Arhive pe etichete: eseist

O gândire deschisă spre toate orizonturile

„N-am să-mi iert niciodată că nu mi-am notat spusele lui, truvaiurile, salturile unei gândiri deschise spre toate orizonturile, luptând permanent cu tirania şi mediocritatea evidenţelor, gândire însetată de propriile ei contradicţii şi parcă îngrozită că ar putea izbândi.” Emil Cioran despre B. Fondane (Exerciţii de admiraţie)

„Pentru spiritul poetului mistuit de pasiunea cunoaşterii, existenţa elementară, vegetativă, nu poate fi o soluţie: un nou spaţiu se cere deci inventat. Fundoianu prelungeşte astfel o temă deja consacrată de simbolismul din care el însuşi se desprinsese. O face însă cu o energie nouă şi cu o cutezanţă a expresiei trădând o altă vârstă a poeziei.” Ion Pop
Sursă citate

În 15 noiembrie 1898: S-a nascut la Iasi, criticul, eseistul, poetul și teoreticianul literar franco-român de etnie evreiască, B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]).
În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România, Integral, Unu, sau Contimporanul.
De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară.

A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.

În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză.
Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Urma Linei s-a pierdut, iar Fondane va muri după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau.

Creația poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), titlul fiind ales chiar de autor și trimis soției sale, Genevieve, prin intermediul unei scrisori testament, scrisă în lagărul de sortare a evreilor de la Drancy. Scrisoarea aceasta conținea indicații precise asupra modului în care trebuia editată opera sa. Acest volum antologic a fost publicat târziu, după dispariția lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l’Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars.
Sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/15/ziua-de-15-noiembrie-in-istoria-romanilor/
Alte surse:
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/premiul-de-excelenta-b-fundoianu-benjamin-fondane
https://fondane.net/

Dorm florile

Dorm florile uşor în pluşul moale
Al nopţii ce se mistuie şi moare,
Iar licurii de rouă-n cupe clare
Au scânteieri fugare de opale.

Şi risipit în straturi şi în oale
Norodu-ntreg de flori mirositoare
Îşi profilează-n noaptea visătoare
Conturul zvelt al trupurilor goale.

Un crin suspină-n somn; apoi se-nclină
Extatic, în cascade de lumină
Ce se scoboară blândă dinspre astre.

Şi dintr-atâtea cupe-nlăcrimate,
Aromele se-nalţă val, furate
Dintr-un buchet suav de flori albastre.
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Benjamin+Fondane

Femeie luminoasă…

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Benjamin+Fondane

Reclame

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Momente cu Radu Stanca

”Nu există portret mai excentric pe care să şi-l fi făcut vreodată un poet român decât cel compus de Radu Stanca (unui alter-ego liric al său), în celebrul poem Corydon”.
http://www.romlit.ro/radu_stanca
”Un autoportret spiritual-fantezist, poem al estetismului spiritualizat și al amprentei evocatoare. Poate fi identificat, în această poezie, într-o formă superlativă, întreg cultul lui Radu Stanca pentru valorile artistice, pentru expresivitatea iradiantă a formei plastice care girează, sub specia esteticului convulsiile trăitului. (…) Fascinația fantazării și acoladele epice ale frazei lirice, ca și cadența ceremonioasă a versului, toate aceste elemente definesc în bună măsură poetica lui Radu Stanca, autor pentru care practica scrisului se însoțește mereu cu o acută și limpede conștiință a limitelor și beneficiilor actului creator.”
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A2761/pdf
” Radu Stanca s-a format în respectul tradiției clasice a armoniei, în cultul pentru limba română, unică în expresivitatea sonorității ei muzicale.”
http://revistaderecenzii.ro/antonia-bodea-o-carte-de-colectie-radu-stanca-evocari-si-interpretari-in-evantai/

Biblică

La început a fost sărutul
Şi el era pe gura ta …
Depus pe gura mea sfinţi văzduhul,
Şi lumea s-a născut atunci din duhul
Sărutului ce ne unea …

Dar ape mari cuprinseră uscatul
Şi noi muream tăcuţi sub greul lor …
Veni atunci o pasăre în zbor,
Pasăre roşie, şi Araratul
Se înălţă din mări biruitor …
Iar noi ne-am ridicat cu el odată
Spre zarea nouă şi înseninată
Purtând peste abisele genunii
Sărutul de la începutul lumii.

Deschidere

Știu, sufletul acesta care e
Ȋndrǎgostit de toate stelele,
De-aici, de dupǎ geamuri și ferești,
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l oprești.

Nici cântecul bolnav de frumuseți
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l dezveți,
Cu degetele umede, sǎ cate
Pe geamurile de singurǎtate.

Pe panglicile grele de ajur,
Sǎ zgârie-ncet cu mâinile-azur;
Nu-l vei putea opri, decând
Pe-același loc privește tremurând,

Acest ȋnalt sǎ-l poatǎ ȋndrǎgi,
Nici, când la toamnǎ pomii vor veni
– Aproape de ferestrele târzii,
– Aproape de cumințile hârtii,

Sǎ-mi scrie, lângǎ inimǎ-n apus,
Mai mult de ȋnțeles decât de spus,
Umblând ȋncet cu degetul pe geam,
Cel mai frumos poem pe care-l am….

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc…

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

Sursă poezii: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-autor-78/

Comentarii închise la Momente cu Radu Stanca

Din categoria Motive pentru condei

Peregrin în centrul lumii

Peregrin în centrul lumii cum i-a plăcut să se considere Vasile Andru a fost un om cu un spirit extraordinar, blajin, caracterizat printr-o seninătate pe care el însuși și-o declară într-un interviu, plăcându-i să „ducă o existenţă de scriitor profesionist, cu o autonomie în scris şi-n mişcare” făcând ceea ce-i place și cultivând o liniște lăuntrică fermă, omul care a intrat la Părintele Stăniloaie ca la o legendă dar a ieșit ca de la un maestru.
Vasile Andru (pseudonimul literar al lui Vasile Andrucovici; n. 22 mai 1942, Bahrinești, județul Rădăuți, România, aflat astăzi în Ucraina – d. 21 octombrie 2016, București) a fost un prozator, teoretician și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1975.
S-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrinești, aflat din 1944 în Nordul Bucovinei, an în care familia Andrucovici trece clandestin frontiera, stabilindu-se în satul Mușenița, aflat astăzi în județul Suceava. Numele său real este Vasile Andrucovici. Părinții săi, Teodor Andrucovici și Ecaterina (n. Păun), erau agricultori. Urmează școala elementară în satele Mușenița și Baineț (1949-1956), liceul la Siret (1956-1958) și la Rădăuți (1958-1960) și Facultatea de Filologie, secția franceză-română, a Universității din Iași (1960-1965). Continuare: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru

Fragment dintr-un ”Chestionar cu accente ludice” formulat de Lucian Vasiliu:
6) În ce publicaţie culturală v-ar fi plăcut să debutaţi? Ce vă amintiţi (plăcut, neplăcut) de la debutul cu volum?
Am debutat exact la revista dorită şi la timpul dorit: în revista „Suceava”, făcută de muntosul Bădia Sidorovici. Debutam cu proza Colindul dificil , în 1967. Tot atunci, m-a „descoperit” S. Damian şi m-a publicat în „România literară”, cu proza Pentru recuperarea Martei. Debutul a fost, aşadar, sărbătoare şi mister. Îmi amintesc ceva plăcut şi bizar legat de acel timp al debutului. Giga Iuteş m-a respins la „Luceafărul”, zicând: „Nu te public, pentru că nu scrii ca toată lumea !” Cu proza respinsă, m-am dus la „România Literară”, iar S. Damian zice: „Te public, pentru că nu scrii ca toată lumea ”. Memorabil!
7) Ce faceţi într-o zi în care nu scrieţi?
Când nu scriu… surâd, deci exist. Eu am două existenţe: una văzută, scrisul; şi una secretă: o practică a liniştii.
8) Ce înseamnă atitudine, implicare civică pentru un scriitor contemporan?
Pentru mine, implicarea e mai specială. Sunt un introvertit când scriu, un extrovertit când predau o disciplină sapienţială. Când în jurul tău se adună să te asculte 100 de oameni însufleţiţi… e implicare.
(…)
12) V-aţi dori o casă la ţară? Aveţi deja?
Îmi place orice casă care să aibă un aeroport la prag. Fie şi la ţară, numai să aibă aeroport. Casa, pentru mine, nu este un spaţiu în care să locuieşti, ci un loc unde să te întorci de la capătul lumii. Oricât de „acasă” mă simt pe Athos, sau în India, sau în America, sau la Antipozi, pe mal de Pacific (unde am rezidat perioade mai lungi), simt un bine imens să ştiu că am unde să mă întorc: chilia de la Bucureşti. În chilia asta îmi petrec câteva luni pe an… alte luni stau în altă parte: într-o patrie alternativă. Mă simt om sortit eliberării, când am patrii alternative. Şi că pe pământ suntem „oaspeţi şi trecători”. Aici am chilia de pe Mărgeanului şi „schitul alb” Dalles, unde mai conferenţiez despre Cunoaşterea revelatorie. Pentru mine, aşadar, casa nu-i pentru locuit, ci este pentru întoarceri de peste mări şi ţări.
Sursa: dacialiterara.ro (pag. 37 – 41), pag.40

Una din recomandările lui Vasile Andru, ocupaţi-vă de minte, căci atunci:
Cand mintea paste, norocul da lapte

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei