Arhive pe etichete: dor

Scrisori din gânduri

Ușă deschisă
luminiș spiritual
baie de soare.

***

Pe nor călător
zâmbet împletit cu dor
scrisori din gânduri.

© Georgeta R.M.

Reclame

Comentarii închise la Scrisori din gânduri

Din categoria Motive pentru condei

Poezii de Veronica Micle

De-ai ști…

De-ai ști, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Și mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aș privi,
Vorbele s-ar înmulți.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ti-aș spune multe ție
Făr-de rost și chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

Pe-al meu gând…

Pe-al meu gând să fiu în stare
Eu cu lanţuri l-aş lega,
Şi de voie, de nevoie,
Poate s-ar astâmpăra.

Căci el fără de-a mea ştire
Pururea este pribeag,
Iar de-l cât văd ca la tine
A zburat iară cu drag.

Şi ce simt atuncia nu ştiu,
Însă eu gândului meu
De-aş putea aripi i-aş pune
Să-l ajut în zborul său.

Atat de frageda

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Miraj de iarnă

Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.

În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.

Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Și parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.

O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Și neaua cu sclipiri de nenufăr
Trecând prin mine, bântuie pădurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.

(Anatol E. Baconsky)

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

La noi poezia…

La noi poezia are cel mai frumos vers –
l-a întrupat Eminescu, lumină în univers.

mihai eminescu
Numai poetul

Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.
(Mihai Eminescu)

Din străinătate

Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.

Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.

Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica şoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.

Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a bine zice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.
(Mihai Eminescu – 1866, 17/29 iulie)

Rugăciunea Unui Dac

Sursa foto

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii pentru Bucovina

V-aduceți aminte, din inimă venită o poezie
pe care Eminescu ne-a lăsat-o ca o armonie,
născută din doru-i tainic și nouri de suspine
cu munții în lumină și văi cu flori, asemine
când gându-i se îndreaptă la Bucovina cu duioșie ?

La fel de dulce e Bucovina, veselă grădină
pentru Alecsandri, alt suflet de lumină,
sau Păunescu cu un discurs poetic atât de original
pentru a comunica direct și vertical
ne-a dat Un cântec, tot pentru o dulce Bucovină:

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante.

Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surîse;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;

Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

(Mihai Eminescu)

Bucovina

Dulce Bucovină

Veselă gradină,
Cu pomi roditori
Cuib de păsărele
Albe , sprintinele,
Care-n ochii lor
Au foc rapitor.

Tu, ce ești o floare
Căzută din soare,
Cu trei alte flori,
A tale surori!
Ele către tine
Privesc cu suspine
Și tu le zâmbești
Cu zâmbiri cerești.

Dulce Bucovină!
Vântul ce înclină
Cu aripa lui
Iarba câmpului,
Naște prin șoptire
Scumpă amintire
De-un trecut ,
Mare , glorios.

Fii în veci voioasă
Precând ești frumoasă!
Fie traiul tău
După gândul meu!
Ah !cine te vede
Chiar în rai te crede
Cine-i trecător
Te plânge cu dor!

(Vasile Alecsandri în Foaia Sotietatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina, 1 martie 1865)

Cântec pentru Bucovina

Nu-i nicăierea pe pământ,
Nici omenie mai frumoasă,
Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt,
Ca-n Bucovina mea de-acasă.

Aici şi cerul pare-un sat,
Precum în orice sat e cerul,
Aici e, parcă, mai curat
Şi mai puternic adevărul.

Şi de la Dorna-n Câmpulung
Şi de la Putna la Suceava
Atâtea ceruri ne ajung
Că parcă ne-mbrăcăm cu slava.

Acest străvechi pământ de fraţi
Cu lacrimi l-a plătit lumina
Oricâte ţări ai să străbaţi
Nu-i nicăieri ca-n Bucovina.

Aicea fiecare an
Cu brazi ne-mpodobeşte pragul,
Pe când Vitoria Lipan
Reintră-n basme cu Baltagul.

(Adrian Păunescu, 25 Februarie 1989)

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

În zorii zilei

Rouă pe frunză

În zorii zilei
când roua se pierdea
tăcută pe frunza verde
de smarald,
m-a căutat un gând
nespus,
la care am zâmbit,
lăsând să-mi povestească
dorul,
motivul drag ce l-a trimis.

(de: Georgeta R.M.)

17 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Fulgi de nea în primăvară

Fulgi de nea în primăvară

Când primăvara pare c-a sosit,
văd cu uimire la fereastră
fulgi de nea ce vor să povestească
că, rătăciți prin anotimpuri, n-au murit.

Să fie oare un murmur, lin, ușor
ce iarna vrea să ne transmită
cu adierile de crăiasă adormită
sau, are un vis real, strălucitor?

Acum, copacii au înverzit și înflorit
și este atâta dor de primăvară,
ce dor te-ntoarce, sau ce poveste rară,
de ningi, tu iarnă acuma la sfârșit?

(de: Georgeta R.M.)

11 comentarii

Din categoria Motive pentru condei