Pentru Sfântul Porfirie, Spitalul era o „biserică a iubirii lui Dumnezeu”

În perioada în care a slujit în capela spitalului a cuprins în dragostea sa, la măsura iubirii divine, pe toți cei care, prin harul lui Dumnezeu, lucrau la vindecarea semenilor lor. Pentru el, medicii și asistentele medicale, dar și toți ceilalți ostenitori erau îngeri în halate albe care, în chip văzut sau tainic, lucrează și veghează la vindecarea aproapelui și la tămăduirea lumii. Pentru Sfântul Porfirie, Spitalul era o „biserică a iubirii lui Dumnezeu”; medicii și asistentele erau îngerii în halate albe, iar surorile medicale sau infirmierele – „surori ale iubirii”, surori ale milei”.
Iar cuvintele sale, arătând prețuirea lui specială pentru aceștia, sunt dintre cele mai frumoase pe care le păstrează credința noastră creștină și care merită să fie rostite, cu și mai multă reverență, în vremurile de încercare pe care le trăim: „Îi iubeam pe toți, mă durea pentru toți, mă mișcau toate. Aceasta mi-o dăduse dumnezeiescul har. Vedeam asistentele cu ținuta lor albă, ca niște îngeri înveșmântați în alb, coborând la biserică, și lăcrimam când le vedeam. Le iubeam mult pe asistente. Iar când vedeam o soră medicală în uniformă, mă gândeam că este soră a milei, soră a iubirii, care merge să slujească în biserica iubirii lui Dumnezeu, adică în spital, să slujească celor bolnavi, fraților. Îngerul, îngerul alb. Câte lucruri trecem cu vederea!”

Sursa: https://doxologia.ro/medicii-asistentele-ingeri-arhangheli-halate-albe

Cu liniște și iubire…

Cu liniște și iubire
rugăciunea inimilor:
un apel spre ocrotire
cu liniște și iubire.
Printr-o creștină trăire-
strălucirea oamenilor
cu liniște și iubire
rugăciunea inimilor.

***

Soluții spirituale
în urma meditației
susțin creșteri verticale
soluții spirituale.
Renasc virtuți speciale
datorită atenției,
soluții spirituale
în urma meditației.

© Georgeta R.M.

Problema Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu

27 martie -102 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România

Ștefan SOFRONOVICI,
Centrul Academic Internațional Eminescu

Genialul poet Mihai Eminescu, publicist și om de știință de același calibru, ne-a lăsat drept moștenire prin opera sa un adevărat tezaur spiritual nu doar de talie națională, ci și de talie europeană și universală. Din cele opt volume ale operelor sale complete, editate în 2001 în Chișinău, la Editura Gunivas, publicistica sa cuprinde ultimele patru din ele: vol 5; 6; 7; și 8. Fiind la fel de valoroasă ca și poezia și alcătuind un tot întreg cu ea, publicistica eminesciană cuprinde cugetări în domeniul artei și al culturii, ( limbă și literatură, istorie și sociologie,) dar și în domeniul unor științe exacte( economie, astronomiei ș.a.), care sunt actuale și acum, la începutul mileniului trei.
Marele nostru gânditor, în rezultatul unei munci titanice, a realizat învățături valoroase, aducându-le drept ofrandă plină de adevăr, de dragoste și de slujire cu devotament pe altarul poporului român, pe care l-a iubit, l-a slujit și pentru care s-a jertfit. Și din cauza că a fost un luptător pentru dreptate și că adevărul i-a fost toată viața mai scump chiar decât unii prieteni, el a luptat neîncetat cu aceste flagele sociale cum sunt minciuna, corupția, trădarea și alte metehne omenești. Tocmai de aceea și-a făcut mulți dușmani, în țară și peste hotare. Și iată că dușmanii lui și ai țării s-au unit împotriva lui. Mai întâi l-au hulit, numindu-l nebun, ca să-l poată scoate din câmpul bătăliei în calitatea sa de jurnalist, iar după ce l-au lăsat fără nici o sursă de existent, sub pretextul afișat fariseic de a-l ajuta, așa, de ochii lumii, dezinformând opinia publică, l-au sechestrat, l-au maltratat, l-au batjocorit, înjosindu-l și chinuindu-l timp de șase ani de zile, din 28 iunie 1883 și până la 15 iunie 1889, când l-au asasinat.
Valoroasele învățături rămase de la el, ne sunt de mare folos și noi avem privilegiul de a le moșteni, dar și sfânta datorie de a le însuși, a le valorifica și a le păzi de răuvoitori. Căci, din păcate, sămânța lor încă n-a pierit.
Mă voi referi succinct la problema / chestiunea Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu, problemă apărută, după cum se știe, în rezultatul războiului ruso-turc din anii 1806- 1812, fiind stipulată în tratatul de pace, semnat între Imperiul Rus și Poarta Otomană la 16/29 mai 1812, la București.
Publicistul Mihai Eminescu consacră acestei teme mai multe articole. Eu am consultat peste treizeci din ele, convingându-mă că sunt adevărate capodopere publicistice și științifice. În ele găsim valoroase lecții de istorie, de sociologie, de diplomație și politică, lecții de cunoaștere și de promovare a adevărului, dar și lecții de moralitate, și de demnitate . În ele se vede caracterul său, caracterul unui mare bărbat al Neamului Românesc, în ele vedem eroul și martirul Mihai Eminescu, un model pentru noi.

view original post

Pelerinaj spiritual

Pelerinaj spiritual
spre Basarabia, cu crez,
pământ din trupul național
pelerinaj spiritual.
Cu gând, cuvânt memorial
neamului meu îi datorez
pelerinaj spiritual
spre Basarabia, cu crez.

© Georgeta R.M.

Codrii mei

De Buna Vestire

Pâinea cerească
în Cuvânt de iubire-
BunaVestire,
învățăturile Lui
dulce înțelepciune.

***

Când spre Dumnezeu ne rugăm
cuvântul Lui să-l ascultăm,
două porunci, raze de soare
ca viața să ne fie sărbătoare
și Îl iubim, Îl lăudăm
ca în iubire și biruință să ne îmbrăcăm.

Să fim și să fiți sănătoși și inspirație spre toate cele bune !

Haiku

 

 

 

 

 

 

 

Sub soare vernal
strănută primăvara
spre zâmbete flori.

© Georgeta R.M.

Guguștiuci

 

 

 

 

 

 

 

 

Obicei plăcut
cântând sus la fereastră
turturei flămânzi.

© Georgeta R.M.

Artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete

”A topit în sine atât din trăsăturile așezate ale transilvăneanului, cât și vulcanul aspirațiilor și al inspirațiilor înalte moștenite de la mama sa, de la neamul Mărgărităreștilor. Mama este muza care-l face să pătrundă în adâncuri, ea îl inițiază într-un alt univers, în universul mitic, magic, de eres din care se va desprinde sensibilitatea artistică. Dar, cu toate acestea, tânărul Valeriu coboară mai jos, în descendența sacerdotală a străbunilor și zice, ca Grigorie Teologul: Cred în scânteia divină a omului și în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumusețea, bunătatea și adevărul său, în putința lui de a depăși până la jertfă și sfințenie, cred în libertatea, în forța creatoare, în iubirea, lacrima și bucuriile lui. Cred în vigoarea și trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred în pacea finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu și în talentul greierilor de a-mi inspira duioșii natale. Un adevărat crez ce îmbină elemente de antropologie creștină, de eshatologie a veacului primar (lupta dintre fiii binelui și ai răului), de concluzie teologică a creației divine, de hristologie, cu cele care țin de etnicul menit să creeze darul ce trebuie adus Stăpânului în urcușul neîncetat al luminii spre sferele omeniei lui Dumnezeu. În lumina acestui crez va realiza opera sa literară, trăirea sa monahal ascetică, odihnirea sa în Cuvântul cuvintelor, zidirea bastioanelor biruitoare și suspinul Duhului în cuvântul chemător spre veșnicie”.

Sursa: https://basilica.ro/artizanul-mladierii-cuvantului-care-zidea-suflete/

De primăvară

Gândurile, cuvintele și zâmbetele
ce au umplut acest poem spre bine
fac parte din primăvara care vine
să țină de senin în toate clipele.

Totul depinde de noi, de clarviziune ce susține,
lumea pare fragilă și astfel par zilele,
depinde de noi cum vedem culorile
în dragostea de semeni, de glie, de mâine.

Privind copacul cum spre cer își înalță brațele-
iubire de lumină, în verde și flori deține
răspunsul, la felul de a fi sincer cu sine
și în el se odihnesc și cântă fericite păsările.

Să fie senină primăvara ce vine
cu dragoste de semeni, de glie, de mâine.

© Georgeta R.M.

Șirag de mărgăritare (apelative) ale dragostei: Drag, Drăguţ, Dragoş, (Descălecătorul), Drăgălina, Drăguliţă, Dragomir, Dragomirna, Dragobete

Azi e zi de Dragobete
cu dor mare după fete.

Dragobete-i un flăcău
coborât de pe Ceahlău.

E frumos, semeț și-i dac,
cu drag fetele îl plac.

Are zâmbetul șăgalnic
și din fire e năvalnic.

În suflet are o comoară,
dar curat de primăvară,

cu rost pe acest pământ:
de iubire, drag și cânt.

Și până la mărțișor
leagă în inimi dor cu dor.

© Georgeta R.M. (Dar curat de primăvară)

 

În tradiţia populară românească, Dragobetele este Ziua îndrăgostiţilor. Prilej de bucurie şi bunăstare. Dragobetele este una din cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Numit şi Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este sărbătoarea dragostei, având la origini obiceiuri şi datini străvechi ale poporului nostru. Se ţine pe data de 24 februarie, considerată data la care natura se trezeşte din somnul iernii. Denumirea de Dragobete ar proveni de la cuvintele dacice TRAGO (ţap) şi PEDE (picioare). După creştinarea dacilor Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate, ataşamentul, cuplului durabil. Dragobetele este un tânăr – mire împodobit cu o mantie de raze ţesută din străfulgerarea bucuriei divine. DRAG – cuvânt dac, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină”, plăcut spiritual. BETEL – cuvânt dac, ce semnifică „casa lui Dumnezeu”, „cel ce locuieşte în Dumnezeu”, „Omul lui Dumnezeu”. Dragobetele se traduce prin „Chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”. Semnificaţia expresiei „din Casă spre Acasă exprimă naşterea prin tradiţii, prin credinţă, spre definire – întoarcere Acasă prin, în Dumnezeu, la mântuire”. Dragobetele era „peţitor şi protector al animalelor”, „naş cosmic” al păsărilor de pădure, căci toate găseau cu cale să se logodească la sfârşit de februarie – început de martie când îşi făcea şi el simţită prezenţa. Dragobetele era personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie care s-a extins treptat în rândul locuitorilor din sudul şi nordul Dunării. Conform legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, un bărbat frumos şi iubăreţ care oficia în cer nunta animalelor. Dragobetele este descris ca un tânăr voinic, frumos şi cumsecade, care inspiră fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. În popor se credea că numele Dragobete înseamnă a iubi,a fi îndrăgostit şi a fi beat de dragoste. Dragobetele este zeul dragostei şi a bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet. De Dragobete se credea că se logodesc păsările cerului. Era şi perioada când toate animalele, sălbatice sau domestice, intră în perioada ritului de primăvară. Toată natura se pregăteşte să renască. Ursul iese din bârlog, păsările…

view original post

Arhive