Acasă » Articole etichetate 'creștin'
Arhive etichetă: creștin
Poeme la început de august
Pași în timp
stăruință, iubire,
meditație;
cultură sănătoasă
a sufletului creștin.
***
Adevăr filocalic
când cerul în inimă,
multă iubire.
E dorul ontologic
al sufletului uman.
***
Efort ascetic
reafirmă iubirea,
dulce chemare.
Iubind, cu cele cerești
în armonie – viață.
© Georgeta R.M.
Mare Domn şi bun creştin al neamului românesc
La finele anului 1932, Comisiunea Monumentelor Istorice a luat hotărârea efectuării unor săpături arheologice sub lespedea de marmură a mormântului ctitoricesc din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, pentru a identifica osemintele din această criptă. Săpăturile au fost efectuate sub coordonarea secretarului Comisiunii Monumentelor Istorice, Virgiliu N. Drăghiceanu, iar pe parcursul lucrărilor efectuate, şantierul arheologic a fost vizitat de patriarhul Miron Cristea, istoricul Nicolae Iorga şi specialiştii antropologi Francisc Rainer şi Nicolae Minovici, fiind invitaţi şi unii membri ai familiei Brâncovenilor.
Un moment emoţionant a fost atunci când istoricul Nicolae Iorga, cu capul descoperit şi reverenţios plecat spre mormântul domnitorului martir, a rostit de faţă cu întreaga asistenţă: „Mă închin în faţa ta, Mare Domn şi bun creştin al neamului românesc!“ Concluziile medicilor legişti, formulate în urma efectuării unei expertize osteologice, au fost trecute într-un raport medico-legal, care a fost însuşit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 15 decembrie 1932.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina