Acasă » Articole etichetate 'Cernăuți'

Arhive etichetă: Cernăuți

Luna Ianuarie, o lună priveligiată

Într-adevăr, luna ianuarie este o lună priveligiată, afirmație preluată din articolul ”Eminescu despre Ștefan cel Mare”, autor Liviu Antonesei, o lună cu multe evenimente importante din istoria și cultura română.
La 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Moldovei îl votează în unanimitate ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza.
La 10 ianuarie 1475 are loc bătălia de la Podul Înalt unde Ștefan cel Mare cu o oaste alcătuită din 40000 de moldoveni, 8000 de secui și 18000 de ardeleni înfrânge pe cei 120000 de turci conduși de Soliman Magnificul.
Pe 23 ianuarie 1893 sosește în România viitoarea regină a țării, Maria, care a dovedit reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României, încercând chiar de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și începând din 1914 ca regină.
La 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza realizându-se astfel Unirea Principatelor Române.
La 24 ianuarie 1862 la București s-a deschis primul Parlament unic din România, orașul București a fost proclamat capitala țării.
Pe 18 ianuarie 1990, cursa Swiss Air de Geneva aducea la Bucureşti pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, însoţită de sora sa, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia. Regele Mihai încredinţase primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în ţară, pentru prima oară de la plecarea, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948, în exil.
.
La 15 ianuarie 1850 se naște Mihai Eminescu, glasul duios al Bucovinei – numită și coroana Moldovei, al României, de fapt al întregului neam românesc căci, citind poezia ”Rugăciunea unui dac” ne dăm seama că Mihai Eminescu era conștient de vechimea acestui neam.
Atât Ștefan cel Mare și Sfânt cât și Mihai Eminescu și-au legat destinul folosind sabia și condeiul pentru libertatea și nemurirea neamului românesc:
”Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu”. ( Mircea Eliade)
”Eminescu este unul din exemplarele splendide pe care le-a produs umanitatea. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc și cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasa a sufletului daco-roman cu cultura occidentală”. (Garabet Ibrăileanu – Poezii)
15 ianuarie 1850, acest fericit moment, ne reamintește de poetul care a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute, viziunilor orizont nemărginit și cu simțăminte de adâncime unică a dăruit cuvintelor armonii uimitoare.
Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889), cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.

Surse:
Eminescu despre Ștefan cel Mare
Mircea Eliade despre Eminescu
Eminescu – creator ce străbate timpul
Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare – simboluri ale identității românilor din Cernăuți
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ianuarie

Eminescu în Bucovina și Bucovina în scrierile lui Eminescu

Iubire, nădejde, îndemn
prin Eminescu învie
dinspre Bucovina solemn
iubire, nădejde, îndemn.
Din slova sa lumina-i semn
pentru români ca să știe
iubire, nădejde, îndemn
prin Eminescu învie.

© Georgeta R.M.

”Dacă treci măcar o dată prin orașul Cernăuți, fosta capitală a Bucovinei înstrăinate, este peste poate să nu-ți vină în minte inegalabilele versuri eminesciene: „Iar tu, iubită Bucovină, ești diamant din steaua lui Ștefan”. Când am pășit pentru prima dată în stingherul Cernăuți, numit altădată „mica Vienă”, am dorit să vizitez, pe lângă edificiile religioase, locurile ce vorbesc despre Eminescu”.
continuare: https://doxologia.ro/eminescu-bucovina-bucovina-scrierile-lui-eminescu
”Eminescu se simțea legat de Bucovina prin rădăcinile străbunilor, prin anii de școală, prin iluștri profesori avuţi aici, prin colegii și prietenii de-o viață ce și i-a făcut în timpul șederii la Cernăuți, locul debutului său literar. Peste toate, poetul se simțea legat de Bucovina, ca de orice provincie a țării și de fiecare locuitor al ei, prin sângele ce-i curgea prin vene, prin aceeași credință și același ideal de unitate națională a poporului din care a răsărit”.

Denumirile provinciilor românești: Bucovina | Lumea Sub Lupă:
http://www.youtube.com/watch?v=qhAJL4r36ag

Integrarea Bucovinei în cadrul României Întregite

Între marii patrioți români ai Bucovinei din secolul XIX și primele decenii ale secolului XX, alături de alți români care au activat intens pentru unirea Bucovinei cu România, s-au situat Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Ion Nistor, Doridemont (Dori) Popovici, Gheorghe Sârbu, Radu Sbiera, Max Hacman, Vasile Marcu, Octavian Gheorghian, Nicu Flondor, Ipolit Tarnavschi, Aurel Țurcanu, Cornel Tarnoviețchi, ș.a. care ”au luptat pentru unirea Bucovinei integrale cu celelalte două țări românești într-un stat național independent”, suflete de români a căror inimă a bătut neîncetat pentru valorile naționale, valori sacre, pentru ca adevărul să învingă și Bucovina istorică să se alăture celorlalte țări românești care au fost odată un singur trup, trup care de-a lungul secolelor a fost rănit și ciuntit dar cu toate acestea memoria a ceea ce au fost, ce sunt, iubirea de neam, au rămas nestinse în sufletul lor devenind figuri emblematice a luptei bucovinenilor pentru unire. Noi, urmașii lor suntem datori cu iubirea de neam, cu cunoașterea celor care s-au ostenit pentru reîntregirea neamului românesc și propășirea lui.
Iancu Flondor, cavaler al dreptății și moralității
Iancu Flondor, o viață în slujba dreptății
Sextil Pușcariu – contribuții esențiale la studiul limbii române și participant activ la unirea Bucovinei cu România
Ion Nistor – istoric și militant unionist bucovinean
Doridemont (Dori) Popovici, fruntaș al luptei pentru unirea Bucovinei cu patria mamă

„Rugă pentru dreptate”, melodia Laurei Haidău, care a adus lacrimi pe față la Cernăuți

Prima sărbătorire oficială a Zilei Bucovinei: Cei mai buni artiști folclorici ai Bucovinei istorice, în spectacol, în centrul Sucevei

Ansamblurile reprezentative ale Sucevei și Cernăuțiului vor susține sâmbătă, 28 noiembrie a.c., pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava, un amplu spectacol folcloric intitulat ”Dulce și frumoasă Bucovină”.
Evenimentul face parte din manifestările organizate cu ocazia primei sărbătoriri oficiale a Zilei Bucovinei.
Astfel, începând cu ora 10.00, Centrul pentru Păstrarea Tradițiilor Bucovinene va găzdui parada portului popular din Regiunea Cernăuți, intitulată ”Straiele din Bucovina”, urmată de o consfătuire cu tema ”Calendarul cultural comun”.
afiș-28-noiembrie
De la ora 14.30, pe esplanada Casei de Cultură din municipiul reședință de județ se va desfășura un amplu spectacolul folcloric, ce va fi prezentat de epigramistul câmpulungean Constantin Tiron.

Vor încânta publicul spectator Fanfara ”Bucovina” a municipiului Suceava, Grupul vocal ”Altița” din Bilca, Grupul folcloric ”Dor de la Humor din Gura Humorului, Formația de dansuri ucrainene ”Kozaciok” din Bălcăuți, Grupul folcloric ”Obcina Stânișoarei” din Mălini, Ansamblul polonez ”Soloceanca” din Solonețul Nou, Grupul folcloric ”Arcanul bătrânesc” din Frătăuții Noi, Ansamblul folcloric ”Arcanul” – Fundu Moldovei, Ansamblul folcloric ”Trandafirul” din Calafindești, Ansamblul Academic Bucovinean de Cântece și Dansuri ”Andrii Kusnirenko” din Cernăuți, Orchestra ”Mugurelul” a Centrului Bucovinean de Artă Cernăuți, Ansamblul folcloric ”Trâmbița” al Universității de Medicină Cernăuți, Ansamblul folcloric ”Cernivțeanca” și Corul ”Codrii Cosminului” din Cernăuți.

De la ora 18.00, Ansamblul artistic ”Ciprian Porumbescu” Suceava va susține un program artistic care se va încheia cu un recital al îndrăgitei interprete de muzică populară Margareta Clipa.

Manifestările care marchează Ziua Bucovinei sunt organizate de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural ”Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Casa de Cultură Suceava și Primăria municipiului Suceava.

Din acest an, Ziua Bucovinei este oficial sărbătorită în 28 noiembrie când, în anul 1918 Congresul Bucovinei a decis unirea Bucovinei cu Regatul României.

Sursa: newsbucovina.ro

Tot de Ziua Bucovinei:

Consiliul Județean, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează sâmbătă, 28 noiembrie, de „Ziua Bucovinei”, un amplu eveniment ce cuprinde lansări de carte, dar și un concert festiv.

ZIUA-BUCOVINEI

Potrivit directorului bibliotecii publice sucevene, Gabriel Cărăbuș, preotul doctor Nicolae Cojocaru va lansa mai multe volume, iar la finalul manifestării corala „Academica” din Câmpulung Moldovenesc și Angelica Flutur vor susține un recital.

Evenimentul va avea loc în sala „Elena Greculesi”, începând cu ora 12.00, și va fi prezentat de prof. univ. dr. Aurel Buzincu, prof. univ. dr. Vasile Demciuc și dr. Alexandru Ovidiu Vintilă.(Mihaela Tcaciuc)

Sursa: newsbucovina.ro

Muzeul Bucovinei şi Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 26 – 27 noiembrie a.c., la Muzeul de Ştiintele Naturii din municipiul Suceava,  cea de-a XVII-a ediție a Simpozionului Internaţional ”Bucovina- File de Istorie”.

ZIUA-BUCOVINEI

Potrivit organizatorilor, la eveniment vor  participa peste 100 de specialişti din România şi Ucraina.

Simpozionul va cuprinde trei secţiuni: ”Arheologie”, ”Istorie modernă şi contemporană”, ”Conservare şi restaurare”. (Irina Lițu)

Sursa: newsbucovina.ro

Constantin Loghin

Primul preşedinte al SSB, din 14 decembrie 1938, pe care o întemeiase Mircea Streinul, în 12 noiembrie, Constantin Loghin, autorul primei „Istorii a literaturii române din Bucovina” (1926) şi a antologiei „Scriitori bucovineni” (1924), a publicat: „O sută de ani de la naşterea lui Alecu Hurmuzachi” (1924), „Anul 1848 în cultura şi literatura Bucovinei” (1926), „Istoria literaturii române” (1926), „Din trecutul Societăţii pentru cultură” (1932), „Cernăuţi” (1936), „Aron Pumnul – Mihai Eminescu” (1943) etc. Mai mult, în Mărturisitorii (pg.724-729).
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014
Constantin-Loghin
foto: referate.com
Fiu a lui Leon Loghin și al Rozaliei s-a născut la 4 nov. 1891, comuna Budeniț, județul Storojineț, Bucovina – moare în 23 febr. 1961, Gura Humorului. A fost profesor la Liceul „Mitropolitul Silvestru” din Cernăuți (1920-l940; 194l-l943), la Liceul „Matei Basarab”din Bucuresti (1940-l941). la Colegiul National Bănățean „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara (1944-l949), la Gherla (din 1949) și la Gura Humorului.
Personalitate a culturii din Bucovina interbelică, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina, Constantin Loghin s-a implicat în activitatea acesteia, a elaborat și publicat o amplă monografie a acestei societăți ( publicată în presa timpului) cât și o monografie a capitalei Bucovinei istorice, Cernăuți.
Este unul din fondatorii Societății Scriitorilor Bucovineni, SSB, corespondent și redactor pentru Bucovina la ziarul ”Universul” timp de 15 ani, întemeietorul și directorul Editurii Mitropolitul Silvestru din Cernăuți.
Constantin Loghin a avut un țel constant de dezvăluire și promovare a valorilor bucovinene, scrierile sale având în primul rând un caracter cultural prin destinația propagandistică și mesajul viu care le animă.
A fost preocupat de literatura română scrisă pe teritoriul Bucovinei istorice, și în acest sens a colaborat, începând din 1923, la majoritatea periodicelor cernăuţene: „Poporul”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”, „Cuvântul ţărănimii”, „Bucovina”, „Tribuna”, „Revista Bucovinei”, „Bucovina literară”, „Cronicar”, „Junimea literară”, „Spectatorul”. Ocazional a semnat în „Adevărul literar şi artistic”, „Unirea” (Bucureşti), „Familia” (Oradea).
În studiui Aron Pumnul – M. Eminescu (1943), Constantin Loghin pune în valoare meritele sistemului ortografic al dascălului Aron Pumnul, valoarea culturală a Lepturariului subliniind dăruirea sa pedagogică și elanul său patriotic mai importante decât unele erori de ordin lingvist.
A scris o sumară antologie, Scriitori bucovineni (1924), ca în 1938, să realizeze o lucrare în două volume, Antologia scrisului bucovinean până la Unire, ce cuprinde o selecţie reprezentativă şi bibliografii bogate şi exacte. În 1934 a tipărit o carte, Geschichte der rumanischen Literatur împreună cu S. Drimmer care prezintă fenomenul literar românesc, de la folclor până la cenaclul Sburătorul într-un mod succint și exact. Constantin Loghin a mai realizat o Istorie a literaturii române (1926), și un manual de limba română.
A corelat planul social-politic cu cel cultural și acest lucru este cel mai bine ilustrat de studiul Anul 1848 în cultura și literatura Bucovinei (1926), cuprinzând și câteva portrete miniaturale de „literați ieșiți din frământările politice ale anului 1848″.
”Profesor de înaltă ţinută pedagogică şi cercetător de reală valoare ştiinţifică, Constantin Loghin a dat la lumină lucrări care au dăinuit peste vremi şi continuă şi azi, după scurgerea a mai bine de trei sferturi de veac, să rămână surse de referinţă mult solicitate şi înalt apreciate de către cititorii cointeresaţi de destinele literaturii şi culturii române din Bucovina”. (Nicolae Bilețchi, Inst. de Filologie Chișinău)

Surse: http://www.if.asm.md/reviste/RLSL_1-2-2009.pdf

Dă clic pentru a accesa 065-072%20Cernov_vol_red%5B1%5D.pdf


http://www.crispedia.ro/Constantin_Loghin
http://dragusanul.ro/wp-content/uploads/marturisitorii_vol2.pdf (pg. 724-728)

Primul președinte al Societății studențești Dacia din Cernăuți

Viața mea

Viaţa mea-i o carte ca oricare.
Pe ea grăbite mâini abia au răsfoit,
Priviri fugare abia dac-au citit
Crâmpeie, clipe rare din ceea ce-am gândit,
Din ceea ce-am iubit
Şi-am suferit pe lume.
E-o carte fără nume,
Uitată-ntr-un amurg
De toamnă, de-o femeie,
Pe-o bancă-ntr-o alee.
Și frunze pale curg
Şi-o învălesc în taină
În veşteda lor haină…
Pierdută-i şi-ngropată
Şi nimeni vreodată
N-o va mai regăsi
Şi nu o va citi.
(de: Liviu Marian)
(tipărită de Eugen Dimitriu în revista Ţara Fagilor (octombrie—decembrie 1993)

Liviu Marian

Fiu al Leontinei și al ilustrului preot și folclorist Simion Florea Marian, posteritatea l-a înregistrat pe Liviu Marian în memoria sa ca poet, prozator, traducător și istoric literar născut în Bucovina, orașul Siret, iunie 1883, unde în a cărei casă părintească au poposit mari personalități precum Mihai Eminescu (1885), Artur Gorovei, Al. Xenopol, Ioan Bogdan, Petru Poni, Teodor T. Burada, Ion Dragoslav, etc. De mic copil este atras de activitatea părintelui său care a știut să-l înrâurească în acest sens, în munca de cercetare, făcând muncă de corectură, traduceri, cântă în mica orchestră de familie, pictează cu pasiune, urmând ca apoi în anii tinereții să-și desăvârșească studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din Cernăuți devenind și primul președinte al Societății studențești Dacia înființată în 1905:
”cea care, pentru a sprijini consolidarirea însoţirilor rurale de economie şi credit în sistem Raiffeisen, a organizat primul curs seral de contabilitate”.
Din îndemnul lui Ion Nistor debutează în paginile revistei cernăuţene Junimea literară în 1904 după ce a avut o perioadă pregătitoare, când a făcut traduceri din germană și a scris versuri și proză.
Pentru o mai bună înțelegere e bine să ne reamintim că la 23 august 1880 unii membri ai Junimii au părăsit societatea şi au înfiinţat la iniţiativa lui Stefan Cocinschi societatea – Bucovina – după 1909 unii membri ai societăţii Bucovina care era progermană, au înfiinţat societatea Moldova, iar o parte din membrii Junimii la 21 mai 1905 au înfiinţat în frunte cu Liviu Marian societatea Dacia. Sursa: aici
La insistența verișoarei sale, scriitoarea Constanța Marino Mosco își susține teza de doctorat la Universitatea din Cernăuți cu titlul ”Contribuții la istoria literaturii românești din veacul al XIX – lea” ocazie cu care pune început bun al unei tradiții frumoase în domeniul unor studii literare ce s-au dorit a fi serioase, bine pregătite și de informare.

Așa cum s-a scris și în portretul său din Galeria personalităților bucovinene, după 1905 datorită morții părintelui său Simion Florea Marian, trebuind să aibă grijă și de întreținerea familiei (alcătuită din cinci suflete) își risipește opera prin paginile gazetelor vremii, și își concentrează în același timp grija și atenția asupra moștenirii literare, a tezaurului folcloric adunat de tatăl său – academician cu o bogată activitate în acest domeniu:

”Casa manuscrisului Botanicii şi a grădinii, „casa câştigată cu condeiul” (cum scrie Liviu Marian că se bucura să spună), casă aparţinând azi Muzeului Bucovinei, de pe strada care poartă numele cărturarului: a fost cumpărată din cei 4.000 lei aur, valoarea Premiului „Năsturel Herescu”, pe care Academia Română i l-a acordat în anul 1884 pentru lucrarea Ornitologia poporană română, şi în ea şi-a trăit Simion Florea Marian sfertul de veac cel mai fertil al vieţii sale. „Câţi trecători întârziaţi, scrie Liviu Marian în biografia dedicată tatălui său, întorcându-se de la locurile de petrecere şi veselie deşartă, vor fi zărit târziu noaptea geamul luminat de la casa părintelui Marian? Şi câţi din cei ce ştiau ce lucra vor fi înţeles ce e munca şi cum se câştigă numele cel bun în viaţă, pe care nu-l va înghiţi groapa odată cu trupul de ţărână?” Să mai spunem doar atât: în această casă, lui Simion Florea Marian i-a fost oaspete Mihai Eminescu. Şi să mergem mai departe, întârziind totuşi un moment şi în grădină, ca să menţionăm mărturisirea ginerelui, „…grădina casei, pe care o îngrijea cu dragoste şi delicateţe de naturalist, avea funcţia de anexă a marii sale biblioteci”, şi ca să-l privim pe cărturar cu ochii fiicei sale: „…îmbrăcat în cămaşă albă şi pantaloni gri, îşi sufleca mânecile, scuipa în palme şi se apuca de cosit iarba, ca să-şi aducă aminte de vremurile când era flăcău la Ilişeşti. Părul ondulat natural îi cădea în plete, fluturat în vânt”
Botanica poporană română este un document al unităţii neamului” .
Sursa: limba română.md

spre a-l depozita în fondurile Academiei Române, activitatea fiindu-i îngreunată de administrația din acel timp (austro-ungară) care îl suspecta de simpatia pentru România:

„Când Liviu Marian a început să ceară de la diverse şcoli liste de elevi pe naţionalităţi, pentru a urmări cât de grav era procesul de înstrăinare, autorităţile au intrat în alertă. Poliţia făcea investigaţii discrete la conducerea Gimnaziului Superior din Suceava, interesându-se de comportarea profesorului. Fuseseră interogaţi şi elevii claselor unde avea ore. Erau aceiaşi „românofagi, scrie Liviu Marian în schiţa Simeon Florea Marian, aduşi de vânturi, care i-au făcut viaţa imposibilă şi elevului S.Fl.Marian, nevoit să-şi continue liceul peste munţi în Transilvania. Erau aceiaşi care-i puneau mai târziu piedici profesorului S.Fl.Marian, să participe — ca membru activ al Academiei Române — la sesiunile anuale de la Bucureşti” (Eugen Dimitriu, Petru Froicu, Liviu Marian, în Anuarul Muzeului judeţean Suceava, X, 1983)”.
Sursa: aici

Colaborează la „Gazeta Bucovinei”, „Ramuri”, „Cosânzeana”, şi „Luceafărul”, tipăreşte broşura Simeon Florea Marian (1910) şi volumele de proză Suflete stinghere (1910) şi Printre stropi (1912). În preajma anului 1917 se găseşte în Basarabia, implicându-se în organizarea învăţământului în limba română și dovedindu-se un animator cultural deosebit la fel ca atunci când a fost la Suceava profesor la Gimnaziul Superior. Aici la Chișinău în anii 1920 a întemeiat și a editat o revistă literară foarte frumoasă intitulată Renașterea Moldovei în care a publicat împreună cu Nicolae Dunăreanu tot ce i s-a părut mai prețios și mai valoros în literatura română la acea vreme.
Din 1920 este deputat de Cahul, între anii 1922 şi 1939 va fi profesor şi director al Liceului „B.P. Hasdeu” din Chişinău. Interesat de viaţa şi activitatea marelui scriitor și filolog B.P. Hasdeu, Liviu Marian a scris următoarele studii: B.P. Hasdeu şi M.Eminescu (Chişinău, 1927), Alexandru Hasdeu şi Academia Română (Memoriile Acad.Rom., 1932, seria III, tomul VI), B.P.Hasdeu bănuit de rusofilie (România Nouă, 1926, 30 sept.,), Din copilăria şi tinereţea lui B.P.Hasdeu (Adevărul literar şi artistic, 1927, nr.351), Data şi locul naşterii lui B.P.Hasdeu (Junimea literară, 1928, nr.l—3); Începuturile teatrale ale lui B.P.Hasdeu (Contribuţii la istoria literaturii române din veacul al XlX-lea, Chişinău, 1927). În 1926 concurează la un post de profesor universitar, susţinându-şi în prealabil doctoratul, cu lucrarea Contribuţiuni la istoria literaturii romaneşti din veacul al XIX-lea, însă îi va fi preferat Ştefan Ciobanu.
Când s-a evacuat din Basarabia, n-a avut dreptul să-şi ia biblioteca sa iubită, unică, cu multe exemplare extrem de preţioase, și acest lucru îl aflăm dintr-o scrisoare adresată lui Leca Morariu, prietenul său: „Zac bolnav, sărac, pribeag pe drumuri străine, fără adăpost sigur şi viitor asigurat”. Dar el nu se gândeşte la situaţia în care s-a pomenit, sufletul lui plânge după averea lăsată la Chişinău, nefiind în stare să ia: „…nici o carte din biblioteca mea bogată, de specialitate, cu multe rarităţi, reviste, ziare locale (1917—1940) şi o ladă de manuscrise (15 pachete!), munca mea de peste 20 de ani: monografia (despre) Hasdeu; Şerbănescu; Porecle supranume la moldovenii dintre Prut şi Nistru; Poveştile lui Creangă şi legăturile lor cu folclorul universal, în special cel rusesc; Disertaţia din 1867 (?) a Dr. Ladislaus Basilius Popp (Vasile Pop), De funeribus plebeiis Daco-Romanorum, traducere cu studiu introductiv; ediţia completă a poeziilor lui Hasdeu, a dramei Răzvan şi Vidra, a epigramelor lui Borgea; studii diverse d.Creangă (originea; ritmul în proza lui Cr., Caragiale, Coşbuc (elev al lui Alecsandri, Eminescu), Eminescu (poezia ochilor eminescieni; comparaţia şi metafora la Eminescu; Luceafărul); Polihronie Sârcu; Cezar Papacostea (portret literar); Mioriţa etc”.
Sursa: aici

Spirit poetic, dar și un bun documentarist a adus multe informații despre periodice basarabene necunoscute dând un bun exemplu de cercetare de arhivă, publicistică și a lăsat mai multe lucrări în versuri, cum ar fi inedita corespondenţă imaginată între doi mari prieteni — Creangă şi Eminescu în basmul dramatic Prietenii, dând la iveală o imaginație și o fantezie deosebită, o bună tehnică poetică, datorită muncii sale de traducător, prin rânduri de o literatură ce se respectă, adevărată. A tradus în româneşte lucrări din Dostoievski, Emanuel Geibel, Lenau, Gorki, Wilde, ș.a.
Deși suflet de bucovinean a existat o legătură tainică între Liviu Marian şi celălalt pământ românesc, Basarabia – parte a Moldovei lui Ștefan cel Mare, după cum s-a văzut în implicarea sa literară în cadrul școlii care a condus-o și în revistele literare. Dar:

„La Craiova, unde şi-a găsit refugiul după invadarea Basarabiei de bolşevici, şi-a închis ochii chinuiţi un alt colaborator al revistei noastre, Liviu Marian, valorosul scriitor şi istoric literar, fiul marelui folclorist bucovinean Simeon Fl.Marian. Liviu S.Marian a venit în Basarabia cu prima falangă a profesorilor naţionalişti, chemaţi să răscolească şi să unifice spiritualitatea românească a Basarabiei cu aceea din Vechiul Regat. Aici e cazul să facem câteva precizări. Fiind înrolat în armata austriacă, dezertează şi ajunge la Bălţi, de unde, prin mijlocirea lui Gheorghe Tofan, bucovinean şi el, este invitat la Chişinău. Ani îndelungaţi, Liviu Marian a condus Liceul B.P. Hasdeu din Chişinău. Generaţii de liceeni au trecut prin forjeria caracterului său care nu era dintre cele uşoare, fiind şi taciturn, şi sever, şi morocănos, purtând bine imprimată pecetea şcolii germane la care învăţase şi al cărui tipar i se imprimase, probabil fără voia lui. Fiind director al Liceului B.P. Hasdeu, a găsit de cuviinţa să cunoască în amănunt activitatea şi viaţa acestui genial basarabean. O boală grea l-a ţinut la pat pe Liviu Marian încă la Chişinău, scria în cronica citată mai sus, iar refugiul i-a distrus sănătatea complet. Ultima dorinţă a scriitorului l-a redat pe Liviu Marian Bucovinei, dar mormântul său va rămâne veşnic scump amintirii basarabenilor. A fost îngropat la Suceava voievodală, unde odihneşte în veci şi marele său părinte.”
Sursa: aici

Pentru înțelegerea poeziei lui Liviu Marian, trebuie cunoscută simplitatea și oamenii din universul său poetic, după cum aflăm în Mărturisitorii lui Ion Drăgușanul:
”Liviu Marian nu cunoaște ”oameni simpli”, ci doar oameni tragici. Simplitatea contemplă, simplitatea e asemenea religiilor păgâne în care divinitatea se asumă prin contemplare. Simplitatea este, deci, o stare de fericire, o comuniune cu natura, pe care Liviu Marian, regăsind-o în pictura lui Epaminonda Bucevschi, o redimensionează în patru „Tablouri flamande“, care înfăţişează anotimpurile existenţei umane”:

Primăvara

Bunicul stă-n cerdac, cu capu-n soare
Şi nepoţelu-n braţe şi priveşte
Livada ce-n lumină străluceşte
De sub ninsoarea grea de dalbă floare.

Pe-ncetul inima-i întinereşte,
Iar gândul înapoi în timp îl duce,
Când, băeţaş, stă fluturii s-apuce
Şi-albinele din zbor, şi trist zâmbeşte

Micuţului ce braţu-n van desface
Să prindă gâzele ce-n preajmă-i zboară.
Un cuc să cânte-ncepe şi-apoi tace;
S-aude zvonul roţii de la moară,

Pe care barza cuibu-şi drege-n pace…
Glas de tălăngi văzduhul înfioară.

Vară

În jeţu-i moale, larg, bătrâna împleteşte;
Jos, la picioarele-i stă cuminte
Azorică, Iar Suru, cocoţat pe umăr de-a lui frică,
Îşi toarce caierul şi liniştea sporeşte.

Furtună aprigă deodatăse stârneşte:
Se-nchid cu zgomot mare uşi, fereşti trântite;
Căţelu-a tresărit cu-urechile ciulite,
Privind prin geamul spart cum colbul năvăleşte.

Dar pân-ce bătrânica să-l închidă prinde
A fulgerat cumplit şi-un trăsnet bubuieşte.
Degrabă candela de sub icoană-aprinde;
Şi-n vreme ce în ropot ploaia năpădeşte,

Iar zarea bici de fulger şerpuit cuprinde,
Bătrâna-n umbră rugăciunea îşi şopteşte.

Toamnă

Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,
Ce-n vânt se zbate-ntr-una sub spălăcitul cer
Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…
Din zbor, înfrigurate, Cu aripi ostenite,
Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.
O clipă înfrunzite
Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,
Un ţipăt de erete!
Ca glonţul, spăriete,
Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte
Şi piere-n largul zării…

Tăcerea parcă creşte.
E clipa înserării.
Pe câmpu-ntins şi trist
Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist
Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită

… În zarea mohorâtă,
Ce-o-nghite-ncet amurgul,
Se stinge tot mai jalnic
Un ţipă t de erete!

Iarna

Cu ochii cât cuprinzi în fir de-argint ţesută,
Şi-a-ntins zăpada pânza-i albă, sclipitoare.
Pe-un vârf înalt de plop, ciorchin de neagră floare,
Îşi plânge-un stol de corbi tristeţea mută.

Cu sănii cete de copii lărmuitoare
Din vârf de deal săgeată valea-nvineţită.
Pe câmp din ochi îţi piere-o sanie-nghiţită
De-albeaţa cea nemărginită, orbitoare.

Fuior de leneş fum dintr-un hogeag se-ntinde
Şi-un câine tremurând cu jind la el priveşte.
Un glas sfios de clopot să răsune prinde.

Dar geru-amurgului curând îl năbuşeşte.
Pe rând cătunul somnoroşii ochi şi-aprinde
Privind luceafărul ce viu pe cer luceşte.

(„Tablouri flamande”, dedicate „Umbrei lui Epaminonda Bucevschi”, Revista Bucovinei, nr. 3/1943, pp. 111-113)

Surse pentru articol: 1, 2, 3, 4

Cei mai fericiți ani ai vieții mele

„În tablourile mele a fost înfățișată întreaga Bucovină; poate nu există un kilometru pătrat, în acest colț al României, prin care să nu fi trecut și să nu fi pictat; nu este nici un pisc de munte, nici o mănastire și nici o regiune în care să nu fi pictat scene din viața țăranilor și nesfârșitele lor portrete. În Bucovina am petrecut cei mai fericiti ani ai vietii mele…” – George Löwendal, Însemnari
„Tata spunea că ţăranii aceştia au clădit ţara, ei sînt părinţii întregului popor. Ne-a învăţat să-i respectăm şi să-i iubim mai mult decît pe politicieni şi directori. Se iscălea simplu, GL, însă ţăranilor pictaţi le-a trecut numele complet, precum şi numele satului”, îşi amintea Lidia, fiica artistului.
„Tatăl meu s-a îndrăgostit de Bucovina, pentru că el credea că aici este o concentrare de suflet, o esenţă a spiritului. Aici s-a păstrat tradiţia străveche a tuturor neamurilor Europei, obişnuia el să ne spună, şi am descoperit, prin studiile mele ulterioare, că avea dreptate”.

„Pictorul Bucovinei” a cunoscut-o pe soţia sa, Ariadna, în anul 1918, la Soroca. A furat-o de la părinţi, pe fereastră, cînd aceasta avea 18 ani. Ea cînta, în acel moment, Mozart, la pian, la lumina lunii, fiind cucerită în primul rînd de poeziile tînărului pictor. Marele pictor nu a pierdut firul Ariadnei pînă la sfîrşitul vieţii sale, la 18 februarie 1964, în Bucureşti.”.(Constantin Severin)
„Este autorul unui portret de tînără ţărancă, Ana Maximeţ, din satul Mahala de lîngă Cernăuţi, pictat în ianuarie 1937, al cărei chip enigmatic rivaliza cu celebra Mona Lisa, aşa cum au scris criticii de artă ai vremii. Supranumit ”Madona Bucovinei”, acest tablou a ars, din nefericire, la Koln, în anul 1942. Expusă, în 1937, în vitrina magazinului de muzică ”Orfeu” din Bucureşti, ”Madona Bucovinei” a perturbat circulaţia de pe Calea Victoriei, datorită mulţimii de curioşi care doreau să o vadă, fapt pentru care G. Lowendal a fost chemat la Poliţie, fiind ameninţat că va fi amendat, dacă nu-şi retrage tabloul din vitrină…” (Sursa: aici)
Constantin Severin îl numește „George baron Lowendal un Leonardo al Bucovinei”, acesta fiind un titlu al unui articol despre George Lowendal.

George Lowendal

Cunoscut și ca „pictorul Bucovinei și al țăranului român”, George Lowendal a fost cea mai fascinantă și complexă personalitate culturală din Bucovina interbelică. Înzestrat cu o puternică vitalitate și putere de muncă, cu un suflet cald și generos și cu un talent deosebit, acest ilustru descendent al unei familii de aristocrați de origine danezo-norvegiană, s-a format în Rusia și s-a remarcat prin lucrările sale, ca pictor, poet, povestitor, dansator, maestru de balet, regizor și scenograf.
Prin acuitatea observației, expresivitatea desenului inspirat de tușele vibrante ale expresioniștilor nordici, a excelat ca portretist. Fiecare portret al său parcă spune o poveste unde magica lumină a ochilor și liniile cu o ușoară tentă stranie a chipului scot în evidență arhetipuri umane. Chipurile de țărani din Bucovina ilustrează vechea dramă a țăranului român care luptă cu greutățile vieții fiind împovărat de lipsuri și suferințe.
Înzestrat de har dar și de experiența cunoașterii folosește paleta de culori pentru a transpune pe pânză acele chipuri a țăranului roman, care oglindesc o experiență și un mod de viață, dând expresivitate prin contururile joase și jocul luminii de un realism viguros.
Pictând portrete de ţărani de pe tot curpinsul României Mari, de etnii diferite, a realizat aproape un album etnologic.

Portret bucovinean

Țărancă cu fuior

Peisaj moldovean

Câteva date biografice din perioada când a locuit printre bucovineni: după ce în 1926 participă la prima expoziție colectivă de scenografie din perioada interbelică – organizată de criticul de artă Ștefan Nenițescu la Librăria „Hasefer” din București, unde se impune printre cei mai valoroși pictori decoratori români, acceptă în 1927 un angajament ca pictor scenograf și director tehnic la Teatrul Național din Cernăuți și se stabilește împreună cu familia în cosmopolitul oraș bucovinean unde colaborează cu trei regizori: Victor Ion Popa, Aurel Ion Maican și George Mihail Zamfirescu reușind să propulseze scena cernăuțeană în avangarda mișcării teatrale românești.
Înființează în 1931 Societatea Artiștilor Plastici din Bucovina, denumită „Prietenii Artei”, și participă la prima Expoziție de Toamnă vernisată sub auspiciile acestei societăți. În 1932, e prezent cu lucrări în Expoziția pictorilor moldoveni, organizată sub egida Academiei de Belle-Arte din Iași iar în 1933, expune 89 de tablouri la Palatul Național din Cernăuți.
A realizat în 1932 fresca murală în stil cubist, în barul ”Astoria” din Cernăuți și în 1932 renumita frescă de la Pavilionul Expozițional de la București fapt care l-a făcut un apreciat pictor monumentalist. S-a evaluat că ar fi pictat până în anul 1946 peste 100.000 de metri pătrați.
În urma primei sale expoziții personale de anvergură ce va avea loc la Sala Mozart din București (tablouri în ulei, desene, acuarele), critica de specialitate îl va consacra drept un reprezentant de seamă al artei plastice românești. În 1936, Leo van Puyvelde, președintele Comitetului Internațional de Istoria Artei, îi achiziționează tabloul Țăranul cu pălăria ruptă (1935) pentru Muzeul de Artă Modernă din Bruxelles.
La Timișoara în 1934 obține un mare succes cu decorurile operetei Țara surâsului de Franz Lehár, pentru care a lucrat 118 ore fără întrerupere. Autoritățile orașului îi vor dărui una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie al Banatului – mărturie a participării strămoșului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Lowendal, la eliberarea Timișoarei de sub ocupația turcă (1716).
De asemeni, a stabilit un alt record în în stagiunea 1929-1930, încă nedepăşit pînă în prezent, realizând personal decorurile pentru 38 de piese de teatru, la toate grupurile etnice din Cernăuţi, care aveau o viaţă culturală extrem de bogată.
”Personalitate renascentistă, pictorul care a refuzat să fie consilier artistic şi scenograf la Metropolitan Opera din New York, pentru a reda sufletul nobil al ţăranului bucovinean, cred că ar merita să revină postum în mijlocul fabuloaselor sale personaje, prin înfiinţarea unui muzeu de artă care să-i poarte numele”. (Constantin Severin)
Pictorul Lowendal „stăpâneşte abilităţi excepţionale. Nu-i pic de exagerare în afirmarea că este desenator desăvârşit. Sensibilitatea sa se îndreaptă, cu voluptate, spre linie şi trăsătură, copleşind, tranşant, sensibilitatea coloristică. Culoarea prezintă, uneori, violenţe şi astringenţe coloristice, armonii de altfel greu de înfăptuit cu tonuri crude, virgine. În lucrări cu caracter cubist, însă, artistul ne-a dovedit că dezideratele unei astfel de armonii sunt posibile, fireşti şi că le poate realiza cu virtuozitate” (Pohonţu, 1932) în Galeria personalităților bucovinene – Radu Bercea și Ion Drăgușanul

Muzeul Lowendal din Bucureşti:

Surse biografice: 1, 2, 3,
Emil Satco, Arta în Bucovina, George Löwendal, vol. I, p. 148, Suceava, 1984.
Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, Editura Princeps Edit, p. 632, 2004.
Printre țăranii lui Lowendal
Amintiri inedite despre George baron Lowendal și familia sa.