Acasă » Motive pentru condei » Poetul visului încă neîmplinit

Poetul visului încă neîmplinit

”Grigorie Vieru, deși a trăit în România înstrăinată, prin lupta sa pentru unitatea neamului aparţine tuturor românilor” – arhim. Mihail Daneliuc

Brâncuși

Masă de piatră.
Scaune goale de piatră.
Așteaptă
Întoarcerea din bătălii
A vitejilor voievozi.
La ceas de taină
Ei vor veni
Să-și odihnească brațul
De piatră,
Fruntea grea ca de piatră
Și să vadă
Ce-i de făcut mai departe.
O, e o tăcere
Atât de afundă
Că se aud Carpații spre seară
Cum, aplecându-se, aștern umbra
Pe masă,
Curată și răcoroasă.

poezie de Grigore Vieru


4 comentarii

  1. Jo spune:

    ❤️ Toată lumea e îndrăgostită azi. Tu de Romania, artă și cuvinte frumoase.

  2. gimesis spune:

    Fănuș Neagu: ”…Ori de câte ori mă gândesc la tine, mi se face-n suflet dor de un drum la Humulești, la obcinile Bucovinei, la Ipotești, la Cernăuți și Chisinău”.
    Ioan Alexandru: ”…Un poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa, și, încărcat de răbdare, înțelepciune și nouă frumusețe, îl întoarce semenilor săi care-și deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a-și duce mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății, al iubirii ce covârșește și poate birui totul”.
    Sursa: https://melidoniumm.wordpress.com/2021/02/08/ioan-miclau-poetului-grigore-vieru/
    Un poet minunat care a scris poezii minunate ce rămân unice în peisajul poeziei românești!

Comentariile sunt închise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: