Acasă » Articole etichetate 'Basarabia'

Arhive etichetă: Basarabia

Pelerinaj spiritual

Pelerinaj spiritual
spre Basarabia, cu crez,
pământ din trupul național
pelerinaj spiritual.
Cu gând, cuvânt memorial
neamului meu îi datorez
pelerinaj spiritual
spre Basarabia, cu crez.

© Georgeta R.M.

Codrii mei

Lui Grigore Vieru

Poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut
prin versuri dorul ți-ai trăit,
poet cu vis neîmplinit.
Prin tot ce-ai scris și-ai năzuit
unirea ai dorit, cerut,
poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut.

© Georgeta R.M.

Nu, nu mi-e totuna
(pentru Grigore Vieru)

Nu, nu mi-e totuna,
dacă nu ai fi fost,
și eu strig soarele și luna
ca să le spun al tău rost.

Nu, nu mi-e totuna,
când știu de dorul tău
de țară și graiul ei – româna
ce are înțelesul și farmecul său.

Nu, nu mi-e totuna,
dacă condeiul tău nu ar fi scris,
de poezia ta știu una:
e o rază însorită – un orizont deschis.

(de: Georgeta R.M.)

view original post

”Noros ori clar ca o amiază
Eu sunt poetu acestui neam
Și-atunci când lira îmi vibrează
Și-atunci când când cântece nu am”.
Grigore Vieru

„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” – Grigore Vieru (supranumit „Poetul podului de cuvinte”)
„Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”.
De aceea s-a scris despre el: ”Poetul cu lira în lacrimi” – Eugen Simion
Pentru el rolul poeziei era: ”să-i facă omului clipa mai ușoară și mai frumoasă, să-l facă pe om mai bun, mai încrezător în forțele sale. Să-l facă să-i fie dragă viața, natura din sânul căreia uneori este smuls. Să încurajeze soarele să răsară și femeia să nască. Să împingă la viață. Cam astea ar fi sarcinile distinsei Doamne Poezia.”
Grigore Vieru a fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Moldova și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A fost împlicat în Mișcarea de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A susținut cu tărie necesitatea introducerii limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină în Republica Moldova participând activ la Sesiunea istorică a Sovietului Suprem din RSSM ce s-a ținut între 29 august și 1 septembrie 1989 alături de alți participanți activi la dezbateri în sprijinul proiectelor lingvistice precum Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Ion Druță, Veneamin Apostol, Nicolae Matcaș, Mihai Volontir și Vladimir Curbet.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sesiunea_a_XIII-a_a_Sovietului_Suprem_din_RSSM
În satul natal al poetului – Pererâta din Republica Moldova în august 2015 a fost inaugurată – Casa muzeu Grigore Vieru. Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi şi Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.

Amintitiți-vă despre Grigore Vieru: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

Dorul si limba

Cerul e țesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
Din pamânt izvorul iese,
Grâul – din semințe dese,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

de: Grigore Vieru

Ion Pelivan, un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale

Ion Gheorghe Pelivan (n. 1 aprilie 1876, Răzeni, Imperiul Rus – d. 25 ianuarie 1954, Sighet) a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A fost Director general responsabil pentru afacerile străine (Ministru de Externe) în RD Moldovenească în Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei. Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pelivan

”Destinul politic şi uman al lui Ioan Pelivan a fost marcat de marile evenimente istorice din prima jumătate a secolului al XX-lea: cele două războaie mondiale; căderea autocraţiei ruse şi destrămarea imperiului ţarist; acapararea puterii de către bolşevici şi crearea imperiului sovietic bolşevic; unirea Basarabiei cu România şi desăvârşirea unităţii naţional-statale a românilor; evoluţia regimului politic din Europa de la democraţie la dictatură şi extinderea, după cel de al Doilea Război Mondial, a modelului totalitar sovietic comunist asupra unor state europene, inclusiv a României.
Ioan Pelivan a cunoscut aceste evenimente nu ca simplu spectator sau ca martor ocular: le-a trăit cu adevărat cu întreaga-i fiinţă. La cele constructive a participat nemijlocit, depunând efort, demonstrând competenţă şi responsabilitate; cele distructive, la fel, l-au vizat, cu părere de rău, la modul direct, devenind, în cele din urmă, jertfă a acestora.
A rămas fidel credoului său politic formulat încă în tinereţe– unitatea naţională este cel mai propice mediu de afirmare a unei naţiuni. Într-o scrisoare, din 1936, adresată profesorului Nicolae Iorga, încercatul luptător mărturisea: „Dacă am putut suporta în tinereţea mea temniţe, exil, cazarmă, destituire din magistratură şi fel de fel de prigoniri şi umiliri sub regimul ţarist– cauza a fost „credinţa“ mea nestrămutată, despre care D-voastră vorbiţi în „Neamul Românesc”, în dreptatea şi sfinţenia cauzei româneşti.
Românismul devenise pentru mine o credinţă neclintită, o adevărată religie.
De când s-a trezit în mine conştiinţa naţională– nicicând, niciodată şi nicăieri– nici la Universitate, nici în temniţe şi nici în surghiun– nu au încetat dragostea mea neţărmuită şi interesul meu copleşitor pentru România liberă, pe care încă nu o văzusem, dar pentru care ardeam de nerăbdare să-i „văd fiinţa”, să-i „aud graiul“ şi să-i sărut pământul.
Când am avut fericirea nespusă să trec „Prutul blestemat“ şi să asist la Cursurile D-voastră de vară de la Vălenii de Munte, unde am putut cunoaşte mai mulţi iredentişti din Ardeal şi Bucovina,– iredentismul ce clocotea în mine, s-a aprins şi mai puternic. (…)”
Sursa: https://arhiva.bibmet.ro/Uploads/Ioan%20Pelivan-istoric.pdf , pag.13-

Cuvântarea deputatului Ioan Pelivan în ședința de inaugurare a Sfatului Țării, 21 noiembrie 1917, Chișinău, aici: https://arhiva.bibmet.ro/Uploads/Ioan%20Pelivan-istoric.pdf , pag. 147-149

Fiind între membrii primei grupări naţionale la Chişinău, Ioan Pelivan a devenit redactor-şef al ziarului „Basarabia”, înfiinţat la începutul anului 1906, prin care era propagată intens ideea introducerii limbii române în învăţământ. Deşi existenţa ziarului „Basarabiei“ a fost de relativ scurtă durată, publicaţia a avut o mare importanţă din punct de vedere organizatoric şi ideologic, contribuind mult la consolidarea mişcării naţionale. Iată câteva fragmente despre Ion Pelivan și ziarul ”Basarabia”:
”V. Ziarul moldovenesc „Basarabia“ din Chişinău (1906 1907)
Fără îndoială, evenimentul cel mai important pentru mişcarea noastră naţională din această epocă a fost apariţia la Chişinău, la 24 mai 1906, a ziarului naţional-democratic cu numele „Basarabia”, tipărit cu litere ruseşti.
Într-adevăr gazeta aceasta a fost profund naţională şi adânc democratică. În coloanele ei sunt discutate şi studiate absolut toate chestiunile ce priveau interesele naţionale ale Basarabiei, inclusiv reforma agrară („treaba pământului”). În unele numere ale gazetei găsim strecurată chiar şi ideea UNIRII TUTUROR ROMÂNILOR.
Iată, ca ilustraţie, câteva pasaje din diferite numere ale gazetei:
1. În articolul din nr. 1, intitulat „Folosul gazetei moldoveneşti”, citim:
„Două milioane de moldoveni au fost osândiţi să zacă într-un întuneric adânc, într-o stare aproape sălbatică. Un popor întreg era muncit să piară…
Poporul moldovenesc a devenit prada tuturor exploatatorilor, mâncăilor şi sugătorilor. Dar lanţul… care a ţinut limba noastră încătuşată atâta vreme a început a slăbi… Noaptea cea grozav de întunecată se săvârşeşte… Se apropie lumina zilei. De azi înainte el/poporul moldovenesc/ poate să afle cine i el, de unde vine, unde se găseşte şi încotro merge, cine i sunt binevoitorii lui şi cine i sunt duşmanii lui”.
2. În articolul „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”, publicat în nr. 3 al gazetei, se exprimă nădejdea că şi Basarabia, în cele din urmă, va fi dezrobită. „Apa trece, zice autorul articolului, dar petrile rămân… A trecut păgânimea cea multă şi barbară… O parte de români de acum sunt slobozi. Ceilalţi– din Transilvania, Bucovina şi Macedonia– deşi sunt sub cârmă străină, totuşi se bucură de drepturile fireşti… Numai noi, işti din Basarabia, suntem mai obijduiţi şi mai oropsiţi… Numai noi, moldovenii basarabeni, ne simţim în ţara noastră, udată cu atâta sânge strămoşesc, ca într-o ţară străină. Dar sună ceasul deşteptării… Toate noroadele din Rusia s-au sculat şi cer drepturile lor. Călcate de cotropitorul muscal. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”.
3. În articolul de fond din nr. 6, intitulat „De la fraţi”, se reproduce din revista „Şezătoarea sătenilor“ din România următorul pasaj: „Să ne rugăm pentru perpetua conservare a neamului daco-latin, pentru complecta unire a tuturor românilor”.
4. În Nr. 10, tot în articolul de fond, moldovenii sunt îndemnaţi să lupte pentru dezrobire: „Noi ne adresăm către moldoveni, scrie autorul articolului, şi zicem: «Alături de voi trăiesc vecinii voştri, care sunt tot un neam cu voi şi vorbesc tot aceeaşi limbă… Ei au cultura lor, ei sunt fraţii voştri adevăraţi şi sunt liberi de mult. Învăţaţi-vă de la ei şi luptaţi pentru un viitor mai bun, pentru slobozenie»”.
5. În unele numere ale gazetei din octombrie şi noiembrie 1906 găsim anunţuri cu litere grase: „Noi vrem şcoli moldoveneşti”, „Boieri, cereţi şcoli moldoveneşti”, „Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti”, „Ţărani basarabeni, cereţi limba moldovenească în şcoli şi biserică”.
Iar într-un apel „Către ţărani“ (nr. 47, 49, 52, 53) aceştia sunt îndemnaţi să aleagă pentru voloste (administraţia de plasă) „împuterniciţi noi, adică pe acei care se îndatorează să vă dobândească vouă pământ, voie, drepturi cetăţeneşti îndeobşte şi un drept de trai naţional prin şcoală, biserică şi dregătorii obşteşti în limba-mamă şi de sine ocârmuire din 1818”.
6. În fine, în nr. 13, în articolul de fond, intitulat „Oare dorm deputaţii Basarabiei”, autorul invită pe aceşti deputaţi din Duma Imperială (în majoritate străini şi înstrăinaţi– n.n.) să ceară de la Guvern pentru moldoveni „autonomie, limbă şi cultură românească, drepturi cetăţeneşti depline, pământ, iar dacă nu sunt în stare, să facă loc altora, destoinici”.
Dl. profesor Ştefan Ciobanu, în broşura d-sale „Din istoria mişcării naţionale din Basarabia“ (Chişinău, 1933, p. 5), face următoarea caracteristică a ziarului „Basarabia”: „Analizând conţinutul articolelor publicate în acest ziar, tendinţa lui generală, venim la concluzia că ziarul «Basarabia», de la primul număr şi până la ultimul, este pătruns de ideea emancipării poporului românesc din Basarabia, că el pentru prima dată, în mod făţiş şi clar, pune chestiunea naţională a românilor basarabeni”.
Despre rolul însemnat ce l-a jucat ziarul „Basarabia“ în deşteptarea conştiinţei naţionale în Basarabia se poate judeca, între altele, după supărările şi denunţurile ce le făcea gazeta „Drug”, al cărui director– P. A. Cruşevan, devenit în a doua jumătate a activităţii sale publicistice mai rus decât ruşii– căuta să atragă atenţia celor în drept asupra pericolului ce îl prezenta propaganda naţională a „Basarabiei”, propagandă ce ducea provincia dintre Nistru şi Prut „la deslipirea ei de Rusia”.
(Ioan Pelivan, istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia,
http://basarabia-bucovina.info/wp-content/uploads/2015/03/Ioan-Pelivan-Istoric-al-Miscarii-de-Eliberare-Nationala-din-Basarabia.pdf , pag. 205-207)

Ion Pelivan şi ziarul „Basarabia”
Amintiri ale lui Th. Inculeț, fost colaborator la gazeta „Basarabia”, anii 1906-1907

”S-a susţinut de către unii, cum că gazeta „Basarabia”, din 1906, ar fi avut un caracter mai mult revoluţionar, decât naţional. O studiere mai profundă a materialului din această foaie istorică, dovedeşte, însă, că pe lângă chestiunile arzătoare la ordinea zilei: Pământ şi Voie, adică autonomia şi împroprietărirea ţăranilor, se mai cerea, cu toată insistenţa, şcoli moldoveneşti şi dreptul românilor basarabeni la cultura lor naţională.
Gazeta apare cu antete mari pe toată pagina: „Noi vrem şcoli moldoveneşti”, iar colaboratorii ei se fotografiază în mod demonstrativ cu aceste antete în mână.
Cu ocazia interzicerei de către autorităţile ruseşti, ca învăţătorii să citească gazeta „Basarabia”, sub motiv că ar fi revoluţionară, în veci neuitatul, inimosul editor al ei, Emanuil Gavriliţă, sub semnătură proprie, iată ce scria (în nr. 24, din 15 august 1906): „Noi am vorbit despre suferinţele poporului, despre drepturile lui. Noi am cerut de-sine-cârmuirea (autonomia), pe care am avut-o la 1818. Noi am cerut voie şi pământ pentru ţărani. Dar să nu creadă autoritatea şcolară, care ne ponegreşte, că noi vom lăsa ca drepturile poporului să fie călcate în picioare. Noi vom vorbi şi mai departe despre fericirea poporului, căci nu avem frică decât de legi şi de Dumnezeu!”.
În nr. 76, din 25 februarie 1907, apare profetica Cântarea tânărului poet Alecu Mateevici:
„Eu cânt, căci văd că ele vin,
Aceste zile de senin.
Eu cânt, căci văd, de-acum, că piere
A Ţării veşnică durere…
Şi, glasul vieţii ascultând,
Venirea zorilor eu cânt”.
În nr. 26, din 23 august 1906, gazeta „Basarabia“ publică, fără nici o schimbare, Scrisoarea către Redacţie, din partea săteanului Vasile Lungu, din satul Călugăru, ţinutul Bălţilor. Această scrisoare în naivitatea ei mişcătoare, pe lângă o dovadă vie de cea mai strânsă legătură între gazetă şi cetitorii ei, mai prezintă o dovadă puternică, cum că gazeta „Basarabia“ corespundea aspiraţiilor naţional-culturale celor mai intime ale moldovenimii din Basarabia.
Ne permitem a spicui câteva rânduri din această scrisoare:
„Slava lui Dumnezeu şi domniilor voastră, Domnule redactor E. Gh. Gavriliţă, că avem şi noi în toată Basarabia o tipografie de gazetă pe limbă moldovenească. Eu primesc de la 15 iulie şi citesc şi înţeleg toate câte sunt scrise. Mai înainte vreme tot luam aşa câte odată gazet rusesc „Basarabeţ“ şi „Bessarabscaia Jizni“ şi numai eram cu cetitul, nu mai înţelegeam nimic, numai prăpădeam capicele, da amu eu dacă cetesc moldoveneşte înţeleg şi mie îmi pare că parcă îs alt om”.
„Eu sunt de 43 ani, părinţii mei m-o dat la şcoală, eram de 7-8 ani, la şcoală rusească, că moldovenească nu era. Şi iaca ce am învăţat. A ceti citesc numai negru pe alb; mă întreabă cineva ce scrie? – da eu ce să spun, că nu ştiu. Moliftele am învăţat:
Vo imea Otţa, Boje Milostiv, Otce naş, pomilui mea Boje, Veruiu, şi de atuncea zic dimineaţa şi seara, da când zic acestea cuvinte înaintea sfintilor Icoane, apoi gându umblă cine ştie unde şi încă iaca ce: eu am copchii şi de mititei îi învăţ tot aşa, că amintirlea moldoveneşte rugăciuni nu ştiu. Apoi şi ei nu au să ştie a se ruga lui Dumnezeu cu toată inima, pentru că-i pe ruseşte rugăciunea. Domnule Redactor! Multă pomenire veţi avea de la noi ţăranii moldoveni, ca să deschidă stăpânirea şcoli pe limba moldovenească. Stăruiţi-vă pentru noi, că noi nu ştim unde să ne jăluim, cum să căutăm treaba asta. Satu Călugăru, ţinutul Bălţilor. Vasili I. Lungu”.
Din cele mai sus expuse reiese în mod neîndoielnic că gazeta „Basarabia”, împreună cu cei din jurul ei, a fost un centru, spre care se îndreptau toate conştiinţele redeşteptării naţionale din provincia dintre Prut şi Nistru.
Or, sufletul, promotorul de seamă al mişcării pentru redeşteptarea naţională din Basarabia a fost D-l Ion Pelivan, primul prim-redactor al gazetei „Basarabia”.
(…)”
(Ioan Pelivan, istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia,
http://basarabia-bucovina.info/wp-content/uploads/2015/03/Ioan-Pelivan-Istoric-al-Miscarii-de-Eliberare-Nationala-din-Basarabia.pdf , pag. 449- )

Manifestări dedicate împlinirii a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Din 2017, ziua de 27 martie a devenit, în urma deciziei Parlamentului de la București, sărbătoare națională.
Manifestare dedicată împlinirii a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România va avea loc la Biblioteca Bucovinei Suceava pe 27 martie 2019 conform știrilor de pe:
https://www.svnews.ro/biblioteca-bucovinei-va-gazdui-o-manifestare-dedicata-implinirii-a-101-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania/172445/
https://www.monitorulsv.ro/Cultural-local/2019-03-26/Unirea-Basarabiei-cu-Romania-sau-despre-inceputurile-infaptuirii-Marii-Uniri-de-la-1918
Conferința „Basarabia: trecut, prezent și viitor” organizată în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu face parte din cadrul evenimentului intitulat „100 + 1 ani de la Unirea Basarabiei cu România”:
http://www.radioiasi.ro/stiri/regional/evenimente-care-marcheaza-implinirea-a-101-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania/
Având ca scop promovarea culturii și a tradițiilor basarabenilor de peste Prut și stabilirea unei legături mai strânse dintre diaspora basarabeană cu localnicii din Sibiu, studenții Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, prin Festivalul Cultural Basarabia inițiat de Asociația Basarabenilor din Sibiu vor sărbători acest moment istoric conform stirilor de pe:
https://www.ulbsibiu.ro/news/festivalul-cultural-basarabia-101-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania/
Sărbătoarea este marcată de asemeni de transmisiuni speciale ce aduc relatări, reportaje şi mărturii istorice de pe ambele maluri ale Prutului vizionând:

http://www.tvr.ro/unirea-basarabiei-cu-romania-aniversata-la-tvr-3_24150.html
http://www.tvr.ro/101-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-la-tvr-international_24157.html

101 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Semnale simbolice de unitate ale provinciilor istorice care, în 1918, s-au unit cu România

Un important semnal simbolic este realizat la Suceava, Alba Iulia și Chișinău unde a fost realizată expoziția „Centenarul României Mari”, expoziție realizată de Muzeul Bucovinei în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeul Național de Istorie al Moldovei din Chișinău. Manifestarea urmăreşte informarea publicului asupra însemnătății istorice a Centenarului Marii Uniri cât şi prezentarea evenimentelor dedicate sărbătoririi Centenarului României – care vor fi organizate pe întreg parcursul anului 2018:
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/218215/expozitia-centenarul-romaniei-mari-la-suceava-alba-iulia-si-chisinau
Și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava Unirea Basarabiei cu România este marcată prin mai multe manifestări după cum aflăm din știrile următoare:
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/218447/unirea-basarabiei-cu-romania-marcata-la-usv-prin-mai-multe-manifestari-inclusiv-printr-un-spectacol-al-ansamblului-arcanul
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/218407/spectacolul-unire-n-cuget-si-n-simtiri-dedicat-unirii-basarabiei-cu-romania-la-cinema-modern
Informarea publicului asupra însemnătății istorice a Centenarului Marii Uniri și în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii „I.G. Sbiera” din Suceava:
https://suceavalive.ro/conferinta-cu-tema-100-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-la-biblioteca-bucovinei/
În contextul acestei zile, Patriarhia Română anunţă următorul program al acestei zile aniversare:
http://basilica.ro/100-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-27-martie-1918-27-martie-2018/
Participanți activi la Actul Marii Uniri de la 1918, George Tofan, Ion Inculeț, Alexie Mateevici, Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu și Ion Pelivan și mulți alții, intelectuali ce din străvechea provincie românească a Moldovei din care faceau parte, Basarabia întreagă, Bucovina de Nord și Herța care acum ne sunt vecini datorită contextului istoric potrivnic, au contribuit la înfăptuirea măreţului act istoric al unirii Basarabiei cu patria-mamă. Astfel, cu gândul la Basarabia am aflat citind diverse articole pe aceeași temă de Basarabia de azi, în Basarabia de altădată, că pe 29 martie 2018, în şedinţa Consiliului Municipal din Suceava va fi citită Declaraţia de Unire a Sucevei cu Republica Moldova și de antologia „Basarabia de altădată (cu imagini de azi)”, realizată de Liviu Papuc şi Olga Iordache şi apărută la Editura Alfa, Iaşi, 2017, în perioada 1858-1939.
De asemeni tot în cursul lunii martie:
Comuna Putna a adoptat „Declarația de Unire” cu Basarabia în „Ierusalimul neamului românesc”:
https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-03-24/Comuna-Putna-a-adoptat-Declaratia-de-Unire-cu-Basarabia-in-Ierusalimul-neamului-romanesc
Mesaj unionist de la Vicovu de Sus pentru Liceul „Mihai Eminescu” din Edineţ, Republica Moldova
https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-03-24/Mesaj-unionist-de-la-Vicovu-de-Sus-pentru-Liceul-Mihai-Eminescu-din-Edinet-Republica-Moldova
Strășeniul s-a înfrățit cu orașul Slănic-Moldova din România:
http://hotnews.md/articles/view.hot?id=47862
De altfel tot mai multe localități din Moldova au semnat declarații de Unire cu România:
http://diez.md/2018/02/25/lista-tuturor-localitatilor-din-republica-moldova-care-au-semnat-declaratii-de-unire-cu-romania/

Un ostaș devotat al limbii române

O ţară am

O ţară am, un neam am şi o limbă,
Şi-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentaţii mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

La Chişinău când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Chişinău mi-i dor de România,
La Bucureşti de Basarabia mi-i dor.

Acelaşi neam, acelaşi plai şi-acelaşi grai
La Bucureşti, la Herţa, Cernăuţi,
Chiar de-i străin în ţara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuţi.

La Cernăuţi când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuţi mi-i dor de România,
La Bucureşti de Bucovina-mi este dor.

Acelaşi dor, acelaşi verde,- acelaşi nai e
La Ismail, Cetate şi Hotin.
Chiar dac-o Iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriului destin.

La Ismail când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Ismail mi-i dor de România,
La Bucureşti de Ismail îmi este dor.

poezie de Nicolae Mătcaș

N-aș fi, Doamne, sacrileg

Unu-am fost și fost-am una:
Marea, munții, Țara, muma,
Și mai fost-am, pe-al meu plai,
Doar un neam cu-același grai.

Unul s-a făcut că plouă
Și m-a sfârtecat în două:
Două țări și două neamuri,
Două limbi și două hamuri.

Mă usucă stiblă plânsu-mi
Că-s vecin cu mine însumi.
Cum se-mparte, mă crucescu,-n
Două graiuri Eminescu?

N-aș fi, Doamne, sacrileg,
De m-aduni iar în întreg.

sonet de Nicolae Mătcaș

Mai mândre nu-s averi și nici coroană – sonet, în:
centruldepromovareaculturiibaia-mare.hopernicus.falezedepiatra.net

Născut la 17 aprilie 1940 în satul Crihana Veche, azi raionul Cahul, Nicolae Mătcaş a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (1962), s-a specializat la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg (1964-1967), a devenit doctor în filologie în 1967, a ajuns doctor honoris causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1993) şi profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti (1995). A fost ministru al Învăţământului al Republicii Moldova, şef de catedră şi decan la Institutul Pedagogic (actualmente Universitatea Pedagogică de Stat) „Ion Creangă” din Chişinău, în 1987-1989 afirmându-se ca unul dintre cei mai activi şi mai perseverenţi luptători pentru cauza românismului în Republica Moldova. A fost membru (şi secretar) al Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti şi a contribuit esenţial la elaborarea şi adoptarea legislaţiei lingvistice din 1989. Cărţile sale de referinţă sunt Introducere în lingvistică (în colaborare, 1980), Lingvistica generală (în colaborare, 1984), Coloana infinită a graiului matern (în colaborare, 1990), Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (1998), Calvarul limbii române din Basarabia (2011).
Continuare…

„La prezent sau la viitor, poezia lui Nicolae Mătcaş va fi una care oricând va putea fi încadrată la „cea mai frumoasă poezie de dragoste“ (Ionela MENGHER// [ziarul] Libertatea (or. Panciova, Voivodina, Serbia), 19 iun.1999);
„Alături de Grigore Vieru şi Leonida Lari, Nicolae Mătcaş întregeşte treimea poeţilor basarabeni care-şi deversează unda lirică în marele fluviu de poezie care curge prin ecluzele Coşbuc, Goga, Blaga, Voiculescu, Pillat, Gyr, Păunescu, Ioan Alexandru, fertilizând sensibilitatea şi conştiinţa românească, greu încercată,în ultima vreme, de asaltul ideologiilor şi politicilor integralisto-globaliste” (Tudor OPRIŞ // Tribuna învăţământului, nr. 686, 17-23 mart. 2003).
Numeroase poeme de N. Mătcaş au fost preluate de publicaţii periodice ale românimii din teritoriile învecinate sau înstrăinate (Banatul Sârbesc, Nordul Bucovinei) precum şi ale diasporei române din Europa de Vest, America, Australia, inclusive în versiunile electronice ale unor astfel de ziare şi reviste. Iată că, în aceste trei ipostaze, Nicolae Mătcaş nu numai că s-a manifestat excepţional, dar şi-a putut găsi rostul suprem, cel mai frumos şi cel mai eficient al existenţei sale.
Continuare…
”Nicolae Mătcaş este un ostaş devotat al limbii române, un bun cunoscător al ordinii ei interioare şi al legităţilor de dezvoltare a ei şi un fin preţuitor al inegalabilelor ei frumuseţi, un sincer admirator al farmecului irezistibil ce caracterizează graiul nostru (…). Cuvintele aparent simple, poate chiar banale pentru un neiniţiat, sînt văzute ca nişte continente sentimentale, felul acesta de a le percepe transmiţîndu-se şi cititorului (…).
Înarmat cu o gamă întreagă de procedee poetice, avînd un simţ ales al cuvîntului, Nicolae Mătcaş, deşi vine mai tîrziu decît semenii săi la „ospăţul poeziei“, apare tumultuos, plin de vervă, de energii interioare neexplorate, de iluzii pe care mulţi nu le mai au”. (Anatol Ciocanu, „Glasul naţiunii“, nr. 4, 25 februarie 1998)

Un remarcabil savant-poet, Nicolae Mătcaş de Tudor Opriș:
art-emis.ro/cronica/cronica-literara

Ziua Unirii Basarabiei cu România va fi sărbătorită la Muzeul de Științele Naturii din Suceava

afis-unire-mica-625x847

La Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava va avea loc, duminică, 27 martie a.c, la ora 17.00, o manifestare dedicată Zilei Unirii Basarabiei cu România.
Programul evenimentului cuprinde o prelegere susținută de conf.univ.dr. Florin Pintescu și un concert prezentat de Asociaţia Culturală „Friedrich Schwartz”, Grupul instrumental şi vocal al Ansamblului „Rapsodia Bucovinei” şi Schwartz Band.
Manifestarea este organizată de Muzeul Bucovinei.
Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) şi a fost în fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, potrivit enciclopediaromaniei.ro. (Irina Lițu)
Sursa: newsbucovina.ro

Primul președinte al Societății studențești Dacia din Cernăuți

Viața mea

Viaţa mea-i o carte ca oricare.
Pe ea grăbite mâini abia au răsfoit,
Priviri fugare abia dac-au citit
Crâmpeie, clipe rare din ceea ce-am gândit,
Din ceea ce-am iubit
Şi-am suferit pe lume.
E-o carte fără nume,
Uitată-ntr-un amurg
De toamnă, de-o femeie,
Pe-o bancă-ntr-o alee.
Și frunze pale curg
Şi-o învălesc în taină
În veşteda lor haină…
Pierdută-i şi-ngropată
Şi nimeni vreodată
N-o va mai regăsi
Şi nu o va citi.
(de: Liviu Marian)
(tipărită de Eugen Dimitriu în revista Ţara Fagilor (octombrie—decembrie 1993)

Liviu Marian

Fiu al Leontinei și al ilustrului preot și folclorist Simion Florea Marian, posteritatea l-a înregistrat pe Liviu Marian în memoria sa ca poet, prozator, traducător și istoric literar născut în Bucovina, orașul Siret, iunie 1883, unde în a cărei casă părintească au poposit mari personalități precum Mihai Eminescu (1885), Artur Gorovei, Al. Xenopol, Ioan Bogdan, Petru Poni, Teodor T. Burada, Ion Dragoslav, etc. De mic copil este atras de activitatea părintelui său care a știut să-l înrâurească în acest sens, în munca de cercetare, făcând muncă de corectură, traduceri, cântă în mica orchestră de familie, pictează cu pasiune, urmând ca apoi în anii tinereții să-și desăvârșească studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din Cernăuți devenind și primul președinte al Societății studențești Dacia înființată în 1905:
”cea care, pentru a sprijini consolidarirea însoţirilor rurale de economie şi credit în sistem Raiffeisen, a organizat primul curs seral de contabilitate”.
Din îndemnul lui Ion Nistor debutează în paginile revistei cernăuţene Junimea literară în 1904 după ce a avut o perioadă pregătitoare, când a făcut traduceri din germană și a scris versuri și proză.
Pentru o mai bună înțelegere e bine să ne reamintim că la 23 august 1880 unii membri ai Junimii au părăsit societatea şi au înfiinţat la iniţiativa lui Stefan Cocinschi societatea – Bucovina – după 1909 unii membri ai societăţii Bucovina care era progermană, au înfiinţat societatea Moldova, iar o parte din membrii Junimii la 21 mai 1905 au înfiinţat în frunte cu Liviu Marian societatea Dacia. Sursa: aici
La insistența verișoarei sale, scriitoarea Constanța Marino Mosco își susține teza de doctorat la Universitatea din Cernăuți cu titlul ”Contribuții la istoria literaturii românești din veacul al XIX – lea” ocazie cu care pune început bun al unei tradiții frumoase în domeniul unor studii literare ce s-au dorit a fi serioase, bine pregătite și de informare.

Așa cum s-a scris și în portretul său din Galeria personalităților bucovinene, după 1905 datorită morții părintelui său Simion Florea Marian, trebuind să aibă grijă și de întreținerea familiei (alcătuită din cinci suflete) își risipește opera prin paginile gazetelor vremii, și își concentrează în același timp grija și atenția asupra moștenirii literare, a tezaurului folcloric adunat de tatăl său – academician cu o bogată activitate în acest domeniu:

”Casa manuscrisului Botanicii şi a grădinii, „casa câştigată cu condeiul” (cum scrie Liviu Marian că se bucura să spună), casă aparţinând azi Muzeului Bucovinei, de pe strada care poartă numele cărturarului: a fost cumpărată din cei 4.000 lei aur, valoarea Premiului „Năsturel Herescu”, pe care Academia Română i l-a acordat în anul 1884 pentru lucrarea Ornitologia poporană română, şi în ea şi-a trăit Simion Florea Marian sfertul de veac cel mai fertil al vieţii sale. „Câţi trecători întârziaţi, scrie Liviu Marian în biografia dedicată tatălui său, întorcându-se de la locurile de petrecere şi veselie deşartă, vor fi zărit târziu noaptea geamul luminat de la casa părintelui Marian? Şi câţi din cei ce ştiau ce lucra vor fi înţeles ce e munca şi cum se câştigă numele cel bun în viaţă, pe care nu-l va înghiţi groapa odată cu trupul de ţărână?” Să mai spunem doar atât: în această casă, lui Simion Florea Marian i-a fost oaspete Mihai Eminescu. Şi să mergem mai departe, întârziind totuşi un moment şi în grădină, ca să menţionăm mărturisirea ginerelui, „…grădina casei, pe care o îngrijea cu dragoste şi delicateţe de naturalist, avea funcţia de anexă a marii sale biblioteci”, şi ca să-l privim pe cărturar cu ochii fiicei sale: „…îmbrăcat în cămaşă albă şi pantaloni gri, îşi sufleca mânecile, scuipa în palme şi se apuca de cosit iarba, ca să-şi aducă aminte de vremurile când era flăcău la Ilişeşti. Părul ondulat natural îi cădea în plete, fluturat în vânt”
Botanica poporană română este un document al unităţii neamului” .
Sursa: limba română.md

spre a-l depozita în fondurile Academiei Române, activitatea fiindu-i îngreunată de administrația din acel timp (austro-ungară) care îl suspecta de simpatia pentru România:

„Când Liviu Marian a început să ceară de la diverse şcoli liste de elevi pe naţionalităţi, pentru a urmări cât de grav era procesul de înstrăinare, autorităţile au intrat în alertă. Poliţia făcea investigaţii discrete la conducerea Gimnaziului Superior din Suceava, interesându-se de comportarea profesorului. Fuseseră interogaţi şi elevii claselor unde avea ore. Erau aceiaşi „românofagi, scrie Liviu Marian în schiţa Simeon Florea Marian, aduşi de vânturi, care i-au făcut viaţa imposibilă şi elevului S.Fl.Marian, nevoit să-şi continue liceul peste munţi în Transilvania. Erau aceiaşi care-i puneau mai târziu piedici profesorului S.Fl.Marian, să participe — ca membru activ al Academiei Române — la sesiunile anuale de la Bucureşti” (Eugen Dimitriu, Petru Froicu, Liviu Marian, în Anuarul Muzeului judeţean Suceava, X, 1983)”.
Sursa: aici

Colaborează la „Gazeta Bucovinei”, „Ramuri”, „Cosânzeana”, şi „Luceafărul”, tipăreşte broşura Simeon Florea Marian (1910) şi volumele de proză Suflete stinghere (1910) şi Printre stropi (1912). În preajma anului 1917 se găseşte în Basarabia, implicându-se în organizarea învăţământului în limba română și dovedindu-se un animator cultural deosebit la fel ca atunci când a fost la Suceava profesor la Gimnaziul Superior. Aici la Chișinău în anii 1920 a întemeiat și a editat o revistă literară foarte frumoasă intitulată Renașterea Moldovei în care a publicat împreună cu Nicolae Dunăreanu tot ce i s-a părut mai prețios și mai valoros în literatura română la acea vreme.
Din 1920 este deputat de Cahul, între anii 1922 şi 1939 va fi profesor şi director al Liceului „B.P. Hasdeu” din Chişinău. Interesat de viaţa şi activitatea marelui scriitor și filolog B.P. Hasdeu, Liviu Marian a scris următoarele studii: B.P. Hasdeu şi M.Eminescu (Chişinău, 1927), Alexandru Hasdeu şi Academia Română (Memoriile Acad.Rom., 1932, seria III, tomul VI), B.P.Hasdeu bănuit de rusofilie (România Nouă, 1926, 30 sept.,), Din copilăria şi tinereţea lui B.P.Hasdeu (Adevărul literar şi artistic, 1927, nr.351), Data şi locul naşterii lui B.P.Hasdeu (Junimea literară, 1928, nr.l—3); Începuturile teatrale ale lui B.P.Hasdeu (Contribuţii la istoria literaturii române din veacul al XlX-lea, Chişinău, 1927). În 1926 concurează la un post de profesor universitar, susţinându-şi în prealabil doctoratul, cu lucrarea Contribuţiuni la istoria literaturii romaneşti din veacul al XIX-lea, însă îi va fi preferat Ştefan Ciobanu.
Când s-a evacuat din Basarabia, n-a avut dreptul să-şi ia biblioteca sa iubită, unică, cu multe exemplare extrem de preţioase, și acest lucru îl aflăm dintr-o scrisoare adresată lui Leca Morariu, prietenul său: „Zac bolnav, sărac, pribeag pe drumuri străine, fără adăpost sigur şi viitor asigurat”. Dar el nu se gândeşte la situaţia în care s-a pomenit, sufletul lui plânge după averea lăsată la Chişinău, nefiind în stare să ia: „…nici o carte din biblioteca mea bogată, de specialitate, cu multe rarităţi, reviste, ziare locale (1917—1940) şi o ladă de manuscrise (15 pachete!), munca mea de peste 20 de ani: monografia (despre) Hasdeu; Şerbănescu; Porecle supranume la moldovenii dintre Prut şi Nistru; Poveştile lui Creangă şi legăturile lor cu folclorul universal, în special cel rusesc; Disertaţia din 1867 (?) a Dr. Ladislaus Basilius Popp (Vasile Pop), De funeribus plebeiis Daco-Romanorum, traducere cu studiu introductiv; ediţia completă a poeziilor lui Hasdeu, a dramei Răzvan şi Vidra, a epigramelor lui Borgea; studii diverse d.Creangă (originea; ritmul în proza lui Cr., Caragiale, Coşbuc (elev al lui Alecsandri, Eminescu), Eminescu (poezia ochilor eminescieni; comparaţia şi metafora la Eminescu; Luceafărul); Polihronie Sârcu; Cezar Papacostea (portret literar); Mioriţa etc”.
Sursa: aici

Spirit poetic, dar și un bun documentarist a adus multe informații despre periodice basarabene necunoscute dând un bun exemplu de cercetare de arhivă, publicistică și a lăsat mai multe lucrări în versuri, cum ar fi inedita corespondenţă imaginată între doi mari prieteni — Creangă şi Eminescu în basmul dramatic Prietenii, dând la iveală o imaginație și o fantezie deosebită, o bună tehnică poetică, datorită muncii sale de traducător, prin rânduri de o literatură ce se respectă, adevărată. A tradus în româneşte lucrări din Dostoievski, Emanuel Geibel, Lenau, Gorki, Wilde, ș.a.
Deși suflet de bucovinean a existat o legătură tainică între Liviu Marian şi celălalt pământ românesc, Basarabia – parte a Moldovei lui Ștefan cel Mare, după cum s-a văzut în implicarea sa literară în cadrul școlii care a condus-o și în revistele literare. Dar:

„La Craiova, unde şi-a găsit refugiul după invadarea Basarabiei de bolşevici, şi-a închis ochii chinuiţi un alt colaborator al revistei noastre, Liviu Marian, valorosul scriitor şi istoric literar, fiul marelui folclorist bucovinean Simeon Fl.Marian. Liviu S.Marian a venit în Basarabia cu prima falangă a profesorilor naţionalişti, chemaţi să răscolească şi să unifice spiritualitatea românească a Basarabiei cu aceea din Vechiul Regat. Aici e cazul să facem câteva precizări. Fiind înrolat în armata austriacă, dezertează şi ajunge la Bălţi, de unde, prin mijlocirea lui Gheorghe Tofan, bucovinean şi el, este invitat la Chişinău. Ani îndelungaţi, Liviu Marian a condus Liceul B.P. Hasdeu din Chişinău. Generaţii de liceeni au trecut prin forjeria caracterului său care nu era dintre cele uşoare, fiind şi taciturn, şi sever, şi morocănos, purtând bine imprimată pecetea şcolii germane la care învăţase şi al cărui tipar i se imprimase, probabil fără voia lui. Fiind director al Liceului B.P. Hasdeu, a găsit de cuviinţa să cunoască în amănunt activitatea şi viaţa acestui genial basarabean. O boală grea l-a ţinut la pat pe Liviu Marian încă la Chişinău, scria în cronica citată mai sus, iar refugiul i-a distrus sănătatea complet. Ultima dorinţă a scriitorului l-a redat pe Liviu Marian Bucovinei, dar mormântul său va rămâne veşnic scump amintirii basarabenilor. A fost îngropat la Suceava voievodală, unde odihneşte în veci şi marele său părinte.”
Sursa: aici

Pentru înțelegerea poeziei lui Liviu Marian, trebuie cunoscută simplitatea și oamenii din universul său poetic, după cum aflăm în Mărturisitorii lui Ion Drăgușanul:
”Liviu Marian nu cunoaște ”oameni simpli”, ci doar oameni tragici. Simplitatea contemplă, simplitatea e asemenea religiilor păgâne în care divinitatea se asumă prin contemplare. Simplitatea este, deci, o stare de fericire, o comuniune cu natura, pe care Liviu Marian, regăsind-o în pictura lui Epaminonda Bucevschi, o redimensionează în patru „Tablouri flamande“, care înfăţişează anotimpurile existenţei umane”:

Primăvara

Bunicul stă-n cerdac, cu capu-n soare
Şi nepoţelu-n braţe şi priveşte
Livada ce-n lumină străluceşte
De sub ninsoarea grea de dalbă floare.

Pe-ncetul inima-i întinereşte,
Iar gândul înapoi în timp îl duce,
Când, băeţaş, stă fluturii s-apuce
Şi-albinele din zbor, şi trist zâmbeşte

Micuţului ce braţu-n van desface
Să prindă gâzele ce-n preajmă-i zboară.
Un cuc să cânte-ncepe şi-apoi tace;
S-aude zvonul roţii de la moară,

Pe care barza cuibu-şi drege-n pace…
Glas de tălăngi văzduhul înfioară.

Vară

În jeţu-i moale, larg, bătrâna împleteşte;
Jos, la picioarele-i stă cuminte
Azorică, Iar Suru, cocoţat pe umăr de-a lui frică,
Îşi toarce caierul şi liniştea sporeşte.

Furtună aprigă deodatăse stârneşte:
Se-nchid cu zgomot mare uşi, fereşti trântite;
Căţelu-a tresărit cu-urechile ciulite,
Privind prin geamul spart cum colbul năvăleşte.

Dar pân-ce bătrânica să-l închidă prinde
A fulgerat cumplit şi-un trăsnet bubuieşte.
Degrabă candela de sub icoană-aprinde;
Şi-n vreme ce în ropot ploaia năpădeşte,

Iar zarea bici de fulger şerpuit cuprinde,
Bătrâna-n umbră rugăciunea îşi şopteşte.

Toamnă

Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,
Ce-n vânt se zbate-ntr-una sub spălăcitul cer
Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…
Din zbor, înfrigurate, Cu aripi ostenite,
Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.
O clipă înfrunzite
Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,
Un ţipăt de erete!
Ca glonţul, spăriete,
Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte
Şi piere-n largul zării…

Tăcerea parcă creşte.
E clipa înserării.
Pe câmpu-ntins şi trist
Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist
Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită

… În zarea mohorâtă,
Ce-o-nghite-ncet amurgul,
Se stinge tot mai jalnic
Un ţipă t de erete!

Iarna

Cu ochii cât cuprinzi în fir de-argint ţesută,
Şi-a-ntins zăpada pânza-i albă, sclipitoare.
Pe-un vârf înalt de plop, ciorchin de neagră floare,
Îşi plânge-un stol de corbi tristeţea mută.

Cu sănii cete de copii lărmuitoare
Din vârf de deal săgeată valea-nvineţită.
Pe câmp din ochi îţi piere-o sanie-nghiţită
De-albeaţa cea nemărginită, orbitoare.

Fuior de leneş fum dintr-un hogeag se-ntinde
Şi-un câine tremurând cu jind la el priveşte.
Un glas sfios de clopot să răsune prinde.

Dar geru-amurgului curând îl năbuşeşte.
Pe rând cătunul somnoroşii ochi şi-aprinde
Privind luceafărul ce viu pe cer luceşte.

(„Tablouri flamande”, dedicate „Umbrei lui Epaminonda Bucevschi”, Revista Bucovinei, nr. 3/1943, pp. 111-113)

Surse pentru articol: 1, 2, 3, 4