Arhive pe etichete: Bucovina

Integrarea Bucovinei în cadrul României Întregite

Între marii patrioți români ai Bucovinei din secolul XIX și primele decenii ale secolului XX, alături de alți români care au activat intens pentru unirea Bucovinei cu România, s-au situat Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Ion Nistor, Doridemont (Dori) Popovici, Gheorghe Sârbu, Radu Sbiera, Max Hacman, Vasile Marcu, Octavian Gheorghian, Nicu Flondor, Ipolit Tarnavschi, Aurel Țurcanu, Cornel Tarnoviețchi, ș.a. care ”au luptat pentru unirea Bucovinei integrale cu celelalte două țări românești într-un stat național independent”, suflete de români a căror inimă a bătut neîncetat pentru valorile naționale, valori sacre, pentru ca adevărul să învingă și Bucovina istorică să se alăture celorlalte țări românești care au fost odată un singur trup, trup care de-a lungul secolelor a fost rănit și ciuntit dar cu toate acestea memoria a ceea ce au fost, ce sunt, iubirea de neam, au rămas nestinse în sufletul lor devenind figuri emblematice a luptei bucovinenilor pentru unire. Noi, urmașii lor suntem datori cu iubirea de neam, cu cunoașterea celor care s-au ostenit pentru reîntregirea neamului românesc și propășirea lui.
Iancu Flondor, cavaler al dreptății și moralității
Iancu Flondor, o viață în slujba dreptății
Sextil Pușcariu – contribuții esențiale la studiul limbii române și participant activ la unirea Bucovinei cu România
Ion Nistor – istoric și militant unionist bucovinean
Doridemont (Dori) Popovici, fruntaș al luptei pentru unirea Bucovinei cu patria mamă

„Rugă pentru dreptate”, melodia Laurei Haidău, care a adus lacrimi pe față la Cernăuți

Reclame

Comentarii închise la Integrarea Bucovinei în cadrul României Întregite

Din categoria Motive pentru condei

Istoria controversată a Bucovinei

5 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Sfânta Mănăstire Putna – 550 de ani

Această prezentare necesită JavaScript.

Cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare reprezentativă pentru ținutul Bucovinei, al Moldovei întregi așa cum era ea pe vremea lui Ștefan cel Mare, dar și pentru întregul neam românesc, despre care Letopisețul de la Putna II ne spune: „În anul 6974 (1466) iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfânta mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna”, împlinește 550 ani de la întemeiere pe 10 iulie 2016. După 2 iulie 1504, când Voievodul Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice mormântul său de la Putna a devenit un loc de închinare al tuturor românilor. În 1992, a fost canonizat, iar în 2010 mănăstirea a primit sărbătorirea ctitorului sfânt, prăznuit pe 2 iulie, ca al doilea hram, primul hram fiind cel în cinstea Maicii Domnului (15 august) ca mulțumire către Dumnezeu și ca cerere de ajutor către Maica Domnului pentru el și pentru întreaga țară.
De la întemeierea ei: ”Pentru români, Mănăstirea Putna nu reprezintă numai rugăciune, artă sau cultură, ci și o pagină din istoria vie a neamului. Nume ca Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Mihail Kogalniceanu trezesc și astăzi amintirea marii serbări de la Putna (14-16 august 1871) ocazionată de împlinirea a 400 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii. Atunci Mihai Eminescu a rostit cuvintele: „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale”.
De amintit este și momentul ediţiei 2016 a Colocviului de la Putna sub binecuvântarea ÎPS Pimen ”pe care deceniul scurs de la primul l-a aşezat de-acum, îndrăznim să credem, în rândul Sărbătorilor Mănăstirii, cu rememorarea axei descrise de Părintele Stareţ, o axă care îi întâlneşte pe Eminescu, cu monumentul de lângă Turnul Tezaurului, pe Ştefan cel Mare, odihnindu-se în necropola aleasă de vârful săgeţii, şi pe Maica Benedicta, la picioarele duhovnicului său, fostul egumen Iachint Unciuleac, astfel încât lumina şi rugăciunea pentru unul îi cuprinde pe toţi, ca soarele munţii la început de ziuă”, moment relatat atât de frumos, sub o privire caleidoscopică, succintă dar atât de cuprinzătoare prin bogăția informațiilor prezentate despre întâlnirea elitei intelectuale și dezbaterile comemorative care au avut loc, un articol minunat de Doina Cernica pe care vi-l recomand cu căldură să-l citiți: Colocviul de la Putna 2016 – o privire caleidoscopică
Acest moment al întemeierii Sfintei Mănăstiri Putna de la care au trecut 550 de ani este marcat și din punct de vedere filatelic de către Romfilatelia printr-o emisie specială ce imortalizează un moment istoric important al neamului românesc.
În felul acesta Romfilatelia oferă ca dar de preţ colecţionarilor şi nu numai o emisiune de mărci poştale specială, care poate fi considerată metaforic un „bilet” la spectacolul istoriei şi al celor care au făurit-o pentru noi, urmaşii…”

Surse:
putna.ro
crestinortodox.ro
crainou.ro
romfilatelia.ro

8 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina

Alexandru_Voevidca
Aminteam într-un articol scris în 2014 ”Un alt ales cântăreț liric al Bucovinei” despre George Voevidca (care a participat alături de Mathias Friedwagner și Gavril Rotică la alcătuirea unei antologii de lirică populară – 1940), fiu al altei personalităţi cunoscute în epocă, dascălul şi folcloristul Alexandru Voevidca care a contribuit la rândul lui la acel ”climat de o specială efervescenţă, de o spiritualitate densă şi prolifică, la care au contribuit personalităţi puternice şi active, publicaţii impresionant de numeroase, o viaţă artistică şi culturală de-o concentraţie uimitoare şi un număr mare de creatori a căror înflorire a fost stimulată de miracolul mult aşteptat al Marii Uniri” despre care ne vorbește scriitoarea și poeta Lucia Olaru Nenati în cartea sa „George Voevidca: viaţa şi opera“ în care descrie participarea acestuia alături de alți scriitori la fenomenul cultural din spațiul bucovinean la acea epocă.
Mathias Friedwagner, profesor de limbi romanice la Universitatea din Cernăuţi care a scris „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina“ a simțit lipsa melodiei în ceea ce a dorit să transpună, și a dorit o înfăptuire completă a unei antologii sub titlul „Bukowiner Liederbuch“ (înaintea sa fiind Simeon Florea Marian (1847-1907) care a cules poezii populare, Gheorghe I. Sbiera (1836-1916), elev şi urmaş al lui Aron Pumnul care s-a ocupat de această problemă și a tipărit culegeri de poezii populare și colinde românești, Gustav Weigand cel dintâi cercetător care culege cu fonograful, cu a sa „Dialekte der Bukowina und Bessarabiens“, 1904), cu un interes justificat prin profesia sa pentru muzica populară din zona Moldovei a făcut apel la studenţii societăţii „Junimea” ca să contribuie la această antologie de cântece populare bucovinene.
Dar cel care s-a dovedit capabil de a culege muzica populară dorită a face parte din cartea care dorea să o scrie a fost Alexandru Voevidca care avea temeinice cunoştinţe muzicale pe care și le-a însușit sub conducerea lui Adalbert Hrimaly, director al „Societăţii filarmonice” din Cernăuţi, și după cum observa și Ion Drăgușanul în capitolul ”Cântecul este cel ce urmează pe Român în toată viața lui” din cartea ”Povestea așezărilor bucovinene”, avea ”o putere reală de a judeca valorile”.

Alexandru Voevidca (n. 27 mai 1862, satul Vaslăuți, Bucovina, – d. 6 iunie 1931, Cernăuți) a fost un folclorist și muzicolog român, dirijor de cor și orchestră din zona Bucovinei.
A fost învăţător în Suceava, Sinăuţii de Jos, Siret, Boian, Coţmani şi Cernăuţi, translator la Prefectura Cernăuţi (1919-1921), dirijor de cor şi orchestră, inspector de muzică în Cernăuţi (1923-1927). A cules folclor din Bucovina, Basarabia, nordul Moldovei, fiind „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina” (după cum îl consideră Liviu Rusu). A colaborat cu articole la revistele Izvorașul, Voința Școalei. Este autor de lucrări didactice: „Manual metodic pentru predarea cântului în școalele primare. Partea I”; „Predarea cântecului după auz” (1923).
A compus muzică de teatru: „Doi morți vii” (vodevil pe un libret de Vasile Alecsandri, după „L’Homme blase” de Duvert și Lausanne (1928); muzică corală: „Poptpuriu național”, cor mixt și pian, versuri populare (1922). A publicat mai multe culegeri de folclor: „17 Colinde, cântece de stea și urări de Anul Nou” (1924); „Cântece populare românești” (10 volume), manuscrise, publicate parțial în Matthias Friedwagner: „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina. Liebeslieder mit 380 von Alex. Voevidca auggezeichneten Melodien, Würzburg” (1940) etc. – Sursa
Fără a folosi fonograful și cum a cules aceste cântece populare am găsit într-un articol al d-nei Lucia Olaru Nenati care afirmă că ”Voevidca a cules cântecele cu tot cu note, fiindcă el avea şi auz muzical şi şcoală serioasă la Cernăuţi. Şi aşa am avut temeiul să zic că acesta e cântecul pe care-l cânta poetul, de vreme ce transcierea muzicală a lui Voevidca se armoniza cu textul găsit la Eminescu.” și o altă descriere:
”Deci, lui Alexandru Voevidca i se adresează, la 2 Iulie 1907, profesorul Friedwagner, cerându-i colaborarea. S-a păstrat corespondenţa dintre Voevidca şi Friedwagner. Ea a fost tipărită parte în revista profesorului Leca Morariu, „Făt Frumos”. Alexandru Voevidca nu a cules cu fonograful; avea, însă, o mare îndemânare în învăţarea şi notarea cântecelor populare. Activitatea sa de culegere se cuprinde între anii 1907-1924, în care timp a notat nu mult mai puţin de 3.000 de cântece, împărţite in 10 volume, foarte frumos scrise. Cele mai multe au fost adunate, între 1907 şi 1914, datând din acelaşi timp în care Tiberiu Brediceanu a făcut culegerile sale din Maramureş şi din Banat, Bela Bartok a cules în Bihor (1909-1910) şi Maramureş (1913), iar în vechiul regat a-are „Hora din Carta””, de Pompiliu Pârvescu (1908)”.
Mai multe detalii bogate și relevante, despre o cercetare sistematică a folclorului muzical din Bucovina în continuarea citatului de mai sus în: ”Povestea așezărilor bucovinene” pag.406 – 442.
Ar mai fi important de adăugat că a început fonotecarea cântecelor naţionale bucovinene în studioul de înregistrări al Centrului Cultural Bucovina (CCB) la îndemnul scriitorului Ion Drăguşanul avându-se în vedere ”moşteniri ale vremurilor uitate, păstrate în manuscrisele lui Alexandru Voievidca” așa după cum ne relatează în articolul său d-l Tiberiu Cosovan

Scriitorul Ion Drăguşanul
„Zicalasii” Bucovinei – Walachische Tänze und Lieder

8 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

28 noiembrie 1918 – Momentul unirii Bucovinei cu România. Memorialistică din patrimoniul arhivistic sucevean

Sala Sinodală-Unire 11.1918
Sala Sinodală din Reședința Mitropolitană Ortodoxă din Cernăuți
unde au avut loc lucrările Congresului – Sursa foto

28 NOIEMBRIE 1918- MOMENTUL UNIRII
BUCOVINEI CU ROMÂNIA

MEMORIALISTICĂ DIN PATRIMONIUL ARHIVISTIC SUCEVEAN

dr. DOINA-IOZEFINA IAVNI
Împuternicit Şef serviciu SJAN Suceava

Anul 1918, după numeroase evoluţii tumultoase a adus desăvârşirea unităţii naţionale, prin Unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Vechiul Regat.
Generaţia Marii Uniri are o semnificaţie istorică şi spirituală la fel de importantă ca şi cea a revoluţiei de la 1848, sau a Unirii Principatelor de la 1859. Aceasta a fost catalizată de un ideal care a grupat personalităţi de diferite vârste şi aparţinând unor categorii sociale diferite reprezentând întregul popor. Au devenit astfel făuritori de istorie prin actele lor cu poziţii distincte în constelaţia Marii Uniri. I.I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Pantelimon Halipa, Ion Inculeţ, Iancu Flondor, Ion Nistor.
Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918, trebuie analizată într-un context mai larg ca rod al activităţii foştilor deputaţi în parlamentul din Viena, în Dieta provinciei, primarii aleşi legal, foştii refugiaţi bucovineni în Vechiul Regat, voluntarii Bucovineni în Armata Română, foşti prizonieri în Rusia şi alte ţări1. Toţi şi-au câştigat merite, dar fireşte, inegale.
O primă grupare, al cărei lider a ajuns să fie Iancu Flondor, ieşit în acest scop din izolarea autoimpusă de la Storojineţ, a raliat personalităţile rămase în provincie având ca vârf de lance, în ultima perioadă gazeta „Glasul Bucovinei”. Această grupare lucrat în strânsă legătură cu deputaţii aflaţi în Viena, care au încercat pe cale parlamentară să netezească drumul spre Unire. O altă importantă fracţiune a fost cea a refugiaţilor în România, o generaţie mai tânără, care şi-a vărsat sângele pe fronturile germane şi austriece şi care a întreţinut permanent o atmosferă favorabilă Unirii în cercurile politice româneşti şi în mas-media. Aceştia au fost reprezentanţi la vârf de Ion Nistor, cel care a pus la dispoziţie, de câte ori a fost nevoie şi documentaţia istorică în sprijinul cauzei.
În aceeaşi direcţie a înfăptuirii Unirii au acţionat şi prizonierii de război aflaţi în Rusia şi Italia, care au constituit legiuni de voluntari pentru a lupta cu arma în mână împotriva imperiului austro-ungar.
În sfârşit nu sunt de neglijat nici acţiunile individuale, aproape anonime, ale diferiţilor cetăţeni, fiecare având „părticica sa de merit, fie cât de mică, când s-au scris paginile cele mai luminoase din istoria neamului nostru”, după cum se exprima părintele Gheorghe Şandru, în anul 19382.
De la cei care prin fapta lor s-au înscris în actul istoric al Marii Uniri cu merite mai mici, sau mai mari arhivele sucevene păstrează în Colecţia de manuscrise 7 mărturii.
Respectând o oarecare ordine cronologică a evenimentelor narate, un prim manuscris aparţine colonelului Dimitrie Hacman, reprezentând Jurnalul de război al activităţii Regimentului 69 infanterie Hidemburg în limba germană, sub forma unui caiet dictando şi însumând 57 de file3. Născut în 1867 la Vicovu de Jos, a urmat şcoala de cadeţi din Hidemburg, după care îşi desfăşoară serviciul militar în diferite unităţi austriece, ajungând în anul 1912 la gradul de maior. Participă la campaniile din primul război mondial, fiind grav rănit în 8 decembrie 1915, la Augustinov şi luat prizonier de ruşi. În 1916 revine în Austria, unde după o scurtă perioada de pensionare este reactivat cu gradul de colonel şi a fost cooptat în comitetul de conducere al Bibliotecii Arhivelor de Război din Viena. A colaborat la Bibliografia de război (Bibliografie des Veltrkrieges) şi a fost decorat cu Crucea militară în anul 1914 şi Medalia de Aur pentru Ofiţeri în anul 19214.
O mărturie inedită şi deosebit de interesantă aparţine suceveanului Vasile Gherman, născut în anul 1897, consemnată la data de 6 octombrie 1975, relativă la intrarea trupelor ruse în Bucovina în anul 1916.
„În anul 1916, în ziua când a intrat prima ştafetă, un cazac călare, ce patrula pe străzile oraşului Suceava, un oarecare cetăţean ieşind din restaurantul Vermar, a tras în soldatul rus şi l-a împuşcat. A reuşit să dispară”. Intrând apoi armata rusă, deşi „a fost întâmpinată cu pâine şi sare”, s-au început cercetările. Atât ucenicul Vasile Gherman, cât şi maistrul Hornar al oraşului Emil Konig au fost reţinuţi de patrulele care făceau cercetări, fiind consideraţi autorii faptei. „Ne-a legat de un stâlp de la gardul primăriei şi ne-a bătut cu năhăiaua de ne-a învineţit. Am stat aşa legaţi cam de la ora 10 dimineaţa până la 5 dupăamiază.”, consemnează Vasile Gherman5.
Între timp, comandantul armatei care intrase în oraş, un maior a ordonat să i se dea foc oraşului. Preotul Mihail Sârbu, primar al oraşului şi Epaminonda Voronca, „s-au dus la comandantul armatei ruseşti, cunoscând limba ucraineană şi rusă s-a putut înţelege cu comandantul căruia i-au explicat însemnătatea istorică a oraşului şi că orăşenii… nu sunt vinovaţi de ceea ce s-a petrecut. Comandantul a înţeles şi a dat ordin să se stingă focul. Am plătit şi un preţ de răscumpărare în vite şi alimente din partea orăşenilor”. La intervenţia aceloraşi oficialităţi române, care „au declarat că noi suntem oameni paşnici şi nu puteam să facem asemenea prostie… Am fost legitimaţi după cărţile de hornari şi ni s-a dat drumul”6.
„Astfel că sucevenii, – se încheia mărturia- vor păstra o veşnică recunoştinţă preotului Mihai Sârbu şi fostului primar Emilian Voronca”7.
Un alt manuscris, aparţine Maiorului Nicolae Livescu, unde sub titlul Amintiri din primul război mondial aşternute pe hârtie în anul 1977, narează participarea sa la primul Război Mondial, ca voluntar în armata română, din care vom reproduce câteva fragmente. „La sfârşitul lui august am plecat din Viena cu un document fals, permis de a trece graniţa…..M-am prezentat la Iaşi la Şcoala de Militărie (Copou). Comandant era maiorul Ernest Broşteanu, ulterior eroul de la Topraisar… consemna acesta”8. În loc să învăţăm instrucţia de luptă a războului modern, noi făceam paşi de defilare, culcări interminabile, întoarceri din mers….mersul la atac cot la cot şi alte prostii. Multe vieţi ne-a costat indolenţa acestor ataşaţi militari lipsiţi de conştiinţă […]. Norocul nostru a fost că a venit în ţară misiunea franceză de sub conducerea generalului Berthelot […]Instruiţi de ofiţerii francezi am plecat bine pregătiţi pe front, unde armata rusă, deja obosită şi mereu aţâţată de diferiţi agenţi era în descompunere…”. 9.A participat la luptele de la Mărăşeşti, în anul 1917.10 Ultima parte a manuscrisului se referă la activitatea voluntarilor bucovineni şi ardeleni, proveniţi din lagărele din Rusia11.
O altă mărturie aparţine doctorului Octavian Lupu (1898-1988). Acesta, în 1918 a fost înrolat în Armata Austro-Ungară şi a luat parte la constituirea Consiliului soldaţilor şi ofiţerilor români din Viena, Bucovina, Transilvania şi Banat. După absolvirea Facultăţii de Medicină din Viena, şi a obţinut doctoratul în anul 1923. A fost medic şef la Cernăuţi, în perioada 1928-1940, iar între1941-1944 a fost Consilier sanitar al provinciei Bucovina. În această calitate înfiinţează un Spital cu 80 de paturi din Vatra Dornei, Spitalul de tuberculoşi din Cernăuţi, secţiile de urologie şi ortopedie şi boli venerice din Cernăuţi, cât şi o şcoală de surori de ocrotire. După 1944 a fost inspector general în Ministerul Sănătăţii şi a activat la spitalele Caraiman şi Vasile Roaită din Bucureşti, de unde se pensionează în anul 1961. A deţinut funcţia de vicepreşedinte şi secretar al Societăţii România Jună din Viena şi de membru al Societăţii pentru Cultura Română din Bucovina. A efectuat cercetări şi a publicat studii şi lucrări de specialitate: Sănătatea publică a Cernăuţilor, în anii 1929-1939, (1939); Aspecte medicale şi sociale ale tricomonazei genitale (1957); Tricomonaza genitală(1957) 12.
„În amintirea zilei de 27 octombrie 1918 – urmată de 11 noiembrie 1918, cât şi a celor care s-au luptat şi jertfit pentru împlinirea lor” cum consemnează autorul pe o carte de vizită care însoţeşte manuscrisul, sub titlul Era în octombrie şi subtitlul In al 61-lea an al constituirii statului naţional unitar român. 27 0ctombrie 1979, lucrarea, în cuprinsul a 66 de pagini dactilografiate, cuprinde următoarele capitole :
1. Iancu Flondor şi Epoca sa. O schiţă de portret a unui om şi al patriei sale.
2. Societatea pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina. Oameni şi fapte pentru izbânda unei credinţe.
3. „România Jună” simbol al Unităţii Culturale, naţionale şi politice a poporului român, în centrul Imperiului habsburgic.
4. Consiliul Soldaţilor Români din Viena în timpul Revoluţiei din Viena în anul 1918.13.
Cu privire la activitatea Societăţii „România Jună”, a cărei membru a fost în perioada premergătoare Marii Uniri, consemna că aceasta a câştigat „în perspectivă istorică dreptul la cinstire şi înălţare în rândul celor care au binemeritat o recunoştinţă din partea poporului român ca luptători, eroi şi martiri. A fost o tribună şi armă de luptă, cu gând de apărare a fiinţei poporului român, pregătind şi eu – în poziţie de frunte marea eliberare, al cărei termen nu-l putea cunoaşte nimeni şi care era scopul final al străduinţelor ei – a trăit speranţa victoriei binelui şi dreptăţii în frumuseţe şi demnitate şi pentru poporul român, pentru ca în cele din urmă şi acesta să participe nu ca o cenuşăreasă, la ospăţul frăţesc al popoarelor independente”14.
Consiliul Soldaţilor Români din Viena s-a constituit la 25 octombrie 1918, condus de Iuliu Maniu, Octavian Lupu fiind cel mai tânăr membru, primind însărcinări cu privire la întâmpinarea soldaţilor care se retrăgeau de pe front, prin gara de sud şi de vest din Viena15. Consiliul soldaţilor lucra ca secţie a Consiliului Naţional, direct subordonat acestuia, a cărei Secţie pentru Transilvania şi Ungaria era condusă de Iuliu Maniu şi cea pentru Bucovina de către Samuil Isopescu Grecu, fiind ajutat de deputatul bucovinean Simionovici. „Realizările Consiliului Naţional Român din Viena, -ca secţie a Comitetului Naţional Român din Bucovina, Transilvania şi Ungaria, au fost importante în timpul ultimelor două luni ale anului 1918 şi a primei luni a anului 1919: 35 000 de soldaţi români care consimţind în mod liber la disciplină şi ordine, având acelaşi ţel au fost trimişi în Transilvania prin organizaţia centrală din Viena. Atitudinea autorităţilor a fost corectă şi prietenoasă. Programul de activitate a fost îndeplinit în întregime, aşa precum s-a stabilit în şedinţa de constituire din 31 octombrie 1918 de către întemeietorii lui şi de către vorbitorii principali, până la sfârşitul lui martie 1919”16.
O altă mărturie aparţine lui Traian Roşu, sub titlul Unirea – 1918 Manuscris prescurtat, care cuprinde 31 de file. Acest a fost ofiţer în armata austro-ungară, rănit pe frontul italian în 1916. Din ianuarie 1918, era delegat al Ministerului de război din Viena, într-o comisie judeţeană pentru stabilirea prestaţiunilor de război, la Câmpulung Moldovenesc.
După hotărârea Constituantei Bucovinei, din 27 octombrie 1918, la 5 noiembrie 1918, este cel care din însărcinarea primarului Câmpulungului, Mihai Iacoban, a plecat cu o delegaţie la Fălticeni pentru a înmâna Generalului Neculcea, comandantul Regimentului 16 Infanterie, o moţiune de unire a Bucovinei cu România, solicitând totodată ajutor militar armatei române, pentru restabilirea ordinii în Câmpulung .Armata română a intrat în Câmpulung la 7 noiembrie, comandată de generalul Neculcea.
Acest episod a fost reprodus şi în volumul coordonat de Ion Nistor în 1938, Amintiri Răzleţe din timpul Uniriii, sub titlul: „Amintiri în legătură cu Unirea Bucovinei şi Intrarea Armatei Romăne”17. Cu privire la acest moment, important în cronologia evenimentelor Unirii Bucovinei cu România, locotenentul Traian Roşu reflecta în anul 1968, sub titlul Privind lucrurile prin prisma trecutului. Astfel autorul nota: „Acţiunea mea nu trebuie privită de nimeni cu ochii lui de azi […] ci să se transpună în imaginea timpului de atunci […]. În hotărârea luată de Constituantă la 28 octombrie1918, nu s-a pomenit, cu nici un singur cuvânt de România sau de Moldova […]. Şi atunci, în acele momente de extremă încordare eu m-am pus în fruntea mişcării menite ca să înfrunte haosul, anarhia şi nesiguranţa. I-am dat alt curs, i-am arătat alte ţeluri, şi alte căi de izbândă. I-am lămurit pe oameni că numai unirea imediată şi necondiţionată cu România este drumul cel adevărat care trebuie urmat […] şi pentru punerea în practică a expunerii mele, am propus şi am obţinut adeziunea pentru o hotărâre care cuprindea următoarele două obiective-moţiunede unire a Bucovinei cu România fără condiţiuni şi comunicarea imediată a acestei hotărâri, cu reprezentanţii puterii de stat român.;Chemarea imediată a armatei române pentru punerea în aplicare a moţiunii de unire.
Ce au însemnat unele astfel de riscuri atunci când politicienii de meserie se gândeau la o reprezentare prin ei a Bucovinei la o conferinţă de pace! De România în actul lor nici pomeneală. Iar eu acolo am plecat în România. Eu am luat riscuri foarte mari asupra mea […] şi la vârsta mea de 26 de ani. Va trebui să recunoască curajul acestei acţiuni de mare importanţă istorică.
Imaginaţi-vă aceste tablouri. Apoi făceţi-le aprecierea şi evaluarea lor din punct de vedere individual, politic,naţional18.Concluzia autorului era următoarea: „Istoria are să decidă rolul fiecăruia”19.
În contextul anarhiei care se instalase în Bucovina în condiţiile iminentei dezmembrări a monarhiei austro-ungare, prin cereri repetate, Consiliul Naţional Român dar şi locuitorii din Bucovina, prin diverse petiţii, solicitau în mod imperativ, protecţia guvernului român. După consultarea puterilor Antantei şi a unor notificări făcute reprezentantului, Austriei trupele române au trecut graniţa în Bucovina. Misiunea a revenit Diviziei a 8-a, care a fost structurată în 3 unităţi principale. În dimineaţa zilei de 6 noiembrie, un detaşament de 48 de grăniceri, în frunte cu maiorul Anton Ionescu, intra în vechea capitală a Moldovei, cântând „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Acţiunea maiorului a fost cunoscută mult timp, doar unui cerc restrâns, având loc la o oră când pe străzile oraşului se aflau foarte puţini oameni. Doar câţiva elevi, aşa cum aprecia Erast Tarangul în memoriile sale, s-au oprit în drum spre şcoală pentru a striga: Trăiască armata română”. În zilele următoare, la Burdujeni s-a stabilit comandamentul Diviziei 8 infanterie, în frunte cu generalul Iacob Zadik, care avea sub comanda sa 3.000 de militari aparţinând Regimentelor 16, 29 Infanterie şi 8 Vânători. Cinci decenii mai târziu, Anton Ionescu aşternea pe hârtie aceste amintiri legate.
În cinstea sa, o stradă din Suceava a primit numele de „Maior Anton Ionescu”, iar din 1922 de „6 Noiembrie”, originile acestei denumiri fiind puţin cunoscute, mai ales de către tânăra generaţie20. Reproducem, pentru exemplificare, un fragment din aceste memorii: „Spre ziuă, dar când era încă întuneric, plutonul, încolonat cu o patrulă care-l preceda trecea frontiera şi se îndrepta, urcând, pe drumul Iţcanilor, spre Suceava. Peste sentimentul răspunderii, mă copleşea şi un sentiment de măreţie că mi-a fost dat mie şi grănicerilor de sub comanda mea ca să intrăm primii în Cetatea lui Ştefan cel Mare, dar şi un sentiment al datoriei că ne-a fost dat nouă să marcăm repararea actului de nedreptate făcut de turci în 1777, când Bucovina a fost cedată Austriei. Plutonul înainta, intram în oraşul Suceava….Nu ştiu ce m-a predominat, căci am dat ordin să se cânte „pe-al nostru steag e scris unire” imn simbolic corespunzând faptei noastre, dar şi profetic, căci în ultima strofă se preciza: „Scumpa noastră Românie, etern va înflori”21. S-a apreciat că acest moment reprezintă Zorile Unirii la Suceava şi începutul evenimentelor care vor culmina cu istorica hotărâre din 28 noiembrie 1918.
O altă mărturie reprezintă o scrisoare adresată de celebrul om politic ţărănist Ilie Lazăr (1895-1976), din Cluj, la 4 septembrie 1964, lui Şerban Flondor la Bucureşti, în preajma centenarului naşterii tatălui său Iancu Flondor, care a avut un rol fundamental în actul unirii Bucovinei cu România. Sub titlul Câteva fapte din trecut, Ilie Lazăr rememorează către Şerban Flondor acele memorabile evenimente când Iancu şi Nicu Flondor „au stat în fruntea acţiunii măreţe, când Bucovina noastră, răpită ruşinos cu 144 de ani înainte s-a unit cu patria mamă”22. Manuscrisul conţine 5 file.
Episodul a fost aşternut pe hârtie de către Ilie Lazăr în anul 1945 şi a văzut lumina tiparului în volumul Amintiri, publicat în anul 200023.
În toamna anului 1918 acesta era sublocotenent în armata austro-ungară, la Troscineţ Podolschi, la nord de Tiraspol, când împreună cu regimentul său format din 180 de soldaţi lugojeni, în contextul iminentei dezmembrări a monarhiei austro-ungare se hotărăsc să treacă în România. La 9 noiembrie, păşind pe pământul lui Ştefan Vodă ajunşi în piaţa centrală a Cernăuţilor găsesc oraşul „ocupat de vreo 700 de galiţieni care jefuiesc cazărmile şi periferia oraşului”. Prezenţa soldaţilor ardeleni a avut urmări favorabile în restabilirea ordinii. Astfel „în acea noapte de frică că a intrat armata română, stau stins luminile în tot oraşul, alergau desperaţi căruţe şi călăreţi, toţi grăbiţi, mai furau câte ceva şi duceau totul spre Sniatin, încât a doua zi ( la 10 noiembrie), unitatea mea era singura forţă armată în tot oraşul”.
Despre participarea sa la episodul preluării principalelor instituţii de către Consiliul Naţional Român Ilie Lazăr consemna: „După ieşirea galiţienilor din oraş, ne-am dus în grup la bătrânul Mitropolit Vladimir Repta, care ne-a primit părinteşte” şi unde am hotărât să preluăm imperiul”. Într-o maşină ne-am urcat vreo cinci tineri, şi cu noi fostul senator şi primar de mai târziu al Cernăuţilor Nicu Flondor. Eu cu un steag tricolor în mână, tot timpul eram călare pe motorul maşinii. În această compoziţie ne-am dus la comandantul jandarmeriei Bucovinene din timpul războiului, generalul Fischer, căruia domnul Nicu Flondor i s-a adresat în limba germană, somându-l ca imediat să predee jandarmeria locotenentului român Dan. De aici am plecat la poliţie, unde am instalat pe un domn Tarangul, iar pe urmă ne-am dus la tribunal, unde am instalat pe un domn Iohahon. Mai apoi m-am urcat pe acoperişul primăriei şi am înfipt primul steag tricolor după 144 de ani. Ca primar am instalat pe un domn profesor preot Şandru”24.
Cu deosebită emoţie este relatat şi momentul intrării, la 11 noiembrie1918, sub comanda generalului Zadik a Armatei române în Cernăuţi. Atmosfera evenimentului cât şi spiritul organizatoric propriu, sunt de asemenea consemnate: „din toţi banii Kerenschi pe care îi aveam am cumpărat toate florile din piaţa oraşului, oferindu-le femeilor române din Cernăuţi, cu rugămintea să bată cu flori armata română. Corul Mitropoliei cânta în permanenţă cântece patriotice. Iancu Flondor, preşedintele Consiliului Naţional Român a dat dispoziţii ca intelectualitatea oraşului în haine de sărbătoare, să-l primească în casa naţională pe generalul comandant al Armatei Române […]. Când am coborât din maşină, generalul era bătut cu flori de către doamnele române, iar eu l-am ridicat pe umeri şi în bătaia florilor l-am urcat sus la etaj, unde a fost primit de toţi intelectualii în frunte cu Iancu Flondor, care îmbrăţişându-l a început cam aşa: Daţi-mi voie domnule general să ne îmbrăţăşăm ca doi fraţi care nu s-au văzut de 144 de ani”25.
Acţiunea naţională în Bucovina şi-a continuat cursul binecunoscut, culminând cu Adunarea constituantă care la 28 noiembrie1918, care a votat ”Unirea necondiţionată şi pe vecie, a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru”, cu Regatul României.26.
După acest prim remarcabil episod al biografiei sale, Ilie Lazăr va părăsi Cernăuţiul, activitatea sa politică continuând cu participarea la adunarea de la 1 decembrie la Alba Iulia, ca delegat al Maramureşului, şi ulterior ca însoţitor al delegaţiei ardelene care a prezentat actul Unirii la Bucureşti27.
Acum la a 97-a aniversare a Unirii Bucovinei cu România, reflectând pe marginea acestor mărturii, aducem din nou omagiul de recunoştinţă şi admiraţie generaţiilor care s-au jertfit, s-au luptat şi s-au rugat pentru făurirea României Mari, din vremurile voievodale, până în cele contemporane.

===============
1 Vladimir Trebici, Generaţia Marii Uniri 1918: Bucovina, în „Suceava, Anuarul Muzeului Naţional Bucovinei”, p. 255-260.
2 Ion I.Nistor, Amintiri Bucovinene din vremea Unirii ,Ediţie îngrijită şi prefaţată de Doina şi Liviu Papuc. Iaşi, 2000, p.7.
3 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Suceava, Colecţia de manuscrise, d.44/1914, 57 f.
4 Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, Suceava 2004, p.469
5 Ibidem. d.24/1975, f. 1-3.
6 Ibidem. d. 24/1975. f.3
7 Ibidem..
8 Ibidem. d.77/1977. p.4.
9 Ibidem, p.4.
10 Ibidem, p.17-20.
11 Ibidem. p.21-30.
12 Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei,Vol.I, , Suceava, 2004, p. 646.
13 SJAN Suceva, Colecţia de manuscrise,34/1979, 34 f.
14 Ibidem, f.54.
15 Ibidem. p.62.
16 Ibidem. p 66.
17 Ion Nistor, Amintiri Răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi, 1938, p.353-373.
18 Ibidem 39/1968, f. 1-6.
19 Îbidem. f.31
20 Mihai Căruntu, Op. Cit. p.10.
21 SJAN Suceava., Colecţia de Manuscrise, d.30/1968, f.5.
22 SJAN Suceava, Colecţia Manuscrise, d. 32/1964.f.1
23 Ilie Lazăr, Amintiri. Bucureşti, Editura Fundaţiei Academia Civică, 2000., pp. 51-60.
24 SJAN Suceava, Colecţia Manuscrise, d. 32/1964.f.2
25 SJAN Suceava, Colecţia Manuscrise, d. 32/1964.
26 Ion Nistor, Istoria Bucovinei,Bucureşti, 1991, p. 397.
27 Ibidem, d.32/1964, f.1-3 SJAN Suceava, Colecţia Manuscrise, d. 32/1964.,.f.5

Sursa: stiri.dinuzara.com

Au fost și alte personalități de seamă care au militat pentru reunirea Bucovinei cu România, cu o contribuție importantă, precum Mitropolitul Vladimir Repta,

Mitropolitul de Repta

unul dintre artizanii reunirii Bucovinei cu țara, care a devenit senator și, ca decan de vârstă, primul președinte al Senatului României Mari și membru de onoare al Academiei Române.
Surse: romanialibera.ro
cersipamantromanesc.wordpress.com

6 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii pentru Bucovina

V-aduceți aminte, din inimă venită o poezie
pe care Eminescu ne-a lăsat-o ca o armonie,
născută din doru-i tainic și nouri de suspine
cu munții în lumină și văi cu flori, asemine
când gându-i se îndreaptă la Bucovina cu duioșie ?

La fel de dulce e Bucovina, veselă grădină
pentru Alecsandri, alt suflet de lumină,
sau Păunescu cu un discurs poetic atât de original
pentru a comunica direct și vertical
ne-a dat Un cântec, tot pentru o dulce Bucovină:

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante.

Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surîse;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;

Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

(Mihai Eminescu)

Bucovina

Dulce Bucovină

Veselă gradină,
Cu pomi roditori
Cuib de păsărele
Albe , sprintinele,
Care-n ochii lor
Au foc rapitor.

Tu, ce ești o floare
Căzută din soare,
Cu trei alte flori,
A tale surori!
Ele către tine
Privesc cu suspine
Și tu le zâmbești
Cu zâmbiri cerești.

Dulce Bucovină!
Vântul ce înclină
Cu aripa lui
Iarba câmpului,
Naște prin șoptire
Scumpă amintire
De-un trecut ,
Mare , glorios.

Fii în veci voioasă
Precând ești frumoasă!
Fie traiul tău
După gândul meu!
Ah !cine te vede
Chiar în rai te crede
Cine-i trecător
Te plânge cu dor!

(Vasile Alecsandri în Foaia Sotietatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina, 1 martie 1865)

Cântec pentru Bucovina

Nu-i nicăierea pe pământ,
Nici omenie mai frumoasă,
Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt,
Ca-n Bucovina mea de-acasă.

Aici şi cerul pare-un sat,
Precum în orice sat e cerul,
Aici e, parcă, mai curat
Şi mai puternic adevărul.

Şi de la Dorna-n Câmpulung
Şi de la Putna la Suceava
Atâtea ceruri ne ajung
Că parcă ne-mbrăcăm cu slava.

Acest străvechi pământ de fraţi
Cu lacrimi l-a plătit lumina
Oricâte ţări ai să străbaţi
Nu-i nicăieri ca-n Bucovina.

Aicea fiecare an
Cu brazi ne-mpodobeşte pragul,
Pe când Vitoria Lipan
Reintră-n basme cu Baltagul.

(Adrian Păunescu, 25 Februarie 1989)

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Prima sărbătorire oficială a Zilei Bucovinei: Cei mai buni artiști folclorici ai Bucovinei istorice, în spectacol, în centrul Sucevei

Ansamblurile reprezentative ale Sucevei și Cernăuțiului vor susține sâmbătă, 28 noiembrie a.c., pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava, un amplu spectacol folcloric intitulat ”Dulce și frumoasă Bucovină”.
Evenimentul face parte din manifestările organizate cu ocazia primei sărbătoriri oficiale a Zilei Bucovinei.
Astfel, începând cu ora 10.00, Centrul pentru Păstrarea Tradițiilor Bucovinene va găzdui parada portului popular din Regiunea Cernăuți, intitulată ”Straiele din Bucovina”, urmată de o consfătuire cu tema ”Calendarul cultural comun”.
afiș-28-noiembrie
De la ora 14.30, pe esplanada Casei de Cultură din municipiul reședință de județ se va desfășura un amplu spectacolul folcloric, ce va fi prezentat de epigramistul câmpulungean Constantin Tiron.

Vor încânta publicul spectator Fanfara ”Bucovina” a municipiului Suceava, Grupul vocal ”Altița” din Bilca, Grupul folcloric ”Dor de la Humor din Gura Humorului, Formația de dansuri ucrainene ”Kozaciok” din Bălcăuți, Grupul folcloric ”Obcina Stânișoarei” din Mălini, Ansamblul polonez ”Soloceanca” din Solonețul Nou, Grupul folcloric ”Arcanul bătrânesc” din Frătăuții Noi, Ansamblul folcloric ”Arcanul” – Fundu Moldovei, Ansamblul folcloric ”Trandafirul” din Calafindești, Ansamblul Academic Bucovinean de Cântece și Dansuri ”Andrii Kusnirenko” din Cernăuți, Orchestra ”Mugurelul” a Centrului Bucovinean de Artă Cernăuți, Ansamblul folcloric ”Trâmbița” al Universității de Medicină Cernăuți, Ansamblul folcloric ”Cernivțeanca” și Corul ”Codrii Cosminului” din Cernăuți.

De la ora 18.00, Ansamblul artistic ”Ciprian Porumbescu” Suceava va susține un program artistic care se va încheia cu un recital al îndrăgitei interprete de muzică populară Margareta Clipa.

Manifestările care marchează Ziua Bucovinei sunt organizate de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural ”Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Casa de Cultură Suceava și Primăria municipiului Suceava.

Din acest an, Ziua Bucovinei este oficial sărbătorită în 28 noiembrie când, în anul 1918 Congresul Bucovinei a decis unirea Bucovinei cu Regatul României.

Sursa: newsbucovina.ro

Tot de Ziua Bucovinei:

Consiliul Județean, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează sâmbătă, 28 noiembrie, de „Ziua Bucovinei”, un amplu eveniment ce cuprinde lansări de carte, dar și un concert festiv.

ZIUA-BUCOVINEI

Potrivit directorului bibliotecii publice sucevene, Gabriel Cărăbuș, preotul doctor Nicolae Cojocaru va lansa mai multe volume, iar la finalul manifestării corala „Academica” din Câmpulung Moldovenesc și Angelica Flutur vor susține un recital.

Evenimentul va avea loc în sala „Elena Greculesi”, începând cu ora 12.00, și va fi prezentat de prof. univ. dr. Aurel Buzincu, prof. univ. dr. Vasile Demciuc și dr. Alexandru Ovidiu Vintilă.(Mihaela Tcaciuc)

Sursa: newsbucovina.ro

Muzeul Bucovinei şi Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 26 – 27 noiembrie a.c., la Muzeul de Ştiintele Naturii din municipiul Suceava,  cea de-a XVII-a ediție a Simpozionului Internaţional ”Bucovina- File de Istorie”.

ZIUA-BUCOVINEI

Potrivit organizatorilor, la eveniment vor  participa peste 100 de specialişti din România şi Ucraina.

Simpozionul va cuprinde trei secţiuni: ”Arheologie”, ”Istorie modernă şi contemporană”, ”Conservare şi restaurare”. (Irina Lițu)

Sursa: newsbucovina.ro

Comentarii închise la Prima sărbătorire oficială a Zilei Bucovinei: Cei mai buni artiști folclorici ai Bucovinei istorice, în spectacol, în centrul Sucevei

Din categoria Motive pentru condei

96 de ani de la unirea Bucovinei cu România

Regiunea istorică Bucovina, locuită în antichitate de geto-daci, cuprinde un teritoriu acoperind astăzi zona adiacentă oraşelor Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Siret, Vicovu de Sus care fac parte din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina. Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte partea de nord a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic în 1774, devenită Ducatul Bucovinei în 1849 (germ. Buchenland, „ţara de fagi”), dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918.
Fapte similare cu evenimentele care s-au petrecut în Basarabia în martie 1918, se petrec și în Bucovina, unde la 27 octombrie se creează un Consiliu Naţional Român, sub conducerea fruntaşilor unionişti bucovineni Dionisie Bejan şi Iancu Flondor, care formulează dorinţa Bucovinei de unire cu România, proclamată cu mare însufleţire la Cernăuţi, la 15/28 noiembrie 1918.
Iată Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918:
„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că:
Sala Sinodală-Unire 11.1918
Sala Sinodală din Reședința Mitropolitană Ortodoxă din Cernăuți unde au avut loc lucrările Congresului – Sursa foto
de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Cetatea Hotinului 07
Cetatea Hotinului, unul din cele mai importante edificii din sistemul de apărare al Moldovei medievele, face parte din șirul de cetăți, care au stat ca niște pietre de hotar la malul Nistrului – Sursa foto
Cetatea Sv-ext
Cetatea Sucevei – exterior
Cetatea Sv-int
Cetatea Sucevei – interior
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,
Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia

Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, a apărut în Monitorul Oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919. Prin tratatul de pace de la Saint Germain încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919 se recunoaște Unirea Bucovinei cu România în mod oficial și pe plan extern.
După unirea Bucovinei cu patria-mamă a urmat actul istoric de la 1 decembrie 1918, când urmare Marii Adunarei Naționale de la Alba Iulia s-a decis Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Bucovina. Trecut, prezent şi perspective
http://www.usv.ro/index.php/ro/1/Bucovina/122/0/2

Surse:
http://www.ziuanationala.ro/unirea_bucovinei.php
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucovina
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia
http://www.agerpres.ro/cultura/2013/11/14/documentar-95-de-ani-de-la-unirea-bucovinei-cu-romania-16-41-15
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/motiunea-unire-bucovinei-romania-1528-noiembrie-1918
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/11/28/28-noiembrie-1918-unirea-bucovinei-cu-tara-mama-romania/

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Constantin Loghin

Primul preşedinte al SSB, din 14 decembrie 1938, pe care o întemeiase Mircea Streinul, în 12 noiembrie, Constantin Loghin, autorul primei „Istorii a literaturii române din Bucovina” (1926) şi a antologiei „Scriitori bucovineni” (1924), a publicat: „O sută de ani de la naşterea lui Alecu Hurmuzachi” (1924), „Anul 1848 în cultura şi literatura Bucovinei” (1926), „Istoria literaturii române” (1926), „Din trecutul Societăţii pentru cultură” (1932), „Cernăuţi” (1936), „Aron Pumnul – Mihai Eminescu” (1943) etc. Mai mult, în Mărturisitorii (pg.724-729).
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014
Constantin-Loghin
foto: referate.com
Fiu a lui Leon Loghin și al Rozaliei s-a născut la 4 nov. 1891, comuna Budeniț, județul Storojineț, Bucovina – moare în 23 febr. 1961, Gura Humorului. A fost profesor la Liceul „Mitropolitul Silvestru” din Cernăuți (1920-l940; 194l-l943), la Liceul „Matei Basarab”din Bucuresti (1940-l941). la Colegiul National Bănățean „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara (1944-l949), la Gherla (din 1949) și la Gura Humorului.
Personalitate a culturii din Bucovina interbelică, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina, Constantin Loghin s-a implicat în activitatea acesteia, a elaborat și publicat o amplă monografie a acestei societăți ( publicată în presa timpului) cât și o monografie a capitalei Bucovinei istorice, Cernăuți.
Este unul din fondatorii Societății Scriitorilor Bucovineni, SSB, corespondent și redactor pentru Bucovina la ziarul ”Universul” timp de 15 ani, întemeietorul și directorul Editurii Mitropolitul Silvestru din Cernăuți.
Constantin Loghin a avut un țel constant de dezvăluire și promovare a valorilor bucovinene, scrierile sale având în primul rând un caracter cultural prin destinația propagandistică și mesajul viu care le animă.
A fost preocupat de literatura română scrisă pe teritoriul Bucovinei istorice, și în acest sens a colaborat, începând din 1923, la majoritatea periodicelor cernăuţene: „Poporul”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”, „Cuvântul ţărănimii”, „Bucovina”, „Tribuna”, „Revista Bucovinei”, „Bucovina literară”, „Cronicar”, „Junimea literară”, „Spectatorul”. Ocazional a semnat în „Adevărul literar şi artistic”, „Unirea” (Bucureşti), „Familia” (Oradea).
În studiui Aron Pumnul – M. Eminescu (1943), Constantin Loghin pune în valoare meritele sistemului ortografic al dascălului Aron Pumnul, valoarea culturală a Lepturariului subliniind dăruirea sa pedagogică și elanul său patriotic mai importante decât unele erori de ordin lingvist.
A scris o sumară antologie, Scriitori bucovineni (1924), ca în 1938, să realizeze o lucrare în două volume, Antologia scrisului bucovinean până la Unire, ce cuprinde o selecţie reprezentativă şi bibliografii bogate şi exacte. În 1934 a tipărit o carte, Geschichte der rumanischen Literatur împreună cu S. Drimmer care prezintă fenomenul literar românesc, de la folclor până la cenaclul Sburătorul într-un mod succint și exact. Constantin Loghin a mai realizat o Istorie a literaturii române (1926), și un manual de limba română.
A corelat planul social-politic cu cel cultural și acest lucru este cel mai bine ilustrat de studiul Anul 1848 în cultura și literatura Bucovinei (1926), cuprinzând și câteva portrete miniaturale de „literați ieșiți din frământările politice ale anului 1848″.
”Profesor de înaltă ţinută pedagogică şi cercetător de reală valoare ştiinţifică, Constantin Loghin a dat la lumină lucrări care au dăinuit peste vremi şi continuă şi azi, după scurgerea a mai bine de trei sferturi de veac, să rămână surse de referinţă mult solicitate şi înalt apreciate de către cititorii cointeresaţi de destinele literaturii şi culturii române din Bucovina”. (Nicolae Bilețchi, Inst. de Filologie Chișinău)

Surse: http://www.if.asm.md/reviste/RLSL_1-2-2009.pdf
http://www.philippide.ro/distorsionari_2008/065-072%20Cernov_vol_red%5B1%5D.pdf
http://www.crispedia.ro/Constantin_Loghin
http://dragusanul.ro/wp-content/uploads/marturisitorii_vol2.pdf (pg. 724-728)

Comentarii închise la Constantin Loghin

Din categoria Motive pentru condei

Letopisețul și muzeul lui Toader Hrib

Să ne remintim de Toader Hrib:

Toader Hrib

”Personaj unic şi inconfundabil al satului românesc din Bucovina, care a încredinţat viitorimii, prin intermediul contemporaneităţii ignorante şi agresive, două superbe fragmente de memorie bucovineană, un muzeu, durat în casa lui din Arbore, şi o carte, „Cronica de la Arbore” (1971), Toader Hrib a fost şters din memoria locurilor de înseşi rubedeniile lui, lacome de moşteniri materiale. Şi, astfel, doar cartea îi mai păstrează sufletul şi mintea”.

Asemeni lui Constantin Milică, Toader Hrib a fost un autodidact cu dragoste pentru tradiție, a urmat după școala primară, gimnaziul, absolvind șapte clase și moștenind pasiunea pentru obiectele de anticariat de la înaintașii săi, a strâns o colecție cu caracter istoric și etnografic, înființând un Muzeu de istorie și artă populară în locuința sa din satul Arbore, de fapt un mic tezaur, adunat de-a lungul a trei generații, format din diferite obiecte, printre care se găseau și ustensile din gospodăria țăranului român, arme, bani vechi, cioburi de lut ars, unelte de lemn, iatagane, zale ruginite, grenade, lăzi de zestre, opinci, un meteorit, monede vechi, un plug de lemn, Ocaua lui Cuza, sute de cârji, instrumente muzicale vechi, ouă încondeiate, icoane, ștergare și multe alte obiecte care au fost adunate de-a lungul anilor.
O parte din colecția sa a fost cumpărată de Muzeul Județean Suceava la începutul anilor 1966 pentru a fi expusă în vitrinele acestuia, iar restul a rămas la casa lui din Arbore care a devenit Muzeul din Arbore, muzeu adăpostit în două camere și în cerdacul casei.

Muzeul Toader Hrib Arbore 1976
Muzeul Toader Hrib Arbore 1976
Sursa: Fotografie realizată de Ion MICLEA și publicată în albumul Dulce Bucovină (Editura Sport-Turism, 1976)

Muzeul sătesc Toader Hrib, Bucovina
Muzeul Toader Hrib Arbore, Bucovina
Sursa: http://www.directbooking.ro/obiectiv-muzeul-satesc-toader-hrib-183.aspx

Implicându-se în conducerea comunei Arbore între anii 1930-1948, a îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar și de membru al Consiliului local, și a luat parte la diferite congrese ținute la Cernăuți și la București. A fost condamnat la închisoare în timpul regimului communist fiind acuzat că ascultă postul Europa Liberă.
A scris o carte, Cronica de la Arbore, unde a descris printre altele și fascinaţia ce-o avea asupra lui şi a fraţilor săi acea „ladă fermecată în care moşul (şi mai apoi tata) ţineau comorile familiei”:

Letopisețul lui Hrib

Profesorul pensionar Gheorghe Dolinschi din Arbore, unul din localnicii localității Arbore, care l-a cunoscut și a fost apropiat lui Toader Hrib povestește:

”Pe când trăia, după ce-aţi fi vizitat biserica Arbore, ctitoria lui Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, v-aţi fi îndreptat paşii spre „muzăul lui”. Panglica de asfalt a şoselei vă conduce direct la muzeu. Observând că se apropie un vizitator, badea Toaderi Hrib ieşea repede în cerdac. V-ar fi apărut ca un bărbat înalt, spătos, cu nişte ochi senini, albaştri, larg deschişi, parcă pentru a nu scăpa nimic din ceea ce vedea şi pentru a cuprinde întreaga lume în ei. Neapărat era îmbrăcat în frumosul costum naţional, la care ţinea enorm. O clipă aţi fi fost tentaţi să credeţi că vă aflaţi în faţa unui dac coborât de pe columnă sau că este un arcaş de-al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Însă aveaţi în faţa Dvs. un stejar destul de bătrân, deşi nu arăta încă, dar falnic, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul în care se odihnesc oasele înaintaşilor noştri. Cu o voce molcomă, v-ar fi urat: Bine aţi venit! Şi v-ar fi cerut permisiunea să vă arate o parte din „minunile” care se aflau în curtea şi în… muzăul lui. Vizitând şi ascultând glasul lui curgând domol ca apa unui izvor cristalin sau strecurându-se ca zefirul printre frunzele arborilor, n-aţi fi sesizat când a trecut timpul. Însă n-aţi fi regretat c-a trecut aşa repede, pentru că a fost cu folos. În cazul în care ar mai fi avut rezerve în casă, var fi servit cu un pahar din renumitul lui vin din fructe de livadă sau din „morodini” (coacăze), vin pe care-l pregătea personal. La plecare v-ar fi petrecut politicos până la poartă, v-ar fi rugat să nu uitaţi ceea ce-aţi văzut pe la el, să spuneţi şi altora ce-aţi văzut şi… să mai reveniţi. Va sta cu mâna ridicată în semn de salut până ce v-aţi fi pierdut după cotul uliţei. Întotdeauna regreta faptul că-i plecau vizitatorii, dar rămânea cu credinţa fermă că alţi vizitatori îi vor călca pragul. Ne-a mărturisit cândva, cu deosebită nostalgie, că-i părea că fiecare vizitator lua la plecare ceva din el, iar fiecare vizitator nou parcă-l întregeşte. Mulţi, foarte mulţi din cei care-i trecuseră pragul, au revenit în anii următori. Dar…
…nu mai este! Avem impresia c-a plecat acolo, Sus, pentru a mulţumi bunului Dumnezeu pentru că l-a ajutat să-şi îndeplinească visul lui şi al neamului său, anume acela de a avea un muzeu. Şi, de ce nu?, poate pentru a pune şi acolo bazele unui adevărat muzeu pentru cei care vor veni după el.”

Din alte mărturii aflăm că:
„Toader Hrib a fost un personaj formidabil, din stirpea întârziată a lui Neculce, despre care generațiile de acum mă tem că nici nu au auzit. Greu de spus c-a fost un autodidact: țăranul de la Arbore, cu puțina știință de carte ce-o agonisise, era doar convins că, în această eternă trecere lumească, cineva se cuvine să nemurească faptele, întâmplările, chipurile, trăirile celor din jurul său, sub deviza cronicărească „ca să se știe” și cu motivația generoasă „dacă nu se știe, să se afle și să se mai știe încă un veac”.
(Mircea Radu Iacoban)

Surse:
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014
http://ro.wikipedia.org/wiki/Toader_Hrib
http://istodor.ro/2012/06/reportaj-de-care-oricine-ar-fi-mindru-letopise%C8%9Bul-lui-hrib-de-slavomir-popovici-veni%C8%9Bi-joi-ora-1730-la-cinema-studio/
http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=10829&edition_id=4466&format=html
http://imagini.judetulsuceava.ro/etichete/muzeul-toader-hrib-arbore/
http://www.directbooking.ro/obiectiv-muzeul-satesc-toader-hrib-183.aspx

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei