Acasă » Articole etichetate 'Grigore Vieru'

Arhive etichetă: Grigore Vieru

Lui Grigore Vieru

Poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut
prin versuri dorul ți-ai trăit,
poet cu vis neîmplinit.
Prin tot ce-ai scris și-ai năzuit
unirea ai dorit, cerut,
poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut.

© Georgeta R.M.

Nu, nu mi-e totuna
(pentru Grigore Vieru)

Nu, nu mi-e totuna,
dacă nu ai fi fost,
și eu strig soarele și luna
ca să le spun al tău rost.

Nu, nu mi-e totuna,
când știu de dorul tău
de țară și graiul ei – româna
ce are înțelesul și farmecul său.

Nu, nu mi-e totuna,
dacă condeiul tău nu ar fi scris,
de poezia ta știu una:
e o rază însorită – un orizont deschis.

(de: Georgeta R.M.)

view original post

”Noros ori clar ca o amiază
Eu sunt poetu acestui neam
Și-atunci când lira îmi vibrează
Și-atunci când când cântece nu am”.
Grigore Vieru

„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” – Grigore Vieru (supranumit „Poetul podului de cuvinte”)
„Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”.
De aceea s-a scris despre el: ”Poetul cu lira în lacrimi” – Eugen Simion
Pentru el rolul poeziei era: ”să-i facă omului clipa mai ușoară și mai frumoasă, să-l facă pe om mai bun, mai încrezător în forțele sale. Să-l facă să-i fie dragă viața, natura din sânul căreia uneori este smuls. Să încurajeze soarele să răsară și femeia să nască. Să împingă la viață. Cam astea ar fi sarcinile distinsei Doamne Poezia.”
Grigore Vieru a fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Moldova și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A fost împlicat în Mișcarea de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A susținut cu tărie necesitatea introducerii limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină în Republica Moldova participând activ la Sesiunea istorică a Sovietului Suprem din RSSM ce s-a ținut între 29 august și 1 septembrie 1989 alături de alți participanți activi la dezbateri în sprijinul proiectelor lingvistice precum Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Ion Druță, Veneamin Apostol, Nicolae Matcaș, Mihai Volontir și Vladimir Curbet.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sesiunea_a_XIII-a_a_Sovietului_Suprem_din_RSSM
În satul natal al poetului – Pererâta din Republica Moldova în august 2015 a fost inaugurată – Casa muzeu Grigore Vieru. Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi şi Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.

Amintitiți-vă despre Grigore Vieru: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

Dorul si limba

Cerul e țesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
Din pamânt izvorul iese,
Grâul – din semințe dese,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

de: Grigore Vieru

Poezii

Această prezentare necesită JavaScript.

De ziua mamei

Mama mea, lumină din lumină îi dăruiesc astăzi o mică poezie;
din amintire vine lumina ei, spre a trece întristarea în bucurie.
Sunt doar o rază de lumină din steaua care ești acum
pe cerul cel plin de stele ce veghează ca un forum,
și călăuze – luna și soarele strălucitor pe-al vieții drum.

Cu gândul cuprins de dor iau din raza soarelui
lumina ce alintă copacii să înflorească în grădină,
s-apară primăvara, renașterea în verde a pământului,
și-n vers de poezie ți-o dăruiesc, azi, în visul de odihnă.
Apoi, cu alte raze de lumină te alint, pe aripa versului:

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
………
(Grigore Vieru)

Cea mai scumpă

Spune-mi, care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toţi au zis de păsări,
Zarzării au zis de zărzări,
Peştişorii de peştoaică,
Ursuleţii, de ursoaică,
Tigrişorii de tigroaică;
Mânjii toţi au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe.
Nucii toţi au zis de nucă,
Cucii toţi au zis de cucă;
Toţi pisoii de pisică,
Iară eu de-a mea mămică.
Orice mamă e anume
Cea mai scumpă de pe lume.

(Nichita Stănescu)

Purtătoare de viaţă

Femeie frumoasă, dai lumii-lumină,
Din pântec ce creşte iubirea în rod,
Ai pus nemurirea plămadă în tină
Şi fire de viaţă făcutu-le-ai nod.

Acum eşti potir, ţi-e trupul-ofranda,
Scânteia divină aprinsă-n zidire,
Bărbatul în mir îmbracă triada
Şi-ntreaga fiinţă-i dumnezeire.

Ai luat de la stâncă tăria să rabzi
Când taie în tine durerea ca lama,
Dar ce bucurie în suflet, ce arzi,
Când puiul de om îşi caută mama!

Eşti totul în toate, aceasta-i menirea
Sădeşti bucurie aici pe pământ,
Prin jertfa adusă, primeşti mântuirea,
Mărită femeie, eşti lutul cel sfânt…

(Angelina Nădejde)

Ţin minte, mamă

Aducem anii din copilărie
Să punem leac tăcerii care doare.
Ne răsfăţăm cu-n dram de bucurie
În suferinţa clipei trecătoare.

Mai e în noi copilul de-altădată,
Şi încă, dorul mamei… e în noi,
Mai căutăm iubirea ei curată
Scăpată printre lacrimi şi nevoi.

Ţin minte, mamă,-n fiecare seară,
Cuvântul tău, subtil, mă dojenea
Şi-n mângâierea mâinii, să nu doară,
Lăsai câte-un sărut pe fruntea mea.

(Marin Bunget)

In seara de Craciun

Afară ninge liniștit,
În casă arde focul;
Iar noi pe langă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar și dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Și îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

(George Coșbuc)

* * *

Visam cum sălcii se plecară
Peste al apelor obraz.
Era pe-aproape o căscioară
Cu flori tăcute în privaz.

Bunicul murmura în barbă.
Îi adormea în braţe-un ţânc.
Şi vântul mirosea a iarbă
Şi răsărea o stea’n adânc

Şi mama cobora duioasă
Cu zâmbet bun, cu ţâţa dulce,
Şi pruncul şi-l lua acasă
Pe perne proaspete să-l culce.

Oftând se închina moşneagul,
Prin sălcii soarele-apunea.
Şi-ncet târând cu el toiagul
Spre vis bătrânul se ducea.

(Taras Șevcenko)

Închinare

Pentru tine scumpă mamă
Îţi aduc în dar
Cântul cel fără de seamă
Cântul plin de har.
Doina, leagănul de sân,
L-ai cântat ades
Şoapta dragostei îngân
Cântul meu de vers.

(Sorin George Vidoiu)

Taină

ce eram eu, mamă,
la naşterea ta?
în ţipătul tău
eu tăceam ca o taină.

(Silvia Velea)

www.youtube.com/watch?v=RffUqjOY9Ec
www.youtube.com/watch?v=qKjsRu_czMg
www.youtube.com/watch?v=fD0-PCbI4rE

Poet al neamului, Grigore Vieru

”Sunt dorul care zboară peste/Zagaz şi apa înspumată
Un fel de tristă libertate/Cu lacrimi mari încoronată”.(Grigore Vieru)

În limba ta

În aceeași limbă
Toată lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ți-e dor de mama,
Și vinul e mai vin,
Și prânzul e mai prânz.
Și doar în limba ta
Poți râde singur,
Și doar în limba ta
Te poți opri din plâns.
Iar când nu poți
Nici plânge și nici râde,
Când nu poți mângâia
Și nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în față,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.
(de: Grigore Vieru)

Frumoasă-i limba noastră

Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune și cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din, sfânta, limba noastră.
(de: Grigore Vieru)

Nu, nu mi-e totuna
(pentru Grigore Vieru)

Nu, nu mi-e totuna,
dacă nu ai fi fost,
și eu strig soarele și luna
ca să le spun al tău rost.

Nu, nu mi-e totuna,
când știu de dorul tău
de țară și graiul ei – româna
ce are înțelesul și farmecul său.

Nu, nu mi-e totuna,
dacă condeiul tău nu ar fi scris,
de poezia ta știu una:
e o rază însorită – un orizont deschis.

(de: Georgeta R.M.)