Povestea vieții lui George Enescu începe pe plaiurile Moldovei și se sfârșește în inima Parisului; o cale anevoioasă, străjuită de copaci ce se pierd în zarea îndepărtată, pe care, cum singur mărturisește, nu ar fi putut-o parcurge fără credință: „Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm. Mă înspăimântă însă mulțimea și varietatea căilor pe care le urmează oamenii, pentru a ajunge până la El. Anumite credințe mi se par amare, pline de deznădejde; astfel, Missa lui Ernest Bloch se termină lăsându-ți o impresie de neant, în timp ce liturghia … este plină de iubire și frumusețe. Deoarece tot sunt pe calea mărturisirii gusturilor și credințelor mele, vreau cel puțin să mă spovedesc în totul. Înainte de a termina, voi fi drept cu mine, mărturisind că nu am căutat gloria și deșertăciunile ei. Când suntem copii, părinții noștri ne dăruiesc un cerc. Mai târziu, o femeie ne pune în deget un inel de aur, iar pentru a ne consola că îmbătrânim, prietenii ne oferă o cunună de lauri. Jucării – rotunde toate – …simple jucării! Eu nu am dorit decât inelul de aur. S-a sfârșit!… (G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu) Sursă citat: doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/george-enescu-marturisindu-credinta
Un geniu al muzicii universale întâlnește unul dintre cei mai remarcabili critici muzicali: din această întâlnire, care a avut loc într-un ciclu de memorabile discuții la Radiodifuziunea Franceză, s-a născut o operă biografică unică: Amintirile lui George Enescu. Unică și prin faptul că poate fi considerată o autobiografie. Însăși vocea marelui compozitor român, vorbind la persoana întâi, dezvăluie, capitol după capitol, o poveste care își încântă cititorul întocmai unei creaţii muzicale. Tumultul trăirilor personale se aranjează în teme riguroase, destinul unui geniu este înscris cu claritate în cel al artei căreia i-a fost predestinat.
Cu o empatie rar întâlnită în scrierile biografice, Bernard Gavoty își asumă și își joacă strălucit rolul de interpret al operei care este viața unui creator autentic.
„Când, în iunie trecut, i-am arătat lui George Enescu proiectul ce avea să ducă la publicarea acestui volum, a fost foarte încântat şi şi-a manifestat satisfacţia fără nicio reţinere.“ BERNARD GAVOTY
„Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara George Enescu lui Bernard Gavoty.
”De îndată ce am avut la dispoziţie un pian, am început să compun. (…) Am schimbat cu o adâncă bucurie instrumentul monodic pe care cântasem până atunci, cu un instrument polifonic; după ce nu putusem face altceva decât să execut nişte melodii fără cel mai mic acompaniament, ce bine era să mă desfăşor acum în acorduri! (…) Şi – fără să mai stau pe gânduri – am început să compun.” (G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu)
”De altfel, încă de atunci, nu mă prea mai gândeam la vioară. Eram beat de muzică şi nu de performanţe la instrument. Nu visam decât să compun, să compun şi iar să compun. (…) Evocând timpurile acelea fericite, zâmbesc şi eu. Cert, pentru a-mi deprinde pana şi a-mi exersa spiritul, scriam mult – este adevărat – dar pot să afirm că totul venea, totuşi, din inimă!”
(G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu)
Sursa: georgeenescu.ro/evenimente_doc_1095_lansare-de-carte-bernard-gavoty-amintirile-lui-george-enescu-les-souvenirs-de-georges-enesco_pg_0.htm
1/10.G Enescu-Impressions d’Enfance for Violin and Piano Op. 28 – 1. Minstrel
http://www.youtube.com/watch?v=viFb59yQiN0
10/10.G Enescu Suite Impressions d’Enfance for Violin and Piano Op. 28 10.Sunrise
http://www.youtube.com/watch?v=ftqDHacoWAY
George Enescu: Prélude – from “Suite No.1” for piano Op.3
http://www.youtube.com/watch?v=Wwy7okeYuMA
Motive pentru condei 
Ce-mi plac postarile astea ale tale cu mult inedit si multe frumuseti.
Mai adaug si eu un link:
Recent, am trecut prin pasajul din capatul Lipscanului. Acolo mai mereu exista cate cineva care
canta. Acum canta la vioara, ceva din Enescu! 🙂
O seara frumoasa si o saptamana la fel! ❤
Mulțumesc mult pentru gândurile bune și linkul cu Rapsodia română care este muzica mea de suflet. Varianta aceasta cu fotografia compozitorului din colecția privată a d-nei Raluca Știrbăț nu o știam, este tare frumoasă bineînțeles, mulțumesc mult de tot 💖
Un sfârșit de săptămână cât mai plăcut!
Un articol atent documentat, pe mine, la oamenii celebri, m-a interesat și sfârșitul… Vieții, Enescu, s-ar zice că a avut un sfârșit incalificabil… parasit, uitat, într-o mansardă de prin Paris.
O seară minunată ❗
Durerile pricinuite din cauza iubirii pentru femeia inimii lui se sublimau în fericirea pe care o producea muzica izvorâtă din corzile viorii sau a pianului. Se spune că sufletele francezilor au vibrat, i-au recunoscut talentul și geniul muzical când a avut loc premiera «Oedipe» la Paris care i-a adus un succes răsunător. În această operă socotită azi cea mai originală dintre tragediile moderne, George Enescu a pus întreaga sa forță creatoare și pasiunea ce se cerea consumată.
În amintirile lui George Enescu de Bernard Gavoty este descris destinul lui George Enescu, tumultul trăirilor personale ale unui genial muzician. Aspecte din viața lui George Enescu, a soției sale Maria Cantacuzino, ultimii ani de viață ai compozitorului puteți citi aici:
https://bel-esprit.ro/ultimii-ani-george-enescu/