Acasă » Articole publicate de Georgeta R. M. (Pagina 4)

Arhive autor: Georgeta R. M.

Din frumoasa Bucovină

Din frumoasa Bucovină
cu mult drag și din inimă
un gând bun, plin de lumină
din frumoasa Bucovină.
Trezit condeiul s-alină
prin scris, cântecul îl cheamă
din frumoasa Bucovină
cu mult drag și din inimă.

© Georgeta R. M.

În memoria zilei de 15/28 noiembrie 1918, moment care face parte din procesul de reîntregire națională a statului unitar român, vizionați aceste videoclipuri cu o muzică minunată despre Bucovina, azi împărțită în două: Bucovina de Nord (unde s-au născut părinții mei, Bucovina de Nord este în Ucraina) și Bucovina de Sud (unde m-am născut eu, România). Bucovina care a căpătat o identitate distinctă de Moldova după ce zona a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1774, este o parte minunată a neamului românesc plină de oameni buni și locuri frumoase pe care le puteți descoperi și în alte locuri din România: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Moldova dar și în Basarabia, azi Republica Moldova.

Sofia Vicoveanca – Bucovina mandra floare:
http://www.youtube.com/watch?v=d57NLN_hVVQ
Grigore Gherman – Bucovina:
http://www.youtube.com/watch?v=FfaQmm9q2FU

Poezii de Zaharia Stancu

Grădina în zori

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori
Albine cum se roagă smerite şi se-nchină
Pe fiecare dintre sălbaticele flori,
Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.

Faptă

Am prins în mâni, în zori, o stea care cădea,
Să nu lovească-n aripi, în aer, o albină
Ce se-ntorcea grăbită, în zbor, cu cofa grea,
Către prisaca ei, de miere şi lumină.

Mâinile cântau ca pădurile

Mâinile cântau ca pădurile,
Şoldurile nechezau ca stepele,
Ochii purtau corăbii cu pânzele umflate,
Genunchii păşteau: căprioare.

Dar buzele, buzele rămâneau neclintite,
Iar tâmplele roşii zvâcneau
Lângă roşul urechilor ciulite,
Lângă roşul timid al obrajilor.

Grâu

Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.

Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.

Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.

Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,

La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.

Izvorul

Miroase a pământ, a umed, a nori.
Mâine, primăvara va pătrunde-n oraş
Cu trăsura plină de flori,

În faţa ei se vor deschide toate uşile.
Ca să iasă din bârlogul de iarnă,
Urşii trebuie să meargă de-a buşile.

Ciutele vorbesc între ele în şoapte
Despre lupii ce cutreieră câmpul
Şi despre iezii fătaţi peste noapte.

Primăvara va veni, va pleca,
Cu altă iarbă, cu alte zăpezi,
Dar izvorul vieţii nu va seca.

Inimă

Inima mea e plină de vis şi de iubire,
Cum e încărcat de flori un ram de măr în mai,
Un ram cu candeli albe pufoase, unde vin
Albinele s-adune pentru ştiubeie miere.

Struguri

Soarele a căzut în panere,
Albastru, violet, auriu,
Soarele dealurilor mele,
Soarele dulce pe care îl ştiu.

Strugurii mei, luminile mele,
Gem în panerele lumii,
Soarele din viile acestea mustoase,
Soarele căzut pe mâinile tale.

Stele

Spre ziuă , stele-n roi s-au năruit în munte
Ca să le prindă-n ramuri şi-n coarne brazi şi cerbi
Ori ca să nu lovească-n somn gâzele mărunte
Şi iepurii-n răzoare, culcaţi sub frunze-n ierbi.

Vis în codru

Visez: în miez de codru, lângă izvoare melci,
Şi cer căzut prin ramuri cu soarele-n amiază,
Lung părul inelat şă ţi-l desprind din spelci
Când ochii se ascund şi graiu-abia cutează.

Albina

Priveşti: prin lanurile verzi se pierde
Un fir de vânt şi-o dungă de lăcustă,
Şi ierburile prind ca să-ţi dezmierde
Picioarele şi tivul de la fustă,

Iar o albină gura bujorată
Ţi-o caută în zbor ca pe-un ulei
În care duce mierea adunată
Din florile de câmp, cu truda ei.

de Zaharia Stancu
https://poetii-nostri.ro/zaharia-stancu-autor-158/

Din Legendele Maicii Domnului

Simeon Florea Marian, Legendele Maicii Domnului,
Colecţia “Ethnologia”, Editura Ecco, Seria “Restituiri”, ClujNapoca, 2003 (Ediţia priceps: Editura Academiei Române, Bucureşti, 1904).

Părintele Simeon Florea Marian (1847- 1907) este autorul unei impresionante opere folclorice şi etnografice în care cultura populară este cercetată monografic, analitic-descriptiv şi morfologic pentru prima dată în aproape toate compartimentele ei: poezie lirică, descântece, colinde, vrăji, cimilituri, proverbe, snoave, legende istorice, datini, credinţe, mituri, moravuri, cromatică, zoologie, botanică. El a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului, stimulând culegerea sistematică a literaturii populare.
Legendele Maicii Domnului este prima şi singura culegere amplă de naraţiuni, în proză şi în versuri, care sunt prezentate tematic în funcţie de perioadele vieţii Sf. Fecioare şi ale lui Isus (Naşterea, copilăria, maternitatea, căutarea lui Isus şi Patimile, Adormirea Maicii Domnului). Ciclul epic marian este o expresie tipică a creativităţii religioase de tip folcloric, care a elaborat o teologie sui generis, dar extrem de coerentă în concepţia generală: proiectarea “misterului christologic în întreaga Natură”, care e valorizată liturgic, în sensul unei “liturghii cosmice” şi neglijarea subsecventă a istoricităţii evenimentelor creştine. Legendele culese de Păr. Marian se se constituie într-un corpus fundamental pentru studierea şi înţelegerea pietăţii populare tradiţionale faţă de Maica Domnului şi a determinaţiilor specifice mariologiei folclorice. Reeditarea acestei opere fundamentale, după 99 de ani, este un act de recuperare culturală mai mult decât necesar. Cartea Păr. Marian, o raritate bibliofilă, este solicitată atât de lumea etnologică românească, cât şi de toţi cititorii interesaţi de cultura populară românească şi de religiozitatea profundă, specifică lumii rurale tradiţionale.

Sursa: http://orma.50webs.com/ro/carti.pdf

Prefața la Legendele Maicii Domnului

Poporul român are o mulțime de legende, datine și credințe foarte interesante despre Maica Domnului. Cu toate acestea însă, după cât îmi este mie cunoscut, nimenea nu și-a dat până acuma silința ca să le adune la un loc și să le scoată la lumină.
Tot ce s’a scris și s’a publicat până în momentul când scriu aceste șire, sunt numai vre-o câteva variante ale legendei Povestea Maicii Domnului, răspândite prin unele ziare
Văzând eu aceasta, mi-am dat toată silința ca, pe lângă alte studii folkloristice, să adun și acelea ce le cred și le istorisesc Românii despre Maica Domnului.
Și acuma, după ce mi-a succes a aduna toate Legendele Maicii Domnului, câte se află răspândite în sânul poporului român de pretutindene și câte mi-au venit la cunoștință, și după ce le-am întrunit dimpreună cu toate variantele lor intr’un singur mănunchiu, vin a le prezenta Onor. public cetitor.
Tot odată mă simt dator a exprima cu această ocaziune mulțumirile mele cele mai sincere tuturor P. T. Domni, cari mi-au intins mâna de ajutor la alcătuirea studiului de față, și îndeosebi d-lui M. Lupescu, director al Orfelinatului agricol ”Ferdinand” din Zorleni, în România, și d-lui Th. A. Bogdan, învățător în Transilvania, orașul Bistrița, precum și mult stim. Academii Romane, care a binevoit a-l tipări pe spesele sale. Maica Domnului fie-le tuturor spre mângâiere și de ajutor!
Suceava, 3/16 Septemvrie 1904.
S. Fl. Marian

Una din legendele cu privire la Maica Domnului în starea ei cea binecuvântată, din câte le-a putut ”aduna de la Românii din Bucovina”, Simion Florea Marian este:

A cincea și ultima legendă din Bucovina, care nu numai că se deosibește cu totului tot de cele premergătoare, ci ne spune tot-de-odată și aceea că preacurata fecioară Maria, îndată ce s’a simțit că e in altă stare, își puse în gând, de supărarea și rușinea cea mare, ca să se înece, și poate că s’ar fi și înecat, dacă n’ar fi abătut-o de la aceasta un înger, pe care i-1 trimise Dumnezeu, anume ca s’o abată de la gândurile ei cele nesocotite, sună precum urmează :
«Maica Domnului, cât timp a fost mica, era foarte bine ținută de părinții săi și ferită de orișice că nici muștele n’o supărau.
«Dar cu toate că ea avea o purtare feciorească așa de cinstită și cu toate că i s’a adus vestea de mult acum că este foarte de treabă, nu știu cum și în ce fel s’a întâmplat, destul atâta ca după ce crescu mai mare, se simți din ce în ce nu-ș-cum tot mai trândavă, adecă tot mai greoae, de cum fusese mai nainte, când dupa o bucata de vreme s’a cunoscut ea singura că-i grea. Și știind ea mai de nainte de la alte fete de seama ei: ce cinste-i aceea a face un copil de fată mare, a început a cădea pe gânduri și a se descuraja. Și în descurajarea ei cea mare a hotărât să meargă și să se înece în vre-o apă spre a scăpa de rușinea cea mare ce o așteaptă.
«Atunci Domnul Dumnezeu, care știe toate gândurile cum se nasc în creerii oamenilor, aflând de gândul preacuratei fecioare Maria, fără a sta și a judeca mult ce e de început și de făcut cu dânsa, a chemat pe un înger la sine și i-a zis :
— «Du-te, îngere, în taină la Maria, fiica lui Iachim și a Anei, și depărtează de la dânsa gândul cel rău ce i-a intrat în cap, adecă că vrea să se înece, căci cu nimic nu-i vinovată să facă așa ceva, deoarece ea prin umbrirea Duhului sfânt este însărcinată.
— «Iaca merg ! — zise îngerul — dar oare ce-oiu folosi eu, fiind ea așa de grosnic hotărâtă numai și numai să se peardă ?
— «Mergi numai, daca-ți zic, căci povățui-te-voiu eu și mai departe ce și cum ai să faci !
«Și merse îngerul și o întâlni pe prea curata fecioara Maria eșind chiar atunci de acasă și pornindu-se unde și-a fost propus să meargă.
— «Bun întâlnișul ! — zise el cum se apropie de dânsa.
— «Mulțumim d-tale ! — răspunse preacurata fecioara Maria.
— «Dar din cotro și unde ? — întrebă îngerul.
— Ia mă duc și eu în cotro m’or duce ochii și picioarele ! — răspunse preacurata fecioară Maria supărată.
— «Dacă ași ști că nu ți-ar fi cu supărare m’ași duce și eu cu d-ta, căci după cum văd amândoi avem unul și același drum ! — zise îngerul mai departe.
«Preacurata fecioara Maria îl măsură din cap până în picioare cu privirea și apoi îi răspunse:
— «Despre mine!… poți merge, că eu una nu te opresc!
— «Și pornindu-se merg ei amândoi mai departe, fără însă a ști în cotro și la ce merg.
«Și s’au dus ei așa o zi întreagă, fără ca îngerul, ce o însoția, să se gândească măcar cât de puțin cum să-i scoată gândurile cele rele din cap. Și trecură ei prin păduri și prin sate, pană ce a început a li se întuneca dinaintea ochilor și a se trezi de odată cu noaptea împrejurul lor.
«Atunci zise Maria către îngerul pe care-1 credea ea de un fecioraș fără căpătâiu ce a luat lumea în cap ca și dânsa.
— «Ce vom face acum, că-i cap de noapte ?
— «Ce să facem? . . . ia ne-om duce la vre-un om și-l vom ruga ca să ne primeasca în casa sa peste noapte ! . . . alta ce să facem?
«Și merg ei după aceasta la un om, care, din întâmplare, locuia în apropiere, și cum ajung se roagă ca să-i primească în casă până dimineața.
«Omul acela, fiind din firea lui un om foarte bun la inimă, nu se puse de pricină, ci-i primi și-i omeni ca pe niște călători și apoi se culcară cu toții.
«Și dorm ei până dimineața, fiind-că erau foarte trudiți de drumul cel lung ce 1-au fost călcat.
«A doua zi se scoală îngerul desdemineață, se spală pe obraz, spune rugăciunile și apoi, luând o ulcică, zice către omul de casă:
— «Bădișorule! n’ai d-ta să-mi dai niște semințe de pâne cu cât s’ar umplea ulcica aceasta?
— «Ba am, fecioraș, și ți-oiu da bucuros, de ce să nu-ți dau ! Și pe loc se duce omul și-i aduce câte un pumn bun din fiecare samânță.
«Atunci îngerul, luându-le, le pune în ulcica pregătită, toarnă apa într’ânsa, și apoi o pune la foc ca să fearbă bine, cât a știut el că-i va fi de ajuns. După aceasta, trăgând-o la o parte ca să se răcească, a luat un pahar și a turnat puțină zeamă din fiertura aceea ca să bea. Bea el un pahar, și dă apoi și omului să bea. Și omul, după ce a băut, nu se putu destul mira de băutura și de dulceața acelei zeame de pâne.
«Pe când s’a fiert însa băutura aceea și pe când paharul se părânda de la înger la omul de casă, pe atunci preacurata fecioara Maria dormia încă dusă. Mai după aceea, trezindu-se, spălându-se și rugându-se și ea, întreba:
— «Ce faceți d-voastre acolo și mie nu-mi spuneți nimic, sau să-mi dați și mie din ceea ce ați făcut?
— «Iaca ce-am făcut ! — zise îngerul — băutura vieții ! și dacă ai poftă, ți-om da și d-tale de băut ! — și cum rosti el cuvintele acestea, îi dete și ei un pahar din băutura vieții de băut.
«Bea acuma și preacurata fecioara Maria un pahar, mai bea unul, și încă unul, și nu se poate destul mira de băutura cea atât de dulce și de bună mai de hai decât zaharul și mierea.
«Și după toate acestea, mulțumind omului pentru primire, es din casă cu gândul spre a-și urma pribegia mai departe. Dar cum eșiră în drum stă preacurata fecioara Maria, stă și îngerul, stau și unul și altul, și nu știu încotro să apuce. Când, de la o vreme, zice Maria către fecioraș, adecă către înger :
— «Ce stai locului și nu pornești în cotro-va ?
— «Pornește d-ta mai întâiu! — zice îngeruL Cum ai mers până acum înaintea mea, mergi și de acuma !
— «Ba eu nu m’oiu duce, ci ma întorc mai bine acasă!
— «Dacă te întorci d-ta, atunci mă întorc și eu, căci se vede că așa a vrut Dumnezeu!
«Și s’au întors amândoi spre casă.
«Și așa a scăpat preacurata fecioara Maria de gândurile cele rele ce o apucase.
«Iar pricina scăparii sale să fi fost băutura cea dulce din care i-a dat îngerul să bea și din care n’a fost gustat până atunci nici odată în viața ei».

Sursa: https://archive.org/details/LegendeleMaiciiDomnului/page/n31/mode/2up pag.23-26

Prin culorile toamnei

Sursa Foto

Sub semn de belșug
timp al echilibrului
ziua și noaptea.
Culorile toamnei în
terapii cromatice.

***

Cântă în toamnă
lumini în rodul viei,
arome de must.

© Georgeta R. M.

http://www.youtube.com/watch?v=aNfm09GSHQw

Eros și Agape

Sonet dintr-un divin panseu

Iubirea dă farmec universului
când Eros și Agape se întâlnesc,
o armonie apare în mod firesc,
subtil elixir – hrana sufletului.

Astfel sensuri divine înfloresc
sub cerul libertății, frumosului
dau gust, aromă, tărie fructului
și în toate ale vieții strălucesc.

Reinventând, păstrând dragostea mereu
Agape și Eros ca doi grădinari
lucrează împlinind și un curcubeu

dă farmec iubirii când sunt semnatari
femeia și bărbatul, divin panseu
din plinătatea divină emisari.

© Georgeta R. M. (noiembrie 2019)

Și plecând de la această poezie, ca un fel de completare care mi s-a părut oarecum folositoare (oarecum, pentru că descrierile sunt succinte, dar prin căutări fiecare poate afla mai mult) iată ce vă propun să citiți: despre noțiunea de iubire care nu este simplă, de fapt este destul de complexă; filozofii din Grecia antică au făcut conceptul mai concret, împărțindu-l în diferite categorii. Folosind cuvinte latine și grecești pentru dragoste putem spune că există șapte stiluri de dragoste. Eros, ce semnifică iubirea pasională, şi trecând prin philia, storge, ludus, pragma, philautia, agape, fiecare termen acoperă variatele moduri de a iubi.
Descriind pe scurt ar fi:
Eros sau dragostea romantică este o iubire care vine ca un instinct natural pentru majoritatea oamenilor. Este o iubire pasională afișată prin afecțiune fizică. Comportamentele romantice includ, dar nu se limitează la, sărutare, îmbrățișare și ținerea de mână. Această iubire este o dorință pentru corpul fizic al altei persoane. Este o iubire puternică, pasionată și se poate disipa relativ rapid. Relațiile construite exclusiv pe dragostea Eros tind să fie de scurtă durată.
Philia este iubirea afectuoasă fără atracție romantică care apare între prieteni sau membri ai familiei. Apare atunci când ambii oameni împărtășesc aceleași valori și se respectă reciproc – denumită în mod obișnuit „iubire frățească”. Acest tip de dragoste este legat de loialitate, companie și încredere și este împărtășită celor care au valori și experiențe similare. Filozofii greci au considerat că Philia este o iubire egală și a apreciat-o mai mult decât iubirea Eros.
Storge este o iubire familiară, naturală, înrădăcinată în părinți și copii. Este o iubire infinită construită pe acceptare și conexiune emoțională profundă, un tip de iubire ce descrie iubirea necondiționată pe care părinții o au pentru copiii lor. Această dragoste vine ușor și imediat în relațiile dintre părinți și copii.
Ludus sau dragostea jucăușă este definită de flirt, seducție și sex fără angajament sau, o dragoste copilăroasă și cochetă care se găsește de obicei în etapele inițiale ale unei relații. Acest tip de dragoste constă în tachinări, motive jucăușe și râsete între două persoane. Frecvente în cuplurile tinere, sunt și cupluri mai în vârstă care se străduiesc pentru această dragoste găsind o relație mai plină de satisfacții deoarece cuprinde elemente de joc, tachinare și emoție.
Pragma sau iubirea durabilă este o dragoste de lungă durată, care se maturizează de-a lungul mai multor ani. Este o iubire în cadrul unui cuplu care alege să depună eforturi egale în relația lor, ea descrie sincronizarea și echilibrul. Pentru a ajunge la „Pragma” sunt necesare angajamentul și dăruirea. În loc să te „îndrăgostești”, „te îndrăgostești” de partenerul pe care îl dorești alături de tine la nesfârșit.
Philautia sau iubirea de sine este o formă sănătoasă de iubire în care îți recunoști valoarea de sine și nu îți ignori nevoile personale. Iubirea de sine începe cu recunoașterea responsabilității pentru bunăstarea ta. Filozofii greci credeau că adevărata fericire nu putea fi obținută decât atunci când cineva avea o iubire necondiționată pentru ei înșiși.
Agape sau iubirea altruistă este cel mai înalt nivel de dragoste de oferit. Se dă fără așteptări de a primi ceva în schimb. Iubirea Agape este reprezentativă iubirii universale. Oferirea Agape este o decizie de a răspândi dragostea în orice circumstanțe – inclusiv în situații distructive. Filozofii greci au considerat că acesta este tipul de dragoste pe care unii oameni o simt pentru ceilalți oameni, pentru natură, spre depășirea condiției.
Eros-ul elenist se face cunoscut prin intermediul lui Platon și semnifică iubirea pentru Divinitate, tendința sufletului de a accede spre ceea ce îi este propriu, adică lumea supra sensibilă, calea omului spre divin, Agape autentic apare odată cu Hristos.
Tema iubirii unice, în care dragostea pasiune (eros) și iubirea spirituală (agape) sunt împreună, continuă să fie actuală și astăzi, dacă citim Fenomenul erosului (2003) în care Jean-Luc Marion, consacră iubirii șase meditații sau Eros și Agape, prefaceri ale iubirii creștine de Anders Nygren, o lucrare cu largi ecouri și influențe în filozofia religiei și teologia secolului XX, publicată în 1930 (partea I) și 1936 (partea a II-a) în Suedia, tradusă la noi de Wilhelm Tauwinkl și apărută la editura Humanitas în martie 2019. Denis de Rougemont în lucrarea sa Iubirea și Occidentul(1939), (1972 ediție definitivă) preia schema Eros-Agape a lui Nygren.
.
Despre Erosul dumnezeesc unitar aflăm de la Sf. Dionisie Areopagitul:
”Sfântul Dionisie îl numea pe Dumnzeu „eros”, fără a considera că termenul „eros” are sensul unic al unei pasiuni iraționale, trupești. Dimpotrivă, „Scripturile văd un înțeles comun în numele de iubire (agape, n.n.) și eros” (Despre numirile dumnezeiești, III, §12). Dionisie distinge între erosul adevărat dumnezeiesc și erosul trupesc, ce este un „idol” (Ibidem). În esența sa erosul este extatic, adică nu îi lasă pe îndrăgostiți să rămână ai lor, închiși în egoismul propriu, ci îi îmbie să se dăruiască total celor de care sunt îndrăgostiți. Astfel, Apostolul Pavel, „rănit” de erosul dumnezeiesc extatic, va zice: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal., 2, 20). Pe de o parte, împins de bunătatea, de iubirea și erosul său, Dumnezeu iese din sine „prin purtările de grijă spre toate cele ce sunt”. Pe de altă parte, El stimulează râvna dorinței de dragoste în toate cele pe care le are în grijă (Despre numirile dumnezeiești, III, §13). În același Duh, Sfântul Maxim Mărturisitorul scria: „Ca amor și iubire (eros kai agape), Divinul se mișcă, iar ca îndrăgit și iubit (eraston kai agapeton) mișcă spre sine pe toate cele capabile de amor și iubire” (Ambigua 23, PG 91, 1260C)”.

Sursa citat: https://sfintiiarhangheli.ro/sfantul-dionisie-areopagitul-teologul-erosului-divin

Europa Christiana. Eros sau Agape? (15 03 2019) Invitat: Conf. Univ. Wilhelm Tauwinkl:
http://www.youtube.com/watch?v=xyKPjxWkgL4

Agape meets Eros:
http://www.youtube.com/watch?v=YpACKn3VpfM

Triolete închinate limbii române

Limba noastră românească
astăzi se sărbătorește
i-a fost dat să ne unească
limba noastră românească.
Mulți pot să o folosească
corect, atenți spre a crește,
limba noastră românească
astăzi se sărbătorește.

***

Lumină este în cuvânt
corect să-l folosim oricând
astfel înțelesul păstrând
lumină este în cuvânt.
Cuvinte se unesc în cânt,
temeiul în inimi vibrând
lumină este în cuvânt
corect să-l folosim oricând.

***

E o bucurie mare
să o cânt în triolete
semn discret că-i sărbătoare,
e o bucurie mare.
Cu ea scriem, creatoare
energie se transmite,
e o bucurie mare
să o cânt în triolete.

© Georgeta R. M.

Limba română, graiul țării

Limba română, cuvântul strămoșesc
care ne e drag chiar de la început
cu mama, cu tata, cu el am crescut
din toate cele bune să-mi însușesc.

De-a lungul vremii sincer m-au susținut
și uite azi în sonet vă povestesc
de limba română în crez părintesc
ce se bucură de un bogat conținut.

Mereu în gânduri ea devine sacră
căci folosind-o respect îi datorăm
înnobilându-ne astfel ne consacră
mereu , părinți, copii să o respectăm.

Frumoasa mea Limba Română lucră
prin noi mereu frumoasă să o păstrăm.

***

Poezia rămâne garanția
nobilă a limbii noastre române
purtată pe aripi de a sa misiune,
din dragoste trăgându-și bogăția.

Cu rădăcini în lumină rămâne
comoara neamului din părinția
cea dintru început, ca relația
cea iubitoare de înțelepciune.

Ca un fagure de miere, filtrată
prin razele sufletești, moștenire
vie e, mereu cu drag păstrată
îmbogățirea-i nouă strălucire.

Limba română-i muzică cântată
de poeți și scriitori cu iubire.

© Georgeta R. M.

În sunetul iubirii

Una dintre cele mai emoționante lucrări ale lui George Enescu, Balada pentru vioară și orchestră op. 4a, compusă de George Enescu între 1895-1896 și dedicată violonistei Eva Rolland este o melodie plină de lirism, caldă, de inspirație romantică care face parte din proiectul Sunetul Iubirii o ediție specială dedicată compozitorului, la 140 de ani de la nașterea sa, de organizatorii Festivalului George Enescu. Tema acestui an este tema iubirii, una din temele care se desprinde conform crezului și caracterului lui George Enescu care a găsit în muzică expresia supremă a vieții și a iubirii fiind un model de urmat căci a fost un om generos și atent cu ceilalți oameni:

Balada pentru vioară şi orchestră (George Enescu) – David Garrett şi Monte Carlo Philharmonic difuzată azi la ora 12.15 , eu am reascultat-o pe TVR (https://www.festivalenescu.ro/sunetul-iubirii-festivalul-enescu-invita-la-o-celebrare-fara-cuvinte-mari-a-140-de-ani-de-la-nasterea-lui-george-enescu/ ), deci cine doreste să o asculte sau reasculte, aici:

http://www.youtube.com/watch?v=Co-A8bPY630
Vizionați și:
O istorie din iubire | Festivalul Internațional George Enescu 2021
http://www.youtube.com/watch?v=eXZwCewSftQ
Cuvinte memorabile:
https://www.georgeenescu.ro/ctg_7_cuvinte-memorabile_pg_0.htm

Închei cu un triolet:

O savoare muzicală
ce-am găsit-o în Baladă
reverie vizuală,
o savoare muzicală.
Mi-a rămas în gând vocală
sunet al iubirii, caldă,
o savoare muzicală
ce-am găsit-o în Baladă.
© Georgeta R. M.

Despre Serbarea de la Putna -1871, 2021 – Anul Serbării de la Putna – 150 ani

Suvenir al trecutului
e Serbarea de la Putna
la semnalul Eminului.
Suvenir al trecutului,
la 150 ani dă prezentului
un impuls de a lumina,
suvenir al trecutului
e Serbarea de la Putna.

© Georgeta R. M.

Inițiatorul primei Serbări a românilor de pretutindeni, care a avut loc la Putna, în 15 august 1871 a fost Mihai Eminescu, care i-a avut alături pe studenții români din Viena, căruia i s-au alăturat Ioan Slavici, Nicolae Teclu, A.D. Xenopol și studenții organizatori care au dorit să reînsuflețească lupta pentru unire a românilor. Aceste manifestări care s-au reluat și în următorii ani au fost pași importanți spre Marea Unire din 1918.
În 15 august 1871 la M-rea Putna după Sfânta Liturghie a urmat o maiestuoasă procesiune salutată de salve, cuvântarea festivă a domnului A.D. Xenopol apoi corul teologilor români care a intonat cântecul „Imn religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, muzica de domnul A. Flechtenmacher:

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,
Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,
În tine crede, speră întreaga românime,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire
Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt
Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,
Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.
Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,
Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.
Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,
Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,
Fă-n lume să străluce iubita-i românime,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!
Imn religios – https://www.stefancelmare.ro/Scrieri-s4-ss20.htm

Luni, în 16 august, dimineaţa, junimea academică, clerul şi autorităţile publice și alți diverși reprezentanți au asistat la Sfânta Liturghie, după care s-a ţinut parastasul de pomenire, apoi Ciprian Porumbescu a cântat la vioară în fața mulțimii și corul teologilor a intonat „Imnul Iui Ştefan cel Mare”, compus anume de Vasile Alecsandri, muzica de A. Flechtenmacher. Acest imn suna astfel:

La poalele Carpaţilor,
Sub acest vechi mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O, Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc.
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.

Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu sângele
Vitejilor români…
Cu drag privindu-i patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ!

În cer apune soarele
Strângând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
Etern tu nu apui.
Prin negura trecutului,
O, soare-nvingător,
Lumini ca raze splendide
Prezent şi viitor!

În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai Unirea Daciei
Cu-o turmă şi-un păstor.
O, mare umbră eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu!

La poalele Carpaţilor,
Lâng-al tău vechi mormânt,
Toţi în genunchi, o, Ştefane,
Depunem jurământ:
„Un gând s-avem, în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Şi-al patriei amor!”.
Imn lui Ștefan cel Mare – https://www.stefancelmare.ro/Scrieri-s4-ss20.htm

Pe calea ce conduce la mănăstire se înalță Arcul de Triumf, dedicat „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului!”. Stindardele principale au purtat numele celor mai însemnaţi fondatori ai ţărilor şi neamului român, iar în decursul serbării, s-au împărţit medalii de bronz şi argint, bătute anume pentru această festivitate, cu următoarea inscripţie: „Putna – 15 august 1871”, iar pe cealaltă parte: „Memoriei lui Ştefan cel Mare – Râvnitorii gloriilor străbune”.
Urna, ce conținea pământ adus din toate provinciile românești ce s-a depus pe mormântul viteazului domnitor Ştefan cel Mare, turnată din argint curat are următoarea inscripţie: „Eroului. Învingătorului. Apărătorului existenţei române. Scutului creştinătăţii. Lui Ştefan cel Mare. Junimea română academică. MDCCCLXX”.

Punte peste timp, prin Serbarea de la Putna – continuitatea unui ideal, la 150 ani de la primul eveniment, organizatorii notează că se impune să se redefinească idealul reunirii românilor, al regăsirii într-o lume și într-o istorie în reașezare în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor.

Vizionați un fragment din filmul ”Ciprian Porumbescu” (1972), cu Serbarea de la Putna din 1871:
http://www.youtube.com/watch?v=flLS64obI5I&t=1s
și de asemeni:
Serbarea de la Putna 150 – Tineri ai României, Este Șansa Noastră!
http://www.youtube.com/watch?v=RA6ZrXQ7z0w

Despre

Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal

Program

150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga

Poet, istoric, dramaturg, documentarist, enciclopedist, memorialist, gazetar, publicist, profesor universitar, academician, om politic, Nicolae Iorga a iubit scrisul și a lăsat o amprentă viguroasă în cultura română prin numeroase volume scrise, studii și articole publicate în ziarele vremii. Poliglot în adevăratul sens al cuvântului, mare savant, deținătorul a 32 de titluri științifice acordate de academii, universități și institute de învățământ superior din lumea întreagă, era descris ca:
”un bărbat în multe învăţat şi a multe scriitor, pe care, dacă aş voi să-l numesc Titu Liviu al Daciei sale Transdanubiene, ar fi să ascund ceea ce ar trebui rostit mai înainte de toate, anume : că el a scris opere istorice în patru limbi, că a mers până la izvoarele cele mai ascunse, că a prefăcut în piese de teatru povestiri istorice şi şi-a împletit numele său cu însăşi istoria… căci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele şi a străbătut cu o curiozitate ca a lui Pliniu arta, sălaşurile şi mânăstirile lor, el urmând analele turceşti, pe o întindere de cinci 45 secole, în tot atâtea tomuri le-a înfăţişat, precum a cercetat şi obiceiurile şi aşezămintele tuturor neamurilor din părţile de miazăzi şi soare-răsare ale Europei. Căci nimeni nu se bucură în atare privinţă de o mai mare şi mai răspândită faimă…” Poynter
„… Trăsăturile caracteristice izbitoare ale profesorului Iorga sunt amploarea spiritului său, universalitatea cunoştinţelor sale…” Paul Delacroix – sursa citate
Creator de publicaţii ştiinţifice şi culturale, revista Sămănătorul, apărută la Bucureşti în perioada 2 decembrie 1901 – 27 iunie 1910 a fost cea mai importantă revistă a sa care a jucat un rol important în viaţa literară a vremii constituind catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele – „Semănătorismul” – care susţinea, printre altele, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice şi necesitatea culturalizării ţărănimii. Nicolae Iorga a fost o personalitate care a dat substanţă culturii naţionale și școlii românești şi a influenţat puternic viaţa social-politică a României lăsând posterității o operă vastă și valoroasă, care cuprinde numeroase domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, literaturii, tipăriturilor, comerțului, a călătorilor în străinătate și altele.
Eugen Lovinescu despre Nicolae Iorga lasă scris în Istoria literaturii române contemporane că:
„Mulţi l-au întrecut prin sobrietate, prin echilibru, prin eleganţă; nimeni nu l-a egalat însă prin căldura pasională: lava incandescentă a prozei sale apostolice nu s-a stins nici până azi şi, probabil, nu se va stinge, atât timp cât vor exista ochi care să se plece peste paginile învechite ale trecutului: nimic nu-i rezistă; cele mai neînsemnate şi mai uitate lucruri, «bibliotecile circulante», «bisericile maramureşene», «calendarele», «serbările de la Sibiu», «cărţile de şcoală», «o comună rurală din România», «sfârşitul examenului» se aprind la torţa incendiară a stilului d-lui Iorga şi ni se înfăţişează în plină actualitate.
Cu o astfel de forţă de a comunica, nu e de mirat că, în literatură, d. Iorga a părăsit de la început domeniul esteticei în favoarea ideei naţionale, pentru a o lărgi apoi în domeniul acţiunii politice; neputând zăbovi în recea formulă estetică, tribunul avea nevoie de ceea ce leagă pe oameni şi-i poate îndrepta spre o acţiune determinată. Pentru acest scop, puterea explozivă a temperamentului era ajutată de mijloace literare neegalate de niciunul din scriitorii noştri: ironie, vervă, susţinută până-n cele mai îndepărtate ramificaţii, patetismul, invectiva, suflul puternic al unei singure idei iraţionale se leagă în personalitatea literară a d-lui Iorga sub forma atitudinii pamfletare”.
(dintr-un articol a lui Eugen Simion din Caiete critice, Revistă editată de Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr.12 (374) • decembrie 2018, pag. 3-11 )
În portretul pe care i-l face ziarul „Paranny” din Varşovia, este caracterizat astfel: ”e mai mult decât un om, este un institut, o maşină care creează mereu, după ultimul model; se reliefează bunăvoinţa ce o are de a apropia toate popoarele între ele pe baze culturale, de prietenie şi colaborare”. (Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga. 1871–1940 Biobibliografie, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p. 106).
Și pentru că se împlinesc 150 de ani de la nașterea acestui mare om de cultură al neamului românesc am să amintesc că la vârsta de 60 de ani revista „Raze de lumină” a Societății studenţilor în Teologie din Bucureşti îi dedică un frumos text omagial, care așa cum mărturisește autorul articolului, Lucian Radu Stanciu, într-o evocare din Revista de sociologie/2006 este ”caracterizarea splendidă a unor dimensiuni ale personalităţii sale”, pe care îl puteți citi în Revista de sociologie la pag. 11-14
Cu prilejul acestei evocări țin să amintesc că luna iunie este o lună bogată în simboluri și amintiri neprețuite. Dacă în iunie s-a născut cu 150 de ani în urmă, la Botoşani, un titan al gândirii şi faptei culturale româneşti, Nicolae Iorga, tot în iunie s-a născut la ceruri Mihai Eminescu, luceafărul poeziei românești.
Talentul său în a creiona portrete ale unor personalități pe care le-a cunoscut îl găsim în volumul ”Oameni care au fost” despre care George Călinescu și Valeriu Râpeanu au scris:
”Cînd vezi cum d. Iorga, decenii întregi, s-a oprit cu condeiul sau asupra tuturor acelora, oricît de mărunți, însuflețiți de un gînd de cultură, cum a știut să găsească un cuvînt de laudă și pentru cel mai umil, înlaturînd cu omenie punctul de vedere critic, cînd vezi ca nimic pornit din buna intenție de a face ceva bun nu-i scăpa, întelegi de ce omul acesta a fost iubit și este…” – George Călinescu

”Oameni cari au fost” o galerie de portrete cum nu a mai fost scrisă alta, unică în literatura română. Un omagiu adus celor mai de seamă făuritori de istorie, de frumos, de bine pentru obște… Un gînd luminos dăruit tuturor celor care și-au jertfit viața nobilei idei de apărare a patriei”. – Valeriu Râpeanu

Iată unul din ele la pag. 207:

Eminescu si tineretul
0 scrisoare către studenti
16 iunie 1929

Iubiți studenți,

Cultul vostru pentru Eminescu, acela care n-a avut înaintași și nu va putea să aibă ușor urmași ai geniului său, pentru marele creator de veșnică poezie în care se dovedește strălucit că se pot îmbina armonic cele mai înalte preocupări morale, cel mai nobil avînt național cu cele mai frumoase realizări estetice, e o adevărată garanție pentru viitorul nostru și prin aceasta pentru însușii viitorul acestei țări. Arătați astfel prin asemenea comemorari pioase și pline de discreție că mintea voastră, bine îndreptată, nu se lasă momita de formulele stralucitoare ale unui esteticism bolnav și ale unei dibace șarlatanii literare, meșteră în a jongla cu cuvintele : Cuvinte goale, ce din coadă pot să sune,… că nu cădeți în defectul naivilor sau pretențioșilor, cari, pozînd in „noua generatie” pentru meritul singur că au numai douazeci de ani, cred că lumea începe cu dînșii, ca nu priviți legătura, așa de naturală, cu ceea ce s-a facut pînă acum ca o îngenunchiere la zeii cari au murit, ca înțelegeți pe deplin unitatea organismului național urmînd de la sine, peste rătăciri de moment; drumul care corespunde mai bine cu scopurile lui imutabile. Vă felicit pentru toată siguranța pe care o dați celor de o vârsta cu mine, cari nu voiesc să lase în praful aventurilor comoara pe care au primit-o și au adaus-o.
Cu părintești sentimente al vostru N. Iorga

și de asemenea articolul de la pag. 103:
În amintirea lui Eminescu
Din cartea format pdf:

Dă clic pentru a accesa Nicolae_Iorga_-_Oameni_cari_au_fost.pdf

Citiți și Eminescu mentor spiritual al lui Nicolae Iorga

EMINESCU MENTOR SPIRITUAL AL LUI NICOLAE IORGA