Itinerar basarabean

Frumoasă nestatornicie,
Viaţă, pentru ce-mi eşti dată?
Mintea-mi tace, simţul ştie:
Viaţa-i pentru viaţă dată.
Frumoase-s toate-n lumea mare,
Căci ziditoru-n ea s-ascunde,
Dar prin simţiri şi prin cântare
Lumina feţei Lui pătrunde.
Pe Dânsul a-L afla-n zidire
Ca-n carte voia a-i citi
Aceasta-i a vieţii menire:
În Dumnezeu a vieţui.

”Viața” de Alexei Mateevici, Mai 1912

Itinerar basarabean
de George Dorul Dumitrescu

Basarabia e mare și Basarabia e frumoasă! Pe ”drumurile ei de os”, cum le evocă versurile pline de melancolie ale unui dotat poet, pașii primelor noastre tinereți ne-au dus de nenumărate ori, spre trecutul ei de aur.
Și acolo – șezum și plânsem!…
Un deosebit farmec imprimă provinciei dealurile ei unduitoare, în creste ”oble” și verzi, coborând din miazănoapte până dincolo de ținutul Lăpușnei. Dealurile Hotinului, cu piscul Băscăuți, un adevărat ”starosti de dialuri”, cum l-a botezat prietenul meu Gore Gavrilovici, în călătoria noastră spre cele mănăstiri.
Era o zi grea de prea multă lumină. Satul Grozinți, pitulat la poalele codrului, avea, când am pornit din gara Ocnița, în teleaga noastră cu un cal, sclipet pe apă, iar pădurile de fag din preajmă-i, un verde cum nu mai văzusem niciodată proaspăt.
De aici, m-a făcut prietenul meu să înțeleg cum pornesc alte culmi împădurite de-a lungul Nistrului, iar spre apus, odată cu apele puțintele ale Bâcului, domol cu unda lui, culmea ce-i poartă numele. Stejarii împrumută locului o liniște de catedrală; liniște verde din umbră înmiresmată, răcoare și tihnă. Este unul din ținuturile fermecătoare ale Basarabiei. Loc de meditație și lepădare oricărei deșărtăciuni omenești. Ținut întru totul prielnic vieții monahale, cum și este. Vechile ctitorii boierești, moldovenești te întâmpină de departe, cu semnul sfintei cruci profilat pe cer și dangăt solemn de clopot mănăstiresc.
Pe toate drumurile tale de acum încolo, sfintele locașuri îți vor ține albă și cucernică tovărășie.
Iată mănăstirea Dobrușa, înălțată la 1772 din osârdia ieromonahului Ioasaf, frate la Probota; mănăstirea Hârbovăț, ridicată de arhimandritul Serapion; mănăstirea Hârjeanca, pitulată după un șir de plopi nostalgic foșnitori peste lacul din preajmă.
Teleaga noastră s-a oprit de la sine. Prietenul Gore Gavrilovici a zâmbit numai, fără să mă lămurească. Numai a întrebat, așa într-o doară și-ntr-un târziu:
– Cunoști pe Ialarion Stancu?… Di unde să-l cunoști, ci întreb eu?… Ai să-l vezi curând, și ari să-ți placă.
Cu adevărat mi-a plăcut. Un om zdravăn dintr-o bucată, gospodar neîntrecut.
Am întârziat aici două zile, la vorbă și la ospăț. Puii la frigare și ciulamaua de ciuperci au făcut de nenumărate ori înconjurul mesei noastre, niciodată strânsă.
De abia la păhărelul aromat din rachiu de mintă și cuișoare, Gore Gavrilovici mi-a explicat:
– Înțelegi de ce se oprește de la sine teleaga mea!
Am plecat într-o seară cu lună, și după un ceas de mers ne-a întâmpinat, parcă mai albă din desișul verdelui mat, mănăstirea Japca, cârmuită pe vremuri de mitropolitul cărturar al Basarabiei, Gavril Bănulescu Bodoni.
Și cu fiecare pas, trecutul Basarabiei se leagă mai strâns de tine.
Aici, la hotarul unei Europe civilizate, s-au ciocnit continuu de-a lungul veacurilor două lumi. Sub semnul călăuzitor al culturii romane și grecești, ale căror vestigii mărturisesc și astăzi de-a lungul hotarului viu al Dunării splendoarea unor eterne realizări arhitectonice.
Îți ies în cale pe malul Prutului, lângă râulețul Ciuhur, ca ceva deosebit basarabean, ”Suta de movile”. Sunt ridicate de mână omenească la încrucișări de drumuri mari și rostul lor se desemnează și astăzi precis strategic. Puncte de observație și ascunziș în același timp, iar în clipele de grea cumpănă focurile aprinse deasupra lor erau pentru țară semnal de luptă. Poartă nume evocatoare: Movila mare, Movila hanului, Movila turcească.
Valurile lui Traian, ca mărturie în plus a ceea ce constituie pentru noi, cu o legitimă mândrie, începuturile noastre de viață. Valul de sus taie Basarabia în două. Pornește din dreptul Renilor, lângă Prut, și merge până aproape de Nistru. Miron Costin înseamnă în cronica sa: ”…Mai de crezut sunt acei ce zic că Traian împărat au săpat acest șanț în vecinica pomenire și veste, să se știe slavul oștii de cei vechi ori de cei mai noi n-au pomenit nimic”.
Și cetățile! Monumentele cele mai de seamă ale provinciei. Istoria Cetății Albe și Chilia este o istorie de hotare, spune d. Iorga. Și cu drept cuvânt, căci sub zidurile lor vechi, în molozul și piatra din care sunt înălțate, stă scris limpede, de poți citi și astăzi, după cum veacuri de acum încolo, întreg trecutul Moldovei.
Am vizitat Cetatea-Albă într-o dimineață însorită de august. Lumina punea pe zidurile ei numai alb. Cum albă era neclintirea apelor din liman, zborul pescărușilor și pânza irizată de deasupra începutului de mare înspre Bugaz. Impresia este covârșitoare. Nu găsești cuvinte care să o exprime. Încerci sentimente total opuse. Te simți înălțat, aureolat, fuge din tine omul de fiecare zi; dar în același timp ți-e frică, ți-apasă inima nu știu ce greutate; te ferești cu mare grijă să nu sfărâmi cu talpa încălțămintei tale din târg înstrăinat o țiglă desprinsă din acoperișul meterezelor; să nu atingi cu haina și nici cu mâna ta lemnul pervazului din fereastra prin care au privit de-atâtea ori, mâhniți, ochii Sfântului mult iubitor de țară, Ștefan.
”Ruga robului lui Dumnezeu, Fedorca, făcutu-s-a această cetate pe vremea preacuviosului domn gospodar Io Ștefan voievod, și prin boierul domniei sale și al cetății pârcălab, în anul 6948.
† Mântuiește de primejdii pe robul tău, născătoare de Dumnezeu † Ștefan Noemvrie în 10”
[”Universul Literar” (București), An. XLVII, nr. 21, 9 iul 1938, p.1-2]
.
Acest articol îl puteți găsi și în cartea ”Basarabia de altă dată [cu imagini de azi]”, Antologie de Liviu Papuc și Olga Iordache.
În Cuvântul însoțitor din carte aflăm că ”antologia are un caracter compozit, singurul fir călăuzitor fiind cronologic, în dorința de a urmări, pe cât posibil, și o minimă și superficială evoluție/devenire istorică a locurilor străbătute” dar și alte abordări: analiza punctuală a unor aspecte, călătoriile de plăcere (loisir), din scrierile băștinașilor care evocă ”în pagini mustind de talent, anii tinereții, dar care și ridică nițel vălul de pe viața culturală clocotindă a Chișinăului din anii premergători celui de-al doilea război mondial”.