Simeon Florea Marian, Legendele Maicii Domnului,
Colecţia “Ethnologia”, Editura Ecco, Seria “Restituiri”, ClujNapoca, 2003 (Ediţia priceps: Editura Academiei Române, Bucureşti, 1904).
Părintele Simeon Florea Marian (1847- 1907) este autorul unei impresionante opere folclorice şi etnografice în care cultura populară este cercetată monografic, analitic-descriptiv şi morfologic pentru prima dată în aproape toate compartimentele ei: poezie lirică, descântece, colinde, vrăji, cimilituri, proverbe, snoave, legende istorice, datini, credinţe, mituri, moravuri, cromatică, zoologie, botanică. El a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului, stimulând culegerea sistematică a literaturii populare.
Legendele Maicii Domnului este prima şi singura culegere amplă de naraţiuni, în proză şi în versuri, care sunt prezentate tematic în funcţie de perioadele vieţii Sf. Fecioare şi ale lui Isus (Naşterea, copilăria, maternitatea, căutarea lui Isus şi Patimile, Adormirea Maicii Domnului). Ciclul epic marian este o expresie tipică a creativităţii religioase de tip folcloric, care a elaborat o teologie sui generis, dar extrem de coerentă în concepţia generală: proiectarea “misterului christologic în întreaga Natură”, care e valorizată liturgic, în sensul unei “liturghii cosmice” şi neglijarea subsecventă a istoricităţii evenimentelor creştine. Legendele culese de Păr. Marian se se constituie într-un corpus fundamental pentru studierea şi înţelegerea pietăţii populare tradiţionale faţă de Maica Domnului şi a determinaţiilor specifice mariologiei folclorice. Reeditarea acestei opere fundamentale, după 99 de ani, este un act de recuperare culturală mai mult decât necesar. Cartea Păr. Marian, o raritate bibliofilă, este solicitată atât de lumea etnologică românească, cât şi de toţi cititorii interesaţi de cultura populară românească şi de religiozitatea profundă, specifică lumii rurale tradiţionale.
Sursa: http://orma.50webs.com/ro/carti.pdf
Prefața la Legendele Maicii Domnului
Poporul român are o mulțime de legende, datine și credințe foarte interesante despre Maica Domnului. Cu toate acestea însă, după cât îmi este mie cunoscut, nimenea nu și-a dat până acuma silința ca să le adune la un loc și să le scoată la lumină.
Tot ce s’a scris și s’a publicat până în momentul când scriu aceste șire, sunt numai vre-o câteva variante ale legendei Povestea Maicii Domnului, răspândite prin unele ziare
Văzând eu aceasta, mi-am dat toată silința ca, pe lângă alte studii folkloristice, să adun și acelea ce le cred și le istorisesc Românii despre Maica Domnului.
Și acuma, după ce mi-a succes a aduna toate Legendele Maicii Domnului, câte se află răspândite în sânul poporului român de pretutindene și câte mi-au venit la cunoștință, și după ce le-am întrunit dimpreună cu toate variantele lor intr’un singur mănunchiu, vin a le prezenta Onor. public cetitor.
Tot odată mă simt dator a exprima cu această ocaziune mulțumirile mele cele mai sincere tuturor P. T. Domni, cari mi-au intins mâna de ajutor la alcătuirea studiului de față, și îndeosebi d-lui M. Lupescu, director al Orfelinatului agricol ”Ferdinand” din Zorleni, în România, și d-lui Th. A. Bogdan, învățător în Transilvania, orașul Bistrița, precum și mult stim. Academii Romane, care a binevoit a-l tipări pe spesele sale. Maica Domnului fie-le tuturor spre mângâiere și de ajutor!
Suceava, 3/16 Septemvrie 1904.
S. Fl. Marian
Una din legendele cu privire la Maica Domnului în starea ei cea binecuvântată, din câte le-a putut ”aduna de la Românii din Bucovina”, Simion Florea Marian este:
A cincea și ultima legendă din Bucovina, care nu numai că se deosibește cu totului tot de cele premergătoare, ci ne spune tot-de-odată și aceea că preacurata fecioară Maria, îndată ce s’a simțit că e in altă stare, își puse în gând, de supărarea și rușinea cea mare, ca să se înece, și poate că s’ar fi și înecat, dacă n’ar fi abătut-o de la aceasta un înger, pe care i-1 trimise Dumnezeu, anume ca s’o abată de la gândurile ei cele nesocotite, sună precum urmează :
«Maica Domnului, cât timp a fost mica, era foarte bine ținută de părinții săi și ferită de orișice că nici muștele n’o supărau.
«Dar cu toate că ea avea o purtare feciorească așa de cinstită și cu toate că i s’a adus vestea de mult acum că este foarte de treabă, nu știu cum și în ce fel s’a întâmplat, destul atâta ca după ce crescu mai mare, se simți din ce în ce nu-ș-cum tot mai trândavă, adecă tot mai greoae, de cum fusese mai nainte, când dupa o bucata de vreme s’a cunoscut ea singura că-i grea. Și știind ea mai de nainte de la alte fete de seama ei: ce cinste-i aceea a face un copil de fată mare, a început a cădea pe gânduri și a se descuraja. Și în descurajarea ei cea mare a hotărât să meargă și să se înece în vre-o apă spre a scăpa de rușinea cea mare ce o așteaptă.
«Atunci Domnul Dumnezeu, care știe toate gândurile cum se nasc în creerii oamenilor, aflând de gândul preacuratei fecioare Maria, fără a sta și a judeca mult ce e de început și de făcut cu dânsa, a chemat pe un înger la sine și i-a zis :
— «Du-te, îngere, în taină la Maria, fiica lui Iachim și a Anei, și depărtează de la dânsa gândul cel rău ce i-a intrat în cap, adecă că vrea să se înece, căci cu nimic nu-i vinovată să facă așa ceva, deoarece ea prin umbrirea Duhului sfânt este însărcinată.
— «Iaca merg ! — zise îngerul — dar oare ce-oiu folosi eu, fiind ea așa de grosnic hotărâtă numai și numai să se peardă ?
— «Mergi numai, daca-ți zic, căci povățui-te-voiu eu și mai departe ce și cum ai să faci !
«Și merse îngerul și o întâlni pe prea curata fecioara Maria eșind chiar atunci de acasă și pornindu-se unde și-a fost propus să meargă.
— «Bun întâlnișul ! — zise el cum se apropie de dânsa.
— «Mulțumim d-tale ! — răspunse preacurata fecioara Maria.
— «Dar din cotro și unde ? — întrebă îngerul.
— Ia mă duc și eu în cotro m’or duce ochii și picioarele ! — răspunse preacurata fecioară Maria supărată.
— «Dacă ași ști că nu ți-ar fi cu supărare m’ași duce și eu cu d-ta, căci după cum văd amândoi avem unul și același drum ! — zise îngerul mai departe.
«Preacurata fecioara Maria îl măsură din cap până în picioare cu privirea și apoi îi răspunse:
— «Despre mine!… poți merge, că eu una nu te opresc!
— «Și pornindu-se merg ei amândoi mai departe, fără însă a ști în cotro și la ce merg.
«Și s’au dus ei așa o zi întreagă, fără ca îngerul, ce o însoția, să se gândească măcar cât de puțin cum să-i scoată gândurile cele rele din cap. Și trecură ei prin păduri și prin sate, pană ce a început a li se întuneca dinaintea ochilor și a se trezi de odată cu noaptea împrejurul lor.
«Atunci zise Maria către îngerul pe care-1 credea ea de un fecioraș fără căpătâiu ce a luat lumea în cap ca și dânsa.
— «Ce vom face acum, că-i cap de noapte ?
— «Ce să facem? . . . ia ne-om duce la vre-un om și-l vom ruga ca să ne primeasca în casa sa peste noapte ! . . . alta ce să facem?
«Și merg ei după aceasta la un om, care, din întâmplare, locuia în apropiere, și cum ajung se roagă ca să-i primească în casă până dimineața.
«Omul acela, fiind din firea lui un om foarte bun la inimă, nu se puse de pricină, ci-i primi și-i omeni ca pe niște călători și apoi se culcară cu toții.
«Și dorm ei până dimineața, fiind-că erau foarte trudiți de drumul cel lung ce 1-au fost călcat.
«A doua zi se scoală îngerul desdemineață, se spală pe obraz, spune rugăciunile și apoi, luând o ulcică, zice către omul de casă:
— «Bădișorule! n’ai d-ta să-mi dai niște semințe de pâne cu cât s’ar umplea ulcica aceasta?
— «Ba am, fecioraș, și ți-oiu da bucuros, de ce să nu-ți dau ! Și pe loc se duce omul și-i aduce câte un pumn bun din fiecare samânță.
«Atunci îngerul, luându-le, le pune în ulcica pregătită, toarnă apa într’ânsa, și apoi o pune la foc ca să fearbă bine, cât a știut el că-i va fi de ajuns. După aceasta, trăgând-o la o parte ca să se răcească, a luat un pahar și a turnat puțină zeamă din fiertura aceea ca să bea. Bea el un pahar, și dă apoi și omului să bea. Și omul, după ce a băut, nu se putu destul mira de băutura și de dulceața acelei zeame de pâne.
«Pe când s’a fiert însa băutura aceea și pe când paharul se părânda de la înger la omul de casă, pe atunci preacurata fecioara Maria dormia încă dusă. Mai după aceea, trezindu-se, spălându-se și rugându-se și ea, întreba:
— «Ce faceți d-voastre acolo și mie nu-mi spuneți nimic, sau să-mi dați și mie din ceea ce ați făcut?
— «Iaca ce-am făcut ! — zise îngerul — băutura vieții ! și dacă ai poftă, ți-om da și d-tale de băut ! — și cum rosti el cuvintele acestea, îi dete și ei un pahar din băutura vieții de băut.
«Bea acuma și preacurata fecioara Maria un pahar, mai bea unul, și încă unul, și nu se poate destul mira de băutura cea atât de dulce și de bună mai de hai decât zaharul și mierea.
«Și după toate acestea, mulțumind omului pentru primire, es din casă cu gândul spre a-și urma pribegia mai departe. Dar cum eșiră în drum stă preacurata fecioara Maria, stă și îngerul, stau și unul și altul, și nu știu încotro să apuce. Când, de la o vreme, zice Maria către fecioraș, adecă către înger :
— «Ce stai locului și nu pornești în cotro-va ?
— «Pornește d-ta mai întâiu! — zice îngeruL Cum ai mers până acum înaintea mea, mergi și de acuma !
— «Ba eu nu m’oiu duce, ci ma întorc mai bine acasă!
— «Dacă te întorci d-ta, atunci mă întorc și eu, căci se vede că așa a vrut Dumnezeu!
«Și s’au întors amândoi spre casă.
«Și așa a scăpat preacurata fecioara Maria de gândurile cele rele ce o apucase.
«Iar pricina scăparii sale să fi fost băutura cea dulce din care i-a dat îngerul să bea și din care n’a fost gustat până atunci nici odată în viața ei».
Sursa: https://archive.org/details/LegendeleMaiciiDomnului/page/n31/mode/2up pag.23-26
Motive pentru condei 