Reclame

Lui Eminescu – triolet

Reper luminos și iubit
a dat aripi la cuvinte
și-n poeme ne-a vrăjit,
reper luminos și iubit.
De neam și țară-ndrăgostit
cu poeme spre aminte,
reper luminos și iubit
a dat aripi la cuvinte.

© Georgeta R.M.

Mihai Eminescu: Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului Universului

Reclame

În iunie …

Cu florile de pe câmpii și munte
având fața îndreptată către soare,
in iunie se celebrează și sufletele veghetoare
ale strămoșilor pe care îi cinstim sunt vigilente.

Pe aripile cântecului, cu vigoare,
greierii însuflețiți de sentimente,
romantici, îndrăgostiți au evidente
țârâituri de bine, stăruitoare.

Natura e toată plină de lumină
ce își sporește puterea zi de zi
se bucură de soare, vânt și ploi; senină

noaptea înșiră stelele pe cer și printre brazi
surâde argintiu mândra lună peregrină
la gândul întâlnirii din zori de zi.

© Georgeta R.M.

De 1 Iunie

Lumea întreagă
în zâmbetul de copil,
iubirea mamei.
Seninul zâmbetului,
dulce destăinuire.

***

Senin de iubire
și bucuria vieții,
zîmbet de copil.

© Georgeta R.M.

Alte gânduri îmbrăcate în triolete

Țesătură strălucită

Țesătura strălucită
de idei în poezie,
adevăr vrea să transmită,
țesătura strălucită.
Inspiră și solicită
o deplină armonie,
țesătura strălucită
de idei în poezie.

Armonie grațioasă

Cred că dulcea armonie
în iubire-i grațioasă,
luminează, este vie.
Cred că dulcea armonie
se reflectă-n poezie
când tristă, când radioasă;
cred că dulcea armonie
în iubire-i grațioasă.

© Georgeta R.M.

Cuvântul

Ca un izvor curat, cristalin
potolind setea călătorului
lumina hrănește,
cuvântul
îmi ține saț.

***

Drumul
e bun
când ai drept
lumină
Cuvântul.

***

Omul crează
artă
și arta
împodobește
omul.

© Georgeta R.M.

Gânduri în cinci linii

Aroma literelor
cu înțelesul lor
se ridică
ușor
spre cititor.

***

Degetele
sunt
prietenii fideli
ai cuvântului
scris.

***

În căutarea
unui răspuns
poeziile
se ridică deasupra
realității.

***

Ploaie
de primăvară,
soare și petale,
natura
povestește.

***

În leagănul lunii,
privind stelele,
poetul
pune o cunună
farmecului nopții.

© Georgeta R.M.

Sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri

”Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţârii noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri.
Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru că a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească. Ştiut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.
Viaţa sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din vremea lui, şi apoi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti. Aşa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârşeşte în inima neamului care l-a odrăslit”.

Sursa: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-ioan-valahul

Arhive