Acasă » Articole etichetate 'cuvântul'

Arhive etichetă: cuvântul

De Buna Vestire

Pâinea cerească
în Cuvânt de iubire-
BunaVestire,
învățăturile Lui
dulce înțelepciune.

***

Când spre Dumnezeu ne rugăm
cuvântul Lui să-l ascultăm,
două porunci, raze de soare
ca viața să ne fie sărbătoare
și Îl iubim, Îl lăudăm
ca în iubire și biruință să ne îmbrăcăm.

Să fim și să fiți sănătoși și inspirație spre toate cele bune !

Artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete

”A topit în sine atât din trăsăturile așezate ale transilvăneanului, cât și vulcanul aspirațiilor și al inspirațiilor înalte moștenite de la mama sa, de la neamul Mărgărităreștilor. Mama este muza care-l face să pătrundă în adâncuri, ea îl inițiază într-un alt univers, în universul mitic, magic, de eres din care se va desprinde sensibilitatea artistică. Dar, cu toate acestea, tânărul Valeriu coboară mai jos, în descendența sacerdotală a străbunilor și zice, ca Grigorie Teologul: Cred în scânteia divină a omului și în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumusețea, bunătatea și adevărul său, în putința lui de a depăși până la jertfă și sfințenie, cred în libertatea, în forța creatoare, în iubirea, lacrima și bucuriile lui. Cred în vigoarea și trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred în pacea finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu și în talentul greierilor de a-mi inspira duioșii natale. Un adevărat crez ce îmbină elemente de antropologie creștină, de eshatologie a veacului primar (lupta dintre fiii binelui și ai răului), de concluzie teologică a creației divine, de hristologie, cu cele care țin de etnicul menit să creeze darul ce trebuie adus Stăpânului în urcușul neîncetat al luminii spre sferele omeniei lui Dumnezeu. În lumina acestui crez va realiza opera sa literară, trăirea sa monahal ascetică, odihnirea sa în Cuvântul cuvintelor, zidirea bastioanelor biruitoare și suspinul Duhului în cuvântul chemător spre veșnicie”.

Sursa: https://basilica.ro/artizanul-mladierii-cuvantului-care-zidea-suflete/

Un titlu de noblețe

Ce e cuvântul?
Un titlu de noblețe
ce îmbracă omul.

***

Cheia în viață
puterea cuvântului,
miez de lumină.

A făuri binele,
părintească povață.

© Georgeta R.M.

În ajun de sărbătoare

clopotei-3

În noaptea sfântă de Crăciun
când steaua sus răsare
Iubirea, fără asemănare,
blândă, e în Cuvântul drept și bun.

Colindătorii, având cuvântul bun,
în case aduc bucurie, soare,
în noaptea sfântă de Crăciun,
când steaua sus răsare.

E un obicei din veac străbun,
colinda din ajun de sărbătoare,
se adună toți cu mic, cu mare,
ca să asculte ce colindătorii spun,

în noaptea sfântă de Crăciun.

Georgeta R.M.

Despre cuvânt

”Cuvântul e cea mai mare forță spirituală a celei mai înalte ființe create. Prin cuvânt, fiecare din oameni dispune asupra semenilor, putând face un bine sau un rău enorm.
Având fiecare om cuvântul și, dată fiind funcția etică a acestuia, este evidentă responsabilitatea ce e legată de această putere. El trebuie folosit numai pentru zidire, nu și pentru dărâmare. Adică, numai pentru trezirea și susținerea în om a responsabilității față de semeni, a ceea ce constituie ființa lui etică, elementul caracteristic al omului, însușire pe care o exprimă chiar cuvântul. E absurd să se ridice cuvântul împotriva sa însuși sau a temeliei sale. (…)
Cuvântul omului a decăzut aproape pe toată linia la această funcție de slujitor al minciunii, în loc să slujească adevărului cu care este legat prin sensul său.
Numai deoarece cuvântul are funcția de revelare a subiectului propriu și de obligare a semenului, înțelegem de ce s-a dăruit fiecărui om, dat fiind că, prin el, fiecare e învățător al altora.
El nu s-a putut da pentru simpla revelare a unor lumi care s-ar descoperi unuia sau unora mai bogat sau, în mod deosebit, în raport cu alții. În cazul acesta, de ce s-ar bate lumi cap în cap ? De ce ar fi atâtea contraziceri între ele ? Sau de ce ar avea toți oamenii însușirea cuvântului, pe câtă vreme numai unii sunt în stare să vadă și să reveleze lumi de mistere ?
Nu pentru o funcție precumpănitor revelatoare e dat cuvântul. Oamenii și-au descoperit, în fond, atât de puține lucruri noi, de când e lumea. Și, totuși, fiecare om aduce prin cuvânt o revelație nouă pe lume, revelația cea mai esențială și mai deterrminantă în cercul semenilor săi, a ceea a unui subiect nou.”
(fragment din <Puterea revelatoare a cuvântului omenesc> – Pr. Dumitru Stăniloaie, din cartea Când cuvintele sunt de la Cuvântul)

Graiul inimii, cu care noi trăim sub soare și dă rațiune poporului de a fi

”…Plămadă de sunete și gânduri
din ancestrale rădăcini ce dau cuvântul,
nu știu de are aripi, dar zboară pururi
pe-ntreg pământul, mări și râuri,
o floare de lumină ce-l iscă gândul”.

Cuvintele limbii române – de Georgeta R.M.

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.
© Georgeta R.M

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.
© Georgeta R.M

Limba este întâiul mare poem al unui popor. (Lucian Blaga)

Limba română

Limba noastră românească
este un dulce cântec roditor,
mi-au dovedit-o poeții noștri
cu un cuvânt adevărat și ziditor,
ca în minte și în suflet să-mi trezească
lumina cuvântului precum sclipirile de aștrii.

Și leagănul câmpiei și muntele și marea
au fost adevărați prieteni ai poeților,
din vârful muntelui și până-n zarea
depărtată, prin vers, cuvântul a dat glas trăirilor.

Căci focul sacru al vetrei strămoșești
nicicând nu a pierit, el strălucește,
ca tainic, noblețea străveche să regăsești
prin istorie și poeme scrise românește.

© Georgeta R.M

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.

© Georgeta R.M

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.

© Georgeta R.M