi ție saț, loc bun sub soare în care
sunt clipe aurii ce vor să povestească.
Chipul iubirii
Chipul iubirii e în bolta înstelată,
în răsăritul senin al soarelui din zori,
la amiază, și din apus și-i aromată
de parfumul florilor de tei, de flori
de iasomie, din universul armoniei,
dar mai ales în om, în esența lui umană,
de ființă care în adâncimea ei
se recunoaște prin lumină
sfântă, darul lui Dumnezeu.
Știai…
Știai că florile de tei
nu sunt numai a teiului
ci sunt și ale Poetului,
prinse în coroana poeziei?
Sub razele luceafărului
se înnobilează paleta artei-
culorile, sunetele, cuvintele ei
prind viață dând sens izvorului.
Harul reflecției este în acei
ce văd izvor de apă vie în versul lui,
seva sacră a Eminescului
cu toată setea de senin a dragostei.
E iunie, aroma florilor, poemelor
ne-ncarcă cu inefabilul trăirilor.
© Georgeta R. M.
ce simplu pare când e scris de cine trebuie 🙂
E iunie, aroma florilor, poemelor,…
Superbe versuri! Transmit atâta liniște și frumusețe! Felicitări!💐💐
Mulțumesc mult pentru această frumoasă apreciere. Cele mai bune gânduri!