Arhive pe etichete: carte

„Scrisoare de la Ştefan cel Mare”, un îndemn spre curaj și să ne deschidem ochii minții și ai sufletului

Citind istoricul zilei de 10 iulie amintesc din nou că în această zi în anul 1466 ”au început lucrările de construcție la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, ridicată după cucerirea cetații Chilia.
Conform Letopiseţelor putnene şi Cronicii moldo-polone, pe 10 iulie a început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, concepută in plan triconc dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa”.

E un bun prilej să ne amintim din nou de luminosul chip al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și însemnătatea sa în istoria românească și chiar europeană căci faptele trecutului de le știm luminează prezentul vieții noastre și trimite ”raze vii de lumină” spre viitor (Ion.I. Nistor, pag. 10-28 și 284-287 din Scrisori din Bucovina, autor Mihai Iacobescu).

Această prezentare de început pentru articolul de azi se leagă pentru mine cu cele ce urmează, căci toate au legătură între ele, dar mi s-a părut că figura luminoasă a lui Ștefan cel Mare este și personalitatea cea mai importantă cuprinsă în cartea prof. univ. dr. Mihai Iacobescu din Suceava.
În cartea ”Scrisori din Bucovina” autorul fiind ”animat și înaripat ori de câte ori se află în fața unei personalități-model”, care îl ”atrage, acaparează, prelucrează și îl fascinează tainic cu mijloacele-i nevăzute, spontane, irezistibile”, simțindu-se apoi când rămâne singur, ”mai însetat de lucru, mai bun, mai curat, mai înțelegător și mai iertător cu cei din preajmă, mai legat de cei” dinaintea sa, ”mai integrat travaliului celor de astăzi ce lucrează pentru cei de mâine”, înglobează o multitudine de aspecte realizând un vast și cuprinzător caleidoscop de momente și personalități importante din viața sa, din istoria Bucovinei, un elogiu la adresa celor care au contribuit la cultura românească, prestigiul și libertatea Bucovinei pentru o viață demnă, pentru a se înfăptui Unirea românilor, și în același timp un îndemn la meditație.
Paginile „Scrisoare de la Ştefan cel Mare” din cartea profesorului univ. dr. Mihai Iacobescu, „Scrisori din Bucovina” apărută la Editura Junimea, în colecţia „Historia Magistra Vitae”, 2017, sunt cu adevărat un îndemn la meditație, să ne deschidem ochii minții și ai sufletului, dar și un îndemn la o atitudine mai curajoasă, demnă având în vedere ”că vremurile de azi sunt încă haine și tulburi, iar cele de mâine așteaptă încă de la urmași necontenită jertfă eroică, dăruire, neînfricată dârzenie, necontenită perseverență, nestrămutată credință și neostoite strădanii, luând exemplu de la statornicia și tăria Carpaților noștri, care ne-a fost dintotdeauna loc de adăpost și de hrană, Cetate Naturală de rezistență, coloană vertebrală a nației și ne-a dat și una din cele mai statornice învățăminte ale istoriei sbuciumate”.
Am intrat în posesia acestei cărți când am vizitat standul de cărți cu ocazia Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum din 3-4 mai 2018 organizat de Universitatea ”Ștefan cel Mare”.
O frumoasă prezentare a acestei minunate și de suflet cărți realizată de scriitorul și jurnalistul Ioan Țicalo, puteți citi pe:
https://www.crainou.ro/2018/07/06/magistrul-mihai-iacobescu/
De asemenea:
Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Reclame

Comentarii închise la „Scrisoare de la Ştefan cel Mare”, un îndemn spre curaj și să ne deschidem ochii minții și ai sufletului

Din categoria Motive pentru condei

Ziua Mondială a Scriitorilor

Despre condiția scriitorului de azi, pe ”aleile creației pentru pentru a desluși ce înseamnă a gândi, a scrie, a crea, a îmbogăți patrimoniul spiritual al omenirii”:
Condiția scriitorului – legată fiind de Ziua Mondială a Scriitorilor

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

O carte dintre ”lecturile de leac”

Se pare, câteodată, ”că mai puțin înseamnă mult”, ideea oricât ar părea de ciudată a fost analizată în ”Arta de a renunța cu stil”, o carte rafinată, cu un cumul de sugestii și dimensiune etică. Astfel, succesul unei vieți mai bune din perspectivă și cu substanță filozofică este de a fi (dar nu oricum), care înseamnă mai mult decât a avea.

Cartea de la ora 5 – Alexander von Schonburg, Arta de a renunţa cu stil

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Cuvinte vii de la Părintele Arsenie Boca

Pr Arsenie Boca

Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea – Iubirea – necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea – Voinţa necesară Desăvârşirii omului.

În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creaţie.

Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.

Căsătoria cere multe motive ca să fie Taină.

Oameni suntem toţi, OM însă numai din când în când câte unul.

Cea mai mare libertate a omului este libertatea faţă de păcat.

Cea mai grea luptă în viața aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propășirea binelui.
(Arsenie Boca)

Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită și cred că Părintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepțional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită și când l-am cunoscut eu in ’42 avea 32 de ani și, deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu personal cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poți fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat și arta, a făcut Școala de Belle Arte, secția pictură, a facut și ceva Medicină, cunoștea șli chestiuni de medicină, și toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat și cu o cultură bine pusă la punct. (Părintele Teofil: Cele mai frumoase cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca)

A scris cartea Cărarea împărăției ca răspuns la „atâtea lacrimi” iar cartea este spre luminarea urmașilor pentru a nu mai orbecăi în noaptea neștiinței și a lipsei de sfat. Cartea cuprinde de la tâlcuirea scripturii și până la elemente de matematică, genetică și logică. Și mai scrie o carte – “Cuvinte vii” – în care adună predicile rostite la Prislop, în total 137. Scurte, concise și pe înțelesul tuturor. Preotul Constantin Necula spune că “sunt predici absolut fenomenale. E ca o declarație de dragoste. Nu e încrâncenat. Asta nu prinde bine celor care cred că ortodoxia trebuie să se încrânceneze de către ceva”.
La biserica de la Dragănescu, lângă București, numită și „capela sixtină a ortodoxiei romanești” părintele Arsenie Boca a lucrat mai bine de 15 ani realizând o lucrare într-un stil nemaiîntâlnit în bisericile noastre cu mesaje pe înțelesul tuturor:
”Capela sixtină” a ortodoxiei românești, pictată de Părintele Arsenie Boca la Drăgănescu

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Impresii despre o carte

jurnalul-șefei-mele

Am cunoscut-o pe Helene Pflitsch pe wordpress citindu-i cu plăcere articolele de pe site-ul său. WordPress-ul este un prieten care creează prieteni și prietenii care chiar dacă sunt virtuale, contează, contează factura lor, impactul celor scrise, a comunicării, ideilor. Căutând prin librării am găsit cartea „Jurnalul șefei mele” care m-a captivat și m-a determinat să scriu aceste rânduri.
Cartea d-nei Helene Pflitsch „Jurnalul șefei mele” este o descriere a perioadei post decembriste românești de după 1989 într-o efervescență de transformări în drumul spre o nouă lume, în care autoarea surprinde cu ajutorul descrierilor și a unui dialog antrenant, plin de umor și savoare, cu un stil propriu și original, momente de istorie, filozofie, contemplație și meditație amprentate de viziunea proprie, modernă, de înțelegere a momentelor trăite împreună cu celelalte personaje, căci, descoperim că eroina este însăși autoarea. Personajele sunt creionate cu acele fine și accesibile instrumente ale unui scriitor ce se respectă (respect care este punctul său forte), cu mijloace stilistice valoroase ce îi sunt la îndemână, exprimând prin scrisul său o viziune personală asupra vieții în continuă schimbare.
Cu o sinceritate care o apropie de cititor este dezvăluită și povestea de dragoste cu Ștefan Mihai, personajul masculin principal, poveste de dragoste plină de pasiune, de o carismă încântătoare, pe care a remarcat-o d-l Dan Șalapa astfel: „povestea de dragoste ce se derulează între el și eroina principală este una dintre cele mai interesante ale literaturii noastre contemporane”.
Când am cumpărat această carte nu am reușit să o citesc imediat, a avut timpul ei anume, căci atunci când am citit-o nu am mai lăsat-o din mână, până ce nu am terminat-o cu excepția unei singure pauze. E o carte care la urmă te îndeamnă să recitești pasaje pentru frumusețea lor, a dialogului, e o carte care te îndeamnă la reflecție, să-i înțelegi personajele pe de o parte și o societate în nevoie de schimbare pe de altă parte. Am apreciat de asemenea netezimea fluxului povestirii care-i dă continuitate, altruismul personajului principal feminin într-o perioadă controversată, de criză a societății românești (sub mai multe aspecte: economice, etice, morale, spirituale) la început de mileniu, bucuria valorii, motive reale și frumoase pentru condei.
Finalul cărții este fermecător și lasă loc de o continuare promițătoare sau o alegere la imaginația cititorului:
Formez numărul de telefon
– Hei, Prințeso, mi-ai citit gândul.
Sunt la Predeal. E un soare minunat.
Pielea ta albă are nevoie de el.
La trei ai un tren. Te aștept în gară.
– Cu o condiție
– Care ?
– De acum înainte fii Mihai, regele meu Mihai.
– Prințeso, de când ți-ai înmuiat picioarele în Mediterana aștept să-mi spui asta
.”

8 comentarii

Din categoria Motive pentru condei