Arhive pe etichete: comoară

În aura Limbii Române

În anul acesta, 2017, s-au împlinit 100 de ani de la publicarea poemului Limba noastră scris de Alexe Mateevici, poem care a devenit în 1995 imnul Republicii Moldova (Basarabia, pământ românesc).
Poemul a fost citit prima oară la Congresul învățătorilor în mai 1917 și publicat apoi în ziarul Cuvânt moldovenesc.
Celebrarea poemului a avut loc pe 21 iunie 2017 la Chișinău unde președintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu a declarat conform http://basarabialiterara.com.md/?p=26230 :
”Actualitatea poemului este una netrecătoare (…) Actualitatea o simțim și noi fiindcă se referă la o actualitate lingvistică pe care o mai trăim și noi la început de secolul XXI, așa cum a trăit-o Alexe Mateevici și contemporanii săi. Limba română se află încă pe baricade aici, la noi”.

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce fară veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codri veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le-nșirate,
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ș-acasa
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang și care-o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slimul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Strângeți piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veți plânge-atunci amarnic
Ca vi-i limba prea săracă
Și-ti vedea cât îi de darnic
Graiul țarii noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revarsată.

de: Alexei Mateevici

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Graiul inimii, cu care noi trăim sub soare și dă rațiune poporului de a fi

”…Plămadă de sunete și gânduri
din ancestrale rădăcini ce dau cuvântul,
nu știu de are aripi, dar zboară pururi
pe-ntreg pământul, mări și râuri,
o floare de lumină ce-l iscă gândul”.

Cuvintele limbii române – de Georgeta R.M.

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.
© Georgeta R.M

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.
© Georgeta R.M

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Frumusețea activă a patriei

Tricolorul animat
„Limba îndeplineşte un rol covârşitor în păstrarea şi dezvoltarea conştiinţei de neam, bogăţia limbii române fiind „ca un fagure de miere” (Mihai Eminescu)

Limba este întâiul mare poem al unui popor. (Lucian Blaga)

Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Limba este frumusețea activă a patriei.
Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Română este destinul meu agitat. Poate că şi osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia.
Stilul este Limba Română cutreierată de bunul-simţ.

(Grigore Vieru)

Limba este singura avere comună a unui popor. (George Cosbuc)

Limba noastră exprimă atât „elasticitate a sufletului românesc”, cât şi „deschiderea lui plină de interes şi de iubire faţă de tot ce este uman”. Ea este „tezaur original” de „înţelepciune şi imaginaţie”. (Parintele D. Staniloaie)

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce fară veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codri veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le-nșirate,
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ș-acasa
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang și care-o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slimul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Strângeți piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veți plânge-atunci amarnic
Ca vi-i limba prea săracă
Și-ti vedea cât îi de darnic
Graiul țarii noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revarsată.

de: Alexei Mateevici

Frumoasă-i limba noastră

Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune și cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din, sfânta, limba noastră.

de: Grigore Vieru

Grai Valah

Grai tămâiat, cățuie de petale,
Gândul mi-a ciobanit pe plaiurile tale.

Umbla singur pe munți de sare,
Vânt batrân cu miere-n spinare.

Șerpi de răcoare verde-n pâraie,
Cărări de bucium lung te stretaie.

Granguri de aur boabele-ți ciugul’,
Șesul ți-l ară dorul cu plugul.

Calc des cu sufletul arsu-ți coclaur,
Din fund oftează strămoșii de aur.

De piscul tău, unde se-mbină
Pale de nori cu limbi de lumină,

Buzele-mi razăm fremătătoare,
Slăvit pristol de piatră și floare.

de: Vasile Voiculescu

Odă Limbii Române

Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru –
jumătate pământ, jumătate minune.
E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.
Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.
Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus –
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,
Întru-nceput,
le-a fost Cuvântul.

de: Pr. Dumitru Ichim

Limba Română

Am moștenit o limbă de-o frumusețe clară,
Rostire cristalină, melodios ritmând
Cuvântul și ideea din cântece și gând
Și-ntru desăvârșire, în timp se întrupară

Echilibrate sonuri în graiurile vii,
Ori împlinind, prin scrieri, mesaje-testamente,
Transmise cu ardoare celor ce vor veni,
În forme decantate, alese, coerente.

E-o sacră datorie de a vorbi precum
Poemele depline, în armonii solemne.
Și-acest perfect tezaur se colorează-antum
De noi semnificații și nobile însemne.

de: Lucian Erwin Bureriu

Odă Limbii Române

Oricât am fi de buni sau răi vreodată
oricât am fi de falşi sau de fireşti
ne regăsim sfioşi cu toţii, iată
în templul limbii noastre româneşti.

Ea urcă din adânc, ca dintr-un crater
topind în lavă fiece cuvânt
căldură e, de stea, şi alma mater
şi n-are seamăn pe acest pământ.

Oh, bocet e, şi dans, şi zeitate
care îşi paşte turma între crini
e geniul bun ce-n tâmpla ţării bate

Şi dacă astăzi luminaţi trăim
şi inimile noastre-s fermecate
cuvine-se, şi ei, să-i mulţumim.

de: Vadim Tudor

Limba română

Limba noastră românească
este un dulce cântec roditor,
mi-au dovedit-o poeții noștri
cu un cuvânt adevărat și ziditor,
ca în minte și în suflet să-mi trezească
lumina cuvântului precum sclipirile de aștrii.

Și leagănul câmpiei și muntele și marea
au fost adevărați prieteni ai poeților,
din vârful muntelui și până-n zarea
depărtată, prin vers, cuvântul a dat glas trăirilor.

Căci focul sacru al vetrei strămoșești
nicicând nu a pierit, el strălucește,
ca tainic, noblețea străveche să regăsești
prin istorie și poeme scrise românește.

© Georgeta R.M

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.

© Georgeta R.M

18 comentarii

Din categoria Motive pentru condei