Acasă » Articole etichetate 'Bucovina' (Pagina 2)

Arhive etichetă: Bucovina

Poezii pentru Bucovina

V-aduceți aminte, din inimă venită o poezie
pe care Eminescu ne-a lăsat-o ca o armonie,
născută din doru-i tainic și nouri de suspine
cu munții în lumină și văi cu flori, asemine
când gându-i se îndreaptă la Bucovina cu duioșie ?

La fel de dulce e Bucovina, veselă grădină
pentru Alecsandri, alt suflet de lumină,
sau Păunescu cu un discurs poetic atât de original
pentru a comunica direct și vertical
ne-a dat Un cântec, tot pentru o dulce Bucovină:

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante.

Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surîse;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;

Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

(Mihai Eminescu)

Bucovina

Dulce Bucovină

Veselă gradină,
Cu pomi roditori
Cuib de păsărele
Albe , sprintinele,
Care-n ochii lor
Au foc rapitor.

Tu, ce ești o floare
Căzută din soare,
Cu trei alte flori,
A tale surori!
Ele către tine
Privesc cu suspine
Și tu le zâmbești
Cu zâmbiri cerești.

Dulce Bucovină!
Vântul ce înclină
Cu aripa lui
Iarba câmpului,
Naște prin șoptire
Scumpă amintire
De-un trecut ,
Mare , glorios.

Fii în veci voioasă
Precând ești frumoasă!
Fie traiul tău
După gândul meu!
Ah !cine te vede
Chiar în rai te crede
Cine-i trecător
Te plânge cu dor!

(Vasile Alecsandri în Foaia Sotietatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina, 1 martie 1865)

Cântec pentru Bucovina

Nu-i nicăierea pe pământ,
Nici omenie mai frumoasă,
Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt,
Ca-n Bucovina mea de-acasă.

Aici şi cerul pare-un sat,
Precum în orice sat e cerul,
Aici e, parcă, mai curat
Şi mai puternic adevărul.

Şi de la Dorna-n Câmpulung
Şi de la Putna la Suceava
Atâtea ceruri ne ajung
Că parcă ne-mbrăcăm cu slava.

Acest străvechi pământ de fraţi
Cu lacrimi l-a plătit lumina
Oricâte ţări ai să străbaţi
Nu-i nicăieri ca-n Bucovina.

Aicea fiecare an
Cu brazi ne-mpodobeşte pragul,
Pe când Vitoria Lipan
Reintră-n basme cu Baltagul.

(Adrian Păunescu, 25 Februarie 1989)

Prima sărbătorire oficială a Zilei Bucovinei: Cei mai buni artiști folclorici ai Bucovinei istorice, în spectacol, în centrul Sucevei

Ansamblurile reprezentative ale Sucevei și Cernăuțiului vor susține sâmbătă, 28 noiembrie a.c., pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava, un amplu spectacol folcloric intitulat ”Dulce și frumoasă Bucovină”.
Evenimentul face parte din manifestările organizate cu ocazia primei sărbătoriri oficiale a Zilei Bucovinei.
Astfel, începând cu ora 10.00, Centrul pentru Păstrarea Tradițiilor Bucovinene va găzdui parada portului popular din Regiunea Cernăuți, intitulată ”Straiele din Bucovina”, urmată de o consfătuire cu tema ”Calendarul cultural comun”.
afiș-28-noiembrie
De la ora 14.30, pe esplanada Casei de Cultură din municipiul reședință de județ se va desfășura un amplu spectacolul folcloric, ce va fi prezentat de epigramistul câmpulungean Constantin Tiron.

Vor încânta publicul spectator Fanfara ”Bucovina” a municipiului Suceava, Grupul vocal ”Altița” din Bilca, Grupul folcloric ”Dor de la Humor din Gura Humorului, Formația de dansuri ucrainene ”Kozaciok” din Bălcăuți, Grupul folcloric ”Obcina Stânișoarei” din Mălini, Ansamblul polonez ”Soloceanca” din Solonețul Nou, Grupul folcloric ”Arcanul bătrânesc” din Frătăuții Noi, Ansamblul folcloric ”Arcanul” – Fundu Moldovei, Ansamblul folcloric ”Trandafirul” din Calafindești, Ansamblul Academic Bucovinean de Cântece și Dansuri ”Andrii Kusnirenko” din Cernăuți, Orchestra ”Mugurelul” a Centrului Bucovinean de Artă Cernăuți, Ansamblul folcloric ”Trâmbița” al Universității de Medicină Cernăuți, Ansamblul folcloric ”Cernivțeanca” și Corul ”Codrii Cosminului” din Cernăuți.

De la ora 18.00, Ansamblul artistic ”Ciprian Porumbescu” Suceava va susține un program artistic care se va încheia cu un recital al îndrăgitei interprete de muzică populară Margareta Clipa.

Manifestările care marchează Ziua Bucovinei sunt organizate de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural ”Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Casa de Cultură Suceava și Primăria municipiului Suceava.

Din acest an, Ziua Bucovinei este oficial sărbătorită în 28 noiembrie când, în anul 1918 Congresul Bucovinei a decis unirea Bucovinei cu Regatul României.

Sursa: newsbucovina.ro

Tot de Ziua Bucovinei:

Consiliul Județean, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează sâmbătă, 28 noiembrie, de „Ziua Bucovinei”, un amplu eveniment ce cuprinde lansări de carte, dar și un concert festiv.

ZIUA-BUCOVINEI

Potrivit directorului bibliotecii publice sucevene, Gabriel Cărăbuș, preotul doctor Nicolae Cojocaru va lansa mai multe volume, iar la finalul manifestării corala „Academica” din Câmpulung Moldovenesc și Angelica Flutur vor susține un recital.

Evenimentul va avea loc în sala „Elena Greculesi”, începând cu ora 12.00, și va fi prezentat de prof. univ. dr. Aurel Buzincu, prof. univ. dr. Vasile Demciuc și dr. Alexandru Ovidiu Vintilă.(Mihaela Tcaciuc)

Sursa: newsbucovina.ro

Muzeul Bucovinei şi Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 26 – 27 noiembrie a.c., la Muzeul de Ştiintele Naturii din municipiul Suceava,  cea de-a XVII-a ediție a Simpozionului Internaţional ”Bucovina- File de Istorie”.

ZIUA-BUCOVINEI

Potrivit organizatorilor, la eveniment vor  participa peste 100 de specialişti din România şi Ucraina.

Simpozionul va cuprinde trei secţiuni: ”Arheologie”, ”Istorie modernă şi contemporană”, ”Conservare şi restaurare”. (Irina Lițu)

Sursa: newsbucovina.ro

96 de ani de la unirea Bucovinei cu România

Regiunea istorică Bucovina, locuită în antichitate de geto-daci, cuprinde un teritoriu acoperind astăzi zona adiacentă oraşelor Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Siret, Vicovu de Sus care fac parte din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina. Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte partea de nord a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic în 1774, devenită Ducatul Bucovinei în 1849 (germ. Buchenland, „ţara de fagi”), dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918.
Fapte similare cu evenimentele care s-au petrecut în Basarabia în martie 1918, se petrec și în Bucovina, unde la 27 octombrie se creează un Consiliu Naţional Român, sub conducerea fruntaşilor unionişti bucovineni Dionisie Bejan şi Iancu Flondor, care formulează dorinţa Bucovinei de unire cu România, proclamată cu mare însufleţire la Cernăuţi, la 15/28 noiembrie 1918.
Iată Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918:
„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că:
Sala Sinodală-Unire 11.1918
Sala Sinodală din Reședința Mitropolitană Ortodoxă din Cernăuți unde au avut loc lucrările Congresului – Sursa foto
de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Cetatea Hotinului 07
Cetatea Hotinului, unul din cele mai importante edificii din sistemul de apărare al Moldovei medievele, face parte din șirul de cetăți, care au stat ca niște pietre de hotar la malul Nistrului – Sursa foto
Cetatea Sv-ext
Cetatea Sucevei – exterior
Cetatea Sv-int
Cetatea Sucevei – interior
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,
Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia

Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, a apărut în Monitorul Oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919. Prin tratatul de pace de la Saint Germain încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919 se recunoaște Unirea Bucovinei cu România în mod oficial și pe plan extern.
După unirea Bucovinei cu patria-mamă a urmat actul istoric de la 1 decembrie 1918, când urmare Marii Adunarei Naționale de la Alba Iulia s-a decis Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Bucovina. Trecut, prezent şi perspective
http://www.usv.ro/index.php/ro/1/Bucovina/122/0/2

Surse:
http://www.ziuanationala.ro/unirea_bucovinei.php
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucovina
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia
http://www.agerpres.ro/cultura/2013/11/14/documentar-95-de-ani-de-la-unirea-bucovinei-cu-romania-16-41-15
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/motiunea-unire-bucovinei-romania-1528-noiembrie-1918
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/11/28/28-noiembrie-1918-unirea-bucovinei-cu-tara-mama-romania/

Constantin Loghin

Primul preşedinte al SSB, din 14 decembrie 1938, pe care o întemeiase Mircea Streinul, în 12 noiembrie, Constantin Loghin, autorul primei „Istorii a literaturii române din Bucovina” (1926) şi a antologiei „Scriitori bucovineni” (1924), a publicat: „O sută de ani de la naşterea lui Alecu Hurmuzachi” (1924), „Anul 1848 în cultura şi literatura Bucovinei” (1926), „Istoria literaturii române” (1926), „Din trecutul Societăţii pentru cultură” (1932), „Cernăuţi” (1936), „Aron Pumnul – Mihai Eminescu” (1943) etc. Mai mult, în Mărturisitorii (pg.724-729).
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014
Constantin-Loghin
foto: referate.com
Fiu a lui Leon Loghin și al Rozaliei s-a născut la 4 nov. 1891, comuna Budeniț, județul Storojineț, Bucovina – moare în 23 febr. 1961, Gura Humorului. A fost profesor la Liceul „Mitropolitul Silvestru” din Cernăuți (1920-l940; 194l-l943), la Liceul „Matei Basarab”din Bucuresti (1940-l941). la Colegiul National Bănățean „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara (1944-l949), la Gherla (din 1949) și la Gura Humorului.
Personalitate a culturii din Bucovina interbelică, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina, Constantin Loghin s-a implicat în activitatea acesteia, a elaborat și publicat o amplă monografie a acestei societăți ( publicată în presa timpului) cât și o monografie a capitalei Bucovinei istorice, Cernăuți.
Este unul din fondatorii Societății Scriitorilor Bucovineni, SSB, corespondent și redactor pentru Bucovina la ziarul ”Universul” timp de 15 ani, întemeietorul și directorul Editurii Mitropolitul Silvestru din Cernăuți.
Constantin Loghin a avut un țel constant de dezvăluire și promovare a valorilor bucovinene, scrierile sale având în primul rând un caracter cultural prin destinația propagandistică și mesajul viu care le animă.
A fost preocupat de literatura română scrisă pe teritoriul Bucovinei istorice, și în acest sens a colaborat, începând din 1923, la majoritatea periodicelor cernăuţene: „Poporul”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”, „Cuvântul ţărănimii”, „Bucovina”, „Tribuna”, „Revista Bucovinei”, „Bucovina literară”, „Cronicar”, „Junimea literară”, „Spectatorul”. Ocazional a semnat în „Adevărul literar şi artistic”, „Unirea” (Bucureşti), „Familia” (Oradea).
În studiui Aron Pumnul – M. Eminescu (1943), Constantin Loghin pune în valoare meritele sistemului ortografic al dascălului Aron Pumnul, valoarea culturală a Lepturariului subliniind dăruirea sa pedagogică și elanul său patriotic mai importante decât unele erori de ordin lingvist.
A scris o sumară antologie, Scriitori bucovineni (1924), ca în 1938, să realizeze o lucrare în două volume, Antologia scrisului bucovinean până la Unire, ce cuprinde o selecţie reprezentativă şi bibliografii bogate şi exacte. În 1934 a tipărit o carte, Geschichte der rumanischen Literatur împreună cu S. Drimmer care prezintă fenomenul literar românesc, de la folclor până la cenaclul Sburătorul într-un mod succint și exact. Constantin Loghin a mai realizat o Istorie a literaturii române (1926), și un manual de limba română.
A corelat planul social-politic cu cel cultural și acest lucru este cel mai bine ilustrat de studiul Anul 1848 în cultura și literatura Bucovinei (1926), cuprinzând și câteva portrete miniaturale de „literați ieșiți din frământările politice ale anului 1848″.
”Profesor de înaltă ţinută pedagogică şi cercetător de reală valoare ştiinţifică, Constantin Loghin a dat la lumină lucrări care au dăinuit peste vremi şi continuă şi azi, după scurgerea a mai bine de trei sferturi de veac, să rămână surse de referinţă mult solicitate şi înalt apreciate de către cititorii cointeresaţi de destinele literaturii şi culturii române din Bucovina”. (Nicolae Bilețchi, Inst. de Filologie Chișinău)

Surse: http://www.if.asm.md/reviste/RLSL_1-2-2009.pdf

Dă clic pentru a accesa 065-072%20Cernov_vol_red%5B1%5D.pdf


http://www.crispedia.ro/Constantin_Loghin
http://dragusanul.ro/wp-content/uploads/marturisitorii_vol2.pdf (pg. 724-728)

Letopisețul și muzeul lui Toader Hrib

Să ne remintim de Toader Hrib:

Toader Hrib

”Personaj unic şi inconfundabil al satului românesc din Bucovina, care a încredinţat viitorimii, prin intermediul contemporaneităţii ignorante şi agresive, două superbe fragmente de memorie bucovineană, un muzeu, durat în casa lui din Arbore, şi o carte, „Cronica de la Arbore” (1971), Toader Hrib a fost şters din memoria locurilor de înseşi rubedeniile lui, lacome de moşteniri materiale. Şi, astfel, doar cartea îi mai păstrează sufletul şi mintea”.

Asemeni lui Constantin Milică, Toader Hrib a fost un autodidact cu dragoste pentru tradiție, a urmat după școala primară, gimnaziul, absolvind șapte clase și moștenind pasiunea pentru obiectele de anticariat de la înaintașii săi, a strâns o colecție cu caracter istoric și etnografic, înființând un Muzeu de istorie și artă populară în locuința sa din satul Arbore, de fapt un mic tezaur, adunat de-a lungul a trei generații, format din diferite obiecte, printre care se găseau și ustensile din gospodăria țăranului român, arme, bani vechi, cioburi de lut ars, unelte de lemn, iatagane, zale ruginite, grenade, lăzi de zestre, opinci, un meteorit, monede vechi, un plug de lemn, Ocaua lui Cuza, sute de cârji, instrumente muzicale vechi, ouă încondeiate, icoane, ștergare și multe alte obiecte care au fost adunate de-a lungul anilor.
O parte din colecția sa a fost cumpărată de Muzeul Județean Suceava la începutul anilor 1966 pentru a fi expusă în vitrinele acestuia, iar restul a rămas la casa lui din Arbore care a devenit Muzeul din Arbore, muzeu adăpostit în două camere și în cerdacul casei.

Muzeul Toader Hrib Arbore 1976
Muzeul Toader Hrib Arbore 1976
Sursa: Fotografie realizată de Ion MICLEA și publicată în albumul Dulce Bucovină (Editura Sport-Turism, 1976)

Muzeul sătesc Toader Hrib, Bucovina
Muzeul Toader Hrib Arbore, Bucovina
Sursa: http://www.directbooking.ro/obiectiv-muzeul-satesc-toader-hrib-183.aspx

Implicându-se în conducerea comunei Arbore între anii 1930-1948, a îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar și de membru al Consiliului local, și a luat parte la diferite congrese ținute la Cernăuți și la București. A fost condamnat la închisoare în timpul regimului communist fiind acuzat că ascultă postul Europa Liberă.
A scris o carte, Cronica de la Arbore, unde a descris printre altele și fascinaţia ce-o avea asupra lui şi a fraţilor săi acea „ladă fermecată în care moşul (şi mai apoi tata) ţineau comorile familiei”:

Letopisețul lui Hrib

Profesorul pensionar Gheorghe Dolinschi din Arbore, unul din localnicii localității Arbore, care l-a cunoscut și a fost apropiat lui Toader Hrib povestește:

”Pe când trăia, după ce-aţi fi vizitat biserica Arbore, ctitoria lui Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, v-aţi fi îndreptat paşii spre „muzăul lui”. Panglica de asfalt a şoselei vă conduce direct la muzeu. Observând că se apropie un vizitator, badea Toaderi Hrib ieşea repede în cerdac. V-ar fi apărut ca un bărbat înalt, spătos, cu nişte ochi senini, albaştri, larg deschişi, parcă pentru a nu scăpa nimic din ceea ce vedea şi pentru a cuprinde întreaga lume în ei. Neapărat era îmbrăcat în frumosul costum naţional, la care ţinea enorm. O clipă aţi fi fost tentaţi să credeţi că vă aflaţi în faţa unui dac coborât de pe columnă sau că este un arcaş de-al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Însă aveaţi în faţa Dvs. un stejar destul de bătrân, deşi nu arăta încă, dar falnic, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul în care se odihnesc oasele înaintaşilor noştri. Cu o voce molcomă, v-ar fi urat: Bine aţi venit! Şi v-ar fi cerut permisiunea să vă arate o parte din „minunile” care se aflau în curtea şi în… muzăul lui. Vizitând şi ascultând glasul lui curgând domol ca apa unui izvor cristalin sau strecurându-se ca zefirul printre frunzele arborilor, n-aţi fi sesizat când a trecut timpul. Însă n-aţi fi regretat c-a trecut aşa repede, pentru că a fost cu folos. În cazul în care ar mai fi avut rezerve în casă, var fi servit cu un pahar din renumitul lui vin din fructe de livadă sau din „morodini” (coacăze), vin pe care-l pregătea personal. La plecare v-ar fi petrecut politicos până la poartă, v-ar fi rugat să nu uitaţi ceea ce-aţi văzut pe la el, să spuneţi şi altora ce-aţi văzut şi… să mai reveniţi. Va sta cu mâna ridicată în semn de salut până ce v-aţi fi pierdut după cotul uliţei. Întotdeauna regreta faptul că-i plecau vizitatorii, dar rămânea cu credinţa fermă că alţi vizitatori îi vor călca pragul. Ne-a mărturisit cândva, cu deosebită nostalgie, că-i părea că fiecare vizitator lua la plecare ceva din el, iar fiecare vizitator nou parcă-l întregeşte. Mulţi, foarte mulţi din cei care-i trecuseră pragul, au revenit în anii următori. Dar…
…nu mai este! Avem impresia c-a plecat acolo, Sus, pentru a mulţumi bunului Dumnezeu pentru că l-a ajutat să-şi îndeplinească visul lui şi al neamului său, anume acela de a avea un muzeu. Şi, de ce nu?, poate pentru a pune şi acolo bazele unui adevărat muzeu pentru cei care vor veni după el.”

Din alte mărturii aflăm că:
„Toader Hrib a fost un personaj formidabil, din stirpea întârziată a lui Neculce, despre care generațiile de acum mă tem că nici nu au auzit. Greu de spus c-a fost un autodidact: țăranul de la Arbore, cu puțina știință de carte ce-o agonisise, era doar convins că, în această eternă trecere lumească, cineva se cuvine să nemurească faptele, întâmplările, chipurile, trăirile celor din jurul său, sub deviza cronicărească „ca să se știe” și cu motivația generoasă „dacă nu se știe, să se afle și să se mai știe încă un veac”.
(Mircea Radu Iacoban)

Surse:
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014
http://ro.wikipedia.org/wiki/Toader_Hrib
http://istodor.ro/2012/06/reportaj-de-care-oricine-ar-fi-mindru-letopise%C8%9Bul-lui-hrib-de-slavomir-popovici-veni%C8%9Bi-joi-ora-1730-la-cinema-studio/
http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=10829&edition_id=4466&format=html
http://imagini.judetulsuceava.ro/etichete/muzeul-toader-hrib-arbore/
http://www.directbooking.ro/obiectiv-muzeul-satesc-toader-hrib-183.aspx

Primul președinte al Societății studențești Dacia din Cernăuți

Viața mea

Viaţa mea-i o carte ca oricare.
Pe ea grăbite mâini abia au răsfoit,
Priviri fugare abia dac-au citit
Crâmpeie, clipe rare din ceea ce-am gândit,
Din ceea ce-am iubit
Şi-am suferit pe lume.
E-o carte fără nume,
Uitată-ntr-un amurg
De toamnă, de-o femeie,
Pe-o bancă-ntr-o alee.
Și frunze pale curg
Şi-o învălesc în taină
În veşteda lor haină…
Pierdută-i şi-ngropată
Şi nimeni vreodată
N-o va mai regăsi
Şi nu o va citi.
(de: Liviu Marian)
(tipărită de Eugen Dimitriu în revista Ţara Fagilor (octombrie—decembrie 1993)

Liviu Marian

Fiu al Leontinei și al ilustrului preot și folclorist Simion Florea Marian, posteritatea l-a înregistrat pe Liviu Marian în memoria sa ca poet, prozator, traducător și istoric literar născut în Bucovina, orașul Siret, iunie 1883, unde în a cărei casă părintească au poposit mari personalități precum Mihai Eminescu (1885), Artur Gorovei, Al. Xenopol, Ioan Bogdan, Petru Poni, Teodor T. Burada, Ion Dragoslav, etc. De mic copil este atras de activitatea părintelui său care a știut să-l înrâurească în acest sens, în munca de cercetare, făcând muncă de corectură, traduceri, cântă în mica orchestră de familie, pictează cu pasiune, urmând ca apoi în anii tinereții să-și desăvârșească studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din Cernăuți devenind și primul președinte al Societății studențești Dacia înființată în 1905:
”cea care, pentru a sprijini consolidarirea însoţirilor rurale de economie şi credit în sistem Raiffeisen, a organizat primul curs seral de contabilitate”.
Din îndemnul lui Ion Nistor debutează în paginile revistei cernăuţene Junimea literară în 1904 după ce a avut o perioadă pregătitoare, când a făcut traduceri din germană și a scris versuri și proză.
Pentru o mai bună înțelegere e bine să ne reamintim că la 23 august 1880 unii membri ai Junimii au părăsit societatea şi au înfiinţat la iniţiativa lui Stefan Cocinschi societatea – Bucovina – după 1909 unii membri ai societăţii Bucovina care era progermană, au înfiinţat societatea Moldova, iar o parte din membrii Junimii la 21 mai 1905 au înfiinţat în frunte cu Liviu Marian societatea Dacia. Sursa: aici
La insistența verișoarei sale, scriitoarea Constanța Marino Mosco își susține teza de doctorat la Universitatea din Cernăuți cu titlul ”Contribuții la istoria literaturii românești din veacul al XIX – lea” ocazie cu care pune început bun al unei tradiții frumoase în domeniul unor studii literare ce s-au dorit a fi serioase, bine pregătite și de informare.

Așa cum s-a scris și în portretul său din Galeria personalităților bucovinene, după 1905 datorită morții părintelui său Simion Florea Marian, trebuind să aibă grijă și de întreținerea familiei (alcătuită din cinci suflete) își risipește opera prin paginile gazetelor vremii, și își concentrează în același timp grija și atenția asupra moștenirii literare, a tezaurului folcloric adunat de tatăl său – academician cu o bogată activitate în acest domeniu:

”Casa manuscrisului Botanicii şi a grădinii, „casa câştigată cu condeiul” (cum scrie Liviu Marian că se bucura să spună), casă aparţinând azi Muzeului Bucovinei, de pe strada care poartă numele cărturarului: a fost cumpărată din cei 4.000 lei aur, valoarea Premiului „Năsturel Herescu”, pe care Academia Română i l-a acordat în anul 1884 pentru lucrarea Ornitologia poporană română, şi în ea şi-a trăit Simion Florea Marian sfertul de veac cel mai fertil al vieţii sale. „Câţi trecători întârziaţi, scrie Liviu Marian în biografia dedicată tatălui său, întorcându-se de la locurile de petrecere şi veselie deşartă, vor fi zărit târziu noaptea geamul luminat de la casa părintelui Marian? Şi câţi din cei ce ştiau ce lucra vor fi înţeles ce e munca şi cum se câştigă numele cel bun în viaţă, pe care nu-l va înghiţi groapa odată cu trupul de ţărână?” Să mai spunem doar atât: în această casă, lui Simion Florea Marian i-a fost oaspete Mihai Eminescu. Şi să mergem mai departe, întârziind totuşi un moment şi în grădină, ca să menţionăm mărturisirea ginerelui, „…grădina casei, pe care o îngrijea cu dragoste şi delicateţe de naturalist, avea funcţia de anexă a marii sale biblioteci”, şi ca să-l privim pe cărturar cu ochii fiicei sale: „…îmbrăcat în cămaşă albă şi pantaloni gri, îşi sufleca mânecile, scuipa în palme şi se apuca de cosit iarba, ca să-şi aducă aminte de vremurile când era flăcău la Ilişeşti. Părul ondulat natural îi cădea în plete, fluturat în vânt”
Botanica poporană română este un document al unităţii neamului” .
Sursa: limba română.md

spre a-l depozita în fondurile Academiei Române, activitatea fiindu-i îngreunată de administrația din acel timp (austro-ungară) care îl suspecta de simpatia pentru România:

„Când Liviu Marian a început să ceară de la diverse şcoli liste de elevi pe naţionalităţi, pentru a urmări cât de grav era procesul de înstrăinare, autorităţile au intrat în alertă. Poliţia făcea investigaţii discrete la conducerea Gimnaziului Superior din Suceava, interesându-se de comportarea profesorului. Fuseseră interogaţi şi elevii claselor unde avea ore. Erau aceiaşi „românofagi, scrie Liviu Marian în schiţa Simeon Florea Marian, aduşi de vânturi, care i-au făcut viaţa imposibilă şi elevului S.Fl.Marian, nevoit să-şi continue liceul peste munţi în Transilvania. Erau aceiaşi care-i puneau mai târziu piedici profesorului S.Fl.Marian, să participe — ca membru activ al Academiei Române — la sesiunile anuale de la Bucureşti” (Eugen Dimitriu, Petru Froicu, Liviu Marian, în Anuarul Muzeului judeţean Suceava, X, 1983)”.
Sursa: aici

Colaborează la „Gazeta Bucovinei”, „Ramuri”, „Cosânzeana”, şi „Luceafărul”, tipăreşte broşura Simeon Florea Marian (1910) şi volumele de proză Suflete stinghere (1910) şi Printre stropi (1912). În preajma anului 1917 se găseşte în Basarabia, implicându-se în organizarea învăţământului în limba română și dovedindu-se un animator cultural deosebit la fel ca atunci când a fost la Suceava profesor la Gimnaziul Superior. Aici la Chișinău în anii 1920 a întemeiat și a editat o revistă literară foarte frumoasă intitulată Renașterea Moldovei în care a publicat împreună cu Nicolae Dunăreanu tot ce i s-a părut mai prețios și mai valoros în literatura română la acea vreme.
Din 1920 este deputat de Cahul, între anii 1922 şi 1939 va fi profesor şi director al Liceului „B.P. Hasdeu” din Chişinău. Interesat de viaţa şi activitatea marelui scriitor și filolog B.P. Hasdeu, Liviu Marian a scris următoarele studii: B.P. Hasdeu şi M.Eminescu (Chişinău, 1927), Alexandru Hasdeu şi Academia Română (Memoriile Acad.Rom., 1932, seria III, tomul VI), B.P.Hasdeu bănuit de rusofilie (România Nouă, 1926, 30 sept.,), Din copilăria şi tinereţea lui B.P.Hasdeu (Adevărul literar şi artistic, 1927, nr.351), Data şi locul naşterii lui B.P.Hasdeu (Junimea literară, 1928, nr.l—3); Începuturile teatrale ale lui B.P.Hasdeu (Contribuţii la istoria literaturii române din veacul al XlX-lea, Chişinău, 1927). În 1926 concurează la un post de profesor universitar, susţinându-şi în prealabil doctoratul, cu lucrarea Contribuţiuni la istoria literaturii romaneşti din veacul al XIX-lea, însă îi va fi preferat Ştefan Ciobanu.
Când s-a evacuat din Basarabia, n-a avut dreptul să-şi ia biblioteca sa iubită, unică, cu multe exemplare extrem de preţioase, și acest lucru îl aflăm dintr-o scrisoare adresată lui Leca Morariu, prietenul său: „Zac bolnav, sărac, pribeag pe drumuri străine, fără adăpost sigur şi viitor asigurat”. Dar el nu se gândeşte la situaţia în care s-a pomenit, sufletul lui plânge după averea lăsată la Chişinău, nefiind în stare să ia: „…nici o carte din biblioteca mea bogată, de specialitate, cu multe rarităţi, reviste, ziare locale (1917—1940) şi o ladă de manuscrise (15 pachete!), munca mea de peste 20 de ani: monografia (despre) Hasdeu; Şerbănescu; Porecle supranume la moldovenii dintre Prut şi Nistru; Poveştile lui Creangă şi legăturile lor cu folclorul universal, în special cel rusesc; Disertaţia din 1867 (?) a Dr. Ladislaus Basilius Popp (Vasile Pop), De funeribus plebeiis Daco-Romanorum, traducere cu studiu introductiv; ediţia completă a poeziilor lui Hasdeu, a dramei Răzvan şi Vidra, a epigramelor lui Borgea; studii diverse d.Creangă (originea; ritmul în proza lui Cr., Caragiale, Coşbuc (elev al lui Alecsandri, Eminescu), Eminescu (poezia ochilor eminescieni; comparaţia şi metafora la Eminescu; Luceafărul); Polihronie Sârcu; Cezar Papacostea (portret literar); Mioriţa etc”.
Sursa: aici

Spirit poetic, dar și un bun documentarist a adus multe informații despre periodice basarabene necunoscute dând un bun exemplu de cercetare de arhivă, publicistică și a lăsat mai multe lucrări în versuri, cum ar fi inedita corespondenţă imaginată între doi mari prieteni — Creangă şi Eminescu în basmul dramatic Prietenii, dând la iveală o imaginație și o fantezie deosebită, o bună tehnică poetică, datorită muncii sale de traducător, prin rânduri de o literatură ce se respectă, adevărată. A tradus în româneşte lucrări din Dostoievski, Emanuel Geibel, Lenau, Gorki, Wilde, ș.a.
Deși suflet de bucovinean a existat o legătură tainică între Liviu Marian şi celălalt pământ românesc, Basarabia – parte a Moldovei lui Ștefan cel Mare, după cum s-a văzut în implicarea sa literară în cadrul școlii care a condus-o și în revistele literare. Dar:

„La Craiova, unde şi-a găsit refugiul după invadarea Basarabiei de bolşevici, şi-a închis ochii chinuiţi un alt colaborator al revistei noastre, Liviu Marian, valorosul scriitor şi istoric literar, fiul marelui folclorist bucovinean Simeon Fl.Marian. Liviu S.Marian a venit în Basarabia cu prima falangă a profesorilor naţionalişti, chemaţi să răscolească şi să unifice spiritualitatea românească a Basarabiei cu aceea din Vechiul Regat. Aici e cazul să facem câteva precizări. Fiind înrolat în armata austriacă, dezertează şi ajunge la Bălţi, de unde, prin mijlocirea lui Gheorghe Tofan, bucovinean şi el, este invitat la Chişinău. Ani îndelungaţi, Liviu Marian a condus Liceul B.P. Hasdeu din Chişinău. Generaţii de liceeni au trecut prin forjeria caracterului său care nu era dintre cele uşoare, fiind şi taciturn, şi sever, şi morocănos, purtând bine imprimată pecetea şcolii germane la care învăţase şi al cărui tipar i se imprimase, probabil fără voia lui. Fiind director al Liceului B.P. Hasdeu, a găsit de cuviinţa să cunoască în amănunt activitatea şi viaţa acestui genial basarabean. O boală grea l-a ţinut la pat pe Liviu Marian încă la Chişinău, scria în cronica citată mai sus, iar refugiul i-a distrus sănătatea complet. Ultima dorinţă a scriitorului l-a redat pe Liviu Marian Bucovinei, dar mormântul său va rămâne veşnic scump amintirii basarabenilor. A fost îngropat la Suceava voievodală, unde odihneşte în veci şi marele său părinte.”
Sursa: aici

Pentru înțelegerea poeziei lui Liviu Marian, trebuie cunoscută simplitatea și oamenii din universul său poetic, după cum aflăm în Mărturisitorii lui Ion Drăgușanul:
”Liviu Marian nu cunoaște ”oameni simpli”, ci doar oameni tragici. Simplitatea contemplă, simplitatea e asemenea religiilor păgâne în care divinitatea se asumă prin contemplare. Simplitatea este, deci, o stare de fericire, o comuniune cu natura, pe care Liviu Marian, regăsind-o în pictura lui Epaminonda Bucevschi, o redimensionează în patru „Tablouri flamande“, care înfăţişează anotimpurile existenţei umane”:

Primăvara

Bunicul stă-n cerdac, cu capu-n soare
Şi nepoţelu-n braţe şi priveşte
Livada ce-n lumină străluceşte
De sub ninsoarea grea de dalbă floare.

Pe-ncetul inima-i întinereşte,
Iar gândul înapoi în timp îl duce,
Când, băeţaş, stă fluturii s-apuce
Şi-albinele din zbor, şi trist zâmbeşte

Micuţului ce braţu-n van desface
Să prindă gâzele ce-n preajmă-i zboară.
Un cuc să cânte-ncepe şi-apoi tace;
S-aude zvonul roţii de la moară,

Pe care barza cuibu-şi drege-n pace…
Glas de tălăngi văzduhul înfioară.

Vară

În jeţu-i moale, larg, bătrâna împleteşte;
Jos, la picioarele-i stă cuminte
Azorică, Iar Suru, cocoţat pe umăr de-a lui frică,
Îşi toarce caierul şi liniştea sporeşte.

Furtună aprigă deodatăse stârneşte:
Se-nchid cu zgomot mare uşi, fereşti trântite;
Căţelu-a tresărit cu-urechile ciulite,
Privind prin geamul spart cum colbul năvăleşte.

Dar pân-ce bătrânica să-l închidă prinde
A fulgerat cumplit şi-un trăsnet bubuieşte.
Degrabă candela de sub icoană-aprinde;
Şi-n vreme ce în ropot ploaia năpădeşte,

Iar zarea bici de fulger şerpuit cuprinde,
Bătrâna-n umbră rugăciunea îşi şopteşte.

Toamnă

Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,
Ce-n vânt se zbate-ntr-una sub spălăcitul cer
Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…
Din zbor, înfrigurate, Cu aripi ostenite,
Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.
O clipă înfrunzite
Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,
Un ţipăt de erete!
Ca glonţul, spăriete,
Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte
Şi piere-n largul zării…

Tăcerea parcă creşte.
E clipa înserării.
Pe câmpu-ntins şi trist
Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist
Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită

… În zarea mohorâtă,
Ce-o-nghite-ncet amurgul,
Se stinge tot mai jalnic
Un ţipă t de erete!

Iarna

Cu ochii cât cuprinzi în fir de-argint ţesută,
Şi-a-ntins zăpada pânza-i albă, sclipitoare.
Pe-un vârf înalt de plop, ciorchin de neagră floare,
Îşi plânge-un stol de corbi tristeţea mută.

Cu sănii cete de copii lărmuitoare
Din vârf de deal săgeată valea-nvineţită.
Pe câmp din ochi îţi piere-o sanie-nghiţită
De-albeaţa cea nemărginită, orbitoare.

Fuior de leneş fum dintr-un hogeag se-ntinde
Şi-un câine tremurând cu jind la el priveşte.
Un glas sfios de clopot să răsune prinde.

Dar geru-amurgului curând îl năbuşeşte.
Pe rând cătunul somnoroşii ochi şi-aprinde
Privind luceafărul ce viu pe cer luceşte.

(„Tablouri flamande”, dedicate „Umbrei lui Epaminonda Bucevschi”, Revista Bucovinei, nr. 3/1943, pp. 111-113)

Surse pentru articol: 1, 2, 3, 4

Cei mai fericiți ani ai vieții mele

„În tablourile mele a fost înfățișată întreaga Bucovină; poate nu există un kilometru pătrat, în acest colț al României, prin care să nu fi trecut și să nu fi pictat; nu este nici un pisc de munte, nici o mănastire și nici o regiune în care să nu fi pictat scene din viața țăranilor și nesfârșitele lor portrete. În Bucovina am petrecut cei mai fericiti ani ai vietii mele…” – George Löwendal, Însemnari
„Tata spunea că ţăranii aceştia au clădit ţara, ei sînt părinţii întregului popor. Ne-a învăţat să-i respectăm şi să-i iubim mai mult decît pe politicieni şi directori. Se iscălea simplu, GL, însă ţăranilor pictaţi le-a trecut numele complet, precum şi numele satului”, îşi amintea Lidia, fiica artistului.
„Tatăl meu s-a îndrăgostit de Bucovina, pentru că el credea că aici este o concentrare de suflet, o esenţă a spiritului. Aici s-a păstrat tradiţia străveche a tuturor neamurilor Europei, obişnuia el să ne spună, şi am descoperit, prin studiile mele ulterioare, că avea dreptate”.

„Pictorul Bucovinei” a cunoscut-o pe soţia sa, Ariadna, în anul 1918, la Soroca. A furat-o de la părinţi, pe fereastră, cînd aceasta avea 18 ani. Ea cînta, în acel moment, Mozart, la pian, la lumina lunii, fiind cucerită în primul rînd de poeziile tînărului pictor. Marele pictor nu a pierdut firul Ariadnei pînă la sfîrşitul vieţii sale, la 18 februarie 1964, în Bucureşti.”.(Constantin Severin)
„Este autorul unui portret de tînără ţărancă, Ana Maximeţ, din satul Mahala de lîngă Cernăuţi, pictat în ianuarie 1937, al cărei chip enigmatic rivaliza cu celebra Mona Lisa, aşa cum au scris criticii de artă ai vremii. Supranumit ”Madona Bucovinei”, acest tablou a ars, din nefericire, la Koln, în anul 1942. Expusă, în 1937, în vitrina magazinului de muzică ”Orfeu” din Bucureşti, ”Madona Bucovinei” a perturbat circulaţia de pe Calea Victoriei, datorită mulţimii de curioşi care doreau să o vadă, fapt pentru care G. Lowendal a fost chemat la Poliţie, fiind ameninţat că va fi amendat, dacă nu-şi retrage tabloul din vitrină…” (Sursa: aici)
Constantin Severin îl numește „George baron Lowendal un Leonardo al Bucovinei”, acesta fiind un titlu al unui articol despre George Lowendal.

George Lowendal

Cunoscut și ca „pictorul Bucovinei și al țăranului român”, George Lowendal a fost cea mai fascinantă și complexă personalitate culturală din Bucovina interbelică. Înzestrat cu o puternică vitalitate și putere de muncă, cu un suflet cald și generos și cu un talent deosebit, acest ilustru descendent al unei familii de aristocrați de origine danezo-norvegiană, s-a format în Rusia și s-a remarcat prin lucrările sale, ca pictor, poet, povestitor, dansator, maestru de balet, regizor și scenograf.
Prin acuitatea observației, expresivitatea desenului inspirat de tușele vibrante ale expresioniștilor nordici, a excelat ca portretist. Fiecare portret al său parcă spune o poveste unde magica lumină a ochilor și liniile cu o ușoară tentă stranie a chipului scot în evidență arhetipuri umane. Chipurile de țărani din Bucovina ilustrează vechea dramă a țăranului român care luptă cu greutățile vieții fiind împovărat de lipsuri și suferințe.
Înzestrat de har dar și de experiența cunoașterii folosește paleta de culori pentru a transpune pe pânză acele chipuri a țăranului roman, care oglindesc o experiență și un mod de viață, dând expresivitate prin contururile joase și jocul luminii de un realism viguros.
Pictând portrete de ţărani de pe tot curpinsul României Mari, de etnii diferite, a realizat aproape un album etnologic.

Portret bucovinean

Țărancă cu fuior

Peisaj moldovean

Câteva date biografice din perioada când a locuit printre bucovineni: după ce în 1926 participă la prima expoziție colectivă de scenografie din perioada interbelică – organizată de criticul de artă Ștefan Nenițescu la Librăria „Hasefer” din București, unde se impune printre cei mai valoroși pictori decoratori români, acceptă în 1927 un angajament ca pictor scenograf și director tehnic la Teatrul Național din Cernăuți și se stabilește împreună cu familia în cosmopolitul oraș bucovinean unde colaborează cu trei regizori: Victor Ion Popa, Aurel Ion Maican și George Mihail Zamfirescu reușind să propulseze scena cernăuțeană în avangarda mișcării teatrale românești.
Înființează în 1931 Societatea Artiștilor Plastici din Bucovina, denumită „Prietenii Artei”, și participă la prima Expoziție de Toamnă vernisată sub auspiciile acestei societăți. În 1932, e prezent cu lucrări în Expoziția pictorilor moldoveni, organizată sub egida Academiei de Belle-Arte din Iași iar în 1933, expune 89 de tablouri la Palatul Național din Cernăuți.
A realizat în 1932 fresca murală în stil cubist, în barul ”Astoria” din Cernăuți și în 1932 renumita frescă de la Pavilionul Expozițional de la București fapt care l-a făcut un apreciat pictor monumentalist. S-a evaluat că ar fi pictat până în anul 1946 peste 100.000 de metri pătrați.
În urma primei sale expoziții personale de anvergură ce va avea loc la Sala Mozart din București (tablouri în ulei, desene, acuarele), critica de specialitate îl va consacra drept un reprezentant de seamă al artei plastice românești. În 1936, Leo van Puyvelde, președintele Comitetului Internațional de Istoria Artei, îi achiziționează tabloul Țăranul cu pălăria ruptă (1935) pentru Muzeul de Artă Modernă din Bruxelles.
La Timișoara în 1934 obține un mare succes cu decorurile operetei Țara surâsului de Franz Lehár, pentru care a lucrat 118 ore fără întrerupere. Autoritățile orașului îi vor dărui una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie al Banatului – mărturie a participării strămoșului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Lowendal, la eliberarea Timișoarei de sub ocupația turcă (1716).
De asemeni, a stabilit un alt record în în stagiunea 1929-1930, încă nedepăşit pînă în prezent, realizând personal decorurile pentru 38 de piese de teatru, la toate grupurile etnice din Cernăuţi, care aveau o viaţă culturală extrem de bogată.
”Personalitate renascentistă, pictorul care a refuzat să fie consilier artistic şi scenograf la Metropolitan Opera din New York, pentru a reda sufletul nobil al ţăranului bucovinean, cred că ar merita să revină postum în mijlocul fabuloaselor sale personaje, prin înfiinţarea unui muzeu de artă care să-i poarte numele”. (Constantin Severin)
Pictorul Lowendal „stăpâneşte abilităţi excepţionale. Nu-i pic de exagerare în afirmarea că este desenator desăvârşit. Sensibilitatea sa se îndreaptă, cu voluptate, spre linie şi trăsătură, copleşind, tranşant, sensibilitatea coloristică. Culoarea prezintă, uneori, violenţe şi astringenţe coloristice, armonii de altfel greu de înfăptuit cu tonuri crude, virgine. În lucrări cu caracter cubist, însă, artistul ne-a dovedit că dezideratele unei astfel de armonii sunt posibile, fireşti şi că le poate realiza cu virtuozitate” (Pohonţu, 1932) în Galeria personalităților bucovinene – Radu Bercea și Ion Drăgușanul

Muzeul Lowendal din Bucureşti:

Surse biografice: 1, 2, 3,
Emil Satco, Arta în Bucovina, George Löwendal, vol. I, p. 148, Suceava, 1984.
Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, Editura Princeps Edit, p. 632, 2004.
Printre țăranii lui Lowendal
Amintiri inedite despre George baron Lowendal și familia sa.

Un alt ales cîntăreț liric al Bucovinei

Din pleiada culturală a personalităților bucovinene azi ne reamintim de:

Gavril Rotică

Gavril Rotică, acest „Goga al Bucovinei“ (Loghin), acest „Faun, scoborât din munţii Câmpulungului“ (Lovinescu), a fost, mai întâi de toate, „un ales cântăreţ liric“, prin care s-a rostit „Bucovina, grădina Moldovei, cu poezia ei nesfârşită“ (Sadoveanu). După Gavril Rotică au rămas câteva cărţi cu versuri, „Poezii“ (1909), „Cântarea suferinţei / 1916-1917“ (1920) şi „Paharul blestemat“ (1924), precum şi volumul de publicistică „Bucovina care s-a dus / Articole despre oameni, locuri şi fapte“ (1921).
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014

Înțelegând importanța creării unei instituții în care să se poată ține cursuri și să participe români de pretutindeni și de toate vârstele, Nicolae Iorga a înființat la Vălenii de Munte unde și-a stabilit reședința în 1908, o tipografie (”Neamul românesc” – 21 mai) și Cursuri de vară (2 iulie). Ideea acestor cursuri a încolțit în urma discuțiilor purtate la Mănăstirea Putna în 1904 la comemorarea a 400 de ani a marelui voievod Ștefan cel Mare, – idee importantă care a avut în vedere realizarea unității culturale a tuturor românilor.
La aceste cursuri au contribuit cu subiecte de istorie, economie, geografie: Gh.Murgoci, Nicolae Dobrescu, Alex. Lepădatu, Ștefan Bogdan, Vasile Bogrea și Dumitru N. Ciotori urmând ca numărul să crească ajungând până la 150, fapt menționat de Gavril Rotică în ”Junimea literară”, fiind dezamăgit că nu au fost decât 10 bucovineni și 10 ardeleni și bănățeni:
” În amintirile sale, publicate în „Junimea literară”, bucovineanul Gavril Rotică menţionează că au participat 150 de persoane (Rotică era dezamăgit că printre aceştia nu au fost decât 10 bucovineni şi 10 ardeleni şi bănăţeni, printre care preotul Gheorghe Turbure, alături de câţiva tineri elevi, studenţi şi militari, mulţi localnici şi cetăţeni din comunele din jurul Vălenilor de Munte, dar şi a doamnei Ecaterina Iorga într-o băncuţă)”.
(Restituiri culturale, Conferențiari musceleni și argeșeni la Vălenii de munte (I) – scris de Radu Petrescu-Muscel)
La tipografia din Vălenii de Munte i se vor tipări câteva volume de versuri ”Poezii” în 1909.

Prin contribuția sa la activitatea revistei ”Junimea literară”, poetul Gavril Rotică ”a ridicat ștacheta lirică” (Ion Drăgușanul) în primul deceniu de existență a revistei alături de Vasile Gherasim și T. Robeanu.
Asemuindu-l cu Octavian Goga, Constantin Loghin, un alt mare bucovinean, l-a numit ”Goga al Bucovinei”, un cântăreț liric, care trăia momentele istoriei Bucovinei scriind articole despre oameni, locuri și fapte, având o stare poetică, conștient că e ca o ”floare/Ce din noapte-și ia viața/Și tot nopții o dă când moare”.
Gavril Rotică a tradus din marea poezie germană, a scris cronici, recenzii și fiind un iubitor de folclor și tradiții a fost un pasionat culegător de folclor contribuind alături de Mathias Friedwagner și George Voevidca la alcătuirea unei antologii de lirică populară (1940).
Ca ziarist s-a exprimat într-un stil hotărât și patriot asemănându-se unui adevărat luptător prin cuvânt devenind un ziarist de seamă.
L-au elogiat numeroși iubitori de poezie, proză, publicistică, personalități ai culturii române precum Constantin Loghin, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu, dar și astăzi prin Ion Drăgușanul, Grațian Jucan (”O pagină culturală din trecutul Câmpulungului Moldovenesc”), Centrul Cultural Bucovina ș.a.

”Criticul literar E.Lovinescu ni l-a înfăţişat astfel:
…Sosit din munţii Câmpulungului Bucovinei, suntem pregătiţi la apariţia unui rural, frust şi înţepenit în gesturi sfioase (…). De pe lira lui Rotică se desprinde o suavă melodie, plină de delicateţe şi gingăşie, în care dorinţa e spiritualizată în impalpabile nuanţe sufleteşti (…). Simplă sau ştearsă ca formă, poezia lui e totuşi plină de nuanţe sufleteşti (…), iar G. Călinescu continua:
Poezia lui G.Rotică este erotică şi intimistă, cu melancolii de om sănătos,
dar timid. Îndrăgostitul se sfieşte de oameni şi se-nfundă în pădure (…) ; Tristeţa autumnală are o nuanţă tonică: «Nu vezi ce tristă-i toamna în jur prin munţii suri,/ Nu vezi cum cade ceaţa pe tristele păduri …» ” (Sursa, pg. 89)

Se solidarizează cu acțiunile întrprinse în scopul realizării unității naționale alături de Emilian Slușanschi, Ion Grămadă, George Tofan, Dimitrie Marmeliuc și editează la ”Revista Bucovinei” la București în 1916 articolul program ”Rostul nostru”/aprilie1916 din care îndemnul ”Veniți ca soli ai fraților la frați, suntem purtătorii sfintei misiuni a pregătirii sufletelor unui neam pentru una din cele mai mari și înălțătoare momente din câte le cunoaște istoria sa”, înflăcărează inimile românilor pentru momentul istoric care va urma (sursă).
La ”Foaia societății” prima revistă din Bucovina (înființată în 1862) va participa și Gavril Rotică cu patosul civic care îl va caracteriza pe tot parcursul vieții: ”Toată țara azi în suflet mi s-a coborât deodată/Cu mirosul său de brazdă de sub zarea depărtată”.

Cântecul unui copil al nimănui

Lăsaţi-mă în fum să şăd,
În fund de crâşmă-ntunecată,
Şi fraţii vagabonzi să-i văd
Cu ochii tulburi cum mă cată.

Lăsaţi-mă lângă pahar,
S-arunc sub masă cartea vieţii;
E vinul un venin amar
Şi plâng când îi deschid păreţii.

Lăsaţi-mi capu-nfierbântat
S-adoarmă-n cântec de vioare,
De sub arcuşul fermecat
Uitarea peste el coboare.

Lăsaţi-mă aici, să-mi spui
Viaţa scândurii de masă
Eu sunt copilul nimănui
Şi n-am nici drum, şi n-am nici casă.

No one’s Child

Just leave me, fellows, leave me in
That smoky corner of a tavern,
To see those stragglers dry their chin,
And booze again and say it’s heaven.

Just leave me there next to my glass,
So I can fling the book of life;
Wine, sweet-and-bitter venom mass,
I weep, I hold my pocket knife.

Let my tormented lead-like head
Get drowsy at the sound of fiddles,
Let sweet oblivion come instead
Of all those wisdom words and riddles.

Leave, leave me here, so I can tell
My story to some mouse or toad.
For I am no one’s child; no hell,
No heaven’s mine, no home, no road.

Sursa: http://centrulculturalbucovina.ro/antologia-poeziei-bucovinene-poetii-vechi/

Ciocârliei

Din slava lumilor albastre,
Într-o senină dimineaţă,
Trezit-ai plângerile noastre
Tu, veşnic dragă cântăreaţă.

Vestit-ai ceasul de pornire
În larg de câmp, la sfânta muncă,
Şi-n limpezi stihuri de slăvire
Ai coborât sfânta poruncă.

Dar nu ştii că pe noi ne doare
Seninul stihurilor tale,
Tu cânţi când semănăm sudoare
Şi ce răsare-i numai jale.

Tu cânţi când ţărna o frământă
La noi copiii şi părinţii,
Dar din sudoarea noastră sfântă
Nu noi, ci alţii-şi scot arginţii.

Robită-i primăvara noastră
Şi glasu-i în văzduhuri geme,
Când te înalţi cântând măiastră
Şi-n urmă-ţi se-mpletesc blesteme.

Prefă-ţi cântarea în plânsoare
Şi du-o altor zări mai bune
Şi, soro-n jalnică cântare,
Robia muncii noastre-o spune.

(Junimea literară, nr. 6/1906, pg. 109)

Femeilor române de la noi

Plâng munţii noştri şi pe şesuri
Tot jalea satu-l înveşmântă.
În sfinte funduri de biserici,
Sub lespezi, ţărna se frământă:

E duhul mamelor străbune,
Înlănţuit în ţărna sură,
E sânge ce-ar voi să strige
Că viaţa unui neam se fură

Şi noaptea-mbrobodit-a ţara;
Nu-i nimeni cine să audă
Un glas înăduşit de mamă,
A lutului prea sfântă trudă:

Pleacă-ţi urechea, strănepoate!
Străbunele pe voi vă cheamă
Şi geme în adânc pământul
Că noaptea nu se mai destramă.

Pleacă-ţi urechea, strănepoate!
Şi ascultaţi-le cuvântul
De mame ce născură glorii
Şi ne-au făcut vestit pământul.

În prunci, cu inima-ncă largă,
Străbunele turnau oţele
Din pilde ce-nălţat-au neamul
Din noaptea vremurilor grele.

Când fumega suflarea morţii
Şi-ardea hotaru-n zări, departe,
Cu duhul lor s-a scris pe frunza
Dumbrăvilor o sfântă carte.

Primiţi-o pilda, strănepoate,
Ce lutul de sub noi o geme
Şi rumpeţi broboda de ceaţă
Ce-ntunecă a noastră vreme.

La voi nădejdile de mâine
Un neam din noapte şi le-ndreaptă
Şi de la pruncii voştri, mame,
Seninul dimineţii-aşteaptă !

Cuvântul vostru-i o putere
Nebiruită nici de-o lege
Şi ziua visurilor noastre
Din noapte poate s-o deslege,

Uniţi-vă în gând voi, mame,
Şi-un gând sfinţească-a voastră cale:
Copiii voştri să ne treacă
Dincol‘ de lacrimi şi de jale!

(Junimea literară, nr. 10/1906, pg. 169)
Sursa: http://dragusanul.ro/wp-content/uploads/marturisitorii_vol2.pdf (pg. 412-423)

Singura revistă din Bucovina care avea reşedinţa într-un sat

Să ne reamintim de:

Constantin Milici

”Un personaj unic în cultura noastră, care a sacrificat totul pentru promovarea spiritualității neamului său, Constantin Milici, cantor bisericesc la Sucevița și la Soloneț, dar care, fiind înrolat în armata austriacă, a cules, în vreme de război, caiete întregi de cântece populare, este întemeietorul revistei ”Țara Fagilor” (1931, 1932), prima gazetă sătească bucovineană, la care a lucrat și Eusebie Camilar, menită unei adevărate emancipări rurale, pe veci irepetabilă”.
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014

Țara Fagilor
Bucovina (în germană Buchenland = Țara fagilor)

Între cele două războaie mondiale, mai precis în 1931 – 1932, apare în satul Soloneţ, comuna Todireşti, judeţul Suceava, prin strădania cantorului bisericesc Constantin Milici, revista de literatură şi folclor „Ţara Fagilor”. Ea îşi propunea să fie un factor de cultură în această zonă a Bucovinei. Constantin Milici nu a ezitat în a face mari sacrificii, materializându-şi în concret pasiunea prin editarea acestei reviste cu periodicitate lunară, intitulată „Țara Fagilor”. Este singura revistă din Bucovina care avea reşedinţa într-un sat – Soloneț – în casa unui ţăran autodidact. La primul număr a colaborat ca redactor tânărul ce avea să devină mai târziu corespondent al Academiei Române, scriitorul Eusebiu Camilar. Revista conţinea articole de critică şi istorie literară, foclor, folcloristică, poezii şi proză. A avut colaboratori din diferite zone ale ţării: Mehedinţi, Caransebeş, Bihor, Constanţa, Huşi, Bacău etc., fiind cunoscută şi răspândită rapid în zone mai îndepărtate. Articolele – program ale revistei sunt edificatoare în ceea ce priveşte intenţiile: „vreau să scoatem la lumina zilei, pe lângă producţiile culte, şi acele minunate producţii ale poporului, adevărate comori de simţuri, de credinţă şi datini în care se oglindeşte sufletul simplu şi înflăcărat de poezie”.

Sursa: http://www.mybestcv.co.il/TextPage_EN.aspx?ID=9655773

Despre Constantin Milici și aici: http://www.edituravremi.ro/constantin-milici/

Ștergar bucovinean

Să aflu adevărul, și sus în munți am mers…
A cui e oare mâna ce țese-n Univers ?

Acuma știu – de lucru când iar s-a apucat,
Să țeasã și să-ntindă pe cer ștergar vărgat,

Ea lasă draperia de nouri drept în jos !
E, tunetul, bărbatul ce pleacă mânios…

Cât plouă, după nouri prin spată a trecut
Multicolore fire, și-i gata de țesut,

Mătăsuri diafane, lumină, funigei…
E, fulgerul, suveică la îndemâna ei !

Și mult apoi, furtuna în zare pân’ s-a șters,
Ea tot mai mânuiește suveica-n Univers !

(de: Eusebiu Camilar)