Acasă » Articole etichetate 'Ion Pillat'

Arhive etichetă: Ion Pillat

Ion Pillat un poet în căutarea esenţei poetice a sufletului românesc

Academician, antologator, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român Ion Pillat s-a născut la 31 martie 1891 în București; este descendent, prin tată, al unei vechi familii cu sânge aristocratic, de boieri de țară din ținutul Fălciului, iar mama lui este fiica lui Ion C. Brătianu, cunoscutul politician Ion Brătianu, care a fost adesea evocat în poemele sale (Bunicul, Bunica). A rămas în conştiinţa publică literară ca o personalitate complexă cu rafinate şi vaste preocupări artistice căutând inspirație în poezia populară românească, pe care a considerat-o ”de o desăvîrşire artistică şi de o adîncime lirică neîntrecută, izvorul unei inspiraţii româneşti valabile”, fără să renunțe și la alte surse de inspirație literare, muzicale, sau din pictură, dar nu numai din acestea ci și din din experienţele călătoriilor făcute, oglindind o bogată erudiție.
Într-un registru inedit a explorat filonul prețios al naturii având ca arie de inspirație anotimpul toamnei în diverse chei, cu o dispoziție plină de fantezie, o mărturisire metaforică care ne dezvăluie atașamentul față de culorile toamnei cu paleta sa largă de semnificații, simbolică, în care atmosfera autumnală devine muzică de fond poetic în opera sa:
”Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei.
Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă,
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strimtul ei hotar
De nuci bogaţi în umbră, umbrind o casă albă”
.
(din Ctitorii).

Brumărel

Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
În jurul meu se-nchide un măr boltit de mere.

Din ram eu rup ca-n basme un rod de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți să mă reții.

Prin ramuri desfăcute ușor de mîna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.

Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate –
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.

În mîna iau ciorchina cu bob de chilimbar
Și o ridic spre soare, sus. Raza lui cu jar

Fantastic o pătrunde : un lampion aprins ;
Îi sug lumina dulce și focu-i m-a cuprins.

Beau soare. Dar un piersic cu brațul gol m-agață
Și îmi lipsește sînul, pietros și mic, pe față.

Eu îl sărut cu dinții, și poama lui cu sînge
Stropește pătimașa iubire ce o frînge.

O, toamnă, vrăjitoare mai tare decît moartea
La tine intru-n slujbă cît mă va ține soarta.

Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborîtul oilor ;

Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii,
Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ;

Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Și scîncetul cucoarelor pe liniștea ogoarelor ;

Și dă-mi un muc stufos, la umbră să stau jos,
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.

Una din cele mai fecunde ipostaze ale creaţiei sale în care a căutat să redea esenţa poetică a sufletului românesc din care face parte, sunt Poemele într-un vers, care deși par să aibă o formă poetică austeră arată rafinament, erudiție, o autentică și valoroasă mânuire a metaforei în care descoperim frumusețea reflecției.
Aceste poeme au ca trăsătură principală concentrarea ideii poetice într-un vers ce pot induce o stare de meditaţie spre deosebire de poemele mai lungi unde ideea poetică este dezvoltată. Cititorul are posibilitatea să vină cu aportul său în interpretarea poemului devenind, într-un fel, coautor. În acest sens se apropie de poemele haiku japoneze.

Poeme într-un vers:

Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.

Ciocârlia
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.

Marinarul
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.

Tinereţe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.
Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.

Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.

Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.

Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.

Sfârşit de iarnă
Cocorii ţipă. Gheaţa din suflet mi se sparge.
Sursa: poezie.ro

La sfârșit de martie

Această prezentare necesită JavaScript.

”Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului”.
”Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru”.
”Floarea albă de zăpadă, osul luminii”.
”A te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii…”
”Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are”.
”Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”.
”Poezia este avuţia pe care omul o are încă ne jefuită”.
”Întrebarea fundamentală a filosofiei nu este aceea dacă viaţa merită să fie trăită. Filosofia nu este făcută pentru morţi. Ea nu are nici un fel de întrebare fundamentală. Soclul ei este un răcnet de spaimă în faţa morţii”.
”Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar… de dragoste mai ales”.
http://ro.wikipedia.org

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

Lectia despre cerc

Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie in două,
cu același baț de alun se taie in două.
După aceea se cade în genunchi,
dupa aceea se cade in brânci.
Dupa aceea se izbește cu fruntea nisipul
și i se cere iertare cercului.
Atât.

Sunt un om viu – Nichita Stănescu
www.youtube.com/watch?v=dbWI9jwnf9c

”Orice limbă e oglinda sufletului naţiunii care o creează”.
”Poemul într-un vers: un singur nai, dar câte ecouri în păduri”.
“aproape francez prin formaţie, european prin deschiderea intelectuală, Ion Pillat a ţinut să adopte în portretele sale lirice o perspectivă autohtonă”
(Mircea Martin)
”Dacă exilat vreodată într-o insulă pustie de cărţi, fantaza Ion Pillat, om al bibliotecii, mi s-ar da voie să iau cu mine un singur autor de fiecare literatură, la cea franceză m-aş opri îndată la trei poeţi, Racine, La Fontaine şi Baudelaire.”
http://www.romlit.ro/ion_pillat_ex_cathedra
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pillat

Împlinire

Copilăria mea privea pe râul
Rodit cu cerul toamnei argeșene,
Copilăria mea privea pe grâul
De aur greu din lanuri moldovene.
Acum privesc la marea ce rodește,
În umbra și lumina, doar cu spume,
La pescăruși, la pânza ce albește
Pe țărmul vrăjii regăsit în lume.
Copilăria mea era lăstunul
Din cuibul prins sub streșini de colină,
Copilaria mea era cătunul
De pe câmpii cu unduire lină.
Acum sunt valul nesfârșit ce tună,
Purtând pe spate ceruri schimbătoare,
Sunt pasărea ce țipă prin furtună
Cu aripi arcuite peste mare.

Primavara

Din tren, în zori, văd cerul ca o apă
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi-nalți la luminișuri dau să-ncapă:
Iscoade sunt și zarile pătrund.
Spre răsărit ard coifuri parcă-n pară,
Cu jar de aur suliți se aprind;
De-acuma gloata umbrei o să piară.
Arcașii tainici arcurile-și prind.
Dar meri, și peri, și pruni de pe coline
Răspund și ei, trăgând cu praf de flori,
Și-n bâzâit de gloanțe de albine,
Desfașură un lanț de trăgători.
Podgoria-i toată nouri de șrapnele
Încremenite-n aer de Prier.
De raze fugărite rândunele
În escadrile răzlețite pier.
E soarele biruitor. Cireșii
Au ridicat, învinși, steag alb în vânt.
Livezile iși numară plaieșii.
Un cuc dictează pacea pe pământ…
Lumină pretutindeni! Primăvara
Și verde proaspăt ca un suflet nou,
Și mieii albi ca merii albi din țară,
Și pace-n gânduri vechi și-n grâul nou.
Și sus, pe zarea vremii, ca o dungă
De mari albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiți, pe când se-alungă
Și tren, și primăveri, și viața mea.

Tudor Gheorghe – Eva (versuri Ion Pillat)
www.youtube.com/watch?v=xgVEtzLV0zY

Despre lucrarea lăsată ca testament de suflet ”Pasărea suflet” a etnologului și folcloristului Gheorghe Pavelescu cu largi cunoștințe filozofice și sociologice, Cristian Ioan Popa ne spune că este o o culegere de studii şi articole ale autorului la care au fost compilate și alte contribuții ce aparțin altor specialiști ce au abordat tema Păsării- Suflet:
”în care sunt definite principalele caracteristici legate de obiceiului funerar al ridicării stâlpului şi al punerii păsării-suflet la capul morţilor. Excursul nu se opreşte doar asupra teritorului românesc, ci se lărgeşte generos spre un areal definit de autor ca fiind, în bună parte, unul indo-european”.
Această lucrare a constituit una din direcțiile activității sale închinată riturilor funerare, în speță pasărea suflet ca simbol arhetipal, în mitologia românească, o cercetare a mentalității arhaice săteşti (credinţe, superstiţii, obiceiuri).
”Esenţa lucrării, care poate fi intuită şi din subtitlu, este contextualizarea arhetipului păsării în mitologia indo-europeană. „Preistoria” acestui simbol s-a născut, în accepţiunea dată de Pavelescu, în cuprinsul vastului spaţiu ocupat treptat, şi prin valuri succesive, de popoarele indo-europene, anticipând teze temerare. Aşa s-ar explica prezenţa obiceiului funerar deja amintit, până nu demult, în cimitirele Nordului, lucru demonstrat ulterior, magistral, de către Martii Haavio. Beneficiind de o vastă răspândire în trecut, obiceiul stâlpilor funerari şi-a pierdut treptat din amploare, cu toate că înainte puteau fi întâlniţi chiar până în China sau Japonia. Pe teritoriul României, astăzi mai pot fi văzuţi încă în număr mare în sudul Transilvaniei, mai rar la sud de Carpaţi, în Gorj şi Mehedinţi. În nordul Olteniei, îi întâlneşte Constantin Brâncuşi, iar puterea lor simbolică îl inspiră în celebrele opere brâncuşiene „Coloana infinitului” şi „Pasărea măiastră”, perpetuând astfel peste veacuri stâlpul funerar şi pasărea-suflet, ca simboluri eterne al artei româneşti moderne”.
”O incitantă incursiune în obiceiurile funerare germanice, daneze, suedeze, balcanice, toate având acelaşi vechi substrat comun (…) Prin opera dedicată Păsării-Suflet, Pavelescu se alătură marilor nume ale antropologiei care au studiat vechile tradiţii şi arhetipuri păstrate pânăazi în dezvoltarea şi transformarea lor firească, milenară”. Surse:
http://www.cclbsebes.ro
http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Pavelescu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pavelescu

12795_mocanu

”Ca artist plastic, Gh. Mocanu cultivă peisajul și natura statică (în special flori), năzuind să reflecte căldura și lumina locurilor natale. Majoritatea pânzelor sale sunt uleiuri care traversează, de-a lungul parcursului artistic, o evoluție cromatică de la griuri delicate, evanescente, subtile, marcate de accente grafice rafinate, la tonuri exuberante, grave pe alocuri, exprimând bucuria de a trăi, de a privi, de a simți a artistului. Marea sa pasiune, care dă deopotrivă măsura sensibilității și a talentului său este însă acuarela, căreia îi conferă o vibrație intensă, fulgurantă, de un autentic și interiorizat lirism, fiecare lucrare echivalând cu o mărturie de o religioasă sinceritate asupra motivului înfățișat”.
Sursa: http://jurnaluldedrajna.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Mocanu

Eva Kiss-sa alergam prin ploaie
www.youtube.com/watch?v=uMQZB0P5hZo
EVA KISS-Chess
www.youtube.com/watch?v=PuvP8ooczsc
Eva Kiss-Constantin Radu – Plaisir D’amour
www.youtube.com/watch?v=sK71aZI3-vw

Cartea de noblețe a unui neam

Limba este cartea de noblețe a unui neam. (Vasile Alecsandri)
Limba e vehiculul care duce gândul meu în urechea, inima şi gândul celuilalt. (Victor Eftimiu)
Orice limbă e oglinda sufletului naţiunii care o creează. (Ion Pillat)

limba_romana_apsa

„Limba unui popor nu este făcută de academicieni, de lingvişti, de profesori… Limba e plăsmuită de oamenii simpli, de aceea ea este atît de vie şi plină de metafore. Lingviştii nu produc limbi, ei doar le studiază, le inventariază, le compară etc. Noi, de exemplu, cînd am început a vorbi limba română, nu am învăţat înainte de asta gramatica ei. Încă din pruncie, ne străduiam să pătrundem în goliciunea cuvintelor limbii materne, ca mai apoi, aşa cum reuşeam, să le pronunţăm, să le atribuim noi sensuri, să le… „personalizăm” într-un fel. Chiar dacă greşeam, nimeni în lume nu ne-o spunea. Tot aşa şi cu perfecţiunea limbii, care, pentru Eliade, este o poetică: Nici o poetică din lume nu atinge perfecţiunea şi semnificaţia celei mai timide flori…
Limba este cel mai important sistem de semne prin intermediul căruia ne exprimăm. Celelalte sisteme de semne (limbajul matematic, semnele de circulaţie rutieră, culorile, sunetele etc.) sînt auxiliare, ele putînd fi traduse prin limbă. Nu şi invers. În acest sens, versul eminescian „Apele curg clar izvorînd în fîntîne” pierde mult din poeticitatea sa dacă, cu mult simplificat, este tradus într-un limbaj tranzitiv – matematic, fizic, chimic sau de altă natură. Iată de ce reflexivitatea limbii, plasticitatea ei, atît de caracteristică „copilăriei limbajului”, este „un vehicul care duce gîndul meu în urechea, inima şi gîndul celuilalt” (Victor Eftimiu)”.Sursa:
http://ionurusciuc.wordpress.com/2009/08/31/oda-limbii-romane/

“A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” Nichita Stanescu
continuare: http://gardianul.md/?p=4308

Limba Noastră – Cetatea, versuri de Alexei Mateevici

O altă limbă mai frumoasă nu-i

Mai dulce și mai bună decât toate
e pentru mine limba mea
și pentru tine limba ta,
și pentru dânsul – limba lui –
o alta limbă mai frumoasă nu-i
din care omul cântecul își scoate.
Auzi? În limba mea
pe cer răsare prima stea,
și-n toate limbile la fel
Luceafarul răsare clar, fidel.
Aici, pe-acest picior de plai,
vin rodnici ani în evantai
și-n limba mea ca-ntr-un izvor
e-un cer răsfrant multicolor.
Și-n limba asta dac-o știți,
pământul, pâinea i-o sfințiți,
și truda omului ce-o face,
cu ea cântăm frăția, pacea.

Când spune omul că-i săracă,
sarac îi el, nu-s limbi sărace,
lui poate limba să nu-i placă,
dar mie orice limbă-mi place
și pentru mine limba mea
e-n lumea cerului o stea.

Atingi o frunză-n codru ei
și frunza scapără scântei,
când vii în codrul ei umbros,
te faci mai tânar, mai frumos;
când bei din apa ei adâncă,
se prinde rod pe vârf de stâncă.

E limba mea, pe care mama
mi-a pus-o-n suflet pentru drum
și-așa-i de nouă și bogată,
că n-o știu bine nici acum.

(Victor Teleucă, 1958)

Limba Română în topul celor mai vorbite limbi din lume. Este vorbită în 20 de țări:
http://www.rbnpress.info/wp/limba-romana-in-topul-celor-mai-vorbite-limbi-din-lume-este-vorbita-in-20-de-tari/

Video:„Basarabie, nu plânge!”. Omagiu la 25 ani de la oficializarea Limbii Române:
http://www.rbnpress.info/wp/video-basarabie-nu-plange-omagiu-la-25-ani-de-la-oficializarea-limbii-romane/

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.

de: Georgeta R.M