Acasă » Articole etichetate 'Ion C. Inculeț'

Arhive etichetă: Ion C. Inculeț

Ion Inculeț un savant militant

O personalitate marcantă care a contribuit la crearea României Întregite, Ion Inculeț a rămas în memoria neamului românesc prin contribuția sa la acest act istoric.
Ion Constantin Inculeț s-a născut pe 5 aprilie 1884 în satul Răzeni, județul Lăpușna, care acum se găsește în Republica Moldova și a trecut la cele veșnice pe 19 noiembrie 1940, București fiind înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iaşi.
Datorită calităţilor sale de om politic, s-a impus imediat ca lider al moldovenilor unionişti şi a fost ales deputat în „Sfatul Ţării“ împreună cu alţi basarabeni, din partea deputaţilor-ţărani, și la 21 noiembrie 1917 a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia remarcându-se încă de la început, printr-un tact deosebit în conducerea dezbaterilor şi a întregii politici a Sfatului Ţării. Într-o perioadă extrem de dificilă, de la autonomie până la Unirea cu România, a ştiut cu abilitate să conducă în acele momente tensionate politica în Basarabia, reuşind să pună de acord toate curentele, către împlinirea intereselor Basarabiei.
Despre Ion Inculeț, Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, director general (ministru) al apărării în Guvernul Basarabiei, om politic, membru al Sfatului Țării, primar al orașului Chișinău și Basarabeanul care a reconstruit oraşul Odessa din temelii spunea:
„Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător”.
Sursa citat: http://www.romania-actualitati.ro/sase_portrete_ale_fruntasilor_basarabeni_anul_1918-113455

E de subliniat pentru a întregi portretul acestui reprezentant tipic al Unirii că Ion Inculeț a studiat teologia și pasionat de științele exacte a absolvit Facultatea de Ştiinţe Fizico-Matematice a Universităţii din Sankt Petersburg (1906-1911), a fost doctor conferenţiar pentru astronomie şi matematică la Universitatea din Petrograd, etc. devenind un savant militant:
”Ca o recunoaștere a meritelor sale științifice și, probabil, și politice, în același an, la 10 octombrie, Ion Inculeț este ales, la propunerea geologului Ion Simionescu, membru al Academiei Române, ocupând astfel locul rămas liber prin moartea lui Nicolae Teclu. Discursul de recepție, publicat sub formă de carte în1920, care a avut ca temă: Spațiul și timpul în noua lumină științifică, tratează, probabil pentru prima dată în România, o problemă foarte actuală în epocă, anume teoria relativității a lui Einstein.
Fiul Ion I. Inculeț a dus mai departe pasiunea pentru știință devenind inginer și Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario, membru de onoare al Academiei Române și director al centrului de electrostatică aplicată al Universității Western Ontario”
.

Sursa: http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr74p14-15.pdf

Citiți și:
https://www.radioromaniacultural.ro/portret-o-personalitate-care-a-creat-romania-mare-ion-c-inculet/
https://primariabarnova.ro/visiteaza-birnova/rezervatia-palinologica-ion-inculet-muzeul-si-biserica-ion-inculet/
http://www.romanianresorts.ro/rezervatia-palinologica-ion-inculet